Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
Cum trebuie sa fie partenerul ideal?

Cum trebuie sa fie partenerul ideal?

Sase scriitori romani, trei femei si trei barbati, scriu despre barbatul/femeia ideal/a
Barbatul
Barbatii ideali sunt la tv, in poze de ziar, in reclame. In filmele americane au pielea bronzata si ochi luminosi. In carti e altfel, fiindca-s vazuti de mintea care citeste. Pot fi urati, cocosati, gata sa moara.
Ioana Nicolaie
Importante-s sufletul, compasiunea si eroismul. Barbatii reali sunt cu totul altfel decat cei luciosi de pe ecrane. Nu marcheaza golul victoriei, nu-s metrosexuali, au griji felurite. Sunt, ca si noi, parte a lumii concrete. Cand se uita-n oglinda, vad mai mult de-un contur. Desi Brad Pitt, Harrison Ford, Keanu Reeves, Will Smith, Hugh Grant, Robert De Niro imi plac foarte mult, prefer sa-i vad doar in filme.
Trebuie sa fie cumplit de dezamagitori in viata reala.
Barbatul care-mi este cel mai aproape imi seamana si nu poate fi, de aceea, ideal. Am spus despre el ca e chipul brunet din imaginea mea blonda. Nu-mi pot dori mai mult de atat.
Adriana Babeti
Daca m-ati fi intrebat acum 30 de ani cum ar trebui sa arate in versiunea mea barbatul ideal v-as fi spus fara sa clipesc: ca Paul Newmann. De-atunci insa am mai imbatranit, idolul adolescentei si tineretii mele, iata, nu mai e si, la drept vorbind, nu mai idealizez de mult pe nimeni: nici barbati, nici femei.
Ii iau asa cum sunt, cu bunele si relele lor, pentru ca si ei ma iau pe mine ca atare. As zice ca intalnirile fericite dintre doi oameni sunt rezultatul unui amestec alchimic de iluzionare si luciditate.
Minunat ar fi ca acele doua elanuri (unul al sufletului, celalalt al mintii) sa fie in echilibru. Desi nu cred in barbatul ideal, daca tot trebuie sa raspund, zic ca in versiunea mea doua calitati nu i-ar putea lipsi: inteligenta si umorul. Si inca ceva: un barbat ideal n-ar putea fi carpanos. Si nici searbad. Si nici spaimos. Si nici talamb. Si nici nevolnic. Sau statut. Va dati seama unde am fi ajuns cu barbatul ideal daca n-as fi scormonit in dictionarul de sinonime dupa cuvintele astea mai vechi si as fi scos la atac neologismele?
Ana Maria Sandu
Nu stiu cum arata barbatul ideal. De fapt, nici nu ma intereseaza. Trebuie sa fie tare plictisitor, mai ales daca recapitulez imaginea-sablon cu care ne bombardeaza media: metrosexualul, cu o parere extrem de buna despre el, stie ca toate femeile se topesc la cel mai mic gest, vorbeste afectat, foloseste un parfum scump, are o masina care-ti ia ochii, isi bea cafeaua intr-un loc fitos si se joaca cu ultimul model de telefon. Cand isi da jos camasa, te orbeste cu pectoralii bine lucrati. Nici un pic de grasime sau vreun defect ascuns. Sufletul? Sper ca nu se asteapta nimeni sa descopere ca modelul ideal din colectia de toamna-iarna 2008 e prevazut si cu vreun print Miskin. Macar atat…
Dincolo de clisee raman marile povesti de dragoste din literatura. Habar n-ai ce calitati are personajul masculin la sfarsit sau descoperi ca e atat de banal ca mai bine nu-ti mai incarci mintea cu detalii si pastrezi doar senzatia ca cei care se indragostesc pot schimba lumea. Margarita, Anna Karenina, Madam Bovary - toate fac din barbatii iubiti niste tipi ideali. Dar e privirea lor indragostita de vina?
Si, de altfel, cine n-a patit-o? Mi s-a intamplat sa-mi placa cineva si sa-i construiesc o biografie care n-avea nici o legatura cu realitatea. Sau, altadata, dupa ce pulberea de aur s-a dus dintr-o poveste, m-am revazut cu persoana respectiva si nu-mi venea sa cred ca a fost vreodata ceva intre noi.
Totul e un joc de oglinzi. Sub ochiul indragostit devenim mai frumosi si mai destepti decat am fost vreodata. Nu idealul il cautam, ci omul cel mai apropiat de pe pamant. Cand il gasim, viata incepe sa aiba de toate: cinismul lui Seinfeld, disperarea lui Raskolnikov si tandretea lui Hans Castorp.
Femeia
Matei Florian
