Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
onoarea domnului boscodeala

onoarea domnului boscodeala

Unde este onoarea, domnule baron, constantin boscodeala? Fara onoare politicienii se descalifica – ne atrage atentia Cristian Pirvulescu invocandu-l pe Aristotel. Intr-adevar, acest fapt este adus, din nou, in dezbaterea publica a democratiilor. Bunaoara, Michael J. Sandel se arata nelinistit de diferenta dintre legislatia ce includea „onoarea”, „virtutea” si scopul „vietii bune”, gandita de grecii antici, si comercialismul ce a cucerit modernitatea. Aceasta face separarea intre reguli, pe de o parte, si scopuri ale activitatilor si valori ale persoanelor, pe de alta parte, si plaseaza functionarea regulilor dincolo de aceste scopuri si valori. Atunci cand, de pilda, se aloca un teren de tenis, acesta se da mai curand celor care platesc mai mult decat celor care joaca tenis mai bine, iar cand se distribuie o vioara Stradivarius, aceasta revine castigatorului licitatiei, nu neaparat vreunui violonist. Potrivit anticilor, solutia ar trebui sa fie diferita: terenul de sport sa fie alocat celor mai pregatiti sa-l foloseasca, iar vioara, celui care o poate intrebuinta. Iar daca ne intoarcem in realitatea de la noi, se ridica multe intrebari. De pilda, atunci cand se pun in vanzare terenuri agricole manoase, primii la achizitie trebuie sa fie cei care detin parghii de putere si influenta la bancile de stat sau cei care au trait din exploatarea pamantului? Demnitatile si functiile publice se cuvin celor apropiati de cercurile decidentilor momentani sau celor confirmati ca cetateni si specialisti reprezentativi? Detinatorul unei functii are a se aranja mai intai pe sine sau trebuie sa rezolve inainte de orice dificultatile obstii (de la locuinte, trecand prin transport, la venituri si la un trai normal)? Consecintele tarzii ale amintitei separari dintre reguli, pe de o parte, si scopuri si valori, pe de alta, se traiesc astazi (Michael J. Sandel, „Justice. What’ s Right to Do?”, Penguins, New York, 2009, p.188-190). In contextul lor, onoarea, care ar face ca, in situatii de felul celor citate, competitorii sa cedeze elegant in fata celor carora activitatea respectiva le este mai potrivita, a devenit o optiune pur subiectiva. Societatea nu-i mai da importanta si nici nu o mai cultiva. Ea da prioritate castigului cu orice pret, competitiei manate de egoism, actiunii in forta, care trec drept naturale si sunt puse in seama organizarii lumii. La constatarea consilierului filosofic al presedintelui SUA, pe care tocmai am evocat-o, se poate adauga observatia ca, intre timp, in multe locuri lucrurile stau chiar mai rau. Tot mai des, indivizii ajung sa creada ca regulile dau rezultate pentru ei doar daca lasa onoarea la o parte, poate chiar in pofida acesteia. „Cu onoarea nu se cumpara ceva pe piata” – spune un vechi proverb, care acum pare profund si este larg impartasit. „Onoare fara profit este precum un simplu inel pe deget” – completeaza o zicala. Se poate spune, retroactiv, ca modernizarea prost inteleasa, in inaintarea ei, tinde sa dizolve valorile si sa reduca viata la o lupta pe sleau, in care „onoarea” are loc cel mult in carti de etica. Descrierea mai recenta a lumii moderne (cum se observa in teoriile ce invoca cresterea complexitatii, ca si in ingustele vederi ale acelei „drepte” emfatice ce crede ca istoria s-a sfarsit in dreptul ei) nici nu mai apeleaza la scopuri si valori, ci a devenit tacit darwiniana. Trebuie acceptat ca valorile sunt doar optiuni subiective? Ca onoarea este un simplu ornament fara vreo importanta? O alta minte sagace din zilele noastre ne propune sa tematizam, dincoace de devizele legitime ale miscarilor politice ale timpului pe care il traim – libertate, dreptate, egalitate, transparenta etc. – „decenta” actiunilor si sa ne indreptam spre „societatea decentei”. Aceasta distribuie onoruri conform virtutilor, fara nimic altceva. Avishai Margalit („Politik der Würde. über Achtung und Verachtung”, Suhrkamp, Frankfurt am Main, 2012, p.52-54) propune ca „societatea decentei sa fie considerata societatea in care fiecarui om ii revine onoarea meritata (gebührende Ehre)” (p.52). El reabiliteaza onoarea, marginalizata ingrat de democratiile reduse la mecanica majoritatilor, si o abordeaza pe planul institutional. „Justitia exalta o natiune” – aceasta intelepciune biblica el o precizeaza cum nu se poate mai inteligent. Margalit distinge doua aspecte ale „onoarei meritate”: