Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
Mi ar placea sa spun: a fost odata cancerul!

Mi ar placea sa spun: a fost odata cancerul!

Dr. Catalin Nicolae Costovici

 Mi ar placea sa spun: a fost odata cancerul!
Doctorul Costovici este spiritual, intransigent, calm, sigur pe sine, sigur pe diagnosticul lui, afectuos cu bolnavii. Ca un şaman, el are curajul de a insufla pacienţilor săi forţa de a trăi în lumină. Şi are încăpăţânarea de a nu părăsi România. Medic specialist oncolog la Centrul Medical de Diagnostic al Academiei Române, a urmat nenumărate cursuri postuniversitare, în Malta, la Roma, Budapesta, Leuwen, Indianopolis, Edinburgh, a susţinut numeroase comunicări de specialitate la conferinţe naţionale şi internaţionale. Este membru al Societăţii Americane de Oncologie Clinică, al Societăţii Europene de Oncologie Clinică, al Societăţii Europene de Oncologie Ginecologică şi al Asociaţiei Internaţionale pentru Studiul Cancerului de Plămâni, dar şi al Societăţii Române de Oncologie Medicală. A semnat articole în publicaţii de specialitate, şi are o susţinută activitate de cercetare în domeniu.

Un flagel fără frontiere

E dificil să asculţi verdictul: ai cancer. Cancerul e un cuvânt care înspăimântă, pentru că, odată ce eşti diagnosticat, viaţa ta se schimbă. Chiar dacă eşti vindecat, bătălia continuă. A trăi experienţa unui cancer este o încercare dificilă în viaţă, înspăimântătoare, de mare fragilitate emoţională. Confruntarea cu această boală reprezintă o experienţă interioară mistuitoare. E greu să înţelegi tot ceea ce se întâmplă, prin ce trece cineva în asemenea momente critice ale vieţii sale. Atunci gândeşti: unicul obiectiv este acela de a rezista, de a învinge boala şi de a fi alături de cei dragi. Desigur, spaimele, dubiile sunt normale. Să nu-ţi abandonezi proiectele şi să încerci să te simţi bine cu tine însuţi. Ba mai mult, să boxezi cu boala. Numai astfel poţi să învingi. Am trecut prin aceste momente înfiorătoare în care de multe ori te gândeşti cum poţi să-ţi trăieşti viaţa sub ameninţarea unei morţi apropiate.

Nume mari ale scenei, muzicieni, actori, sportivi de performanţă, dar şi jurnalişti şi oameni politici cum ar fi Kylie Minogue, Robert De Niro, Michael Douglas, Sheryl Crow, Jacqueline Kennedy, Christina Appelgate, Charlie Watts, Colin Powell, François Mitterrand, Richard Anthony, Jane Fonda, Sarah Fawcett, Betrand Blier, Johnny Hallyday, Ingrid Bergman, Bernard Tapie, Alain Corneau, Bernard Giraudeau, Kim Novak, Martina Navratilova, Gina Patrichi, Anca Parghel, Corneliu Coposu s-au confruntat cu această maladie. Unii au reuşit s-o învingă. Alţii n-au mai aflat răspunsul la întrebarea: „De ce eu?"

A supraveţui acestei maladii implică mai mult decât o convalescenţă a trupului. Aşa cum spunea campionul lumii la ciclism, Lance Armstrong, „dacă ţi se oferă o a doua şansă în viaţă nu rata ocazia şi mergi mai departe. Trebuie să mergi până la capăt. Eu cred în miracole". Şi a reuşit să învingă boala. La fel şi cunoscutul medic, profesor universitar la Pittsburg, cu o bogată experienţă, David Servan-Schreiber, autorul bestsellerului „Anticancer", vândut într-un milion de exemplare şi tradus în 40 de limbi, inclusiv în română, care a avut un cancer la creier. El povesteşte cum a supravieţuit şi scrie că aproximativ 40% din cancere sunt evitabile dacă ne schimbăm modul de viaţă şi dacă înlăturăm stresul. „Nu există medicament mai puternic decât prietenia şi dragostea".

Cancerul te schimbă şi te face să priveşti altfel viaţa. Dacă există un scop al suferinţei, acesta este să te facă mai bun. Chiar dacă astăzi se poate trăi după cancer şi nu e o condamnare la moarte, e foarte greu să-ţi vindeci sufletul. Fiecare dintre cei care s-au confruntat cu această boală s-a simţit vulnerabil, nesigur, i-a fost teamă, a simţit în jurul lui un întuneric. A avut un blackout, nu se găsea pe sine însuşi. Apoi a început să-şi recompună ca într-un puzzle viaţa, familia, munca, pe sine însuşi. Şi cred că singura modalitate prin care poţi să depăşeşti toate acestea este să ai forţa de a învinge boala şi de a te sprijini pe cei dragi. „A începe încet să dansezi un tango argentinian este un mod de a te resimţi în contact cu corpul şi cu tine însuţi", declara Kylie Minogue, care s-a întors strălucind pe marile scene ale lumii. Să continui să trăieşti, să continui să iubeşti. Poate că Dumnezeu a vrut să te pună la încercare. Cert este că trebuie să stai în picioare şi să te întorci la o viaţă normală. Punct.

