Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
Omul are nevoie de Dumnezeu asa cum are nevoie de oxigen

Omul are nevoie de Dumnezeu asa cum are nevoie de oxigen

rugaciune Omul are nevoie de Dumnezeu asa cum are nevoie de oxigen
rugaciune
„Omul are nevoie de Dumnezeu asa cum are nevoie de oxigen.”- Dr. Alexis Carrel Cunoscut pentru descoperirile sale in domeniul vaselor de sange si al transplantului de organe, descoperiri pentru care a primit premiul Nobel, marele chirurg si biolog francez Alexis Carrel a fost si un om profund religios. De-a lungul carierei sale a constatat influenta covarsitoare pe care credinta o are asupra sanatatii sufletesti si trupesti si a ajuns sa creada in miraculoasa putere de vindecare a rugaciunii. Despre acest subiect a scris un eseu devenit celebru. Acest studiu asupra rugaciunii este inspirat din observatiile sale culese in decursul unei lungi cariere printre oameni din cele mai diferite zone ale lumii, de toate profesiunile si din toate clasele sociale, bolnavi sau sanatosi, credinciosi sau necredinciosi. Pe de alta parte, experienta sa stiintifica, studiile de laborator carora li s-a dedicat ani in sir i-au permis sa observe efectele curative ale rugaciunii. Va prezentam in continuare eseul pe care Alexis Carrel l-a scris despre rugaciune: Introducere Noua, apusenilor, ratiunea ni se pare a fi mult superioara intuitiei. Preferinta noastra se indreapta mai mult catre inteligenta decat catre sentiment. Stiinta infloreste, in timp ce religia stagneaza. Il urmam pe Descartes si-l parasim pe Pascal. In acest sens, cautam indeosebi sa ne dezvoltam inteligenta. Cat despre activitatile spirituale, morale, etice, acestea sunt neglijate aproape complet. Slabirea acestor activitati fundamentale face din omul modern o fiinta oarba din punct de vedere spiritual. Aceasta infirmitate nu-i permite sa fie un bun element constitutiv al societatii. Putem atribui prabusirea civilizatiei noastre slabei calitati a individului. De fapt, domeniul spiritual se arata tot atat de necesar reusitei vietii ca si cel intelectual si cel material. Este deci necesar sa ne stimulam activitatile intelectuale, care confera puterea personalitatii noastre. Cel mai ignorat dintre ele este simtul spiritual. Simtul religios se exprima mai cu seama prin rugaciune. Rugaciunea este in mod evident un fenomen spiritual. Ori, lumea spirituala nu poate fi investigata prin mijloace stiintifice. Cum sa dobandim deci o intelegere reala a rugaciunii? Stiinta cuprinde, din fericire, totalitatea lumii materiale. Aceasta poate, prin intermediul psihologiei, sa fie extinsa pana la manifestarile spirituale. Vom invata deci in ce consta fenomenul rugaciunii, tehnica practicarii acesteia si efectele ei, prin observarea sistematica a omului care se roaga. Definitia rugaciunii In esenta, rugaciunea pare sa fie o tensiune a spiritului catre substratul imaterial al lumii. In general, ea consta intr-o plangere, intr-un strigat de neliniste, intr-o cerere de ajutor. Uneori ea devine o contemplare senina a principiului imanent si transcendent al tuturor lucrurilor. O putem defini, de asemenea, ca fiind o inaltare a sufletului catre Dumnezeu, asemenea unui act de dragoste si de adorare catre cel care este izvorul minunii numita viata. Rugaciunea reprezinta, de fapt, efortul omului de a intra in comuniune cu o fiinta nevazuta, creatoare a tot ce exista - intelepciune suprema, forta si frumusete, Tata si Mantuitor al fiecaruia dintre noi. Departe de a fi o simpla recitare de formule, adevarata rugaciune este o stare mistica in care constiinta se absoarbe in Dumnezeu. Aceasta stare nu este de natura intelectuala. Oamenii simpli il simt pe Dumnezeu in mod tot atat de natural cum simt caldura soarelui sau parfumul unei flori. Dar Dumnezeu, care este atat de accesibil celui care stie sa iubeasca, ramane ascuns celui care nu reuseste sa-L inteleaga. Gandirea si cuvantul nu sunt suficiente