Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
De ziua ta copile cu genunchi juliti

De ziua ta copile cu genunchi juliti

fetita zambet frumusete De ziua ta copile cu genunchi juliti
fetita zambet frumusete
Costatam zilele trecute ca mi-e dor sa vad copii cu genunchii juliti, nu pentru ca as fi vreo sadica ci pentru ca nu-mi pot imagina cum e sa fii copil si sa n-ai o coaja de dezlipit, o rana de aratat celorlalti, un cot jupuit sau un cucui de toata frumusetea in crestet pe care sa-l dai la pipait ceolor mai apropiati prieteni ai tai. Lumea s-a schimbat, parintii s-au schimbat. Mamele se amesteca la groapa de nisip cu cei mici si ii invata cum sa se joace, cum sa imparta, cum sa nu imparta jucariile, devenind niste closti cicalitoare si posesive. Aia mici par niste robotei din plastilina ce incearca si ei in zadar sa-si impuna vointa, fara prea mult succes. Poarta casti, genunchiere, cotiere, sunt vegheati cu ochi de cerber de pe banci de bunici vigilenti si parinti paranoici.O julitura, un genunche spart capata dimensiunile unei tragedii iar copilul este dus la urgenta, doftoricit, dezinfectat, pansat si apoi inchis in casa la adapost. in casa in care nu i se mai pot intampla alte tragedii. O raceala cat de mica e motiv de panica in familia extinsa: hapuri, prafuri, siropele, infofoleala, inchis din nou in casa. Un copil care nu papa tot din farfurie e motiv de ingrijorare maxima, de nefericire si semn al unui viitor incert. O posibila moarte prin inanitie e aproape sigura, chestiune de zile... Da, lumea s-a schimbat ca si cum copilaria ar fi trecut prin fiecare dintre noi fara sa lase nicio urma, separandu-ne astfel de copilul din fiecare ca de-un strain pe care l-am cunoscut in trecere candva, cand strada era a noastra, a copiilor. Cand trecea cate-o masina, o data la 3 ore si intrerupea un ”ratele si vanatorii”, bombaneam soferul care avea indrazneala sa traverseze un teritoriu pe care-l revendicasem noi, copiii si oricine altcineva era un intrus nedorit. Era vremea cand zilele erau lungi, vacantele pareau nesfarsite. Erau verile in care topiti de caldura ne piteam sub copacii din jurul blocurilor, pe paturi, si inventam tot felul de situatii imaginare: ”ziceam ca tu veneai la mine si eu iti faceam cafea”, ”tu erai bolnavul si eu eram doctorita si-ti faceam injectie”. Era vremea in care iernile nu surprindeau pe nimeni, cu zapezi si bulgareala, cu sosete ude, cu obraji infocati si degete inghetate prin manusile tricotate, fleasca sau intepenite la degete de la atatia bulgari rotunjiti in palme, tintiti te miri pe unde. Strada si fiecare damb existent era plin de sanii si de copii cu mucii-n gura, de tipete, de rasete, de veselia fara griji a unei copilarii perfecte. Era vremea in care niciun copac nu scapa de curiozitatea de a te catara in el. Cand te fugareau vecinii, agricultori de oras ce-si puneau rasaduri in spatiul verde pe care si-l revendicau ca fiind al lor, dintr-un instinct stramosesc pe care nu-l pierdusera odata cu stramutarea de la sat la oras. Cand altii, si mai posesivi aruncau de la etaj apa pe tine cand stateai pitit la ”v-ati ascunselea” sub ferestrele lor. Era vremea cand te duceai la parat la parintii unui copil ce ti-a stricat ceva, cu o liota de plozi dupa tine ca martori, si fiecare voia sa-ntareasca cele spuse de tine, zelos, imbunatatind varianta ta cu inventii si minciunele nevinovate ale caror menire era sa-ntareasca o loialitate de nezdruncinat ce avea sa fie uitata poate, a doua zi... Loialitatea se testa des, tradarile erau si ele zilnice. Prieteniile se faceau si se desfaceau din te miri ce greseala de neiertat, se refaceau dramatic si ”definitiv” facandu-ne ”frati de cruce”, uneori chiar pecetluite cu cate-o picatura de sange la cei mai indrazneti dar si cele cu scuipat erau aproape la fel de trainice. Copilaria era o institutie cu reguli. Regulile noastre, ale copiilor. Parintii ne hraneau, ne spalau, ne adunau seara in case si ni se parea ca rolul lor se rezuma la atat. Lumea noastra nu cunostea alte intruziuni din partea lor, afara de momentele in care ne pedepseau ”pentru teme” si nu ne lasau afara iar tragedia se extindea asupra gastii tale care suferea in absenta ta. Ei gasca lua atitudine: se aduna in fata usii tale ca un cor ce implora cu voci rugatoare, plangacioase: ”tantiiiii, va rugaaaaaaaam s-o lasati afaraaaa, va rugaaaam”... E drept, e alta lume acum, mai complicata. Pericolele sunt altele decat atunci, reale sau imaginare. Copilaria si-a pierdut inocenta si adultii o cotropesc pas cu pas. Se grabesc ca odraslele lor sa creasca, sa devina ”cineva”, sa demonstreze ceva cuiva. Se-ngrijesc sa nu pateasca nimic, sa n-aiba o julitura, sa nu-i ramana o cicatrice, sa-l vada mai degraba plictisit la adapostul camerei sale, decat cu genunchii sparti la joaca. Isi transfera asupra lui toate spaimele si toate neimplinirile si-l trateaza ca pe-un adult ce trebuie sa fie responsabil si constient ca are o menire in viata, chiar fara sa-si dea seama care ar fi aceea. Iar daca vorbeste singur si se cufunda in lumea lui, il duc la psiholog pe motiv ca are un prieten imaginar. Eu am avut o lume a mea si o multime de prieteni reali dar si imaginari, o lume care mi-a ramas si acum in adancul fiintei mele. O lume care-mi permite si acum sa visez si sa-mi imaginez cum as vrea sa arate lumea asta reala. E unica, nepretuita, inegalabila mea comoara pecare-am sporit-o cu fiecare zi, cu fiecare an din viata. E lumea interioara care-mi permite si acum sa vorbesc limba copiilor, care ma impiedica sa le pun intrebari idioate ca aceea ”pe cine iubesti tu mai mult, pe mamica sau pe taticu`?” de fata cu ambii parintii ai copilului chestionat, punandu-l intr-o incurcatura teribila, silindu-l uneori sa minta pentru a nu rani pe niciunul, pentru ca orice copil din lumea asta iubeste pur si simplu. Nu mult, nu putin, el iubeste si gata. La multi ani copii, la multi ani copilarie! La multi ani copilului din fiecare adult! Eliberati-l din cusca memoriei si lasati-l sa se joace, sa zburde, sa cante, sa tipe, sa se juleasca in genunchi si-n coate. Eliberati-i spiritul si nu va speriati ca are prieteni imaginari, uneori sunt cei mai buni prieteni ai sai...

Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2019
martie (3)
2018
martie (3)
mai (2)
2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000