Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
Democratia e pe moarte

Democratia e pe moarte

Alegeri prezidentiale SUA 2016

 Democratia e pe moarte
Viitorul nu sună bine în politică. E de ajuns să privim cu oarecare atenție în interiorul ultimelor sondaje de opinie care măsoara încrederea oamenilor în partide politice și politicieni ca să fim îndreptătiți să presupunem că ne îndreptam încet, dar sigur către finalul democrației.

Într-o lume în care încrederea în partidele politice a scazut la sub 20% (aceasta este media europeană, în Romania fiind și mai grav – doar 7%), iar încrederea în instituția parlamentului – forma supremă de exprimare democratică – a coborît la 31% (în Romania la 8%), ar trebui să fim atenți la nașterea unei noi forme de conviețuire socială. Democrația pare că a fost învinsă de ea însăși: majoritatea se pronunță astăzi împotriva forței majorității.

Despre moartea democrației se vorbește însă de foarte mult timp, iar diversele forme de contestare a democrației cunoscute pînă astăzi au dus la defecte ale istoriei – comunism, fascism, dictaturi. De aceea, discuția esențială nu este, cred, despre cînd și ce va fi omorît democrația, ci despre cum este posibilă moartea democrației. Englezii au inventat relativ recent un concept, “buna guvernare”, care permite cetățenilor o participare directă la buna funcționare a instituțiilor publice. Teoria “bunei guvernări” vorbește despre eficiență, despre transparență, despre asumarea deplină a răspunderii față de membrii comunității.

Dusă în viitor, teoria bunei guvernări ar putea determina dispariția meseriei de politician și înlocuirea acestuia cu tehnocratul. Cu specialistul. Cu managerul social. Ideea de lider nu va dispărea, cel mai probabil, niciodată. Însă liderul politic va fi tot mai mult un personaj fără audiență și fără credibilitate. Deci fără viitor. Explicația logică vine din sondajele mai sus menționate, dar și din faptul că oamenii conștientizează tot mai bine – grație tehnologiei care le permite astăzi să observe, practic, totul în timp real – că politicianul nu este, în fond, decît un intermediar. Un intermediar între individ și grup, între mine și ceilalți, între particular și universal. Un intermediar al cărui “comision” ne ușurează sacoșa cu libertăți cu care ne întoarcem acasă de la piață.

Democrația – înțeleasă ca domnia poporului – ar putea fi inlocuită într-un viitor nu foarte îndepărtat de aristocrație – înteleasă, tot grecește, ca de acolo ni se trag toate, ca domnia celor excelenți. Priviți-l pe Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, cum schimba el lumea din temelii, fără sa fi fost ales de nimeni, fără să-și fi expus ideile într-o campanie electorală. Priviți-l bine și veți putea avea o idee despre cum va arăta politica peste 50 de ani. Sau peste 250 de ani. Un înțelept contemporan cu noi, Petru Creția (1927 – 1997), a făcut într-una din memorabilele sale scrieri – Eseuri morale – o fascinantă descriere a istoriei omenirii: “O vreme a stăpînit printre oameni doar forța, iar legea era bunul plac al celui mai tare. Apoi au apărut, în cele mai felurite forme, instanța de arbitraj între părțile aflate în litigiu, cineva care să împartă dreptatea și o seamă de reguli ale dreptății care au devenit, în trecerea vremii, legi. Al treilea regn ar fi să fie acela al iubirii. Dar dacă acesta nu va veni niciodată, putem spera măcar ca în întregul comunității umane, între oameni și între neamuri, va domni candva încrederea”. Doamnelor și domnilor, vremea democrației a apus. Pe simplul motiv al lipsei de încredere. E vremea aristocrației și a încrederii în cei excelenți.

Câștigă frica

Trump câștigă, deci, votat masiv de albii fără educație sau cel mult medie. “Declasații economici ai globalizării”, îi descriu analiștii, milioane și milioane de oameni sărăciți de criză, care nu mai cred în establishment, în guvern și în elitele politice. “A whitelash”, spune un comentator CNN. Altcineva observă: albii blue collars au votat ca o minoritate (adică în bloc, gândiți-vă la votul maghiarilor pentru UDMR), doar că ei sunt mai mult de 40% din totalul alegătorilor. Un asemenea bloc de votanți poate schimba rezultatul oricăror alegeri.