„Cancerul a devenit o boală a tuturor vârstelor"

Domnule doctor, vă rog să mă iertaţi pentru această introducere lungă. Cancerul, un cuvânt care îngrozeşte şi în spatele căruia se profilează imaginea unui duşman de neoprit. Numărul bolnavilor de cancer creşte alarmant, cu 25.000 pe an, aceasta indicând că există ceva care nu merge. În România decesele provocate de cancer sunt superioare celor mondiale cu peste 20% (conform OMS). Cu cât ştiinţa avansează, interogaţiile sunt din ce în ce mai numeroase. Cred că în această boală este vorba despre o justiţie inversă: eşti condamnat şi apoi încerci să descoperi vina. Cancerul „zace" în fiecare dintre noi, inactiv, dormitând în stare latentă. Într-un corp sănătos, viaţa şi moartea sunt într-un echilibru. Dar atunci când o celulă se sustrage ordinii implacabile, se instalează cancerul. Unele celule tumorale au capacitatea de a se detaşa, iar altele se infiltrează perfid în vasele de sânge. De ce unii se îmbolnăvesc de cancer şi alţii nu, în ciuda faptului că toţi suntem purtătorii celulelor canceroase? De ce cancerul revine la unii, iar la alţii dispare pentru totdeauna? Îşi schimbă cancerul identitatea?

Identitatea, aşa cum specificaţi, nu se schimbă. Este o boală pe care o cunoaştem de multă vreme. Era cunoscută de antici, numeroase scrieri evocând deja tumori fatale. Prima menţiune apare pe un papirus în timpul Regatului lui Amenhotep I, care-l descrie ca un „ulcer la sân". Egiptenii cauterizau tumorile prin foc, iar textele semnalizează natura acestui rău. Grecii descriau prin tratate numeroasele tipuri de cancer, ca pe o „bilă neagră". Avicenna îl descrie în „Canonul medicinei" ca pe un stadiu al dezvoltării unei tumori canceroase şi spune că singurul tratament este o ablaţie totală. Abia descoperirea microscopului, în secolul al XVII-lea, deschide era teoriilor celulare şi a analizei ţesuturilor, cât şi a celulelor bolnave. „Crabul" este termenul utilizat de Hippocrate în secolele V şi IV î.Ch. pentru a desemna o tumoare malignă. Se schimbă însă incidenţa. Şi la nivel mondial, incidenţa este într-o continuă expansiune, iar România nu stă deloc bine. Noi suntem în fruntea listei. Dacă ţinem cont de statisticile legate de creşterea incidenţei cancerului, se poate afirma că într-un timp nu foarte îndepărtat o persoană din patru ar putea fi afectată de această maladie. Lucrurile sunt cu mult mai îngrijorătoare decât acum 20 de ani. În ceea ce priveşte identitatea, această boală şi-a schimbat profilul. Mersul ei este altul, nu mai întâlnim maladia întotdeauna aşa cum este descrisă în manuale. La ora asta ne confruntăm din ce în ce mai des cu forme atipice, mult mai agresive şi mai greu de stăpânit. S-au schimbat şi grupele de vârstă afectate, iar apariţia bolii în rândul tinerilor şi al copiilor, inclusiv al nou născuţilor este din ce în ce mai frecventă.

Cancerul a devenit o boală a tuturor vârstelor. Vorbim de o creştere spectaculoasă, de peste trei ori, faţă de acum 20 de ani.

Trendul este ascendent şi de aici, eforturile conjugate ale societăţilor oncologice profesionale internaţionale în primul rând pentru implementarea screeningului populaţiei aparent sănătoase în vederea depistării precoce a cancerului şi, pe de altă parte, pentru stabilirea unui limbaj comun terapeutic în funcţie de maladie, stadiul bolii, afecţiuni asociate etc. În ceea ce priveşte ţara noastră, implementarea acestor programe de screening, ca atâtea alte lucruri care ar trebui tratate cu seriozitate, lasă de dorit. Fireşte că ne dorim să ajungem la performanţa majorităţii statelor europene civilizate şi a Statelor Unite, în care coerenţa şi fermitatea unor asemenea programe implementate de ceva ani de zile îşi arată roadele acum. Aş concretiza prin exemplul cancerului de col uterin, care este depistat în aceste părţi ale lumii aproape exclusiv în stadiul curabil, în vreme ce ăn România sunt încă situaţii, şi nu puţine, în care paciente din mediul urban se prezintă în stadii incurabile în care viza terapeutică exclusivă este paleativă. Cancerul mamar este o altă localizare în care depistarea precoce a condus la progrese terapeutice remarcabile şi la transformarea bolii într-o afecţiune cronică. În această localizare, cel puţin în mediul urban, reuşim să ne apropiem de lumea civilizată în privinţa depistării precoce. Acest lucru se datorează, fără îndoială, şi campaniilor media insistente, şi conştientizării că orice nodul sau orice modificare a arhitecturii sânului trebuie să te conducă cât mai repede la medic. Stăm încă foarte prost la capitolul educaţie sanitară, iar în mediul rural situaţia este dezastruoasă. Desigur, cancerul sperie pe toată lumea, dar trebuie să se înţeleagă că astăzi el nu este o anatemă, nu înseamnă automat condamnare la moarte. Este o boală ca oricare alta. Premisele succesului în confruntarea cu boala sunt desigur multiple şi complexe, dar capital este stadiul bolii. Este evident că, cu cât depistăm boala mai devreme, cu atât putem să sperăm în câştigarea războiului.

