Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
O altfel de despartire

O altfel de despartire

educatie civica

 O altfel de despartire
Gata, a venit momentul. Casa e goală, hainele și cărțile ei nu mai sunt la locul lor. Dezordinea, cândva exasperantă, a lucrurilor acum este înlocuită cu rafturi goale. Doar tablourile de pe pereți mai înveselesc un pic atmosfera. A plecat într-o dimineață cu trenul. După 18 ani petrecuți împreună acum e gol în preajmă.

Se aud sirenele mașinilor, se aude noaptea lătratul unui câine și doi vecini care se ceartă. Mie nu prea îmi pasa, nu aveam timp să mă gândesc. Dar abia acum încep aceste elemente inutile ale mediului înconjurător să facă parte din viața mea.

Realizez ca sunt pierdută în această suferință la care am refuzat să mă gândesc, deși știam că va veni. O îndepărtam conștient nefiind în stare să o iau în calcul. Acum levitez în ea ca o frunză în lava unui vulcan.

Cred că ultimele două zile petrecute împreună au fost pentru amândouă cele mai cumplite zile din viețile noastre. Era o combinație ciudată de devorare a celeilalte pentru pricină de provocare de suferință și în același timp grijă reciprocă. Cred că i-am dat record de sfaturi pe minut: vezi, ai grijă să nu răcești, să fii atentă la mașini când treci strada, să nu lași ușa descuiată, fierul de călcat în priză, aragazul aprins, să nu te împrietenești cu consumatori de droguri, etc. Ea îmi cerea: ”hai, mai spune-mi un ultim sfat pentru viață, lasă prostiile” și ne amuzam fiindcă știu că ea știe tot ceea ce este necesar să știe, sfaturile mele le știa pe dinafară chiar înainte să le rostesc. Simțeam că aș vrea să-i fac de mâncare toate bunătățile din lume, simțeam că mai am atâtea să-i spun. Era ciudat să ne gândim: ultima cină împreună, ultimul mic dejun, ultima ceartă, ultima ploaie care ne-a udat până la piele, ultima seară, ultimul film vazut împreună...toate ultimul sau ultima în acest apartament din care amândouă vom pleca, ea prima, eu ulterior... fiecare pe drumul său ca și când am fi încheiat un pact, până aici...și apoi ce urmează?

Relația noastră mamă-fiică a fost o relație aproape perfectă, cu încredere, sinceritate, distracție, ritualuri, declarații reciproce de afecțiune, hârjoneli pe vreo bluză împrumutată și niciodată readusă la locul ei. Știam una de cealaltă mereu, formam o familie cu adevărat, noi două, ea fiind bărbatul casei, omul tehnic cum își spunea, eu cea cu capul în nori, dar fermă când era necesar.

Am învățat multe cu ea alături dar cred că cel mai important lucru pe care l-am învățat a fost acela că doar câștigând curiozitatea unui copil și încrederea poți avea o relație adevărată cu el. Între un părinte și un copil e un schimb, fiecare dăruiește ceva celuilalt, inclusiv în ceea ce privește înțelepiunea existenței.

În prima seară după plecarea ei am rămas împachetând singură până la 2 dimineața, amuzându-mă de câte ori găseam ceva din trecutul ei de copil, de adolescent, amintiri care erau comune sau despre care știam povestea. Nu mă puteam desprinde de camera ei, era ca și când o regăseam în fiecare atom din acele lucruri rămase pentru a fi păstrate și trimise mai târziu.

Este greu de descris în cuvinte spectrul a tot ce simte o mamă când copilul pleacă de acasă știind că nu se va mai întoarce niciodată acolo, știind că acel copil acum își ia zborul spre țări îndepărtate, foarte îndepărtate, urmându-și visul despre care nici eu, nici ea nu știm dacă acela este de fapt drumul cu adevărat. Copilul, acum omul aproape adult, se apucă să construiască în viața ei, să așeze cărămizile pe care le-a pus la uscat, în casa propriei sale existențe. Totul trebuie pus la locul său, la timp, într-o ordine care trebuie să confrunte exigențele acestei lumi. Ea a luptat, a reușit să ajungă acolo prin propriile ei forțe. Asta îi va da încredere mai multă în propriile forțe. Nu a fost necesar de nici un ajutor suplimentar, de cheltuit bani pentru meditații sau alte minuni din acestea. Știu că merită tot ceea ce este mai bun fiindcă este un copil minunat și nu o spun eu, ci o spun alții. Toate acestea rațiunea le știe, creierul le percepe, dar sufletul mamei nu le poate accepta fiindcă sufletul este îndărătnic. Dar când a putut sufletul să creadă rațiunea sau invers? Sufletul se simte părăsit și singur, teribil de singur, o singurătate aproape de trădare. Cred că iarăși în aceste zile am perceput sufletul ca pe ceva material. Dar de data asta suferința este dintr-o categorie care devine materială și se împrăștie prin tot corpul odată cu fiecare pompare a inimii. Am avut ieri de exemplu impresia că sufletul este o bucată de carne pe care viața a făcut-o șnițel.

O mamă ar dori să-și aibă copilul alături mereu. Dar de când copilul ne aparține nouă? Ce este el? Mobilă, mașină, bun imobil aducător de fructe? Da, este comod sa ai copilul alături, să-l ții sub control. Dar asta nu face decât să-i determine handicapuri sociale, afective. Oricât ar durea, o mamă are datoria să-și lase copilul să zboare, să fie propriul său stăpân, să poată să-i ofere acestuia șansa să-și întemeize o viață frumoasă și să dea naștere la rândul său la prunci care vor face la fel. Noi trebuie să creăm indivizi care să facă specia noastră să evolueze, nu altfel. Și pentru aceasta ei trebuie să fie puternici și viguroși. Sub aripa protectoare a părinților copiii vor fi doar niște prelungiri. Chiar dacă doare nu vreau ca copilul meu să fie prelungirea mâinii, a minții sau a personalității mele. El își aparține lui însuși, el trebuie să se creeze pe sine însuși trăind. Copiii trebuie să fie mai mult decât suntem noi, doar astfel este permisă evoluția.

Și totuși, vin lacrimi și pleacă și vin iar. Fără să le pot controla. Vin lacrimi la munca, noaptea în somn, la supermarket. Deci, fiți răbdători cu mine dacă ne vedem prin oraș și eu plâng. Încă 3,4 zile, poate câteva săptămâni.



Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2018
martie (3)
mai (2)
2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000