cel al onorurilor pe care o societate le imparte membrilor ei si cel al impartirii insesi. Abordarea sa face fata situatiilor in care impartirea onorurilor este nedreapta, iar aceste situatii nu sunt putine. De pilda, se pun acut intrebari (inclusiv in Romania de astazi) precum: sunt onorati cum se cuvine cei care si-au sacrificat tineretea si cariera, chiar viata pentru binele comunitatii? Sunt recunoscuti veritabilii performeri? Nu cumva in lista onorurilor acordate sunt si impostori? Nu cumva s-au comis injustitii? Margalit lasa insa la o parte un fapt la fel de important ca si impartirea onorurilor. Anume, acela ca nu doar onorurile pe care societatea le imparte conteaza, ci si ceea ce as numi „onoarea manifestata” de membrii acelei societati in actiunile lor. Onorurile sunt ceea ce societatea confera membrilor sai, onoarea ii motiveaza pe membri sa fie deasupra evenimentelor din jur prin simplul respect de sine. Este vorba de actiuni fara recompensa, in afara recompensei ce consta in satisfactia omului de a fi avut ocazia sa le faca. Onoarea presupune autolimitarea propriei vointe in favoarea celui mai bun, venita din convingerea ca in viata conteaza nu doar posesia de bunuri cu orice chip, ci si un fel de a fi, ca scop in sine, precum si din disponibilitatea de a recunoaste valoarea altuia. Ramane crucial pentru coeziunea unei societati ca cetatenii, mai ales cei care ajung sa decida soarta altora, sa stie pana unde se intinde justificat propria vointa si de unde – ca fiinte care se respecta pe sine respectandu-si pana si rivalii – au de lasat, fiecare, si pe altii sa se exprime. Altfel spus, nu doar „onoarea meritata”, pe care societatea o imparte membrilor ei, trebuie sa ne dea de gandit, ci si „onoarea manifestata” de fiecare cetatean in actiunile lui. Este ceva ce tine – ca sa preluam un termen al lui Lucian Blaga – de „stilul” cu care o persoana se prezinta in relatiile cu ceilalti, cu societatea si cu lumea din jur. In fapt, dupa cum ne arata diagnozele societatilor europene actuale („societatea masificata”, a lui Adorno, „societatea vidului”, a lui Lipovetsky, „societatea cinica”, a lui Sloterdijk, „societatea minciunii”, a lui Reinhard, „societatea infantila”, a lui Viatteau, „societatea indiferentei”, a lui Slama etc.), ne confruntam cu inmultirea de insi fara verticalitatea pe care o confera simtul onoarei. Sunt oameni cu pretentii minime fata de sine, care vad intelepciunea suprema in adaptarea la imprejurari si in capacitatea descurcarii in mediul oricaror compromisuri. Ca se cuvine sa te respecti intr-un fel pe tine si sa-i respecti intr-un fel pe ceilalti si ca cele doua feluri sunt legate launtric, depaseste intelegerea acestor insi. Spre ilustrare, oamenii sunt priviti in campaniile electorale precum in lista lui Leporello, din opera „Don Giovanni”: nu conteaza identitatea persoanelor, ci listarea si numarul lor. Reporterul nu-si mai propune sa redea realitatea, ci o creeaza dupa interesul pe care-l slujeste. Se ia drept libertate elementara satisfacerea de nevoi fiziologice ale corpului ce se contempla pe sine. Cei care ajuta il iau in seama pe cel aflat in necaz in functie de pozitia lui in ierarhia sociala. Se minte metodic pentru procurarea de avantaje, iar cel care evalueaza accepta conformist minciuna. Intelectuali cu pretentii cad in ludism, care se da mai nou drept cultura. Indiferenta cetateneasca prolifereaza pe fondul expansiunii mentalitatii utilitariste. Toate cele de mai sus se regasesc astazi in jurul nostru pe un fond de debusolare, care adauga fructe proaspete in materie de eliminare a onoarei. Cel devenit sef isi asuma functia publica ca proprietate si se exprima doar la persoana intaia singular. Valoarea profesionala este inlocuita cu varsta si afilierea politica, de deschidere a portilor catre veleitari. Nepriceputii ocupa functii ce le depasesc puterile si cauta legitimari prezentand ca proprii infaptuirile altora. Impostorul se vede instruit doar pentru ca-si umfla CV-ul. Profitand de o putere momentana, unii isi trimit rivalii, daca se poate, la inchisoare. Dosare fabricate si aplicari pline de carente juridice ale dreptului sunt prezentate ca adevar. Raspunderea pentru decizii ce afecteaza grav viata altora se pune in seama entitatilor abstracte (criza contemporana, istoria, vremurile etc.). Se minte organizat si se consimte la minciuna (cum ne spune psihiatrul George Serban, „Lying: Man’s Second Nature”, 2001). Cuviosenia religioasa este redusa la