„Cu această boală este o luptă permanentă"

Putem vorbi de o victorie temporară, deoarece o tumoare învinsă poate să cedeze locul uneia mai noi? Celulele canceroase nu încetează să se multiplice. Cum facem să înţelegem ce a condus celula să prolifereze aberant, necontrolat, să dezvolte o tumoră capabilă de a fabrica noi vase de sânge care prin aport nutritiv să susţină creşterea tumorală?

Este etapa crucială care permite tumorii să se nască. Aceste tumori irigate se alimentează şi pot să crească fără limite. Celule maligne circulante pot să navigheze în sânge şi limfă, către un ţesut vecin, către alte organe. Terapia cancerului este un domeniu extraordinar de complex, în care se petrec schimbări cu o viteză ameţitoare. Terapiile clasice standard, de tipul chimioterapiei, pierd teren progresiv şi lasă locul din ce în ce mai mult terapiilor ţintă, moderne, care, aşa cum le spune şi numele generic, acţionează orientat, direcţionat şi de aici, cel puţin teoretic, au o eficienţă mai mare şi o toxicitate generală mult mai mică. Practic, cu această boală este o luptă permanentă. Există o confruntare acerbă în momentul chirurgical, apoi în momentul chimioterapiei, în tratamentul hormonal sau, mai nou, în cadrul terapiilor target asociate de obicei chimioterapiei (terapia biologică), acolo unde este cazul, şi apoi în radioterapie, după care urmează o perioadă, am putea spune, de acalmie, un armistiţiu care poate să dureze şi ani de zile. Este vorba despre remisiunea bolii. La un moment dat, din raţiuni pe care încă nu le ştim, boala reapare şi reapare în forţă. Prezenţa acestei boli este o permanentă provocare pentru terapeut. Din acest motiv starea de veghe continuă. Chiar în condiţiile unei remisiuni complete sau a unei intervenţii chirurgicale corecte şi complete, noi intuim că ar putea exista celule maligne viabile, care intră într-o stare de hibernare, stare care poate să dureze indefinit, după care se transformă în celule din nou active şi aceasta depinde de foarte mulţi factori: de mediu, de stres, care, pe lângă factorul genetic, fac să se producă un declic care conduce la reluarea evoluţiei bolii. Se pierd mecanismele de control şi boala îşi reia cursul. Nu de puţine ori avem surpriza ca la acelaşi pacient să întâlnim, la un interval variabil după terapia tumorii iniţiale, altă tumoră primitivă. Am pacienţi care sunt „beneficiarii" a două-trei neoplazii, cu totul independente. Toate acestea le dobândesc probabil din cauza unei instabilităţi genetice accentuate. De obicei sunt agregări intrafamiliale.

Diagnosticul este crucial: ecografie, scanner, IRM, PET

Deci cancerul ar fi o boală cu faţete multiple, progresele genetice relevând o incredibilă complexitate a lui. Fiecare tumoră este unică, prezentând propria sa combinaţie de mutaţii genetice. Înţeleg că un organ poate să răspundă în mod diferit şi să evolueze la fel de diferit. Au fost identificate în ultimii ani noi subgrupe de cancer?

Nu aş spune că au apărut noi subgrupe. Cred că, mai degrabă, au fost mai bine clasificate. Boala oncologică, cancerul ca atare, este un soi de hidră cu numeroase şi înspăimântătoare capete pe care noi încercăm să le tăiem, dar, din păcate, în locul celui tăiat apare altul. Plus că există o metamorfoză permanentă a aspectului, a înfăţisării. De aici şi incapacitatea organismului de a lupta eficient prin prisma imunităţii anticancer. Fiind vorba de o continuă schimbare, organismul nu e capabil să recunoască aceste modificări. Cum lucrurile sunt într-o permanentă ascundere şi fizică, şi la nivelul mecanismelor de acţiune a celulei, nu există o capacitate de autoapărare şi de aici acestă dificultate.

