Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
Despre smerenie si suris

Despre smerenie si suris

974x468 Despre smerenie si suris
974x468
Poate Biserica sa greseasca? Dar, mai intii, ce inseamna „Biserica”? Eu, asa frugal catehizat cum sunt, stiu ca e suma tuturor credinciosilor, iradierea sacrificiala a Tatalui, prin Fiul, asupra intregii umanitati. Biserica e „efectul” Intruparii, adica al deciziei lui Dumnezeu de a imbratisa lumea. Or, iata ca Preafericitul Parinte Patriarh lucreaza cu alta definitie: „nu invatati dumneavoastra Biserica ce are de facut…“. Cu alte cuvinte, Biserica e strict „institutia Bisericii”, adica preotii si ierarhii, care n-au nimic de invatat de la „turma“ laica. Eu cred ca acest mod de a gindi e, teologic, incorect. Nimeni, ierarh sau simplu credincios, nu e scutit de greseala. Toti suntem oameni, toti facem, ca Sf.Pavel, „raul pe care nu-l voim“, toti stam sub pacatul originar (stiu, noi, ortodocsii, ii zicem „stramosesc“, caci avem mare grija sa nu vorbim ca papistasii) si e bine sa ne ingaduim unii pe altii si sa invatam unii de la altii. E foarte ciudat, prin urmare, sa vezi si sa auzi un inalt ierarh – cel mai inalt – asumind competente si legitimitati supreme. Din cite stiu, ortodoxia e foarte suparata pe dogma „infailibilitatii papale“. Pe de alta parte, ea trateaza Biserica drept infailibila, ceea ce e adevarat doar daca vorbim de calitatea ei de depozitar si pazitor al adevarului revelat. In rest, in dinamica ei lumeasca, in manifestarile ei contingente, ea nu e ferita, din principiu, de neputinte, excese si confuzii. A nu asuma aceasta posibilitate ar fi o proba reprobabila de „slava desarta”. In contextul tragediei de la clubul „Colectiv“, a trebuit sa constat ca „Biserica“ (in acceptiunea ei „institutionala“) a comis grave greseli strategice, de natura sa ii fisureze competenta duhovniceasca si prestigiul. N-o spun ca unul care vrea sa loveasca in ea. O spun ca unul care si-ar dori sa n-o mai vada aplicindu-si singura lovituri, stricindu-si singura portretul, oferind pe tava argumente celor care, dintr-un motiv sau altul, o dusmanesc. Prima greseala: a ratat momentul fierbinte al catastrofei. Trebuia sa fie deindata la fata locului prin reprezentantii ei de seama, nu sa recupereze cu o stingheritoare intirziere virtutea „prezentei“. (Nicolae Seinhardt: „ … ma astept ca Biserica sa nu se amestece unde nu-i sade bine a interveni si sa pastreze cu sfintenie cele duhovnicesti spre intarirea noastra. Totodata, contradictoriu si paradoxal, n-o vreau nici oarba si nepasatoare la pasurile credinciosilor si la complicatiile existentei“. Altfel spus, daca, de pilda, Biserica se amesteca, „neinvitata“, in campania electorala, daca accepta sa-l flancheze pe dl. Mazare pe la cite o chermeza politica, ar fi de sperat sa se arate, fara invitatie speciala, si in spatiul unei aprige suferinte omenesti. Tot Nicolae Steinhardt: e imperioasa „adoptarea unei reactii crestinesti in iuresul vietii de toate zilele, al faptelor si evenimentelor ei.“). A doua greseala: Parintele Patriarh a reactionat nervos, cind a fost intrebat despre motivele absentei sale: lumea sa mearga la biserica, nu la club, sa invete catehismul si sa nu se dea lectii Bisericii. Unii „colegi” au mers si mai departe: la clubul mortii se practica satanismul, vinovati pentru foc sunt arsii insisi. S-ar spune ca Judecata de Apoi a fost – prin decret sinodal? – devansata. Nu mai asteptam „secerisul“ final. Plivim neghina pe loc, il scutim pe Dumnezeu de plictiseala asteptarii si de povara evaluarii de apoi. Rezolvam noi lucrurile pe loc. Taios, „crestineste”, fara complicatii sentimentale. „Nicolae Steinhardt: credinta „nu se potriveste cu o conceptie pur organizatorica a Bisericii – organizare juridica si rece si, pana la urma, inchizitoriala: frunti incruntate si grumaji tepeni; dupa cum, nici cu hlizeala prostesc serafica ori neoranduiala si neastamparul.“ A treia greseala: sfatuit, sau din proprie initiativa, Parintele Patriarh isi da seama de greseala anterioara si isi cere iertare. Dar cum? Ceva in genul: „iertati-ma ca n-ati inteles nimic! Poate nici cuvintele noastre n-au fost „lamuritoare”, dar, oricum, au fost „rastalmacite”. Asadar, vina e tot la noi. Smerenie? Cainta? Blindete? Nu: o eschiva morocanoasa, o iesire formala din situatie, filmata stingaci, ca un comunicat oficial. Preafericitul Parinte Patriarh mai avea, de altfel, de reparat si alta „scapare“: prea fusese sever cu „tineretul” din club. Asa ca era musai sa spuna ca iubirea crestina ii cuprinde si pe cei care nu merg la biserica. Ca si cum abia acum, in circumstante