atunci cand e vorba de a-L descrie. Iata motivul pentru care rugaciunea isi gaseste cea mai inalta expresie intr-un avant al dragostei prin labirintul inteligentei. Tehnica rugaciunii. Cum sa ne rugam Cum trebuie sa ne rugam? Tehnica rugaciunii am invatat-o de la misticii crestini, incepand cu Sfantul Pavel pana la Sfantul Benedict, precum si de la multimea apostolilor necunoscuti, care de douazeci de veacuri au initiat popoarele Apusului in tainele trairii vietii religioase. Dumnezeul lui Platon era inaccesibil in maretia lui. Cel al lui Epictet se confunda cu sufletul lucrurilor. Iehova era un despot oriental care inspira teroarea si nicidecum dragostea. Dimpotriva, crestinismul L-a apropiat pe Dumnezeu omului; I-a dat o infatisare. A facut din El tatal nostru, fratele nostru, Mantuitorul nostru. Pentru a ajunge la Dumnezeu nu mai sunt necesare ceremoniale si sacrificii sangeroase. Tehnica rugaciunii s-a simplificat. Pentru a ne ruga trebuie doar sa facem efortul de a tinde catre Dumnezeu. Acest efort trebuie sa fie afectiv, nu intelectual. De exemplu, o meditatie asupra maretiei lui Dumnezeu este o rugaciune numai daca ea este in acelasi timp o expresie a dragostei si a credintei. Astfel, rugaciunea facuta dupa metoda Sfantului La Salle pleaca de la o consideratie intelectuala pentru a deveni, de indata, afectiva. Fie rugaciunea scurta sau lunga, rostita sau numai gandita, ea trebuie sa fie asemenea conversatiei unui copil cu tatal sau. „Ne prezentam asa cum suntem”, spunea intr-o zi o Sora a Milei, care de treizeci de ani isi pusese viata in slujba saracilor. De fapt ne rugam in acelasi fel in care iubim, adica cu toata fiinta noastra. Cat despre forma rugaciunii, aceasta difera de la scurta aspiratie catre Dumnezeu pana la contemplare, de la cuvintele simple, pronuntate de taranca oprita inaintea Calvarului aflat la rascrucea drumurilor si pana la maretia cantecului gregorian ce rasuna sub boltile catedralelor. Solemnitatea, maretia si frumusetea nu sunt obligatorii pentru eficienta rugaciunilor. Putini oameni au stiut sa se roage ca Sfantul Bernard de Clairvaux. Dar nu trebuie sa fii convingator pentru a fi mantuit. Cand judecam valoarea rugaciunii dupa rezultatele ei, cele mai umile cuvinte de cerere si de preamarire par la fel de acceptabile Stapanului tuturor fiintelor ca si cele mai frumoase invocari. Unele formule care sunt recitate mecanic sunt intr-un anumit fel rugaciuni, la fel ca flacara unei lumanari. Ajunge ca formulele acestea neinsufletite si aceasta flacara materiala sa simbolizeze aspiratia unei fiinte omenesti catre Dumnezeu. Ne rugam de asemenea prin actiunile noastre. Sfantul Ludovic de Gonzaga spunea ca indeplinirea datoriei este echivalenta rugaciunii. Modalitatea cea mai buna de a se pune in comuniune cu Dumnezeu este, fara indoiala, aceea de a-I indeplini in totalitate vointa. „Tatal nostru, fie imparatia Ta, faca-se voia Ta, precum in Cer, asa si pe pamant... ” A face voia lui Dumnezeu consta, neindoielnic in a asculta de legile vietii, asa cum sunt ele inscrise in fiinta si in spiritul nostru. Rugaciunile care se inalta de la suprafata pamantului, ca un nor imens, se deosebesc unele de altele la fel cum se deosebesc intre ele personalitatile celor care se roaga. Ele constau insa in variatiuni pe doua teme, care sunt mereu aceleasi - necazul si dragostea. Este in intregime legitim sa imploram ajutorul lui Dumnezeu pentru a obtine ceea ce ne este necesar. Cu toate acestea, ar fi absurd sa cerem satisfacerea unui capriciu sau obtinerea unui lucru care poate fi dobandit prin propriul nostru efort. Cererea inoportuna, insistenta, agresiva da rezultate. Un orb asezat la marginea drumului isi striga pasurile din ce in ce mai tare, cu toate ca oamenii incercau sa-l faca sa taca. „Credinta ta te-a mantuit”, ii spuse Isus care trecea pe acolo. In forma sa cea mai inalta, rugaciunea inceteaza sa fie o cerere. Omul ii spune Stapanului tuturor