Cancerul este una dintre bolile cele mai perverse, pentru că este o boală surdă. Când apar nişte simptome care te îndreaptă să te duci la medic, dar le ignori sistematic, poţi pierde startul terapeutic şi evident timp preţios. Cum poate fi totuşi depistat cancerul în timp util?

Este o întrebare pe care mi-o pun zilnic familiile pacienţilor şi toţi pacienţii care au suferit un tratament oncologic cu viză curativă. Este clar că drumul de la o celulă normală la o celulă malignă este foarte sinuos şi foarte lung. Transformările celulare sunt complexe, cumulative. Organismul, pentru un timp, reuşeşte prin mecanisme reparatorii să anihileze celulele care suferă mutaţii. Dacă însă factorii promotori persistă şi apărarea suferă breşe, se produce progresia. Vă imaginaţi deci că totul se petrece invizibil şi indolor, în ani de zile. O analiză specială care să depisteze precoce această maladie nu există încă. Pentru pacienţii oncologici singura cale de a surprinde reluarea de evoluţie este prezentarea la cabinetele de specialitate, conform unui calendar prestabilit, pentru controlul clinic şi investigaţii imagistice (ecografie, computer tomograf, rezonanţă magnetică şi, nu în ultimul rând, explorări performante, dar costisitoare de genul tomografiei cu emisie de pozitroni), în funcţie de tipicul bolii şi explorari hematologice şi biochimice. Pentru populaţia generală există screeningul. Totul este să laşi pudoarea şi să te prezinţi la medic în momentul în care ai sesizat o schimbare în starea de sănătate. Aceasta înseamnă că orice om civilizat, ca şi cetăţeni europeni ce suntem, ar trebui să meargă măcar o dată la şase luni la medicul de familie pentru un control clinic şi măcar o dată pe an să facă nişte analize uzuale. Sunt analize banale care ar trebui să se facă în masă. Cred că ar trebui o mai mare mobilizare şi orice angajator ar trebui să-şi oblige salariaţii la aceste analize de rutină. Dacă ne uităm în urmă, programul de sănătate din timpul ministrului Nicolaescu, aşa cum a fost, trunchiat, cu hibele lui, a fost foarte util pentru că a scos în evidenţă că suntem o naţiune bolnavă, din multe puncte de vedere, inclusiv oncologic. Oameni care păreau sănătoşi au fost depistaţi cu cancer. Cred că un program coercitiv pentru cei care nu se prezintă la control la medicul de familie conform calendarului este absolut necesar. Şi aici ar trebui să îşi facă simţită prezenţa Programul Naţional de depistare precoce a cancerului prin investigaţii de genul citologia Babeş-Papanicolau pentru cancerul de col uterin, monitorizarea PSA pentru cancerul de prostată, colonoscopia şi testul de depistare al hemoragiilor oculte la pacienţii cu risc de a dezvolta un cancer de colon, mamografia şi ecografia mamară pentru depistarea precoce a cancerului mamar etc.

În ianurie 2010, cercetătorii americani au descoperit că glioblastomul, cancerul creierului, nu este o maladie unică, ci există forme distincte fiecare cu o evoluţie diferită. Dar cum poate cineva să-şi dea seama, de exemplu, că are o tumoare pe creier sau un cancer de plămâni, în lipsa simptomelor?

În general, tumorile cerebrale sunt simptomatice, iar simptomele se instalează de cele mai multe ori brusc, fie prin crize convulsive, fie prin pareze sau paralizii, fie prin tulburări de ideaţie sau memorie, sau tulburări cu caracter oftalmologic recent instalate. De asemenea, cefaleea rebelă progresiv accentuată este un simptom frecvent întâlnit în tumorile cerebrale. Din păcate, nu avem proceduri de diagnostic precoce în această localizare. În privinţa cancerului pulmonar, o altă localizare redutabilă prin prisma evoluţiei şi a prognosticului, de asemenea suntem descoperiţi în privinţa depistării precoce. O atitudine mult mai energică însă a forurilor competente alături de ajutorul media ar putea influenţa consumul de ţigări (după părerea mea interzicerea fumatului în spaţii publice ar fi ideală), un factor de risc major în apariţia acestei cumplite maladii.

Am putea spune că fiecare cancer are cartea sa de identitate.

Categoric. Fiecare boală evoluează individual. Şi de aici, discuţia legată de eficienţa terapeutică individuală. Foarte important este codul genetic al fiecăruia dintre noi. Mutaţiile care se produc într-un genom fac ca celulele să devină canceroase. Anumite persoane au predispoziţie canceroasă de la părinţi, cancerul fiind rezultatul unor acumulări de alternanţe genetice. Cancerul per total este o boală, dar evoluţia este absolut individuală. Medicamentele trebuie adaptate fiecărui pacient.Pe de altă parte, un alt lucru e foarte clar: depinde de mentalitatea fiecăruia de a privi boala, pacienţii care sunt optimişti, care sunt dispuşi să lupte cu boala, care muncesc şi atunci când au fost diagnosticaţi au mai multe şanse. Sunt foarte multe coordonate care trebuie avute în vedere.

