Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
Atac de Buzau a darimat, ca la popice, 4 judecatori

Atac de Buzau a darimat, ca la popice, 4 judecatori

atacdebuzau

 Atac de Buzau a darimat, ca la popice, 4 judecatori
Scandalul „Atac de Buzău” care a culminat, în toamna anului trecut, cu arestarea echipei săptămînalului, a avut efectul unui cutremur cu mai multe replici, la Tribunalul Buzău. Este de notorietate faptul că un conflict între colegi (n.r. magistraţii Mariana Coţofană şi Eugen Irimia) a trecut dincolo de uşile Tribunalului Buzău, luînd forma unor atacuri mizerabile în paginile publicaţiei amintite. La nici un an de la desfiinţarea redacţiei ziarului în care s-au turnat lucruri mai mult sau mai puţin adevărate, dar absolut incompatibile cu calitatea de judecător, se observă că cel puţin 4 dintre magistraţii care au avut legătură directă sau indirectă cu acest subiect, au părăsit ori se pregătesc să părăsească instanţa.                     

Războiul care a trecut din interiorul Tribunalului în spaţiul public Buzău a pornit încă din anul 2014, de la o luptă pentru putere, practic o încercare prin care s-a dorit schimbarea de la şefia Secţiei a II-a civilă a judecătorului Mariana Coţofană, aflată în prag de pensionare, cu magis­tratul Eugen Irimia a cărui candidatură a fost respinsă, fără a fi cunoscute motivele nici în ziua de astăzi. Multe lămuriri au venit, însă, odată cu publicarea motivării deciziei CSM privind exclu­derea din magistratură a judecătorului Eugen Irimia, după ce s-a dovedit că magistratul a stat în spatele unor articole denigratoare publicate în ziarul „Atac de Buzău”, avînd-o ca subiect pe colega sa, judecătorul Mariana Coţofană. 

Judecătorul Eugen Irimia, suspendat după ce a contestat excluderea

Cea mai răsunătoare ieşire din scenă este cea a judecătorului Eugen Irimia care a fost anchetat de Inspecţia Judiciară şi exclus din magistratură, măsură fără precedent în justiţia buzoiană, cel puţin în perioada post-decembristă. Magistratul acuzat că şi-a atacat colega, prin articole comandate în săptămînalul de scandal, dar şi că a judecat procese în care apărător era iubita sa, a contestat excluderea. Potrivit portalului ÎCCJ, contestaţia a fost înregis­trată în data de 19.07.2016, şi se află în procedură de filtru, nefiind acordat un termen. Avînd în vedere gravitatea faptelor cuprinse în motivarea hotărîrii de excludere pronunţată de Inspecţia Judiciară a CSM, demersul pentru anularea sancţiunii se prefigurează a fi unul complicat. 

Un şef de secţie şi un preşedinte de instanţă, pensionaţi mai repede decît ar fi vrut

În urma aceluiaşi scandal, izbucnit în interiorul Secţiei a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal, doi magistraţi sînt astăzi la pensie, deşi planurile lor  prevedeau să mai rămînă o vreme în activitate. Prima este judecătoarea Mariana Coţofană care s-a pensionat în august anul trecut. Pensionarea sa a venit după ce a pierdut nominalizarea pentru încă un mandat la şefia secţiei, favoritul care a primit votul consultativ al Colegiului de Conducere de la Tribunalul Buzău fiind Eugen Irimia. Ulterior, candidatura lui Irimia a fost blocată printr-un vot negativ al CSM, în şedinţa din 4.07.2014, şi au apărut voci, fără a exista şi probe concrete, care au acreditat ideea că judecătoarea Mariana Coţofană nu ar fi fost străină de discuţiile din spatele votului de respingere. Aceasta a fost scînteia care a aprins disputele din interiorul instanţei, culminînd cu publicarea unor articole denigratoare. 

Cel de-al doilea magistrat care s-a pensionat aparent neaşteptat este fostul preşe­dinte al Tribunalului Buzău, Constantin Florescu, astăzi avocat şi consilier local municipal. Magistratul cumulase două mandate de preşedinte şi, prin urmare, nu mai putea candida pentru unul nou. Scenariul vehiculat era acela al unei rocade, în sensul trecerii judecătorului Valentin Barbu (fost vicepreşedinte) în scaunul de preşedinte şi o candidatură a lui Constantin Florescu pentru vicepreşe­dinţia instanţei. Scenariul s-a concretizat doar pe jumătate, iar surpriza a fost aceea că magistratul Constantin Florescu a pierdut concursul pentru postul de vicepreşe­dinte în faţa unui coleg de instanţă, judecătorul Aurel Puşcă. După acest moment, magistratul care a condus vreme de 6 ani cea mai înaltă instanţă din Buzău, a decis să se retragă, solicitînd, în luna octombrie, retragerea din activitate, prin pensionare. 

În disputele din interiorul instanţei, Florescu s-a poziţionat de partea magistratului Eugen Irimia la momentul la care acesta a fost propus să preia şefia Secţiei de contencios administrativ şi fiscal. Această poziţionare este confirmată şi de faptul că, în demersurile premergătoare nominalizării lui Eugen Irimia, preşedintele Curţii de Apel Ploieşti, care trebuia să dea un aviz propunerii, a cerut refacerea procedurii de desemnare a preşedintelui secţiei „în condiţii de deplină legalitate şi reală transparenţă”, lucru care nu s-a întîmplat. După acest moment a venit respingerea candidaturii judecătorului Eugen Irimia, de către CSM. 

Judecătorul Mihail Stănescu, pe picior de plecare

Un alt judecător care apare în ancheta Inspecţiei Judiciare privind şantajul de la „Atac de Buzău” este Mihail Gavril Stănescu de la Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. 

În motivarea deciziei de excludere a judecătorului buzoian, se arată că, la un moment dat, judecătorii Eugen Irimia şi Mihail Stănescu se aflau la aceeaşi masă, într-un restaurant, cu Florin Paraschivescu, directorul „Atac de Buzău”, astăzi aflat în Penitenciarul Codlea. Ipostaza surprinsă de motivarea CSM este cel puţin jenantă pentru cei doi magistraţi al cărui statut nu ar fi permis, în orice caz, o asemenea alăturare. Cu sau fără legătură cu momentul respectiv, judecătorul Mihail Stănescu a primit, în această vară, un vot negativ la solicitarea de a-şi prelungi activitatea, în condiţiile în care, în luna noiembrie, va împlini vîrsta de pensionare. Au fost momente uşor penibile în şedinţa CSM din 16.06.2016, în care pe ordinea de zi se afla discutarea prelungirii activităţii judecătorului Stănescu. În debutul şedinţei, magistratul buzoian le-a cerut membrilor Consiliului să aprobe cererea sa, pentru ca, ulterior, după un zdrobitor vot împotrivă (toţi cei 15 membri au votat pentru respingere), magistratul să solicite să se ia act de renunţarea sa la solicitare. Un gest de recuperare a unui moment care a rămas pentru posteritate, inclusiv pe înregistrarea video a şedinţei.



Data: 25 august, 2016

Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2018
martie (3)
mai (2)
2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000