Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
Romania, tara in care orice este posibil

Romania, tara in care orice este posibil

traian_basescu2_58686000 Romania, tara in care orice este posibil
traian_basescu2_58686000
Orbecaim. Dam in bobi. Avem opinii. Nu avem argumente. Incercam sa punem cap la cap franturi de fraze, sa descoperim un indiciu cat de palid in spatele zambetelor cu subinteles ale celor care vor sa credem ca au habar despre ce este vorba. Nicio geana de lumina nu trece prin gluga care ne-a fost trasa peste cap. Cu doar cateva saptamani inainte de alegerile prezidentiale, o tara intreaga este captiva uneia si aceleasi obsesii: ”ofiterul acoperit”. Niciuna din multimea problemelor grave cu care ne confruntam zilnic; nimic din tensiunile care cresc exponential la frontierele tarii nu are prioritate in fata interogatiei privind identitatea prezidentiabilului care refuza sa-si treaca in CV activitatea, prezenta sau trecuta, in slujba unui serviciu secret. Pandemia s-a declansat in seara lui 9 septembrie, cand, in emisiunea lui Robert Turcescu (B1), presedintele Basescu a afirmat ca in randul candidatilor la presedintie este un agent secret. Fara niciun element concret, fara nicio proba? Orice este posibil. Omul era invitat cu vorba buna sa se deconspire, altfel presedintele tarii se considera obligat sa-l dea in vileag. Subiectul este mult prea grav pentru a putea fi tratat à la légère si lansat de oricine altcineva ar fi provocat hohote de ras si ar fi fost imediat aruncat la cos. Venita din gura sefului statului afirmatia, cu o perceptibila tusa incriminatorie, a capatat in clipa urmatoare o greutate pe care nimeni nu a mai putut ignora. Ca urmare, de o luna si jumatate campania pentru alegerea viitorului presedinte al tarii s-a contractat, in general, in mass-media la un perpetuu concurs de descifrare a unui rebus. Repetatele si insistentele apeluri adresate presedintelui Basescu de a devoala numele persoanei la care a facut referire au ramas fara raspuns. Tot ce, dupa o lunga tacere, a considerat adecvat sa spuna s-a redus la recunoasterea unui plan, din interiorul caruia a fost dispus sa declare: ”Nu as veni cu completari acum, am si eu o oarecare planificare, vreau sa fie un moment in care sa aiba acces toata presa cand voi spune un lucru sau altul.” (TVR1, 16.09.2014) Faptul ca Traian Basescu nu vorbeste, de regula, doar ca sa se afle in treaba e un lucru pentru care nu a trebuit sa asteptam finalul celui de-al doilea mandat ca sa aflam. Ce este insa astazi extrem de grav, de insultator este dezinvoltura cu care presedintele Basescu trateaza o lume intreaga ca pe o adunatura de decerebrati careia ii cere sa-l inteleaga si sa-l creada cand ii spune ca nu poate sa faca in sfarsit lumina si sa dea raspunsul pe care este dator sa-l dea fara sa fie sigur ca are asigurata audienta maxima. Asta ii tine, deci, presedintelui gura ferecata: teama ca exista un colt al tarii in care nu vor ajunge vorbele lui! Legat de planul pe care il are, cred insa ca avem toate motivele sa punem o intrebare perfect legitima: in interesul cui e gandit acest plan? Al tarii? Ma tem ca nu. Prin felul in care a deturnat deliberat continutul unei campanii electorale care va marca decisiv evolutia Romaniei pe urmatorii ani, consider ca interesele personale au prevalat in fata interesului national. Sub impact mediatic, defectarea lui Robert Turcescu nu cred ca a produs un soc mult inferior celui urmat declaratiei facute Traian Basescu in emisiunea lui, la B1. Executat in doi pasi: primul, pe blogul personal, al doilea, in aceeasi zi, intr-o aparitie meteorica in platoul televiziunii care l-a consacrat, demersul lui Turcescu a adus in fata opiniei publice chipul si vorbele unui om ajuns la limitele suportabilitatii. A supravietuirii. Un om care s-a pierdut pe sine si care a ajuns sa creada ca spovedania facuta in fata semenilor sai poate sa-i readuca linistea, sa-i aduca izbavirea la care, spune el, spera sa acceada. A fost impins Robert Turcescu inspre aceste devastatoare limite? Orice e posibil. Raspunsul depinde de raspunsul pe care fiecare dintre noi il dam la intrebarea: ”Robert Turcescu spune adevarul cand declara ca a lucrat ani de zile ca ofiter sub acoperire?”