Era o doamna care aparea odata cu inserarea, avea un zambet tacut si o rochie fosnitoare si pasea prin camera de parca ar fi plutit. Ne-am inteles destul de bine o vreme, purtam conversatii distinse, in vers alb, ii promiteam marea cu sarea, diverse chestii esentiale pe care acum le-am uitat. E adevarat ca imi intorcea uneori spatele, dar asta nu conta prea tare. Avea un spate minunat. Necazul cu doamna asta era ca isi pastra aceeasi varsta de vreo suta douazeci de ani incoace, lucru care, in sine, nu ma tulbura atat de mult, pe cat ideea ca am o relatie cu o fotografie veche. Am mai admirat apoi o domnisoara doar pentru ca era neobisnuit de inalta, iar din pieptanatura ei rasareau cateva statui pline de gust. Tin minte ca avea un decolteu discret, o macara deasupra capului si ca umerii sai goi acopereau cu totul fatada unei cladiri din Berlin. Am priceput, ceva mai tarziu, ca femeile de felul asta erau suficient de ideale incat sa nu sforaie. Sunt de parere ca ceva nu-i in regula aici, ca treaba asta cu idealul nu joaca cinstit, ca lasa pe dinafara nu doar sforaitul, ci si ciorapii descusuti, cariile dentare, mahmureala, nervii sau celulita decenta, ca nu da doi bani pe clipele morocanoase sau pe rutina plictisita, ca ia in balon motaiala si gospodaria si povestile mai putin gratioase si ca, fie ce-o fi, eu, unul, am nevoie si de povestile astea.
Mitos Micleusanu
Femeia perfecta nu e cu tine! Femeia perfecta e cu altcineva! Fiindca e perfecta! Cum sa fie cu tine? Esti perfect? Esti prefect? Nici prefectii n-au femei perfecte! Gluma gluma, dar femeia perfecta se trage negresit dintr-o mama perfecta, dar mai ales dintr-un tata perfect. Totul porneste de la mame si tati. Dar parintii perfecti nu sunt de-ajuns! La perfectiunea unei femei mai contribuie: profesorii perfecti, fratii perfecti, colegii de scoala perfecti, studentia perfecta, jobul perfect, blowjobul perfect, casatoria perfecta care implica un sot perfect, o soacra perfecta si prunci perfecti!
Daca are impresia ca este perfecta, femeia nu mai este perfecta, ci increzuta. Daca se supraestimeaza nu e bine, daca se subestimeaza e si mai rau. Femeile fitoase au impresia ca li se cuvine totul, iar cele modeste se multumesc cu prea putin si iarasi nu e bine. Perfectiunea, deci, trebuie sa contina ceva rasfat, un pic de fite, niste figuri, un pic de stangacie, copilarie si niscaiva pretentii! In alta ordine de idei, perfectiunea vizeaza si suprafata tenului. O crema perfecta conteaza, un sampon, un balsam! Perfectiunea exterioara conteaza, dar nu poate ascunde imperfectiunile interioare.
Sa trecem la intuitie. O femeie intuitiva este mai aproape de perfectiune decat o femeie cerebrala, prea rationala si calculata. Intuitia este factorul-cheie in ceea ce priveste alegerea badaranului potrivit, alegerea dusmanilor, insuccesul etc. Femeia poate fi intuitiva, poate fi frumoasa, fina, delicata, suava, catifelata, gospodina, fidela, mama iubitoare, insa daca e siliconata nu mai e perfecta. Daca are un face-lift, doua, trei, cu atat mai rau. Circula zvonul ca femeia perfecta este obligatoriu o amanta perfecta. Nici vorba. Doar femeile imperfecte cauta performanta sexuala. Daca ar fi perfecte, nu s-ar da peste cap sa performeze in pat, ci s-ar multumi cu cinci orgasme si un postludiu de o saptamana.
Mircea Cartarescu
Stiti poezioara cu care ne distram in copilarie: “Bautura ideala/ Este apa minerala./ Nu-ti provoaca nici o boala,/ Dar nici aia nu ti-o scoala”. Iertata fie-mi vulgaritatea, dar nu m-am putut abtine sa n-o mentionez in contextul anchetei dumneavoastra despre femeia ideala (si barbatul asisderea). Fiindca-n definitiv, cine naiba are, dintre barbati, nevoie de o femeie ideala? Ce sa faci cu ea? Sa te-nchini ei ca unei icoane? Perfectiunea inhiba intotdeauna, si la apa minerala, si la femei, pe cand micile cusururi starnesc si pasioneaza. Arghezi facea candva elogiul femeilor urate, mai patimase in dragoste si-n sex, scria el, decat cele care stiu ca au de unde alege. Eu n-as merge pan-acolo, dar cred ca pot fi sigur de un lucru: ca femeia cu care eu pot trai trebuie sa ma fascineze ca fluturele pe entomolog, ca jocurile pe gameri, ca imaginile lubrice pe obsedatul sexual.
Sa vreau s-o privesc si s-o ating la nesfarsit, sa nu ma mai satur de ea. Sa fie cu totul a mea, nu in sensul unei posesiuni egoiste si claustrante, ci al accesului meu total si reciproc la anatomia, fiziologia, psihologia si inteligenta ei. Sa ma uimeasca, de cate ori suntem impreuna, ca e materiala, intreaga, densa, compacta, ca-i pot intelege cuvintele, ca-i pot vedea porozitatea si iregularitatile pielii. Ca ma lasa s-o ating oriunde si sa-i spun orice. Ca nu exista-ntre noi bariere, limite si conventii. In fine, ca e siameza mea, lipiti unul de altul prin sex cand facem dragoste, prin creier cand stam de vorba si intotdeauna, oriunde-am fi si orice-am face, prin inima. Altfel totul e alegere gresita, frustrare si pierdere de vreme.










Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2019
martie (3)
2018
martie (3)
mai (2)
2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000