Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
Scandal fara precedent in armata romana

Scandal fara precedent in armata romana

Generalii MAPN Mircea Muresan, Gabriel Oprea, Viorel Buta, comandorul Florin Rapan, comandantul de flotila Marius Hanganu, precum si multi alti ofiteri superiori sunt vizati de o ancheta a procurorilor anticoruptie, fiind suspectati ca, in calitate de conducatori de doctorate sau de membri ai unor comisii militare speciale de pe langa Ministerul Educatiei, ar fi inlesnit obtinerea unor titluri universitare. Primul pas era ca solicitantul – fie el si civil – sa obtina titlul de doctor in stiinte militare, iar apoi urma eliberarea unei diplome de profesor universitar, chiar daca acea persoana nu avea nici un fel de experienta si practica in domeniu. Surse din apropierea anchetei sustin ca in unele cazuri favorurile erau cumparate cu sume care depaseau 15.000 de euro.
Procurorii nu au invinuit nici o persoana deoarece MApN nu si-a finalizat propria ancheta si nu a transmis toate documentele la Parchet. Potrivit sesizarii DNA, conducerile structurilor militare universitare au pus la punct inca din 2002 o adevarata industrie de fabricare a doctorilor in stiinte militare si a profesorilor universitari, in care au fost implicati aproximativ 100 de ofiteri. Mircea Muresan a fost rectorul universitatii militare bucurestene (fosta Academie Militara) pana anul trecut. In plus, Muresan este vizat in alte doua dosare, in care este suspectat ca si-ar fi implicat sotia in vanzarea unor drepturi de autor si ca ar fi incarcat statele de plata ale universitatii cu ore suplimentare fictive. Generalul Muresan nu a putut fi contactat pentru a comenta informatiile.
Generalul Mircea Muresan, fost rector al Universitatii de Aparare "Carol I" pana anul trecut, mai este vizat in alte doua dosare penale: in primul este suspectat de vanzarea unor drepturi de autor in care si-ar fi implicat si sotia, iar in celalalt este suspectat ca ar fi incarcat statele de plata cu ore suplimentare fictive.
Pe langa cei doi generali, vor da explicatii si alti inalti ofiteri din cadrul invatamantului superior militar. Generalii Muresan si Oprea nu au putut fi contactati pentru a-si exprima opinia.
In dosarul in care se suspecteaza acordarea ilegala de titluri universitare si de doctor in stiinte militare, procurorii anticoruptie nu au pus sub invinuire nici o persoana pana in prezent, ancheta fiind in stadiul intocmirii actelor premergatoare. Ancheta a fost demarata inca de anul trecut de DNA, in urma unei plangeri inaintate de un lector universitar care nu reusea sa avanseze din cauza "cumetriilor" de la varful Universitatii Nationale de Aparare "Carol I" (UNAP), dupa cum sustin surse militare.



Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2019
martie (3)
2018
martie (3)
mai (2)
2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000