Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
Andrei Rosu eroul Romaniei lectii de viata

Andrei Rosu eroul Romaniei lectii de viata

andrei rosu 2 Andrei Rosu eroul Romaniei lectii de viata
andrei rosu 2
"Cred ca 99 la suta dintre lucrurile pe care le avem de descoperit sunt in noi de fapt." Un interviu foarte interesant cu eroul Romaniei, Andrei Rosu. Abia a terminat o cursa infernala de 490 de kilometri, in alergare, inot si pe bicicleta si se gandeste deja la urmatoarea - Deca IronMan, respectiv zece concursuri de ultra-triatlon legate. Andrei Rosu nu stie cand se va opri. Stie doar ca mai are multe lucruri de descoperit in interiorul sau. "Gandul meu a fost ca in 2016 sa termin un deca ultra-triatlon, care inseamna 10 IronMan unul dupa altul, 38 de kilometri de inot, 1.800 de pedalat si 422 de kilometri de alergare, in zece zile. Ce am descoperit este ca nu te poti antrena de zece ori mai mult, trebuie sa gasesti resurse pentru antrenamente de 10 ori mai eficiente. De pe 2 pe 15 mai anul viitor am programat acel deca, cu 10 IronMan unul dupa altul. Nu am un obiectiv anume, ci doar acela de a mai ridica un pic stacheta. Nu stiu pana unde. Nu cred ca exista o limita. M-am intrebat de ce urca omul pe Everest, de ce se duce pe Luna? Pur si simplu cred ca este natura noastra de a descoperi lucruri despre noi. Cred ca 99 la suta dintre lucrurile pe care le avem de descoperit sunt in noi de fapt. In momentul in care esti singur si alergi de niste zile sunt niste momente in care ai acest dialog interior si o sa vezi ca sunt multe lucruri de descoperit acolo. Cred ca aici se pune intrebarea pana unde. Inauntru trebuie sa vezi pana unde poti merge, ce poti descoperi. Nu stiu cat sunt limite si cat sunt limitari in tot ceea ce facem. Multi dintre noi descoperim ca suntem puternici doar atunci cand acest lucru este ultima optiune. Cand esti aruncat undeva si trebuie sa iesi. Au fost oameni care dupa razboi au iesit din lagar si au fugit trei zile fara a avea un antrenament. Daca ai o motivatie, te duci", a declarat Rosu la intoarcea in tara, dupa ce a devenit primul roman care a terminat cursa Enduroman Arch to Arc. Mainile le are pline de bandaje de sustinere a muschilor, dar, dupa 140 de kilometri de alergat intre Londra si Dover, 50 de kilometri de inotat traversand Canalul Manecii si 300 de pedalat pana la Paris, spune ca ar mai fi in stare sa mai faca o proba de maraton: "Dupa 2-3 zile de nesomn, corpul isi defineste altfel normalitatea. De multe ori, dupa astfel de concursuri, corpul tipa ca vrea sa alerge. Eu as mai putea acum sa alerg un maraton fara probleme. Cu mainile stau mai prost, pentru ca nu am mai facut niciodata un efort asa mare la inot. In doua trei zile cred insa ca imi revin. O sa sune ciudat ce spun, dar eu ma pregatesc mental inainte de fiecare cursa si ma vad terminand-o. Deci eu terminasem aceasta proba cu o luna inainte. Nu mi s-a parut ceva ciudat ca am terminat-o, nici nu am topait de bucurie. In general nu imi conditionez fericirea de realizarea unui astfel de obiectiv. Pe mine ma bucura procesul in sine. Atunci cand te pregatesti 18 luni pentru asa ceva, sigur ca exista si o bucurie la final, dar mai mult m-a bucurat progresul de la o etapa la alta. Si faptul ca Alex si Ema, cei doi copii ai mei, fac sport. Pe Alex chiar incerc sa-l temperez". Romanul intrat in Guinness Book dupa ce a terminat 7 maratoane si