Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
Tinerii nostri fragili si inculti

Tinerii nostri fragili si inculti

educatie copii

 Tinerii nostri fragili si inculti
E din ce în ce mai greu să fii profesor astăzi. Să ții copiii atenți și motivați. Să le obții respectul, să îi faci să te asculte.

Școlile, peste tot în lume, au din ce în ce mai mulți tineri cu probleme de învățare. Încă din clasele primare, devine vizibilă neputința lor de a sta în echilibru, liniște și atenție, de a-și concentra energia minții în sarcinile de lucru.

Până la adolescență, mulți dezvoltă deja probleme de atitudine și reflexe de abandon și contestare a autorității formale.

Problemele de învățare ale tinerilor de astăzi sunt incomode, dar normale. Nu ei sunt neobișnuiți, ci școala a devenit „nepotrivită” psihologiei lor. Tinerii au deja o cultură modificată a gândirii, un mod de cunoaștere deja înrădăcinat, despre care noi, adulții de la catedrele tradiționale, nu avem încă prea multe date, în consecință, nici recunoaștere.

Marea cultură și cultura cotidiană

Conform profesorului Thomas Ziehe, foarte apreciat în Germania și în țările nordice pentru studiile lui despre mintea adolescenților, generația de astăzi crește într-o cultură cotidiană – una nereglată de norme puternice, cum a fost cazul generațiilor noastre de părinți. Datorită unei renunțări din ce în ce mai largi la tradiție, cultura copiilor noștri ține de preferințe, e orientată către sensibilități personale, către ce simte și își dorește fiecare, către grade mai largi de alegere, interpretare, acțiune, personalizare.

Pe de altă parte, ceea ce pare scandaloasă libertate sau nepăsare la tinerii de astăzi se manifestă, în același timp, în interiorul lor, ca formă acută de nesiguranță sau nevoie de orientare. Cu cât ești mai desprins de norme sociale, de cea ce „trebuie” sau „ar fi frumos să faci”, cu cât te rupi mai ferm de siguranța celor care îți dictează cum să fii, cu atât ești mai nevoit să dezvolți în interior o busolă personală, care să îți dea autoritate și echilibru în lume. Libertatea decadentă și nepăsarea tinerilor de astăzi – așa cum le numim noi - vin cu prețul căutării de sine, a atenției mai mari orientate către interior, către nevoi, emoții și reacții individuale. De aici, poate, fenomenul selfie-urilor, al exhibiționismului online – ca formă de căutare obsesivă și pulverizare a identității, prin oglindire în reacțiile celorlalți. De aici, respingerea adulților neautentici de la catedră care par doar să bifeze în condică.

”Vrei să ia 10 la matematică în clasa a IV-a? Vrei să își petreacă mai mult de un minut cugetând asupra unei probleme? Vrei să fie în stare să scrie un raționament în trei pași pentru punctajul de la examen? Frustrează-l, atunci! Creează spațiu pentru nevoia lui de a încerca! Lasă-l să simtă cât de dificile sunt unele lucruri la început și cât de banale după ce exersezi!”

Din acest motiv, al desprinderii de norme, tinerii de astăzi sunt nu numai sensibili și fragili, dar trec adesea ca jenant de inculți. Viața lor nu se mai orientează după necesitatea dobândirii unei culturi generale, a unui repertoriu de idei și expresie din marii clasici ai omenirii. Astăzi, în muzeele de artă contemporană, lumea se oprește uimită și fotografiază solemn chiar și o pereche de ochelari, uitată pe parchetul sălii de expoziție.

Marea cultură nu mai este umbrela deciziilor noastre, morga academică pur și simplu nu este cool. Nici în trecut majoritatea populației nu avea acces la mare cultură – avea însă recunoaștere tacită pentru simbolurile ei. Școala funcționa ca o șansă extraordinară, luată cu respect și supunere, întru accederea la nivelul acestei cupole luminoase a cunoașterii.