lucrurilor ca il iubeste, ca ii multumeste de darurile Sale, ca este gata sa-I indeplineasca vointa. Rugaciunea devine contemplatie. Un taran batran statea in ultima banca a unei biserici goale. „Ce astepti?”, il intreba cineva. „Il privesc - raspunse el - si El ma priveste.” Valoarea tehnica a unei stiinte se masoara prin rezultatele sale. Orice tehnica a rugaciunii e buna atunci cand reuseste sa faca legatura intre om si Dumnezeu. Unde si cum sa ne rugam Unde si cum sa ne rugam? Ne putem ruga oriunde: pe strada, in automobil, in vagonul unui tren, la birou, la scoala, in uzina. Dar ne putem ruga mai bine pe camp, in munti, in paduri sau in singuratatea camerei noastre. Exista de asemenea rugaciunile liturgice, care se fac in biserica. Dar, oricare ar fi locul rugaciunii, Dumnezeu nu vorbeste omului decat daca acesta face liniste in sine insusi. Linistea interioara depinde in acelasi timp de starea fizica si psihica a omului, precum si de mediul in care acesta se afla. Pacea trupului si a spiritului sunt greu de obtinut intr-un mediu confuz, zgomotos al marilor orase moderne. Astazi este nevoie de locuri de rugaciune, de preferinta biserici, unde locuitorii oraselor sa poata gasi, macar pentru o clipa, conditiile necesare linistii lor interioare. N-ar fi nici greu si nici costisitor sa fie create insule de pace, primitoare si frumoase, in tumultul oraselor. In tacerea acestor refugii oamenii ar putea, inaltandu-si gandurile catre Dumnezeu, sa-si odihneasca trupul si sa-si destinda spiritul, sa-si linisteasca judecata si sa dobandeasca forta de a suporta viata aspra cu care-i copleseste civilizatia noastra. Prin faptul ca devine obisnuinta, rugaciunea influenteaza caracterul. Trebuie deci sa ne rugam mereu. „Gandeste-te la Dumnezeu mai des decat respiri”, spunea Epictet. E absurd sa te rogi dimineata, iar in restul zilei sa te comporti ca un barbar. Ganduri sau invocari mentale il pot mentine pe om in prezenta lui Dumnezeu. Tot comportamentul va fi in acest caz inspirat de rugaciune. Inteleasa in felul acesta, rugaciunea devine un mod de a trai. Efectele rugaciunii Rugaciunea este urmata intotdeauna de un rezultat, daca ea este facuta in mod corect. „Niciun om nu s-a rugat vreodata fara a invata ceva”, scrie Emerson. Cu toate acestea, rugaciunea este considerata de oamenii moderni ca fiind un obicei desuet, barbar, o superstitie zadarnica. In realitate nu cunoastem aproape deloc efectele ei. Care sunt cauzele ignorantei noastre? In primul rand, ne rugam prea rar. Simtul sfinteniei este pe cale de disparitie la oamenii contemporani. Este probabil ca numarul francezilor care se roaga cu regularitate sa nu depaseasca 4 sau 5 la suta din populatie. Apoi rugaciunea este adesea ineficienta deoarece cea mai mare parte dintre cei care se roaga sunt egoisti, mincinosi, orgoliosi, farisei incapabili de credinta si de dragoste. In sfarsit, efectele ei, atunci cand se produc, ne scapa foarte adesea. Raspunsul la cererile si la dragostea noastra este dat de obicei lent, insensibil, aproape imperceptibil. Vocea stinsa care murmura acest raspuns in interiorul nostru este usor inabusita de zgomotele lumii. Rezultatele materiale ale rugaciunii sunt si ele obscure. Ele se confunda in general cu alte fenomene. Putini oameni, chiar si dintre preoti, au avut ocazia sa le observe in mod exact. Iar medicii, din lipsa de interes, lasa deseori nestudiate cazurile care se afla la indemana lor. Dealtfel, observatorii sunt adesea derutati de faptul ca raspunsul la rugaciune este departe de a fi intotdeauna cel asteptat. De exemplu, cineva care cere sa fie vindecat de o boala organica ramane in continuare bolnav, dar sufera o inexplicabila transformare morala. Totusi, obisnuinta rugaciunii, desi are un caracter de exceptie in ansamblul populatiei, este relativ frecventa in grupurile ramase credincioase religiei stramosesti. In aceste grupuri se mai poate inca studia influenta