Ultima tendinţă: personalizarea fiecărui tratament

În afara factorului genetic, mulţi consideră că stresul este al doilea factor de declanşare a acestei boli.

În principiu, cancerul este o boală genetică, în sensul unor deficienţe genetice, care apar invariabil, din raţiuni multiple: stresul, factorii de mediu, alimentaţia, poluarea, aerul pe care îl respirăm, iradierea terestră sau iradierea accidentală, câmpurile electromagnetice din preajma unor emiţătoare de înaltă frecvenţă, locuinţele în care trăim, care emit radiaţii din cauza azbestului şi cimentului din componenţa pereţilor. Să mai adăugăm radonul domestic (radonul este un gaz natural inert care se găseşte atât printre pietre, cât şi la nivelul solului şi în ape şi este considerat un cancerigen mai ales pulmonar), expunerea îndelungată la raze ultraviolete. S-a făcut mult caz despre rolul accidentului de la Cernobîl. Sunt convins de rolul nefast al acestuia în creşterea incidenţei cancerului în general. Mari riscuri prezintă dioxinele, clorul din apă, pesticidele, benzenurile, radioactivitatea. Pe primul loc ca factori de agresiune se află tutunul şi alcoolul (după raportul Centrului Internaţional de Cercetări ale Cancerului, din 2007, în Franţa, tutunul a fost direct responsabil de 43.500 de cancere în 2000, iar alcoolul, conform aceloraşi statistici a provocat 22.750 de cancere şi moartea a peste 10.000 de persoane). Şi depresia este unul dintre factorii de risc, deşi cancerul nu este o boală psihosomatică. Cred că este imposibil de a desemna factorul unic de declanşare. Repet, singura certitudine este că totul se joacă la nivel genetic.

Dar telefonul mobil care a devenit indispensabil?

Chiar dacă ne punem în cap producătorii, eu sunt convins că acesta nu este deloc inofensiv. Este un apanaj al societăţii moderne. Dar eu tânjesc după perioada de dinainte de 89, când nu aveam acest instrument la îndemână. În totul trebuie să existe însă măsură.

Participaţi la congrese pe plan mondial unde tot mai des se discută despre cum se poate învinge cancerul şi cum pot fi limitate efectele secundare. Se poate vorbi despre o nouă revoluţie în acest domeniu?

Da. Cred că putem vorbi de o revoluţie, una în continuă mişcare. Eforturile actuale la nivel mondial urmăresc să desluşească modificările genice în cadrul fiecărui cancer şi aplicarea unui tratament cât mai specific. Vorbeam mai devreme despre personalizarea tratamentului. Va veni o zi când vom şti profilul genetic al tumorii unui pacient, posibil printr-o banală analiză de sânge şi un program de calculator performant, şi vom iniţia tratamentul ţintă pentru modificările genetice şi, implicit, enzimatice ale fiecărui pacient. Este o muncă titanică şi aparent de lungă durată. Munca aceasta înseamnă efort concentrat specialişti-pacienţi, prin participarea în studii clinice de largă cuprindere, studii clinice atât de blamate în România fie din rea voinţă, fie mai degrabă din necunoaştere. Studiile clinice se fac întotdeauna cu asentimentul pacienţilor care sunt informaţi în detaliu cu privire la scopul studiului, mijloace, efecte secundare etc. Studiile clinice, prin concluziile lor, reprezintă motorul progresului medicinei moderne bazate pe dovezi.

Aveţi dreptate că mass-media de la noi a denaturat această noţiune de aplicabilitate experimentală a tratamentelor. Nu credeţi că, în România, lipsa banilor impietează asupra activitaţii de cercetare în domeniu?

Surprinzător nu. Sau, mă rog, să delimităm noţiunile. Dacă ne referim la studii clinice, ele se desfăşoară în multe centre din Romania şi fac parte din studii multicentrice, care se derulează în foarte multe ţări de pe glob. Din acest punct de vedere, nu este mai dificil şi pot afirma că suntem racordaţi şi pe această cale la comunitatea oncologică internaţională. În acest context, ţin să remarc implicarea şi citarea câtorva colegi din ţară ca investigatori principali în studii care prin rezultatele prezentate au schimbat standarde terapeutice în diverse localizări ale bolii oncologice. Şi sunt mândru de asta În privinţa terapiilor de ultimă generaţie, este o mare durere. Durere cu care, dacă încălzeşte pe cineva, se confruntă aproape toate statele Comunităţii Europene. De ce? Din cauza costurilor exorbitante. Şi nici o casă de asigurări din lume nu e capabilă să acopere cheltuieli atât de mari. De aici imposibilitatea de a ajuta pe toţi pacienţii care ar avea nevoie de acest gen de terapii.

