Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
Generatia de sacrificiu

Generatia de sacrificiu

Ne-am nascut in anii `60-70 iar unii ne-au numit “decretei”. A fost vremea in care, Ceusescu a cerut poporului copii, iar poporul i-a oferit copii cat cuprinde. Am crescut singuri, in timp ce parintii nostri se sculau cu noaptea in cap pentru a cumpara un litru de lapte si cateva oua, ca mai mult nu primeai decat cu relatii. Portocale si banane vedeam o data pe an, atunci cand venea „Mos Gerila” – sau, pentru cei care nu isi mai amintesc, Mos Craciun-ul in varianta comunista.
Ceausescu a avut grija de educatia noastra. Am fost pe rand, soimi ai partiei, pionieri si UTC-isti, cu alte cuvinte, am fost initiati de mici in tainele comunismului si pregatiti minutios sa devenim membrii de nadejde ale partidului. Eu imi amintesc ca, in 1989, repetam de zor „La revedere pionierie” si ma pregateam sa intru in UTC, dar aripile mi-au fost frante de revolutie.
La scoala, ne tratam profesorii cu respect, iar cea mai mare umililta pentru noi era sa fim scosi in careu si dati ca exemplu negativ atunci cand mai faceam cate o prostie. Cei cu nota scazuta la purtare erau “paria” liceului. Ne bucuram sambata ca plecam de la scoala mai repede (da, mergeam si sambata la scoala) si astfel aveam mai mult timp sa ne distram jucand fotbal, ping-pong, schimband timbre si/sau abtibilde cu jucatorii de la mondialul din `86.
In fiecare an, la 23 august, eram scosi ca vitele pe stadioane pentru a realiza programe artistice in cinstea lui Ceausescu (pentru cei mai tineri, programele erau identice cu cele pe care le vedeti acum in China si Coreea de Nord, doar de la ei ne-am inspirat). Vara si toamna eram dusi cu forta la “practica”, respectiv mergeam sa culegem porumb, legume…etc de pe tarlalele partiei. Asta, pentru a invata ceea ce inseamna clasa muncitoare, clasa din care era programat sa facem si noi parte mai tarziu.
Ne revoltam importiva sistemului spunand bancuri la adresa lui Ceausescu, ascultand Phoenix, Led Zeppelin si lasandu-ne parul lung. Imi amintesc ca, prin 1989, directorul liceului mi-a cerut sa imi aduc parintii la scoala pentru a le cere explicatii legate de parul lung si cercelul pe care il aveam in ureche.
La TV, exista un singur program care transmitea timp de 2 ore pe zi (de la 8 la 10 seara), iar din aceste doua ore, o ora si jumatate ii erau dedicate conducatorului iubit si Epocii de Aur. In serile de iarna, neavand altceva mai bun de facut, ne uitam la tv in fiecare seara, asta in cazul in care nu se intrerupea curentul in cele doua ore, ca parte a programului national de economisire a energiei.
In vremea copilariei si adolescentei noastre, nu existau calculatoare, internet, telefoane mobile, atat de multe masini, atat de mult zgomot si atat de multa incultura.
Apoi a venit revolutia, noi am crescut si am inceput sa descoperim farmecele capitalismului, incepand cu suta de marci sau de dolari. Am vazut cum portocalele si bananele dupa care salivam inainte de `89, acum se gasesc pe toate tarabele iar pretul lor crestea aproape zilnic datorita unui fenomen pe care specialistii il numeau inflatie.
Din disperare, stateam zile intregi la rand sa ne depunem economiile la Caritas, asteptand ca in sase luni sa ne creasca “investitia” de 8 ori, dupa niste reguli pe care altii, mai destepti decat noi, le-au inventat.
Am votat din necunoastere cu Iliescu in 1990 si cu speranta Conventia in 1996, am prins toate mineriadele, am vazut cum altii fac averi – intotdeauna altii, in timp ce multi dintre noi munceau ca agent publicitar sau comercial (la moda atunci) pentru un salar de 100-200 de marci/luna.
Am vazut cum distinsi profesori sau doctori se umilesc in ultimul hal, facand „embargoul”, sau, mai literar, trafic cu benzina intre Romania si Serbia pe vremea razboiului din 1994. L-am mai vazut pe Constantinescu intorcand soarta alegerilor din 1996 cu o intrebarea “credeti in Dumnezeu, domnule Iliescu?” Am vazut multe in anii acestia.
Mai tarziu, la vreo 10 ani dupa revolutie, am descoperit multinationalele si am inceput sa intelegem si noi ce inseamna “career planning”, ce sunt “business trip”-urile in strainatate, ce inseamna sa fii “manager”, am inceput sa speram ca vom putea trai mai bine.
A urmat nebunia creditelor, a indatorarii pana peste cap, ne doream sa recuperam repede zecile de ani in care doar ne-am gandit cum ar fi daca am avea si noi masini si case, cat mai multe masini si cat mai multe case. De dragul banilor si al carierei, am inceput sa ne ignoram familia, prietenii, sa uitam de unde am plecat. Am intrat in sistem cu alte cuvinte, iar lucrurile nu vor mai fi niciodata la fel.
E bine ca s-a intamplat asa?

Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2019
martie (3)
2018
martie (3)
mai (2)
2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000