rugaciunii. Printre nenumaratele ei efecte, medicul are mai cu seama ocazia sa le observe pe acelea pe care le numim efecte psiho-fiziologice si curative. Efectele psihofiziologice Rugaciunea actioneaza asupra spiritului si asupra trupului intr-un fel care pare sa depinda de calitatea, de intensitatea si de frecventa ei. E usor de recunoscut care este frecventa rugaciunii si, intr-o anumita masura, intensitatea acesteia. Calitatea ei ramane insa necunoscuta, caci noi nu avem mijloace de masurare a credintei si a capacitatii de dragoste a aproapelui nostru. Cu toate acestea, felul in care traieste cel ce se roaga poate sa ne lamureasca asupra calitatii invocatiilor pe care le adreseaza lui Dumnezeu. Chiar si atunci cand consta mai cu seama in recitarea automata a unor formule, ea exercita un efect asupra comportamentului, intareste in acelasi timp simtul spiritual si moral. Mediile in care rugaciunea este practicata se caracterizeaza printr-o persistenta a sentimentului datoriei si a raspunderii, printr-un nivel mai scazut al egoismului si al urii, prin mai marea bunatate aratata celorlalti. Pare sa fie demonstrat faptul ca, la indivizi cu o dezvoltare intelectuala egala, caracterul si valoarea morala sunt superioare in randul celor care se roaga spre deosebire de cei care nu se roaga. Atunci cand rugaciunea este rostita cu regularitate, influenta ei devine evidenta si este comparabila cu influenta binefacatoare a unor glande cu o functionalitate normala. Ea determina un fel de transformare mentala si organica, care se produce progresiv. S-ar putea spune ca in constiinta se aprinde o flacara. Omul isi vede adevaratul chip. El isi descopera egoismul, lacomia, greselile de judecata si orgoliul. El se supune indatoririlor morale, incearca sa dobandeasca umilinta intelectuala; astfel se deschide in fata lui Imparatia Milei. Incetul cu incetul se instaleaza o liniste interioara, o armonie morala si spirituala, o mai mare putere de a indura saracia, calomnia, grijile, de a suporta mai usor prierderea celor dragi, de a suporta mai usor durerea, boala si moartea. Astfel, faptul ca medicul vede un bolnav rugandu-se, poate constitui un motiv de bucurie. Linistea generata de rugaciune devine un puternic ajutor terapeutic. Cu toate acestea, rugaciunea nu trebuie sa fie asemuita morfinei, caci ea influenteaza in acelasi timp cu starea de calm o integrare a activitatilor mentale, un fel de regenerare a personalitatii. Uneori ea genereaza curajul, imprima asupra credinciosilor o influenta deosebita. Seninatatea privirii, linistea atitudinii, seninatatea comportamentului si, cand este necesar, acceptarea cu seninatate a mortii, pun in evidenta prezenta comorii ascunse in adancul trupului si al sufletului. Sub aceasta influenta pana si ignorantii, retardatii isi folosesc mai bine fortele intelectuale si morale. Rugaciunea ii ridica pe oameni deasupra nivelului lor intelectual dobandit prin ereditate si prin educatie. Aceasta legatura spirituala cu Dumnezeu ii umple de pace sufleteasca care iradiaza din ei si le insoteste pasii peste tot. Din pacate, in prezent numarul celor care se roaga corect este foarte redus. Efectele curative In toate timpurile, ceea ce a atras mai cu seama atentia oamenilor a fost aspectul efectului curativ al rugaciunii. In mediile in care se practica rugaciunea se vorbeste si astazi destul de frecvent despre vindecarile obtinute ca efect al cererilor indreptate catre Dumnezeu sau catre sfintii Sai. Dar atunci cand este vorba despre boli care pot fi vindecate spontan sau cu ajutorul unei medicatii obisnuite, este greu de stiut care a fost adevaratul agent al vindecarii. Numai in cazurile in care orice terapie este ineficienta, sau unde aceasta a dat gres, vindecarea se poate atribui rugaciunii. Biroul medical de la Lourdes a adus stiintei un mare serviciu demonstrand veridicitatea acestor vindecari. Unii bolnavi au fost vindecati aproape instantaneu de afectiuni