Moleculele-ţintă sunt vioara întâi în oncologie

Care este tendinţa terapeutică de ultimă oră? Care sunt pistele pentru mâine? Până acum câţiva ani se foloseau tratamentele standard. Acestea, din păcate, tratează nu numai celula bolnavă, dar pot ataca celule sănătoase din jur. La ce alte efecte secundare se pot aştepta pacienţii, în afara stării de oboseală, a pierderii părului, dar şi a greutăţii, greţurilor? Care sunt efectele pe termen lung?

E foarte adevărat pentru că acestea nu au ca ţintă numai celula tumorală. Din păcate, le agresează şi pe cele normale şi de aici, reacţiile secundare. În chimioterapie, tendinţele actuale sunt de găsire a unor formule de citostatic cât mai puţin agresiv din punctul de vedere al efectelor secundare, cu păstrarea eficienţei terapeutice. Este vorba despre chimioterapia standard în care apar noi formule moderne, care au o tolerabilitate mult mai bună. Tehnicile de radioterapie s-au modificat capital. S-a trecut de la radioterapia externă, cu câmpuri mari, la tehnici de înaltă performanţă, cu câmpuri mici sau foarte mici, cu nocivitate foarte mică sau inexistentă asupra ţesuturilor de vecinătate (EX IMRT,Cyberknife etc). Alte tehnici moderne se referă la radioterapia interstiţială. Iaraşi, din păcate, aceste tehnici nu sunt disponibile în România la ora actuală. Ca să revin la tendinţele terapeutice moderne în oncologie, acestea se regăsesc în terapiile target, terapii fascinante, cu o eficienţă remarcabilă în multe localizări ale bolii oncologice şi cu modificări semnificative ale supravieţuirii. Nu aş vrea să dau decât un exemplu şi mă refer la cancerul de colon metastatic, în care asocierea chimioterapie şi terapie ţintă antiangiogenetică a dublat sau chiar triplat supravieţuirea acestor bolnavi. Deci personalizare a fiecărui tratament. Un tratament individualizat. Trebuie să alegem din tot ce avem terapia care se pliază cel mai bine caracteristicilor tumorii, pacientului, afecţiunilor asociate şi, nu în ultimul rând, dorinţei pacientului care trebuie informat asupra alternativelor terapeutice. Toţi cei implicaţi în tratamente oncologice ne-am dori să avem la orice oră şi fără restricţii aceste molecule moderne. Din păcate, cu toate eforturile Casei Naţionale de Asigurări, de aceste medicamente nu poate beneficia decât o mică parte dintre pacienţi.

De ce? Din lipsa banilor?

Pentru că suntem la unison cu lumea medicală civilizată, practic orice medicament modern avizat pentru fiecare din localizările bolii oncologice este disponibil teoretic şi în România. Chiar aş putea afirma că România se mişcă mult mai repede şi mai bine în privinţa procedurilor de avizare a medicamentelor pentru acest gen de terapii, comparativ cu ţări de genul Germaniei sau Marii Britanii. Se poate merge ani de zile pe un asemenea tratament, cu costuri enorme, care sunt în jur de 3-4 mii de euro pe lună, extins pe trei-patru ani, vă daţi seama, nu? Cu această problemă se confruntă chiar statele dezvoltate. Am venit recent din Statele Unite, care au un sistem de asigurări mult mai bine pus la punct decât noi, dar la ei, pentru oamenii cu bani, există şi asigurări private. Nici acolo povara acestor tratamente oncologice, care sunt extrem de costisitoare, nu poate fi dusă în spate de Casele de Asigurări de Sănătate. Darmite la noi. Ar trebui acordată aceeaşi şansă tuturor. Pentru bolnavii de la noi aceste molecule sunt extrem de scumpe pentru a putea fi prescrise. Recomandările trec prin nişte furci caudine. Pacientul primeşte un referat prin care medicul îi recomandă terapia cu molecula X, referatul începe să ia calea birocraţiei şi ajunge la un moment dat la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, unde o comisie formată din specialişti îl aprobă sau nu. Acest parcurs este exclusiv teoretic. Lucrurile de fapt nu stau chiar aşa, sunt mult mai complicate. Există o listă de aşteptare pentru fiecare localizare a bolii şi nu de putine ori pacienţii primesc aprobare când ei sunt deja plecaţi în lumea cealaltă de cine ştie cât timp. În general, aceasta boală nu aşteaptă şi progresează lună de lună şi sunt oameni care au nevoie de aceste tratamente ca de aer. Ne confruntăm cu o situaţie paradoxală. Avem la îndemână, cel puţin teoretic, soluţii pe piaţa românească, şi moleculele acestea scumpe, şi alte medicamente mai eficiente, şi nu avem posibilitatea să le folosim din lipsa banilor. Şi mă mai gândesc că nu e corect, că pacienţii nu pleacă de pe aceeaşi pistă din motive lesne de desluşit. Cred că o soluţie ar fi implementarea asigurărilor private. Ce se va întâmpla însă cu cei fără resurse pentru a se asigura privat? Vor fi numeroşi cei care nu vor avea acces la aceste tratamente de top.