. Pentru multi dintre colegii de breasla, fosti notorii dusmani de moarte ai ziaristului sau fosti buni si dragi colegi de televiziune, nu avem in fata decat o jivina, un ordinar, un ipocrit, un ratacit intr-o pasa mistica, un profanator al nobilei profesii de ziarist. Altii, politicieni sau profesionisti ai serviciilor, oameni care au fost in fruntea ministerului in structura caruia Turcescu spune ca a lucrat, il trateaza ca pe un dezaxat, un om care minte, care nu stie ce vorbeste. Personal am convingerea ca Robert Turcescu spune adevarul. Ca a fost ofiter cu grad inalt in cadru unui serviciu secret. Nu ne-a dat niciun indiciu asupra timpului de cand a acceptat sa intre in acest serviciu si care au fost indatoririle pe care si le-a asumat. Nu ne-a spus nimic despre dezacordurile care au aparut pe parcursul timpului, cine le-a provocat si cum au evoluat ele. S-a inselat ziaristul cand a acceptat propunerea care i s-a facut si a ajuns sa descopere ca ceea ce i se cere e cu totul diferit de ceea ce i s-a spus ca va trebui sa faca? Gravul impas in care a ajuns i se datoreaza prin lipsa resurselor, a capacitatilor reclamate de munca pe care s-a angajat sa o faca – sau cei care l-au invitat sa li se alature s-au dovedit preocupati de cu totul alte obiective decat cele pe care i le-au impartasit novicelui inainte de a bate palma? A clacat Robert Turcescu sau a descoperit o fata terifianta a unei lumi pana mai ieri straina lui? Orice e posibil. Un lucru totusi e cert si e suparator faptul ca oameni care nu gasesc destule cuvinte sa-l infiereze si sa-l discrediteze nu realizeaza, sau nu accepta, un lucru atat de simplu: gestul lui Turcescu s-a consumat deja si este ireversibil. Vorbele au fost spuse cu voce tare si au fost auzite de o lume intreaga. Din tara si din afara ei. Ei nimic nu mai poate fi retractat, oricat de furibunda ar fi campania de discreditare pornita impotriva lui. Niciun medic nu-si va pune parafa pe un certificat medical care sa confirme de o stare de depresie, de tulburare psihica. Ei niciun ierarh nu va incerca o exorcizare asupra lui. Robert Turcescu va ajunge in fata Justitiei, a ”judecatorului” pe care l-a invocat repetat in cele douazeci de minute petrecute in platou, si va spune cu voce tare tot ce stie, chiar daca speta se va judeca in procedura secreta. Va provoca un seism de magnitudine maxima, cu epicentru la Bucuresti. Sigur, din nou suntem in fata unei intrebari care se impune de la sine: Robert Turcescu actioneaza liber, din proprie initiativa, intr-un efort disperat sa-si salveze sufletul (asa cum vrea sa ne convinga) – sau este doar o piesa intr-un plan, care tinteste tocmai fruntea celor cu care a lucrat pana acum? Orice este posibil. Chiar daca, personal, m-as bucura ca timpul sa confirme prima varianta. De regula, orice judecata asupra realitatii unei lumi temeinic asezate, pe orice domeniu al vietii publice, oricat de aplicata si oricat de adanc isi propune sa foreze, ajunge ciclic in procesualitatea ei in puncte in care drumul, directia pe care se continua este impusa de la sine de logica faptelor consumate, a adevarurilor irefutabile pe care le-a inregistrat. La noi, lucrurile sunt infinit mai complicate. Pentru ca terenul pe care calci nu are consistenta; pentru ca, cel mai adesea, ”adevarurile” sunt contrafacute si partizane; pentru ca cele mai multe dintre repere sunt false si aleatorii; pentru ca mai nimic nu este facut ca sa dureze. Evenimentele la care asistam cu gura deschisa in ultima vreme, inca intr-o faza incipienta, care ii au ca protagonisti pe seful statului si pe unul dintre cei mai reputati ziaristi, sunt mostre pe deplin edificatore a acestei realitati. ”Romania, tara in care orice este posibil” scrie astazi pe actul nostru de identitate. Nimic atractiv pentru cei care pretind de la un partener rigoare, predictibilitate, transparenta totala.

Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2018
martie (3)
mai (2)
2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000