Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
Acesti COPII NEFERICITI ai Romaniei

Acesti COPII NEFERICITI ai Romaniei

copiii arges

 Acesti COPII NEFERICITI ai Romaniei
Stiu, nu ar trebui să las să se vadă că sunt furios, un jurnalist trebuie să-si lase sentimentele la usă când scrie o stire si să prezinte doar fapte. Te rog să nu citesti acest articol dacă vrei impartialitate. Asta nu este o stire, este revolta mea pe care s-ar putea să o simti si tu. Sau s-ar putea să te uiti mai departe doar la Antena 3.

11 copii din Arges, cu vârste între 5 luni si 3 ani, au ajuns, săptămâna trecută, într-o stare deosebit de gravă la două spitale din Bucuresti. Doi copii au murit deja. În continuare 10 bebeluşi sunt internaţi, patru fiind în stare critică. Nimeni nu stie până la această oră de unde s-au îmbolnăvit. S-au dispus controale fără niciun rezultat. Ministerul Sănătătii ridică din umeri. "E un tip de bacterie extrem de agresiv pentru ca atacă peretele vascular al organelor importante începând cu rinichii. E un tip de septicemie foarte gravă", a explicat dr. Mihaela Bălgrădean, directorul Clinicii de Pediatrie de la Spitalul “Marie Curie”, de ce suferă copiii.

În paralel explodează subiectul Antena 3. ANAF a mers la postul de televiziune si l-a notificat că în termen de 5 zile trebuie să elibereze sediul pentru a pune în executare o sentinţa penală. Antena reclamă faptul că actiunea “a implicat dispozitive si forte nemaiîntâlnite” precum si modul în care s-a actionat - “inclusiv prin intimidarea angajatilor, vizitatorilor si a colaboratorilor aflati în sediu, care au fost legitimati, fotografiati, interogati”.

Primul caz este despre dreptul la viata si la sanatate, al doilea caz este despre libertatea de exprimare. Părintii spun că le mor copiii si nu stiu de ce. Angajatii Antenelor spun că ANAF-ul îi intimidează si că este un atentat la libertatea de exprimare.

Ce-i mai grav? Un copil mort sau o actiune de intimidare a presei? Constitutia României garantează dreptul cetătenilor la sănătate, la fel cum nu dă voie nimănui să pună botnită presei. Intrăm într-un teren al drepturilor fundamentale ale omului. Cum să le ierarhizezi?

BOMBA vine dacă ne uităm cum a reactionat clasa politică. În cazul bebelusilor, câteva pozitii anemice. În cazul Antena 3 o adevărată frenezie. Senatul României l-a chemat de urgentă pe premierul Dacian Ciolos să explice cazul care ridică semne de întrebare asupra unui posibil atentat la mass-media. O sumedenie de politicieni s-au îngrămădit să sară în ajutorul săracilor jurnalisti din România care riscă să fie prizonierii unor institutii de fortă.

Da, sunt îngrijorat si eu, doar îmi câstig pâinea din presă, dar copiii morti de nu vă provoacă aceeasi revoltă, domnilor politicieni?

Îl întreb pe fiecare senator si politician din România care tipă si sare să apere libertatea presei: Dacă era copilul tău între viată si moarte mai căscai ochii la Antena 3?

De ce Senatul României si cea mai mare parte a clasei politice s-au raliat într-o actiune lăudabilă în ajutorul mass-media dar nu se comportă la fel în cazul copiilor din Arge? care la această oră se luptă pentru viata lor?

Parcă îi doare pe toti în cot de copii si nu se gândesc decât că ar putea rămâne fără sprijinul Antenei 3 în an electoral.

Si dacă Antena 3 este mai mult decât o televiziune, asa cum spune, dacă este o stare de spirit, dacă este o televiziune pentru oameni, atunci ar trebui să ancheteze cazul bebelusilor până când ANAF îi scoate cu forta în stradă. Si atunci poate că toată România va fi alături de Antena 3, prieteni si dusmani.

La ce e bună libertatea de exprimare dacă nu o folosim când avem cea mai mare nevoie de ea?

UPDATE. La nici jumătate de oră după ce am publicat articolul, un al treilea bebelus din Arges a murit.



Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2019
martie (3)
2018
martie (3)
mai (2)
2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000