O limitare dramatică la accesul la sănătate

Şi dacă nu ne referim la medicamentele de top, la cele mai sofisticate, cele obişnuite, standard, sunt ele accesibile bolnavilor cronici?

Să zicem că ele sunt accesibile, dar, din păcate, se preconizează pentru anul ce vine o restrângere a fondurilor şi o trecere de la sistemul actual de prescriere pe circuit deschis la o formulă centralizată, derulată prin farmacii cu circuit închis, cu fonduri alocate mult diminuate. Personal nu agreez această formulă şi consider că pe această cale se va îngrădi accesul multor pacienţi la terapiile oncologice standard. Revin la un ministru care nu avea nicio legătură cu medicina, care avea o cu totul altă formaţie, dar care a lărgit accesul la medicaţia oncologică. În momentul în care se va recentraliza totul cum a mai fost din păcate odată, şi va fi şi o licitaţie naţională care-ţi va limita fondurile dramatic, atunci va fi aproape imposibil să aplici tratamentele obişnuite. Să ai un singur flacon de citostatic şi să-l împarţi la mai mulţi pacienţi este imposibil. Dacă aşa se vor hotărî lucrurile atunci va funcţiona din nou legea primului venit. N-am altă posibilitate de departajare. Vom trata primele zile din lună, după care ori vom trimite pacientul în centre oncologice mai bogate, care vor fi la rândul sufocate, ori îl vom ruga să cumpere medicaţie, sau îl trimitem acasă să aştepte ...vremuri mai bune. Mi-aduc aminte cu tristeţe de situaţia respectivă, care era stupidă. Şi cine era de vină? Medicii care nu erau în stare să gestioneze fondurile. Este de-a râsu' plânsu' să nu poţi folosi decât pentru câteva zile ceea ce ai la îndemână. Cu medicaţia perfuzabilă am duce-o foarte greu, întrucât cea orală rămâne la discreţia farmaciilor cu circuit deschis. Repet, ar fi un dezastru această recentralizare şi, la o comandă unică, va fi o limitare la accesul la sănătate, o reducere dramatică, de 70-80%, a pacienţilor. Sper să le dea mintea cea de pe urmă factorilor de decizie, mai ales că este şi mult mai ieftin pentru Casa de Asigurări să tratezi în sistem „day hospital", decât în spitalizare continuă.

„Medicina, oriunde în lume, costă"

Peste tot există un „Plan cancer", elaborat pe câţiva ani. Dar la noi?

Pe hârtie, iarăşi, da. Ar trebui să existe, cu siguranţă, un Registru Naţional de Cancer, cât şi un program informatic prin care să putem monitoriza pacienţii, iar fiecare oncolog să ştie istoricul bolnavului, ca să putem face statistici legate de prevalenţă, de incidenţă, pentru că la ora actuală datele pe care le avem sunt strict după ureche. Nu de puţine ori ne confruntăm şi cu această problemă. Pacientul oncologic are dreptul să se ducă la orice medic şi te trezeşti la un moment dat că îşi ia medicamentele din mai multe părţi.

În lupta contra cancerului prevenţia, depistarea precoce, inovaţiile şi cercetarea joacă un rol primordial, dar aspectul psihologic după o traumă este frecvent trecut cu vederea. Se uită că deşi din punct de vedere fizic bolnavul este refăcut, sufletul lui este bolnav. La noi se simte o lipsă de specialişti în sistem în ceea ce priveşte consilierea bolnavului după terminarea tratamentului, care este o prioritate în lumea occidentală, unde există psihologi, psihanalişti, terapeuţi, ba chiar şi preoţi, care-i pot face pe bolnavi să gândească pozitiv.

În perioada de convalescenţă, bolnavii sunt sfătuiţi să nu vizeze o ştachetă prea înaltă, să nu se întoarcă la lucru prea devreme, să-şi recunoască „zilele proaste", să le accepte, să se destăinuie şi să găsească ceva care să-i distragă de la aceasta, care să le facă plăcere. Un psihoterapeut ar trebui să-i înveţe pe cei aflaţi înr-o asemenea stare să depăşească perioadele dificile, de ce nu, şi prin umor. În spitalele occidentale există şedinţe care-i fac pe bolnavi să râdă... Starea de spirit în această boală este foarte importantă.

Întotdeauna, în faţa cabinetului dumneavoastră, sunt cozi interminabile. Cam câţi pacienţi aveţi pe zi?