ultramaratoane pe 7 continente stia ca va iesi destul de sifonat dupa cursa Enduroman Arch to Arc. "In momentul in care am aflat despre acest concurs am simtit un mare gol in stomac si am zis ca daca ma sperie inseamna ca l-am ales bine. Gandul ca voi inota intr-o apa foarte rece printre meduze imi dadea o stare de anxietate. De la inceput stiam ca va fi foarte greu, ma asteptam sa fiu sifonat la sfarsit. Canalul Manecii este imprevizibil, curentii difera, valurile sunt mai mici sau mai mari. In linie dreapta suna bine Canalul Manecii, 33 de kilometri, dar in realitate, tinand cont de curenti ajungi sa inoti 50 sau 60 de kilometri. Sunt portiuni in care inoti pe loc. Eram pregatit sa stau mult timp acolo. Pe parcursul antrenamentelor mi-am dat seama ca fiind a doua proba, dupa alergare se presupunea ca trebuie sa fiu foarte odihnit. Daca intram obosit aveam o problema suplimentara. Si am facut multe antrenamente de 50 si 100 de kilometri noaptea, pe sosea, in general vinerea, cand eram obosit de la munca, ieseam de DN1 si alergam 50 sau 100 de kilometri. In momentul in care am ajuns la concurs am iesit destul de proaspat din proba de alergare", povesteste Andrei Rosu. Din proba de inot peste Canalul Manecii isi aminteste ca starea de buna dispozitie impusa l-a ajutat foarte mult: "Sunt mai multe lucruri la care ma gandesc in timpul curselor, trebuie sa ai o stare cat mai pozitiva, sa fii cat mai vesel. Aici i-am socat pe organizatori, pentru ca fiind valuri foarte mari timp de patru ore, la fiecare oprire vomam de 5-6 ori. Dupa cursa mi-au spus ca daca as fi vomat de mai mult de 50 de ori ma scoateau din apa pentru ca au acest drept sa te opreasca. Eu m-am oprit la 42. Eu facand maratoane i-am intrebat «Sigur nu au fost 42,195?» De fiecare data cand ma opream si vomam eu cantam «I feel good» al lui James Brown. Te ajuta chiar daca ti-e foarte rau sa spui ca iti e foarte bine". Mesajele primite din tara prin intermediul organizatorilor l-au ajutat pe Andrei Rosu sa devina primul roman care traverseaza inot Canalul Manecii. "Au fost o gramada de momente de cumpana. Dar stiam din celelalte curse ca ele vor veni suta la suta si am observat si ca astfel de momente trec. Nu exista un moment prost care sa dureze la infinit. Cel mai greu a fost in canal, pentru ca vomam mereu, apoi frigul. Cel mai dificil a fost pe tarmul francez, la un kilometru sau doi, vedeam lumini si oameni plimbandu-se prin casa si inotam. Inca o ora, si inca o ora, si tot asteptam momentul celor de pe barca sa-mi spuna ca e ultima pauza de hidratare. Apoi moralul a inceput sa scada pentru ca respectivele case se indepartau. Atunci de pe barca au venit mesaje ca e nebunie pe internet, ca sunt oameni care spun ca nu se culca pana nu trec canalul. Deja aveam mustrari de constiinta. A fost un mesaj in care cineva imi propunea sa faca voodoo daca ma ajuta sa trec canalul. Daca a facut si a functionat si de aceea am ajuns pe partea cealalta eu ii multumesc celui cu voodoo. Astfel de mesaje te ajuta. Un alt moment dificil a fost cand capitanul navei mi-a spus ca e momentul sa inot asa cum nu am mai facut-o niciodata. Trebuia sa inot ca la sprint in urmatoarea ora ca sa ies din acel curent. Cand auzi asta dupa 20 de ore de inotat nu e o fericire, mai ales ca mi-a spus ca urmatoarea fereastra e peste sapte ore. Am inotat asa cum nu credeam ca o pot face vreodata", a mai spus sportivul. A strans 