Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
Buzoianca Steluta Duta, visul unei campioane de aur

Buzoianca Steluta Duta, visul unei campioane de aur

Steluta Duta

 Buzoianca Steluta Duta, visul unei campioane de aur
Visul unei campioane la box care a copilărit în orfelinat: „Vreau să am căsuţa mea!“

Şi-a trăit copilăria în orfelinat iar de 15 ani încasează pumni, în sala de box, pentru a-şi face un rost în viaţă. Multipla campioană la box Steluţa Duţă îşi doreşte cel mai mult să îşi întemeieze o familie şi să aibă căminul ei, în care să stea fără grija că va fi dată afară vreodată. Stă într-o garsonieră închiriată de la Primăria Buzău, însă i s-a impus să o cumpere la un preţ pe care ea nu şi-l permite.

Steluţa Duţă locuieşte din 2010, cu chirie, într-o garsonieră ANL a municipiul Buzău, însă Primăria a anunţat-o în repetate rânduri că locuinţa ei va fi scoasă la vânzare. Nu mai are linişte de când a aflat că garsoniera ei poate ajunge în proprietatea unuia dispus să plătească cei 80.000 lei, cât valorează garsoniera din cartierul buzoian Dorobanţi.

Pugilista de 33 de ani spune că nimeni nu a ameninţat-o până acum cu evacuarea din locuinţa pe care ea şi-a reamenajat-o cu banii câştigaţi la concursuri, însă o chinuie mult dezamăgirea că nu îşi permite suma cerută de municipalitate şi că va fi condamnată mult timp de acum înainte să fie chiriaş al statului. Steluţa nu-şi doreşte decât ca autorităţile locale să-i ofere un preţ convenabil, ca răsplată pentru zecile de ocazii cu care a reprezentat Buzăul în competiţii naţionale şi internaţionale.

Trebuie să înţeleagă toată lumea că nu a venit nimeni să mă dea afară dar pur şi simplu locuinţele au fost scoase la vânzare. Plătesc chirie 62 de lei şi ajung la 400 cu tot cu utilităţi, vreau să o cumpăr, dar la un preţ pe care eu să îl pot suporta din banii pe care i-am pus şi eu deoparte. Am doar jumătate din bani iar eu vreau ca această locuinţă să fie a mea, să nu mai stau cu chirie, să ştiu că am şi eu căsuţa mea. A fost visul meu de când eram copil”, a declarant Steluţa Duţă.

La sfârşitul anului trecut, doi tineri regizori, Mihai Dragolea şi Radu Mocanu, au realizat un documentar care prezintă povestea multiplei campioane europene şi mondiale la box, Steluţa Duţă. Au mers cu proiecţia filmului „Roboţelul de Aur” prin toată ţara şi au câştigat premii la concursurile destinate filmelor de artă. De curând, cei doi au decis să se implice în susţinerea sportivei care le-a fost protagonist în demersul cinematografic, lansând o campanie de semnaturi pentru a determina autorităţile Buzăului să îi vândă Steluţei Duţă, la un preţ decent, locuinţa ANL.

O casă pentru o campioană” este numele petiţiei care a adunat deja peste 640 de semnături şi numeroase mesaje de susţinere. ”Deşi Steluţa şi-ar dori un viitor mai puţin nesigur, toate medaliile câştigate în numele României nu au fost de ajuns să îi asigure un acoperiş deasupra capului. Haideţi să dăm greutate doleanţelor ei cu semnăturile noastre şi să o ajutăm să-şi îndeplinească visul!”, se arată în motivarea petiţiei.