Am avut performanţe de peste 60, dar zilnic sunt aproximativ 50 de pacienţi. Din punct de vedere fizic, deşi nu mai sunt foarte tânăr, pot face faţă. Dar mai încolo... Suntem prea puţini medici oncologi la ora actuală, iar numărul se micşorează pe zi ce trece, colegii mei foarte tineri preferând să plece în alte părţi. Noi, cei care am rămas, facem faţă cu greu, făcând şi multă muncă patriotică, pentru că şi medicina, la fel ca şi cultura, sunt considerate în societatea noastră ca două Cenuşerese, gratuite şi la îndemâna oricui. Medicina, oriunde în lume, costă. Când lucrăm în ambulator, avem 20 de consultaţii pe zi pe care ni le rambursează Casa de Sănatate. Restul e muncă patriotică. Şi gândiţi-vă că nu pot să-i trimit pe oamenii aceştia, care sunt bolnavi, care abia se ţin pe picioare şi stau ore întregi să aştepte, să plătească pentru că mi s-a terminat norma.

Să mai adăugăm faptul că un medic trebuie să participe şi la congrese unde sunt comunicate ultimele cercetări în domeniu, să-şi cumpere cărţi de specialitate care sunt foarte scumpe... Ca să nu mai vorbim de salariile mizere. Şi atunci ne mai întrebăm de ce pleacă medicii!

Să spunem lucrurilor pe nume. Din fericire, am avut posibilitatea în ultimii ani să particip la congrese mondiale în specialitatea mea. Şi nu numai eu. Majoritatea colegilor de specialitate au avut această şansă. La noi este blamat faptul că un medic este sponsorizat de o firmă farmaceutică sau de nu ştiu ce organizaţie sau fundaţie, dar este un lucru normal în lumea occidentală. Orice medic participă la un congres sponsorizat de o firmă de medicamente. Sunt uneori, la noi, ştiri de televiziune care fac mai mult rău.

De ce nu plecaţi din ţară, domnule doctor? Sunteţi foarte tânăr.


Sunt convins că mai am foarte multe lucruri de spus şi aici. Aş pleca doar dintr-un singur motiv. Respectul muncii efectuate şi al profesiei. Nu sunt foarte convins că tu, ca medic român, în străinătate eşti tratat mult mai bine şi că lucrurile stau mai bine acolo. Am fost de multe ori tentat să rămân în străinătate şi am şi acum foarte multe oferte avantajoase. Nu mi-aş regăsi însă prietenii, nu m-aş regăsi pe mine, chiar dacă aş ocupa cine stie ce poziţie într-o clinică de profil. Îmi lipseşte atmosfera românească şi aerul balcanic care face din parte din genele mele. Faptul de a rămâne aici îl văd ca pe o provocare, nu ca pe o pierdere. L-aş parafraza pe Dan Puric. Şi el vede această rămânere în România ca pe o luptă pe care noi toţi, ar trebui s-o ducem. „Visez la o trezire a acestui popor care să iasă din Valea Plângerii şi să-şi redescopere vocaţia. Eu nu mă bag în politică, dar în viaţa ţării, da".

Sunteţi în fiecare zi înconjurat de suferinţă. Ce supapă găsiţi pentru a evada, pentru a putea supravieţui?

Supapa principală este familia. În al doilea rând, am pasiuni de tot felul. Îmi plac călătoriile, îmi place să citesc, să văd un spectacol bun, să ascult un concert de muzică simfonică şi, nu în ultimul rând, îmi place grădinăritul. Şi, desigur, închiderea telefonului mobil atunci când am posibilitatea.

Spiritualitatea este un subiect dificil şi delicat. Se spune că rugăciunea ajută. Speranţa nu este un monolit, nu este o entitate unică şi indivizibilă. Speranţa este un sentiment care apare într-o situaţie cu o rezolvare necunoscută, pe care o dorim favorabilă. Ea ajută imens. Mulţi dintre bolnavii de cancer cred în miracole. Şi ce altceva au de făcut decât să spere?! Mulţi dintre pacienţii dumneavostră cred cu siguranţă în Dumnezeu care, la un moment dat, le-a întins o mână.

Există cu siguranţă cineva acolo sus care ne iubeşte. Important este ca bolnavul de cancer să nu se simtă singur.

La ce visaţi?

La o situaţie de normalitate la care visează cred mai toată elita din această ţară. Să fim respectaţi. Visez o ţară normală în care să te poţi plimba pe stradă în linişte, o ţară în care să reapară zâmbetul pe feţele oamenilor. Nu ştiu dacă noi o vom mai apuca, dar poate copiii noştri vor putea să trăiască bine aici. Mi-ar plăcea să spun: "A fost odată cancerul". Este visul oricărui medic oncolog. Deocamdată, aştept magia Pastelui.



Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2019
martie (3)
2018
martie (3)
mai (2)
2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000