Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
Sa nu minti, sa nu furi, sa nu ucizi!

Sa nu minti, sa nu furi, sa nu ucizi!

violenta in cuplu

 Sa nu minti, sa nu furi, sa nu ucizi!
Titlul nu are legătură cu trei din cele zece porunci biblice. Se referă la Codul penal.

Cînd minți, să nu uiți niciodată adevărul… pentru că el sigur nu te va uita pe tine! Este normal ca un hoț, un bătăuș, un criminal sa mintă. Nu este normal să fure, să bată sau să omoare. Minciuna se naște în mintea infractorului care încearcă să-și ușureze situația, nu în a aceluia care încearcă să repare atît cît se mai poate din greșeala făcută.

Încă o victimă a violenței în cuplu, încă o armă deținută ilegal, pe 22 ianuarie 2017, la Tîrgu Mureș. Pe un tipar sinistru, care se repetă, parcă, la infinit, încă o femeie a murit. S-a vorbit despre faptul că arma de vînătoare folosită de făptaș pentru a-și împușca mortal iubita ar fi fost cumpărată de la piață. El a declarat că a cumpărat-o de la tîrg. Mă întreb cum se vînd aceste arme la piață sau la tîrg: en-gross sau en-detail?

Trecînd peste episodul sarcastic, informația de ultimă oră despre arma folosită în barul de la Tîrgu Mureș este că pușca de vînătoare era furată. Există deja indicii clare care probează acest lucru. Dar criminalul minte. Minte, gîndind că astfel scapă de o infracțiune, cea de furt, neluînd în calcul faptul că a cumpăra o armă, în alte condiții decît cele prevăzute de lege, e tot o infracțiune.

Răspunsul la întrebarea „de ce nu l-au arestat?”

De fiecare dată cînd o femeie este ucisă de soț sau de iubit, în modul cel mai firesc, ne revoltăm toți. Este inadmisibil să știm că aceste femei maltratate și amenințate de cei care ar trebui să le fie parteneri de viață pot fi ucise oricînd, fără ca cineva să poată interveni în apărarea lor. Toți ochii se îndreaptă către polițiști, de la care se cere o rezolvare promptă și imediată. Dar puțini înțeleg faptul că polițiștii sînt îngrădiți de lege, iar legea are mai multe prevederi în favoarea agresorilor decît în favoarea victimelor. Pe cale de consecință, putem concluziona că agresorul, infractorul este avantajat de lege, nu doar în fața victimei, ci și în fața polițistului.

O plîngere la Poliție nu le dă dreptul polițiștilor să-l rețină pe cel reclamat, așa cum foarte mulți români și-ar dori. Arestarea, în prima fază a cercetărilor, se poate face doar în urma deciziei unui judecător, la solicitarea procurorului. Legea nu le permite polițiștilor nici măcar să intre în casa agresorului și să facă o verificare. Percheziția se face în baza unui ordin emis tot de judecător, tot la solicitarea procurorului.

Dacă s-ar putea face un minimum de verificări, ar putea fi găsite eventuale arme de foc deținute ilegal, dar acest lucru este extrem de anevoios din punct de vedere legal. Mai există o lege care reglementează deținerea legală a armelor de foc letale, ce pare că a fost făcută în așa fel încît deținătorul să nu se poată apăra niciodată în fața unui atac iminent, cu arma pe care o deține în mod legal. Toate aceste măsuri sînt impuse celor care au trecut niște teste psihologice și au declarat armele pe care le dețin, deși statisticile arată foarte clar că agresorii care folosesc arme de foc nu le dețin legal.

Se vorbește și astăzi despre similitudini între cazul de la Tîrgu Mureș și „cazul Perla”, din București. Nu se poate face o astfel de comparație, pentru că în cazul Perla a fost o excepție: un polițist care și-a folosit arma deținută legal. În celelalte cazuri, precum și în cel de duminică, de la Tîrgu Mureș, arma crimei a fost deținută ilegal, iar pentru a depista deținerea ilegală a armelor de foc, polițiștii au mai mult restricții impuse de lege, decît facilități.

Dacă ar intra în casa unui individ înarmat ilegal, pentru a face o verificare, polițiștii ar putea fi acuzați de abuz. Tot de abuz ar fi acuzați și dacă ar aplica măsura reținerii imediate a unui agresor, chiar și în cazul în care victima unei agresiuni depune plîngere la Poliție.

Așa se explică de ce polițiștii nu au putut interveni în forță, pentru a preveni tragedia, deși femeia ucisă depusese o plângere pentru loviri și alte violențe, cu cinci zile înainte de comiterea crimei, iar cu trei zile înainte de a fi ucisă, depusese reclamație pentru amenințări din partea aceluiași individ. Doar la una dintre aceste două infracțiuni se putea dispune arestarea preventivă, avîndu-se-n vedere pedeapsa maximă de cinci ani, prevăzută de legea penală, dar acest lucru presupunea existența unor documente medico-legale, precum și alte demersuri și, în final, judecătorul de drepturi și libertăți ar fi putut emite – ceea ce este puțin probabil – un mandat de arestare preventivă. Dar infracțiunea de lovire reclamată la Poliție nu a fost însoțită de actul medico-legal, astfel încît nu s-a putut lua măsura arestării preventive. Și astfel, un individ periculos a rămas liber. Liber să-și ducă la capăt planul dibolic.

De remarcat ar fi două aspecte: suspectul avea  cazierul curat, deci nu putea fi invocat comportamentul lui infracțional anterior, iar la ambele infracțiuni – loviri sau alte violențe și amenințare – acțiunea penală se pune în mișcare la plîngerea prealabilă a victimei. Acest al doilea aspect impietează asupra multor dosare instrumentate de polițiști și procurori, întrucât în jenant de multe cazuri, cel care a depus plîngerea înțelege să și-o retragă, prin așa-zisa împăcare a părților, și astfel, toată munca a fost în zadar. Nu doar a polițiștilor, și a procurorilor, dar mai ales a judecătorilor care emit mandatul de arestare preventivă sau încep anchete judecătorescă.

În privința posibilităților pe care le are victima, pentru a se putea apăra, situația legislativă este, din păcate, aproape tragică. Practic, un ordin de restricție nu o poate apăra de agresiune pe femeia amenințată, dar cel puțin le dă posibilitatea polițiștilor să facă mai mult decît în absența acestui ordin. Ceea ce nu înțeleg victimele este necesitatea acțiunii în instanță, pentru că simpla plîngere la Poliție nu este suficientă pentru a le da undă verde forțelor de ordine să intervină.

Chiar și cu ordinul de restricție obținut în urma unei hotărîri judecătorești, agresorul nu este ținut la distanță decît prin amenințarea cu posibilitatea de a primi amendă sau de a face de la o lună la an de închisoare, dacă încalcă acest ordin. Iar astfel de sancțiuni, cu închisoarea, sînt aproape inexistente. Pedeapsa maximă în acest caz reprezintă oricum doar jumătate din pedeapsa prevăzută de Codul penal. pentru încălcarea unei hotărîri judecătorești, dar asta prevede legea privind combaterea violenței în familie.



Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000