****

Trump, la un miting cu afro-americani. Îl ovaționează când le strigă de la tribună ce nici un alt candidat nu îndrăznește: “ce aveți de pierdut dacă încercați ceva nou, cum ar fi Donald Trump? Sunteți săraci, școlile voastre nu-s bune de nimic, n-aveți locuri de muncă, 58% dintre tinerii voștri sunt șomeri – ce dracului mai aveți de pierdut?”

“A câștigat pentru că a vorbit cu alegătorii cu care nimeni altcineva nu vorbește”, constată cineva priceput la vânzări.

****

Zeci de milioane de americani exasperați de aroganța elitelor politice au cerut o schimbare. Cine le-a promis-o? De-o parte, un politician de carieră, cu experiență solidă, cu un trecut universitar și administrativ prodigios, membru al unei familii propriu-zise de oameni politici de top. De cealaltă parte, un personaj fără nici o experiență în politică, fără nici o slujbă în administrația publică, fără vreo funcție câștigată vreodată prin alegeri, fără nici un om politic în familie. Judecați doar din punctul de vedere al așteptării pentru schimbare: cine a fost mai credibil când a promis-o, politicianul de carieră sau outsiderul absolut?

Trump a îngropat două familii politice de vârf în 18 luni. În primare, pe Jeb Bush, al treilea Bush care viza Casa Albă. Acum, pe Hillary Clinton, soția fostului președinte Clinton, evident. Felul în care l-a distrus pe Jeb ca simbol al establishmentului putea fi un semnal pentru Hillary. Democrații n-au avut curaj să meargă cu Bernie Sanders. Poate că acesta ar fi avut o șansă în plus, cu imaginea lui de contestatar al sistemului.

****

Democrația alunecă acum înspre autoritarism, populism, izolaționism și demagogie. S-a mai întâmplat în istorie, mi se pare că se întâmplă din nou. Autoritarism în Ungaria, conservatorism de extremă în Polonia, extremă dreaptă în creștere în Franța și în alte țări europene (șocul alegerii lui Trump în SUA e nimic în comparație cu dezastrul ce va veni dacă în Franța va câștiga președinția Marine Le Pen. UE fără Franța nu există).

În aceste condiții, mi se pare logic faptul că englezii (nu britanicii, englezii, că scoțienii au votat altfel) și-au redescoperit insularitatea și au decis să plece din UE. Măcar să pună Canalul Mânecii între ei și restul continentului, care “va rămâne izolat în ceață”, vorba butadei*.

****

Ani de zile am crezut că riscul degradării încrederii publicului în establishment este apariția unui partid de extremă (dreaptă sau stângă, nu contează) care să călărească pe valul nemulțumirii populare, mai întâi până la putere, apoi pe însăși societatea care l-a promovat.

Dar îmi dau seama că m-am înșelat. Nu e nevoie de apariția unui nou partid, mai eficientă este transformarea unui partid actual într-o mișcare de extremă. Cu cât mai duplicitari politicienii, cu atât mai mare riscul. Iar noi, românii, suntem în mod deosebit vulnerabili la acest virus. A uitat cineva cum s-a dizolvat literalmente peste noapte PCR, cu toți cei 3 milioane de membri ai săi, în poporul convins că a făcut schimbarea? Și cine a revenit apoi la putere – și a și rămas acolo, de 26 de ani încoace?

Șmecheria nu e să inventezi acum un partid nou. Șmecheria e ca, prin minciună, populism, demagogie, naționalism de carton, propagandă fără rușine, să te transformi într-un lider politic popular, unul care promite salvarea pentru exact atâția alegători cât îți trebuie ca să iei puterea. În România, cel puțin un politician a fost foarte aproape să reușească și acum încearcă din nou.

Singurul nostru avantaj e că, deocamdată, îi mai rărește DNA. Deocamdată.

Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2020
martie (2)
2019
martie (3)
2018
martie (3)
mai (2)
2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000