Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
TAXA AUTO: Cum poti cere restituirea diferentelor fata de taxele platite anterior

TAXA AUTO: Cum poti cere restituirea diferentelor fata de taxele platite anterior

Legea privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a aparut marti, in Monitorul Oficial al Romaniei si va intra in vigoare, vineri, in 13 ianuarie. Noua taxa se aplica numai masinilor care se inmatriculeaza incepand din 13 ianuarie, data la care intra in vigoare noua lege, precizeaza, miercuri, Ministerul Mediului. Avand in vedere reducerea taxei de poluare cu pana la 25%, cei care au platit taxa de poluare de la 1 iulie 2008 pot solicita restituirea diferentei, in cazul in care suma este mai mare decat cea rezultata din aplicarea acestei legi. Astfel, persoanele interesate sa vada daca au de recuperat bani ca diferenta, incepand de vineri vor avea la dispozitie, pe site-ul AFM formula de calcul prevazuta de lege si care va fi utilizata si de organele fiscale. Persoanele care constata ca au de recuperat bani din taxa auto trebuie sa depuna la organelle fiscale competente o cerere de restituire, insotita de mai multe documente, in original sau in copie: documentul doveditor al platii taxei pe poluare/ taxei speciale pentru autoturisme (chitanta fiscala/ordinul de plata si extrasul de cont), copia cartii de identitate a vehiculului si a certificatului de inmatriculare, cu prezentarea in original a acestora. Cererile de restituire, insotite de documentele necesare sunt solutionate de catre organele fiscale, in termen de 45 zile. Citeste si: TAXA AUTO 2012: Normele pentru noua taxa au fost aprobate de Guvern. De cand se aplica si cine o plateste Citeste si: Proprietarii de masini vor primi diferenta din taxa auto doar dupa ce statul compenseaza cu datorii Plata sumelor reprezentand diferenta de taxa platita se face de catre organul fiscal competent in contul bancar indicat de catre solicitant prin cererea sa de restituire sau la ghiseul unitatii Trezoreriei Statului, in baza notei privind restituirea/rambursarea unor sume, pentru persoanele care nu au indicat, prin cererea de restituire, un cont bancar Normele de aplicare a noului sistem privind taxa de poluare auto au fost aprobate, miercuri, de Guvern prin hotarare, in conditiile in care proiectul de act normativ a fost lansat in dezbatere publica abia la inceputul acestei saptamani si ar fi trebuit sa ramana in discutie pana la 19 ianuarie. Pe site-ul Ministerului Mediului, proiectul de hotarare de guvern privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, prezentat sub principiul transparentei decizionale in administratia publica, figura si la ora anuntului de aprobare de catre Guvern ca fiind in dezbatere publica, cu anuntul ca cetatenii si institutiile interesate pot transmite propuneri si sugestii de modificare pana la 19 ianuarie 2012. Situatia a fost justificata, la Guvern, de ministrul Mediului, Laszlo Borbely, prin faptul ca noua lege a taxei auto a fost publicata marti in Monitorul Oficial si trebuie aplicata incepand cu 13 ianuarie si ca exista posibilitatea, daca vor fi primite observatii "pertinente", unei interventii ulterioare prin modificarea hotararii de guvern. Noua lege privind taxa auto a fost promulgata joi de presedintele Traian Basescu si publicata marti in Monitorul Oficial, dar a fost aprobata de Guvern in luna septembrie, adoptata de Senat in octombrie si de Camera Deputatilor la jumatatea lunii decembrie. "Noi aveam obligatia sa venim astazi cu aceste norme. Nu este niciun fel de problema, daca vor fi observatii sau comentarii pertinente, vom putea veni eventual cu o modificare de hotarare de guvern", a spus Borbely. Legea privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevede o reducere a taxei de poluare cu pana la 25%, dand posibilitatea ca, in cazul in care taxa de poluare platita de la 1 iulie 2008 este mai mare decat cea rezultata din aplicarea acestei legi, proprietarii de masini sa poata solicita restituirea sumelor reprezentand diferenta de taxa platita. Conform normelor de aplicare, proprietarii de masini care considera ca taxa auto platita de la 1 iulie 2008 este mai mare decat cea rezultata din noul sistem de calcul pot cere statului restituirea diferentei. Procedura se afla insa sub influenta Codului de Procedura Fiscala, care stabileste ca suma de restituit va fi redusa prin compensare cu eventuale datorii fiscale neachitate de acestia. Acelasi sistem de compensare, prevazut de Codul de Procedura Fiscala, va fi valabil si la restituirea valorii reziduale a taxei, cand autovehiculul este scos din parcul auto national, se arata in proiectul normelor privind aplicarea noului sistem al taxei de poluare auto. Valoarea reziduala a taxei reprezinta suma care ar fi platita pentru respectivul autovehicul daca acesta ar fi inmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto national. Astfel, atunci cand suma platita cu titlu de taxa pe poluare pentru autovehicule/taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule este mai mare decat suma rezultata din aplicarea noii legi, contribuabilul poate solicita restituirea sumelor reprezentand diferenta de taxa platita, prin depunerea unei cereri de restituire la autoritatea fiscala. La cerere trebuie