10.000 de euro pentru ingrijirea bolnavilor Andrei Rosu s-a inscris in competitia Enduroman Arch to Arc alegand sa contribuie astfel la stragerea de fonduri pentru ingrijirea copiilor si adultilor cu boli incurabile prin intermediul fundatiei Hospice Casa Sperantei. Banii rezultati din strangerea de fonduri vor fi distribuiti integral ingrijirii bolnavilor, costurile participarii lui Andrei Rosu la triatlon fiind acoperite de sponsori. Pana in acest moment, el a reusit sa stranga din donatii aproximativ 10.000 de euro, dar tinta este de 90.000 de lei: "Noi ne-am stabilit drept obiectiv sa strangem 90.000 de lei. Ambii mei bunici au murit de cancer si stiu ca ultimele zile nu sunt cele mai fericite din viata unui om, ai nevoie de ingrijire. Am gandit astfel campania in zile de ingrijire a bolnavilor. Am abordat companii care sa sponsorizeze direct aceasta initiativa si campania continua pe site-ul hospice.ro". Sportivul roman se implica in proiecte caritabile din 2009, un an mai tarziu alegand sa alerge distanta de la Brasov la Buresti pentru a atrage atentia asupra nevoilor bolnavilor. "Pana in 2009 nu am fost o persoana implicata social, nu neaparat ca eram o persoana rea la suflet. Gaseam tot felul de scuze, uneori eram chiar un pic paranoic, ma gandeam ca sigur cineva va folosi banii pentru a pleca in vacanta cu ei. Si consideram ca acesta e rolul statului, muncesc, platesc niste impozite si ar fi fost rolul statului sa se ocupe de asta. Numai ca in nicio tara statul nu se poate ocupa de absolut toata lumea. Apoi am fost invitat sa vad centrul Hospice din Brasov si am fost tentat sa spun nu. Nu pot vedea oameni in scaun cu rotile, lor le e greu sa iasa si din casa. Daca vrei sa iesi din casa un kilometru cu un scaun cu rotile, ala cred ca e un ultratriatlon cu adevarat, nu ceea ce am facut eu. Dupa doua ore de vizita in acel centru am iesit alt om. Si am simtit nevoia sa ma implic, desi nu stiam cum. Dupa un an mi-a venit ideea de a alerga de la Brasov pana la Bucuresti, a fost prima data cand alergam peste 100 de kilometri. M-am gandit ca fiind o astfel de cauza nu pot spune ca ma doare ceva, pentru ca erau oameni cu o situatie mult mai grava. Atunci mi-am dat seama ca noi avem resurse mult mai mari din punct de vedere fizic. Apoi am zis sa vad ce e dincolo de 177 de kilometri si usor-usor am crescut distantele. Nu am facut-o in mod incostient, pentru ca am doi copii de crescut. In plus mi-ar placea sa fiu un bunic activ. Mi-am facut periodic analizele si spre surprinderea mea ieseau din ce in ce mai bine. Am zis ca trebuie sa fie ceva in ADN-ul nostru. Poate toti am fost programati sa facem miscare. Nu cred ca am fost programati sa stam cu fata la ecran plat", a povestit bucuresteanul nascut la Brasov. "Dupa 2-3 zile de alergat esti ca omul beat la nunta" "La alergare trebuie sa fii foarte relaxat, trebuie sa ai totul aranjat la birou, proiectele terminate, relatiile cu partenerul de viata sa fie foarte buna, sa nu pleci suparat, sa faci o cura de somn. Iar pe timpul cursei trebuie sa fii foarte relaxat, foarte zen, sa nu ai niciun muschi contractat. Cursele lungi sunt de fapt curse de strategie, nu au nimic in comun cu capacitatea noastra respiratorie sau musculara. Trebuie sa iti faci o strategie de alimentare, hidratare si de odihna pe care sa o respecti. Pe parcurul unei curse creierul nu mai gandeste foarte bine. Daca intrebi pe cineva