Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
Scaunul

Scaunul

MagicHOME

Am stat și eu pe scaunul acela vreo 4 ani. E adevărat, nu din postura de părinte, ci de fiu. Deși, probabil știți, de la o vreme încolo, rolurile nu mai sunt atît de bine conturate… Au fost 4 ani în care tatăl meu s-a luptat cu un cancer. Depistat foarte tîrziu, aproape de faza terminală.

Pe scaunul de lîngă un bolnav de cancer se întîmplă totul. Iar tu, “aparținătorul”, vei învăța să trăiești timpul în detaliu. Pînă la ieșirea din timp.  O parte a tratatelor despre suferință se scriu, de fapt, în spitale. Pe pat și pe scaunul alăturat. În așteptarea veștilor bune care au de obicei altă treabă. Vei cunoaște, astfel, tot felul de doctori. Unii buni, alții răi, ca-n orice poveste cu autor necunoscut scrisă vreodată. Unii îți vor explica situația în care ești. Alții te vor expedia. Unii te vor ajuta să completezi documentele pentru cîțiva lei în plus la pensia de handicap, alții te vor trimite acasă, anunțîndu-te, undeva la granița nepăsării cu neghiobia, că tatăl tău va muri în 48 de ore… Însă tu nu poți accepta gîndul ăsta. Pentru că e prea devreme. Pentru că e inacceptabil. Pentru că pur și simplu nu se poate. Vei refuza, așadar, sfatul. Și îl vei duce la un alt spital, sperînd să dai acolo peste alți doctori, mai grijulii. Așa am pățit eu în urmă cu 4 ani.

Cei mai buni prieteni ai tatălui meu, în cei 69 de ani ai vieții lui, au fost pacienți. Își povesteau, dintr-un pat în altul, viața și împărțeau micile bucurii aduse – sub formă de mîncare sau veste bună – de “aparținători”. În timp, prietenii tatălui meu s-au dus. S-au dus înaintea lui. Dar veneau mereu alții noi. Mai tineri sau mai în vîrstă. Ce știm sigur despre cancer e că nu știm cînd vine.

De la Melania Medeleanu am aflat că, anual, în România, sunt 500 de copii diagnosticați cu cancer. 500! Asta înseamnă 1000 de “aparținători”. Vi se pare mult? Ei bine, gîndiți-vă cît de puțin a făcut statul român pentru ei: doar cîteva sute de scaune. Așezate, frumos, lîngă pat. Nu s-a gîndit nimeni din guvernele României să construiască un loc, măcar unul, pentru mai puțină suferință. Sunt mii, zeci de mii de bolnavi de cancer în fază terminală. Pentru care finalul este sigur. Vă spun, în stadiul 4B moartea devine o certitudine. Iar agonia este cumplită. Nimeni din țara asta furată sistematic nu s-a gîndit să facă mai puțin dureros finalul Lor. Construim tot felul de statui, catedrale, săli de sport nefuncționale sau centre de informare turistică, pe multe milioane de euro, dar ne doare-n cot de suferința bolnavilor de cancer și a “aparținătorilor” acestora.

Gîndiți-vă puțin la ce oameni stau în scaunele acelea de lîngă paturi. Ce putem spune despre ei? Că-s răi? Că-s egoiști? Că-s corupți? E absurd să răspunzi astfel. Și atunci? Ce e de făcut?

Melania Medeleanu și Vlad Voiculescu, doi români frumoși, care-au inventat și tabăra Magicamp pentru copiii bolnavi de cancer, au găsit un răspuns și la această ultimă întrebare. Se numește Magic Home, iar proiectul lor este PentruMagicHome.ro. Un loc pentru părinții copiilor bolnavi de cancer. Pentru că:

    Părinții copiilor bolnavi de cancer dorm pe un scaun, noapte de noapte.
    Nu au o bucătărie în care să poată găti pentru copii în funcție de alimentația impusă de tratament.
    Nu au condiții de igienă personală, singura baie disponibilă fiind o baie comună din spital, de cele mai multe fără o cabină de duș.
    Nu au unde să își spele hainele.


Ei, Melania și Vlad, au inventat centrul MagicHOME. Și vă citesc din proiectul lor: Localizat în București, în apropierea unităților de tratament, oferă găzduire gratuită, suport și alte facilități familiilor cu copii diagnosticați cu cancer sau alte afecțiuni grave. În prima jumătate a anului, aici au fost cazați gratuit 300 de copii și membri ai familiilor acestora, însă nevoile reale sunt mult peste capacitatea acestui centru. MagicHOME este o șansă reală la tratament, un refugiu care îi poate ajuta să o ia de la capăt în fiecare zi, oferindu-le condiții decente pe durata tratamentului: băi dotate cu dușuri, posibilitatea de a-și spăla și usca hainele, mese gratuite, locuri de joacă în interior și în curte, suport psihologic și terapie prin artă.

E simplu.

Iar pentru a face și mai vizibil acest proiect genial, ei au gîndit un loc de sprijin. Zi și noapte, fără odihnă lângă patul de spital. Ne-am pus în locul lor și ne vom așeza pe rând pe un scaun aflat în galeria GALATECA (strada C.A. Rosetti nr. 2-4, Bucuresti). Vom sta acolo pe rând, până când primim 100,000 de sms-uri pentru MagicHOME, refugiul părinților de lângă cel mai mare spital oncologic din România. Stai și tu pe scaun. (vezi aici mai multe despre cum poți ajuta și tu).



Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000