Semneaza AICI PETITIA ONLINE

„Roboţelul de aur” (2015), un film puternic şi fermecător

Festivalul Docuart a început cu un film minunat, Roboţelul de aur, realizat de Mihai Dragolea şi Radu Mocanu. Documentarul spune povestea unei sportive românce, Steluţa Duţă, multiplă campioană europeană la box. O fată al cărei drum nu a fost deloc lin: a crescut în casa de copii, a suferit de frig şi de foame, a îndurat bătăi crâncene, a trăit pe stradă şi s-a salvat prin sport. S-a apucat de box, a făcut eforturi supraomeneşti şi a transformat traumele copilăriei într-o forţă care a motivat-o şi a condus-o către performanţă.

O veţi vedea pe Steluţa în ring, la antrenamente şi în timpul meciurilor. Îi veţi cunoaşte antrenorul, pe Constantin Voicilaş, omul care a salvat-o, şi pe foştii colegi de orfelinat, alături de care deapănă cu împăcare şi chiar cu umor ororile copilăriei. Îi veţi vedea pe unii dintre cei care au îngrijit-o în orfelinat, fiecare cu patimile, păcatele şi faptele lui bune. O veţi însoţi în casa mamei ei, într-o sărăcie lucie, unde timpul parcă s-a oprit acum câteva sute de ani. Veţi pleca de acolo cu un nod în gât, vă veţi trage sufletul şi o veţi însoţi mai departe. Prietenoasă, amuzantă şi foarte directă, Steluţa are replici memorabile. În ring, împarte pumni cu o forţă de oţel, dar când e premiată de notabilităţile oraşului se fâstâceşte, nu-şi găseşte cuvintele şi rosteşte, fără să vrea, adevăruri care surprind, vai!, tocmai absurditatea gândirii celor care o premiază.

Povestea Steluţei îţi spune câteva lucruri esenţiale:

Graniţa dintre căderea în gol şi remontarea salvatoare este tare firavă. Pe câtă slăbire şi amărăciune se află într-un om, există în el tot pe atâta forţă vitală. Sportul poate fi una dintre cele mai curate şi mai puternice forme de supravieţuire şi de reinventare atunci când eşti la pământ şi nu mai vezi nicio cale de scăpare.

Filmul realizat de Mihai şi de Radu îţi dezvăluie, în câteva zeci de minute, lucruri reconfortante:

Se poate face în România documentar de calitate cu resurse financiare minime. Cu condiţia ca investiţia intelectuală şi sufletească să fie maximă.

Un personaj extraordinar este, fără îndoială, cheia unui documentar bun. Dar el nu e totul. O abordare lacrimogenă îl poate coborî lesne în derizoriu sau îl poate contura în tuşe groase. Pentru Roboţelul de aur, Mihai şi Radu au filmat un an şi jumătate, sute de ore, ca să câştige încrederea personajelor, să înregistreze evenimentele importante din viaţa sportivă a Steluţei şi să surprindă reacţii fireşti, nealterate. Şi-au acordat răgazul de a merge dincolo de poveştile spuse pe fugă la televizor, ultimele hilare uneori prin superficialitate. Veţi vedea în film diferenţa.

Umorul involuntar al personajului – care e savuros – este surprins excelent de Mihai şi de Radu. Când spui o poveste cum este cea a Steluţei, prezentarea o poate lua anapoda pe căi bătute şi poate aluneca foarte uşor într-un dramatism care ştirbeşte profunzimea personajului şi îl îneacă într-o peltea lacrimogenă. Nu e deloc aşa în Roboţelul de aur, te podideşte plânsul şi te pufneşte râsul, rămâi cu gustul dulce-amar al nuanţelor. Ca-n viaţă.

Absenţa unei voci care să te sufoce cu o cheie de lectură e binecuvântată. Personajele se mişcă în voie şi poveştii nu-i lipseşte nimic, simţi că orice comentariu ar fi de umplutură. Ai senzaţia că povestea se spune singură. Or, senzaţia asta, în film, e ceva extrem de preţios pentru că e foarte greu de obţinut. Îţi trebuie modestie, smerenie, răbdare, noroc şi, fireşte, talent.



Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2018
martie (3)
mai (2)
2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000