Pierderea respectului pentru școală - un fenomen normal

Acest gen de recunoștință și respect pentru rolul școlii s-a pierdut în mare parte, odată cu schimbarea raportului între cele două culturi: dominantă este cultura cotidiană; marea cultură – fără riscul de a se pierde – a rămas periferică și de nișă. Cu mult mai puternică este cultura populară – una în perpetuă mișcare, integrată în viața de zi cu zi și capabilă să schimbe fundamental felul în care se fac astăzi emisiuni tv, se scrie sau se face politică, de pildă. Dar mai ales, capabilă să schimbe schemele cognitive dominante – felul în care învață și se raportează la lume noile generații.

S-au banalizat formele de cunoaștere riguroase, convențiile sociale, s-au subțiat granițele etice ale deciziilor sau ale atitudinilor. Obișnuințele noastre cognitive, traseele mentale solide ale atenției sau ale analizei, nivelul de energie mentală pe care suntem dispuși să o angajăm în cunoaștere sunt fundamental perturbate, ca un canal radio interferat permanent de alte frecvențe.

Standardele subiective ale plăcerii și ale neplăcerii

În consecință, și în școală, în sufletul tinerilor s-au rearanjat evaluările și scalele, profesorii sunt priviți din cu totul alte perspective, discursul lor e ridiculizat și profețiile lor despre cartea care te face om sunt primite cu ochii dați peste cap.

De ce? Din lipsă de educație și din nesimțire – cum ar numi-o bunica? Nu.

Cel mai greu de acceptat pentru noi – afară de vinovățiile directe care au dus la cultura „copy-paste” și corupția administrativă a școlilor – este sistemul de evaluare dărâmat de copiii noștri și schimbat cu standardele subiective ale plăcerii sau ale neplăcerii. Toți copiii de astăzi par să facă treaba de care ne cramponăm noi, adulții, doar dacă ea produce atracție, exaltare, intensitate, distracție.

Cultura clasică a învățării se bazează pe reziliență, îndârjire, disconfort și extenuare, pe ambiție și surmontarea obstacolelor cognitive. Copiii noștri au fost însă deja botezați în cultura populară a plăcerii, a confortului, a menajării și a satisfacției imediate. Cât mai pot ei să cupleze, pe băncile școlii, la modulul „atent-concentrat-rezistent-conștiincios.”?

Dubla personalitate a părinților

Nu o dată, i-am rugat pe părinții copiilor de grădiniță să înceteze să le mai lege șireturile, atunci când deprinderea poate fi deja instalată. N-am reușit niciodată să îi blochez de la reflexul servirii copiilor lor, decât cu o amenințare rudimentară: „Vrei să ia 10 la matematică în clasa a IV-a? Vrei să își petreacă mai mult de un minut cugetând asupra unei probleme? Vrei să fie în stare să scrie un raționament în trei pași pentru punctajul de la examen? Frustrează-l, atunci! Creează spațiu pentru nevoia lui de a încerca! Lasă-l să simtă cât de dificile sunt unele lucruri la început și cât de banale după ce exersezi!”

Spun că amenințarea mea e aproape vulgară, pentru că ea speculează o mare ambivalență a părinților de astăzi: pe de o parte, nevoia de a crea confort și de a răspunde plăcerilor copiilor lor, pe de alta – ambiția rezultatelor școlare și convingerea că școala trebuie făcută și cu ceva durere. Familiile sunt prinse la intersecția conflictuală a două culturi dominante: cea a marii culturi, în sens clasic, pentru care școala este un tren încet și răbdător al iluminării și cea a culturii „pop”, în care copiii noștri trebuie să trăiască fericiți, liberi, să experimenteze, să își satisfacă plăcerile, preferințele, nevoia de distracție. De aceea, psihologic vorbind, în jurul vârstei școlare, apare un fel de divorț între familie și copil: de la satisfacerea tuturor bucuriilor, la amenințările despre cum la școală „se schimbă foaia” – un fel de dublă personalitate achiziționată tacit: de la copilul care își urmărește plăcerea și este servit, la cel, care, brusc, trebuie să devină luptător, angajat, tensionat pe un drum al achizițiilor cognitive înalte.

Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2018
martie (3)
mai (2)
2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000