dupa 2-3 zile de alergat cat fac 2 plus 3 o sa aveti raspunsuri foarte interesante. De aceea trebuie sa te bazezi pe o strategie si pe o echipa de suport. Nu ai o oglinda cu tine si nu stii cum arati. Tu din interior, te simti foarte bine, e ca la nunta cand esti beat. Pana nu vezi filmul a doua zi dimineata cand dansai pe masa dezbracat s-ar putea sa crezi ca te comportai foarte civilizat. Rolul echipei de suport este sa-ti reaminteasca ca trebuie sa respecti strategia de hidratare, de nutritie si tempoul pe care ti l-ai propus. Si daca lucrurile merg prost sa te opreasca", isi povesteste Andrei Rosu strategia pe care o aplica pentru cursele de anduranta. Chiar si anumite temeri pot deveni o motivatie pentru a termina o cursa de sport extrem: "Fata de meduze aveam o greata totala. Daca eram la mare si vedeam o meduza nu mai intram in apa. Dar stiind ca ma asteapta niste exemplare fabuloase, cu niste culori deosebite am inceput sa ma imprietenesc cu ele la mare la noi. De fiecare data cand mergeam la mare vanam zilele si locurile in care erau meduze pentru a ma obisnui cu ele. Expunandu-te constant temerilor te obisnuiesti cu ele, chiar daca nu scapi de ele. Pe Canalul Manecii le dadeam nume, Marcela, Ileana, si asta m-a ajutat foarte mult. Le povesteam ce fac eu acolo. Am intrat in doua lanuri in bucata franceza si aveam doua reflectoare pe mine ceea ce facea sa le si vad nu doar sa le simt. Cu toate astea am concediu in perioada urmatoare si merg cu familia la mare. Bineinteles ca voi intra in apa, desi de fiecare data zic ca nu vreau sa mai aud de apa nici sa fac dus". El a explicat si modalitatea prin care orice om isi poate gasi timpul necesar pentru a face miscare. "Fiecare dintre noi are un Everest de escaladat in viata personala. Si in momentul in care afli ca sunt oameni care isi depasesc o anumita conditie, capeti mai mult curaj si incerci sa faci schimbari in viata ta. Am vazut oameni cu picioare amputate, altii fara vedere, care alergau curse extreme de sute de kilometri. Nu cred ca exista o varsta la care sa te apuci de alergat. Sunt si oameni de 100 de ani care au terminat un maraton. Eu nu cred neaparat in schimbari venite peste noapte. Ce cred ca ar trebui sa schimbam sunt obiceiurile zilnice. Daca vrem sa ne schimbam viata trebuie sa schimbam ceea ce se intampla la nivelul unei zile. Mai mult de 50 la suta din ceea ce faci intr-o zi este construit din obiceiuri. Si daca ne uitam la 5-6 zile luate aleatoriu ne dam seama ca seamana izbitor de mult. Noi aici trebuie sa lucram, la cele 5-6 obiceiuri pe care oamenii ar trebui sa le aiba in fiecare zi, incepand poate de la a te trezi un pic mai devreme sa eviti haosul din trafic si poate sa avem un mic dejun mai sanatos, sa facem un pic de miscare. Daca te trezesti cu 15 minute mai devreme e suficient. Credeti-ma sunt programe de antrenament de 15 minute dupa care nu te mai poti tine pe picioare, nu trebuie sa alergi ca mine trei zile. De intensitate foarte mare. Deci nu trebuie sa folosim ca scuza nici tara in care traim, nici varsta, cred ca avem toate resursele necesare pentru a realiza ceea ce ne propunem", a mai spus ultratriatlonistul. De sase ani alearga, in urma cu patru ani a invatat sa inoate Fost component al trupei "Gaz pe foc", Andrei Rosu este economist de profesie si lucreaza intr-o banca multinationala. In ciuda performantelor sale, s-a apucat sa alerge cu doar sase