Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
Bancile care practica cele mai mari dobanzi

Bancile care practica cele mai mari dobanzi

Ieri, presa scria despre reprosurile BNR la adresa bancilor, acestea din urma fiind acuzate ca au majorat nejustificat dobanzile la credite. Astfel, consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, spunea ca exista banci care practiva 10% dobanda la depozite, in timp ce la creditele in lei taxeaza clientul cu 35%. Cotidianul pleaca de la aceste declaratii si incearca astazi sa identifice care sunt bancile care se potrivesc descrierii facute de reprezentantul BNR. „Nesatuii sistemului bancar, dupa descrierea BNR”, titreaza publicatia.
Desi importanti bancheri au negat imediat spusele consilierului guvernatorului, Cotidianul a identificat cel putin trei banci „care se apropie izbitor de deschierea oficialului bancii centrale”: Piraeus Bank, Raiffeisen Bank si Bancpost. In aceste cazuri, nivelul dobanzii anuale efective la creditele de nevoi in lei se invarte in jurul valorii de 35%. In acelasi timp insa, arata publicatia, Bancpost are o dobanda la depozitele la termen de 10,5%, pentru maturitati mici aceasta ajungand pana la 12,75%, Piraeus plateste pana la 13%, iar la Raiffeisen dobanda la depozitele pe 3 luni in lei este de 12,5%.
„Bancherii au taiat finantarile pentru developeri”, titreaza Business Standard. Motivul il constituie criza financiara, in conditiile in care bancile-mama „nu prea mai acorda linii de finantare pe termen mediu si lung filialelor din Romania”.
Cei de la Raiffeisen spun ca anull viitor nu se vor mai implica in astfel de afaceri. „Vom finaliza aceste investitii aprobate, dar nu incepem alte proiecte nici anul viitor, daca actualele conditii de piata nu se vor imbunatati. Am putea finanta daca va fi o cerere mai mare, insa vom fi prudenti”, declara in Standard Marinel Burduja, prim-videcresedinte la Raiffaisen.
Aceeasi atitudine o au si cei de la Voksbank. „Proiectele care erau semnate se deruleaza in continuare, insa cererile de credit noi ale developerilor de proiecte imobiliare nu se mai finanteaza, pentru moment, in conditiile in care piata este instabila”, declara in Standard directorul de marketing al bancii, Alin Merer.
„ANPC are nevoi de angajati pregatiti pentru a verifica bancile”, sustine consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, citat de Ziarul Financiar.

Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2020
martie (2)
2019
martie (3)
2018
martie (3)
mai (2)
2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000