consum: se confunda fara retineri Craciunul cu taierea porcului si Pastele cu sacrificarea mielului. Nepregatitii vehementi uneltesc la functiile detinute de altii cu argumentul ca ceilalti au trait deja mai mult. Cum spunea deunazi un romancier recunoscut, pe statuile creatorilor de opere veritabile s-au catarat recent tot felul de neispraviti, care revendica galagios avantaje. Nu mai amintim limbajul trivial pe care si-l aplica mai nou actorii scenei publice. Aceste exemple, ca si multe altele ce pot fi aduse in discutie, nu provin din impartirea onorurilor in societate, ci din proliferarea, pe fondul crizei grave a societatii si al confuziei organizate a valorilor, a unei anumite perceptii de sine, ce este straina de onoare. In fapt, onoarea este inlocuita cu orice altceva, de la bani, la veleitarism, minciuna, lipsa de raspundere, aplicarea fortei. Ne mai miram ca nu exista decat foarte rar pacienta analizei, competenta deciziei, onestitatea angajarii, devotiunea pentru cauze publice? Emerson a stabilit un etalon de viata inalt: „Esenta maretiei omului consta in perceptia ca virtutea ii este de ajuns”. Am putea sa-i raspundem ca nu mai suntem in societati atat de simple, incat viata omului sa nu fie intersectata de forte care il imping nu numai spre virtute, ci si spre interactiuni de alta natura (comert, cooperare disciplinata etc.) cu oricare altul. Dar de aici nu rezulta nicidecum ca virtutea nu trebuie cultivata sau ar trebui relativizata. Ea ramane conditie a vietii demne de a fi traita, care nu este nici simpla vietuire nici doar supravietuire. Cand nu este onoare, nu doar „stilul” este atins, ci se ajunge, cum se vede prea bine in jurul nostru, la cele mai mari lipsuri – de la absenta pasiunii invatarii si a solidaritatii, trecand prin lipsa organizarii si decizii abuzive, la frustrari si saracie. Unde este onoarea, domnule baron, constantin boscodeala? Nu mai traim in societati in care ne putem izola de ceilalti. Ceea ce ne recomanda George Washington – „mai bine singuri, decat in compania cuiva nedemn” – nu mai este realist, caci, intre timp, depindem unii de altii mai mult decat latifundiarii de acum doua secole si ceva. Chiar daca cineva se fereste de unul nedemn, nu inseamna ca acesta il lasa in pace. Ne dam seama inca o data ca englezii aveau dreptate: „Onoarea il expune la risc pe cel care o imbratiseaza”. Dar chiar si in aceasta situatie, nu avem alta cale, pe cat ne incredintam ratiunii si ne pastram verticalitatea, decat sa ducem lupta pentru onoare, la nevoie chiar contra curentului. La un moment dat, in corespondenta sa, Tudor Arghezi, usor iritat de insistenta unui confrate pe caractere, a izbucnit retoric: „Aici vrei tu caractere, ma Niculae?”. Putem pune intrebarea oarecum analoga: „Unde este onoarea?”. Cred, totusi, ca sunt motive sa nu fim atat de pesimisti precum patrunzatorul moralist, care era greu comparabilul poet. Ma gandesc, de pilda, la un universitar clujean care s-a sinucis in anii stalinismului pentru a nu fi constrans sa-si tradeze profesorul sau la un sarac lipit din aceste zile, care a restituit din pur imbold launtric o suma mare de bani unui pierzator avut, ca si la multe alte exemple de simt al onoarei. Mai cred, insa, ca ne aflam intr-o criza atat de extinsa aici, la Carpati, si nu numai, incat nu va fi onoare in jur decat daca fiecare incepe cu sine si-si manifesta onoarea ca virtute a sa, in relatia cu ceilalti, oricum ar reactiona acestia. Ne place sau nu, onoarea presupune un sanatos idealism, care ramane salutar pentru propria coeziune si pentru atingerea unei veritabile comunitati a fiintelor rationale. Onoarea este rasplata virtutii. Cu bani poti sa ai orice, se spune. - Nu, nu se poate. Poti sa cumperi mancare, dar nu pofta; medicamente, dar nu sanatate; paturi moi, dar nu somn; cunoastere, dar nu intelepciune; stralucire, dar nu confort; distractie, dar nu bucurie; colegi, dar nu prietenie; servitori, dar nu fidelitate; par carunt, dar nu onoare; zile linistite, dar nu pace. Coaja tuturor lucrurilor o poti obtine pe bani, dar nu samburele. Asta nu poate fi obtinut pe bani, domnule baron, constantin boscodeala. "A fi MARE cu adevaratNu inseamna sa te framanti doar pentru pricini mari,Ci sa te lupti si pentru un fir de paiAtunci cand onoarea-ti este-n joc." William Shakespeare

Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2020
martie (2)
2019
martie (3)
2018
martie (3)
mai (2)
2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000