anexate dovada platii taxei (chitanta fiscala/ordin de plata, extras de cont), precum si cartea de identitate a vehiculului si certificatul de inmatriculare. Cererea va fi solutionata in termenul prevazut de Codul de Procedura Fiscala, respectiv in termen de 45 zile de la inregistrare. Conform Codului, in situatiile in care sunt necesare informatii suplimentare, acest termen este prelungit cu perioada cuprinsa intre data solicitarii si data primirii informatiilor solicitate. Prin noul sistem de calcul al taxei auto, Guvernul mizeaza pe o balanta financiara pozitiva a Fondului pentru Mediu, prognozand o crestere cu 336 milioane lei a veniturilor, prin impunerea la plata a tuturor autovehiculelor inmatriculate inainte de ianuarie 2007 si instrainate dupa data intrarii in vigoare a noii legi, si o scadere de doar 240 milioane lei a sumelor de incasat, ca efect al reducerea valorii taxei. Prin compararea celor doua valori, Guvernul estimeaza ca diminuarea valorii taxei nu va avea un impact negativ asupra bugetului de venituri si cheltuieli al Fondului pentru mediu, aceasta fiind acoperita din venituri preconizate sa fie incasate. Noua taxa se aplica numai masinilor care se inmatriculeaza incepand din 13 ianuarie 2012, data la care intra in vigoare noua Lege. Normele mentin totodata prevederea conform careia taxa auto poate fi ajustata atunci cand autovehiculul nu se incadreaza in parametrii standard, respectiv au un rulaj ridicat, de peste 15.000 kilometri in cazul vehiculelor de transport pasageri cu maximum opt locuri pe scaune, peste 30.000 kilometri la vehicule transport marfa cu greutate de pana la 3,5 tone, peste 60.000 kilometri pentru masini transport pasageri cu mai mult de opt locuri pe scaune si vehicule transport marfa cu greutate intre 3,5 tone-12 tone si peste 100.000 kilometri in cazul vehiculelor de transport marfa mai grele de 12 tone. La rulajul mediu sunt luate in considerare si starea generala a masinii (semne de coroziune a caroseriei, revopsire, situatia tapiteriei si a componentelor de bord), dotarile standard (aer conditionat, ABS si airbag), vechimea autovehiculului. Taxa poate fi ajustata pe baza declaratiei pe proprie raspundere a proprietarului masinii, in care acesta sustine ca rulajul mediu anual real al autovehiculului sau este mai mare decat rulajul mediu anual considerat standard pentru categoria respectiva de autovehicule. Rulajul mediu anual real este calculat prin raportarea rulajului afisat de indicatorul de kilometraj la vechimea stabilita in functie de data primei inmatriculari. Declararea nereala a rulajului autovehiculului va fi considerata si sanctionata conform Codului Penal. Pentru fals in declaratii, pedeapsa prevazuta in Codul Penal este inchisoare de la trei luni la doi ani sau amenda. Taxa va putea fi ajustata si atunci cand pentru un autovehicul rulat este dovedit pe baza expertizei tehnice efectuate de Registrul Auto Roman ca deprecierea este mai mare decat cea indicata de grila fixa. In acelasi timp, daca proprietarul considera ca deprecierea autovehiculului sau este mai mare decat cea rezultata pe baza cotei initiale de reducere si/sau a cotei suplimentare de reducere a taxei, acesta poate contesta taxa, dar numai in baza rezultatului unei expertize privind evaluarea individuala a masinii. In acest sens, proprietarul trebuie sa solicite efectuarea expertizei de catre un membru al Corpului Expertilor Tehnici, care sa inscrie in raport cota reala de reducere a taxei. Pe baza cotei reale de reducere, autoritatea fiscala va proceda la calcularea taxei. Taxa auto nu va fi aplicata pentru autovehicule cu doua sau trei roti ori asimilate, pentru tractoare agricole sau forestiere, precum si pentru autovehiculele care, in vederea scoaterii din parcul auto national si inmatricularii in alt stat, sunt inmatriculate temporar in Romania. Exceptiile de la plata taxei sunt acordate pe baza mentiunilor speciale inscrise in cartea de identitate a vehiculului. Potrivit legii care are la baza principiul "poluatorul plateste", taxa de poluare va fi platita, o singura data, atat pentru autovehiculele noi sau second-hand care sunt inmatriculate pentru prima data in Romania. Pentru autovehiculele inmatriculate inainte de anul 2007, taxa de poluare va fi achitata de catre cumparator la momentul primei transcrieri a dreptului de proprietate a autovehiculelor, dupa ce intra in vigoare aceasta lege. Modalitatea de calcul a taxei este unitara pentru toate situatiile in care aceasta se achita. Aceasta se calculeaza pe baza unor criterii obiective (tipul motorizarii, capacitatea cilindrica, emisia de CO2 si norma de poluare), luand in considerare si deprecierea autoturismului. Aceasta lege elimina si discriminarea indirecta mentionata in hotararile Curtii Europene de Justitie, in cele doua cauze care au avut ca obiect interpretarea Art. 110 din Tratatul de Functionare al Uniunii Europene. in aceste hotarari, este precizat ca regimul de impozitare prevazut prin OUG nr. 50/2008 nu instituie o discriminare directa, dar poate genera o discriminare indirecta din cauza efectelor sale, descurajand importurile de autovehicule.

Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2019
martie (3)
2018
martie (3)
mai (2)
2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000