singeroase, Biserica s-ar decide sa-si reimprospateze lecturile evanghelice, sa regaseasca pasajul din Epistola catre Romani in care se spune ca Iisus „a murit pentru cei nelegiuiti“, sau parabola nuntii fiului de imparat, din care aflam ca la masa sunt invitati, de-a valma, si oaspeti buni si oaspeti rai, sau fragmentul din Evanghelia dupa Matei, in care ni se aminteste ca Dumnezeu face sa rasara soarele si sa cada ploaia si peste cei rai, si peste cei buni. Cu asemenea lecturi la zi, judecata aspra asupra celor morti in foc, ar fi putut fi, poate, evitata… A patra greseala: Patriarhia se hotaraste, la citeva zile bune dupa dezastru sa organizeze un fel de „contramanifestatie“, ca pe vremuri. Parohii bucuresteni (cu citi mai multi enoriasi alaturi) sunt „invitati” telefonic, pentru rugaciune, pe dealul catedralei patriarhale (tineti minte marsurile „spontane”, pe baza de tabel convocator, organizate de „oamenii muncii”?). In loc sa fi avut initiativa unei reculegeri autentice cu luminari aprinse la locul nenorocirii, Biserica produce o pastisa tardiva, cu un element, totusi, de „originalitate”: nu mai asezam luminarile una linga alta, intr-un neregizat elan de compasiune, ci vorbim cu maicile sa faca din luminari o cruce frumoasa, demonstrativa, desenata cu „ordine si disciplina”. A cincea greseala: in plina dezbatere, expus criticilor de tot soiul, Parintele Patriarh merge la Suceava, unde e omagiat cu titlul de „cetatean de onoare”. Ceremonia nu mai putea astepta. Era obligatoriu sa aiba loc acum. Biserica nu se poticneste de zgomotul lumesc al unor imprejurari trecatoare… La toate astea, se adauga rumorile colaterale. Ateii, liber-cugetatorii, „laicizantii” exulta dinaintea atitor gafe si profita de ocazie pentru a-si consolida ideologia, renuntind, uneori, la minimale reguli de politete, iar „devotatii” credintei strabune, civili sau investmintati preoteste, fac si mai rau litigiului, tinind previzibile si fade discursuri pioase, „in apararea superiorilor” lor. Am vazut, pe Trinitas, adevarate programe „omagiale”, cu imagini preluate, respectuos, din discursul „sefului” si cu neconvingatoare zbateri apologetice (orientate, in general, impotriva catolicilor, vinovati de rele mult mai mari…). Cutare preot mai in virsta oferea un discurs de sub-inginer tantos, plin de referinte tandre privind propriile suferinte si succese, iar cutare altul, mai tinar, se epuiza in conformisme de utecist harnic, atent sa nu dezamageasca „organele”. Stiu ca exista si foarte multi clerici care au privit cu inima strinsa derapajele „institutiei”. Grav este ca atmosfera dinauntrul acestei institutii e astfel „alcatuita”, incit oamenilor le e frica sa se manifeste critic. O cale sigura spre autoritarism si implozie. Daca tot se vorbeste de schimbare, ar fi, poate, momentul, sa asezam si Biserica, adica pe noi toti, in acest orizont. Nu e vorba de reforme „revolutionare“, de apostazii la moda, de gesturi mari. E de umblat, pina una alta, la detalii, la o noua stilistica a atitudinii. Il invoc, iarasi pe Nicolae Steinhardt, cu propunerea de a lua exemplu de la Duhul Sfint insusi, „carele nu graieste pilduitor, serafic si pretios, Carele ne calauzeste modest si sigur, dupa dreapta socotinta si nu apreciaza in mod deosebit stilul voit onctuos, mainile cucernic impreunate si morala ostentativa“. Sau Pavel Evdokimov: „Frumoasa mediocritate a celor care si se iau in serios impune stilul apasator al regulilor si constringerilor si mentalitatea lor exprimata prin discursuri edificatoare si predici ale caror formule goale de continut sunt etalate in mijlocul inflatiei verbale universale. N-au afirmat, oare, Parintii Conciliului Vatican II, in mod clarvazator, (Hopa! Evdokimov s-o fi dat cu Roma? n.m. A.P.) ca cel mai mare vinovat pentru ateismul modern este crestinatatea insasi, cu teologia ei scolastica, cu predica ei arhaica, cu catehismul ei neadecvat la obiect?“ Ideal ar fi ca lucrurile sa inceapa de sus in jos. Imi permit, deci, sa-i spun Parintelui Patriarh Daniel, in amintirea momentului din 1990, cind s-a constituit Grupul de Reflectie pentru Innoirea Bisericii: Preafericite Parinte Patriarh, e de inteles ca dincolo de atributul de „parinte duhovnicesc” al natiei, a trebuit sa-l asumati si pe acela de „bun gospodar”. Dar feriti-va sa alunecati, mai departe, spre postura de „stab”, grabit cu judecata si zgircit cu iubirea. Si, ca prim pas, eliberati-va chipul de tenta sumbra pe care a capatat-o. Reinvatati sa surideti…

Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2018
martie (3)
mai (2)
2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000