ani in urma, iar inotul l-a deprins acum patru ani: "In 2009 am facut unele mici schimbari in viata mea. Dupa ce am devenit tata in 2008 am constientizat faptul ca trebuie sa devin un model pentru copilul meu si am inceput sa alerg. Nu a fost o schimbare majora, noi alergam de mici. Practic pot spune ca am reinceput sa alerg, nu am facut niciodata sport de performanta. Mi s-a parut un sport accesibil. Am alergat un kilometru, mi s-a parut foarte mult, apoi, 2, 3, 4, si am vazut ca limitele sunt acolo unde le stabilim noi, nu sunt impuse de afara. Apoi au venit schimbari de la sine, renuntarea la fumat, o nutritie mai buna". Dintr-o gluma facuta de o colega de birou a ajuns mai tarziu sa participe la primul concurs extrem de alergare, la Polul Nord. "O colega de birou, stiindu-ma foarte friguros pentru ca opresc aerul conditionat si fac pe toata lumea sa traspire la serviciu mi-a trimis un link cu maratonul de la Polul Nord. Mi s-au activat niste amintiri din copilarie, cand voiam sa explorez. Cand am inceput sa ma documentez, informatiile erau promitatoare, -40 de grade temperatura. Am aflat ca taxa era 12.000 de euro si nu sunt milionar, sunt salariat. Am zis sa caut sponsori, a durat 3 luni pentru ca nu e usor. Partea cea mai grea a fost sa gasesc un moment al zilei in care sa ma antrenez, pentru ca de la 8.30 la 17.30 sunt la birou, apoi seara o petrec cu familia. Care mai era timpul necesar? Am discutat cu sotia, a aflat ca imi pastrez slujba si am ajuns la concluzia ca cel mai bine ar fi de la 05.00 la 07.00 dimineata. A fost crunt pentru ca iarna aceea a fost foarte friguroasa. Era si multa zapada, dar asta m-a ajtat pentru Polul Nord. Cand am ajuns la Polul Nord am realizat in ce m-am bagat. Cand s-a deschis usa avionului si pilotul a spus ca ne vedem in 5-6 zile daca permite vremea. Si eu luni aveam sedinta la birou. Cand am coborat din avion mi s-au lipit narile de frig, dar am constatat ca ne putem adapta si am terminat acel maraton", a mai spus corporatistul, care a precizat ca are doar 25 de zile de concediu pe an. Prima lectie de inot a primit-o la 35 de ani, alaturi de copii cu "aripioare" gonflabile in jurul bratelor. "Prima lectie de inot nu am cum sa o uit. Eram eu si patru copii. Mie insa nu mi-a dat aripioare, dar oricum... Cel mai greu mi-a fost cand antrenorul m-a intrebat care e obiectivul meu, de ce am venit acolo. Nu i-am spus, imi era teama ca ma trimite acasa daca ii spun ca vreau sa inot 7,6 kilometri pentru un ultratriatlon. La prima ora am inghitit multa apa cu clor, dupa cateva sedinte am parcurs 25 de metri. Apoi anduranta a crescut si anul urmator am terminat acel ultratialton, care presupunea 7,6 kilometri inot, 360 de kilometri de pedalat si 84 de kilometri de alergare. Limita era de 36 de ore, eu am reusit in 35. Cel mai greu mi-a fost sa stau pe bicicleta aproape 18 ore pentru ca te doare... sufletul. Te doare tot, dar asa se invata", a povestit el. Andrei Rosu, 39 de ani, a incheiat, miercuri la pranz, cursa Enduroman Arch to Arc, care presupune parcurgerea distantei de 490 de kilometri dintre Londra si Paris in alergare, inot si pe bicicleta, el fiind primul roman care termina aceasta competitie si al 16-lea sportiv care trece linia de sosire in ultimii 14 ani.
andrei rosu 2

Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2018
martie (3)
mai (2)
2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000