cum ar fi lupusul fetei, cancerul, infectiile renale, ulcerul, tuberculoza pulmonara si osoasa. Fenomenul se produce aproape intotdeauna in acelasi fel - o durere puternica, apoi senzatia de vindecare. Intr-un timp relativ scurt simptomele si leziunile anatomice dispar. Fenomenul se explica printr-o accelerare extrema a proceselor normale de vindecare. O asemenea accelerare n-a fost obsevata demonstrata pana in prezent de catre chirurgi si fiziologi in decursul practicii lor medicale. Pentru ca aceste fenomene sa se produca nu e necesar ca bolnavul sa se roage. La Lourdes s-au vindecat si copii mici, care nu stiau inca sa vorbeasca, si chiar oameni necredinciosi. In preajma lor, insa, acolo, cineva se ruga. Rugaciunea pe care o face altcineva este intotdeauna mai eficienta decat cea facuta pentru sine. Efectul rugaciunii pare sa depinda de intensitatea si calitatea ei. La Lourdes minunile sunt mai putin frecvente acum decat cu 40-50 de ani in urma. Aceasta pentru ca bolnavii nu mai afla acolo atmosfera de adanca reculegere care domnea odinioara. Pelerinii au devenit turisti, iar rugaciunile lor au devenit ineficiente. Acestea sunt rezultatele rugaciunii despre care am dobandit o cunoastere sigura. Pe langa acestea mai sunt insa multe altele. Vietile sfintilor, chiar ale celor din zilele noastre, relateaza multe fapte minunate. Este incontestabil faptul ca cele mai multe dintre minunile atribuite preotului din Ars, de exemplu, sunt adevarate. Ansamblul acestor fenomene ne introduce intr-o lume a carei explorare n-a fost inca inceputa si care va fi bogata in surprize. Ceea ce stim deja in mod cert este ca rugaciunea produce efecte vizibile. Oricat de ciudat poate parea acest lucru, noi trebuie sa acceptam ca fiind adevarat faptul ca oricine cere primeste si ca celui ce bate la usa i se va deschide. Semnificatia rugaciunii In rezumat, totul se petrece ca un dialog intre Dumnezeu si om. Efectele rugaciunii nu sunt o amagire. Nu putem sa reducem sentimentul sfinteniei la spaima pe care omul o incearca in fata pericolelor ce-l inconjoara si-n fata tainelor universului. Nu trebuie, insa, sa consideram rugaciunea un medicament, un remediu impotriva fricii de suferinta, de boala si de moarte. Care este deci semnificatia sentimentului sfinteniei si ce loc ocupa natura rugaciunii in viata noastra? Acest loc este foarte important. Aproape in toate epocile oamenii din Apus s-au rugat, in antichitate orasul era in primul rand o institutie religioasa. Romanii ridicau temple pretutindeni. Stramosii nostri din Evul Mediu au presarat pamantul crestinatatii cu catedrale si cu capele gotice. Chiar si in zilele noastre, in fiecare sat se inalta cate o clopotnita. Pelerinii veniti din Europa au instaurat civilizatia Apuseana in lumea noua prin intermediul bisericilor, al universitatilor, al uzinelor. In decursul istoriei noastre, rugaciunea a devenit o nevoie tot atat de frecventa ca si aceea de a progresa, de a munci, de a construi sau de a iubi. Sentimentul sfinteniei pare a fi un impuls venit din intimitatea naturii noastre, pare a constitui o activitate de baza. Diversitatile sale intr-un grup de indivizi sunt aproape intotdeauna legate de diversitatea celorlalte activitati de baza, de simtul moral si de caracterul esteticului. Noi am acceptat diminuarea si, uneori, chiar disparitia din noi a acestui simt atat de important. Trebuie sa stim ca omul nu poate sa se comporte dupa bunul plac al fanteziei sale, fara a risca. Pentru o reusita in viata el trebuie sa se conformeze regulilor neschimbatoare care depind de insasi structura ei. Ne asumam un mare risc atunci cand lasam sa moara in noi o activitate fundamentala, fie ea de ordin fiziologic, fie intelectual sau spiritual. De exemplu, dezvoltarea nearmonioasa a corpului si a activitatilor curente ale unor intelectuali este tot atat de daunatoare ca si degenerarea inteligentei si a simtului moral la unii atleti. Exista nenumarate exemple de familii care nu au dat decat copii degenerati, ori s-au stins dupa disparitia credintelor ancestrale si a cultului onoarei. Noi am invatat, dintr-o aspra experienta, ca daca majoritatea elementelor active ale unei societati isi pierd simtul moral si cel spiritual, aceasta conduce la decaderea acelei natiuni. Caderea Greciei antice, de pilda, a fost precedata de un fenomen analog. Renuntarea la activitatea intelectuala este incompatibila cu reusita vietii. In practica, activitatile morale si religioase sunt legate intre ele. Simtul moral dispare inevitabil dupa disparitia simtului sfinteniei. Omul nu a reusit sa construiasca – asa cum vroia Socrate – un sistem de morala independent de orice doctrina religioasa. Societatile in care dispare nevoia de rugaciune sunt sortite degenerarii. Iata de ce toti oamenii civilizati – credinciosi si necredinciosi – trebuie sa manifeste interes pentru aceasta importanta problema a dezvoltarii fiecarei activitati de baza, de care fiinta omeneasca este capabila. Care este motivul pentru care simtul sfinteniei joaca un rol atat de important in reusita vietii? Prin ce mecanism actioneaza rugaciunea asupra noastra? Aici, parasim domeniul observatiei si intram in cel al ipotezei. Ipoteza, chiar cea intamplatoare, este necesara pentru progresul cunoasterii. Trebuie sa ne amintim, in primul rand, ca omul este un tot indivizibil, alcatuit din materie si din constiinta. El se crede independent de mediul sau material, adica de universul cosmic, dar in realitate el nu poate trai rupt de acesta. Omul este legat de mediu prin nevoia neincetata de a respira si de a se nutri. Pe de alta parte, fiinta umana nu consta numai din trup ci si din spirit, iar spiritul, cu toate ca isi are originea in corpul nostru, se extinde dincolo de cele patru dimensiuni ale spatiului si timpului. Ne este ingaduit sa credem ca locuim in acelasi timp in lumea cosmica si intr-un mediu intangibil, invizibil, imaterial, avand o natura asemanatoare celei ce alcatuieste constiinta, si de care nu reusim sa ne dispensam fara daune, tot asa cum nu reusim sa ne despartim, fara daune, de universul material si uman. Acest mediu nu ar fi altul decat fiinta imanenta tuturor fiintelor, care le transcende pe toate – numita Dumnezeu. Am putea deci sa comparam simtul sfinteniei cu nevoia de oxigen, iar rugaciunea ar prezenta o oarecare asemanare cu functia respiratorie. Ea ar trebui considerata ca agent al legaturilor naturale intre constiinta si mediu, ca o activitate biologica ce depinde de structura noastra. Altfel spus, ca o functie normala a trupului si a spiritului nostru. Concluzii In concluzie, simtul sfinteniei are, in raport cu alte activitati ale spiritului, o importanta deosebita, caci el ne pune in legatura cu imensul mister al lumii spirituale. Prin rugaciune omul se indreapta spre Dumnezeu, iar Dumnezeu intra in om. Rugaciunea devine indispensabila dezvoltarii noastre optime. Nu trebuie sa consideram rugaciunea ca fiind un act caruia i se daruiesc cei slabi cu duhul, cersetorii, sau cei lasi. „Este rusinos sa te rogi” scria Nietzsche. De fapt, nu este mai rusinos sa te rogi decat sa te hranesti, decat sa bei apa sau decat sa respiri. Omul are nevoie de Dumnezeu tot asa cum are nevoie de apa si de oxigen. Adaugat la intuitie, la simtul moral, la simtul frumosului si la lumina inteligentei, simtul sfinteniei da personalitatii deplina sa dezvoltare. Este neindoielnic ca reusita vietii cere dezvoltarea integrala a fiecareia dintre activitatile noastre fiziologice, intelectuale, afective si spirituale. Spiritul este in acelasi timp ratiune si sentiment. Trebuie sa iubim deci frumusetea stiintei si de asemenea frumusetea lui Dumnezeu. Trebuie sa-l ascultam pe Pascal cu aceeasi fervoare cu care-l ascultam pe Descartes.

Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2018
martie (3)
mai (2)
2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000