Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
Dieta alcalina, secretul longevitatii

Dieta alcalina, secretul longevitatii

dieta alcalina

 Dieta alcalina, secretul longevitatii
Dieta alcalina - secretul longevitatii si aliatul de baza contra bolilor cronice

Exista tot felul de diete - unele bune, altele mai putin bune - dar probabil ca cea mai buna dintre acestea, care sustine longevitatea si protejeaza de boli, este cea alcalina. Iar studiile o confirma.

O analiza efectuata in 2012 si publicata in Revista de Sanatate a Mediului a descoperit ca echilibrarea pH-ului printr-o dieta alcalina poate ajuta la reducerea morbiditatii cauzata de boli si afectiuni cronice - ca hipertensiune, diabet, artrita, deficitul de vitamina D si densitatea scazuta a oaselor, pentru a enumera doar cateva dintre ele.

Cum actioneaza dieta alcalina? Cercetarile arata ca regimurile alimentare ce contin alimente puternic alcaline  - cum ar fi legume proaspete, fructe si proteine vegetale neprocesate - ridica nivelul alcalin al pH-ului din urina, ajutand la mentinerea sanatatii celulare si la un echilibru de minerale esentiale in corp.

Dietele alcaline au dovedit ca previn formarea de placa pe vasele de sange, impiedica acumularea de calciu in urina, previn formarea pietrelor la rinichi, intaresc oasele, reduc pierderea de masa musculara sau crampele si multe altele.
Ce este dieta alcalina?

O dieta alcalina este o dieta care echilibreaza pH-ul lichidelor din corp, inclusiv al sangelui si urinei. Nivelul pH-ului este influentat in mare parte de densitatea minerala a alimentelor consumate. Toate organismele vii si formele de viata de pe pamant depind de mentinerea nivelului pH-ului si deseori se spune ca nicio boala sau afectiune nu poate apare intr-un corp care are pH-ul neutru sau usor alcalin.

Desi nu toti specialistii sunt de acord cu aceasta afirmatie, majoritatea dintre ei sunt de parere ca este important pentru calitatea vietii ca pH-ul din sange sa se mentina in jurul valorii de 7.365–7.4. Corpul uman face eforturi uriase pentru a mentine nivelul pH-ului la valori sigure.

Intervalul in care poate varia nivelul pH-ului este intre 7.35 si 7.45, in functie de momentul zilei, alimentatie, ultima masa si ultima iesire la baie. In cazul unor dezechilibre electrolitice si al unui consum frecvent de alimente acide, modificarile pH-ului favoriza o stare de "acidoza" accentuata.

Ce inseamna, de fapt, "nivelul pH-ului"?

PH este prescurtarea de la "potentialul de hidrogen". Este un indicator al aciditatii sau alcalinitatii lichidelor si tesuturilor din corp. Este masurat pe o scara de la 0 la 14. Cu cat o solutie este mai acida, cu atat pH-ul este mai scazut. Cu cat este mai alcalina, cu atat valoarea acestuia este mai ridicata. Un pH de aproximativ 7 este considerat neutru, dar avand in vedere ca in corpul uman nivelul este de aproximativ 7.4, se considera ca cel mai sanatos pH este cel usor mai alcalin, iar nivelul pH-ului este diferit in corp, stomacul fiind zona cea mai acida.

Chiar si o modificare minora in nivelul pH-ului poate cauza probleme majore la multe vietuitoare. De exemplu, din cauza unor factori de mediu, cum ar fi o depunere mai mare de CO2, nivelul pH-ului din ocean a scazut de la 8.2 la 8.1 si multe forme de viata din ocean au avut de suferit. Nivelul pH-ului este crucial si pentru plante si poate afecta continutul de minerale din alimentele pe care le consumam. Mineralele din ocean, sol si corpul uman sunt folosite ca amortizoare pentru a mentine nivelul optim de pH, de aceea, cand creste aciditatea scad mineralele.
Cum functioneaza dieta alcalina

Iata un scurt istoric despre aciditatea/alcalinitatea din alimentatia umana si cateva informatii generale despre beneficiile dietei alcaline:

    Cercetatorii cred ca in ceea ce priveste nivelul de aciditate din alimentatie umana, “s-au produs multe schimbari din vremea civilizatiilor de vanatori si pana in prezent.” In urma revolutiei agricole si apoi odata cu industrializarea la scara larga a sursei de hrana din ultimii 200 de ani, ceea ce consumam are mult mai putin potasiu, magneziu si clor, dar mai mult sodiu, comparativ cu alimentatiile din trecut.
    In mod normal rinichii mentin nivelul de electroliti (respectiv calciu, magneziu, potasiu si sodiu). Cand suntem expusi la substante extrem de acide, acesti electroliti sunt folositi pentru a combate aciditatea.
    Conform analizei din Revista de Sanatate a Mediului mentionata anterior, proportia de potasiu si sare din alimentatia majoritatii oamenilor s-a modificat dramatic. Potasiul era prezent intr-o proportie de 10:1 fata de sodiu, insa acum proportia a scazut la 1:3. Persoanele care consuma asa-numita “dieta standard” consuma acum in medie de trei ori mai mult sodiu decat potasiu!
    Multi copii si adulti in ziua de azi consuma alimente cu continut mare de sodiu si foarte scazut nu numai in magneziu si potasiu, ci si in antioxidanti, fibre si vitamine esentiale. Pe langa aceasta, o alimentatie de acest tip mai contine si grasimi rafinate, zaharuri simple, sodiu si clorura.
    Toate aceste modificari in alimentatia umana au dus la tot mai multe cazuri de “acidoza metabolica.” Cu alte cuvinte, nivelul pH-ului in corpul multor oameni nu mai este de mult la un nivel optim. In plus, multi sufera din cauza aportului scazut de nutrienti si a carentelor de potasiu si magneziu.
    Acest lucru duce la accelerarea procesului de imbatranire, pierderea progresiva a functiei organelor si la degradarea tesuturilor si a masei osoase. Nivelul marit de aciditate forteaza corpul sa-si procure mineralele necesare din rezervele localizate in oase, celule, organe si tesuturi.

Beneficiile dietei alcaline

1. Protejeaza densitatea osoasa si masa musculara

Aportul de minerale joaca un rol important in dezvoltarea si mentinerea structurii osoase. Studiile arata ca un consum mai mare de legume si fructe ofera o protectie mai buna celor care sufera de o scadere a tariei oaselor si o pierdere musculara odata cu varsta, o conditie numita sarcopenie.

O dieta alcalina poate echilibra proportiile de minerale importante pentru consolidarea oaselor si mentinerea masei musculare slabe, respectiv calciu, magneziu si fosfat. Dietele alcaline imbunatatesc productia de hormoni de crestere si absorbtia de vitamina D, care protejeaza oasele si amelioreaza multe alte afectiuni cronice.

2. Scade riscurile de hipertensiune si accident vascular

Unul dintre efectele anti-imbatranire ale dietei alcaline este reducerea inflamatiei si cresterea productiei de hormoni de crestere. Acest lucru s-a dovedit ca imbunatateste sanatatea cardiovasculara si ofera protectie impotriva unor probleme cum ar fi colesterolul marit, hipertensiunea, pietrele la rinichi, accidentul vascular si chiar pierderea memoriei.

3. Reduce durerea cronica si inflamatia

O serie de studii efectuate au descoperit o legatura intre dieta alcalina si niveluri reduse de durere cronica. Acidoza cronica s-a dovedit ca poate cauza dureri cronice de spate si de cap, spasme musculare, simptome menstruale, inflamatie si dureri articulare.

Un studiu efectuat de Societatea pentru minerale si oligo elemente din Germania a descoperit ca atunci cand pacientii cu dureri cronice de spate au primit zilnic un supliment alcalin timp de patru saptamani, 76 din cei 82 de participanti la studiu au raportat o scadere semnificativa a durerii masurata la “scara Arhus pentru durerea lombara.”

4. Mareste capacitatea de absorbtie a vitaminelor si previne carenta de magneziu

O crestere a nivelului de magneziu este necesara pentru functionarea a peste sute de enzime implicate in procesele si sistemele din corp. Multi oameni au carente de magneziu si, prin urmare, manifesta complicatii cardiace, dureri musculare, dureri de cap, dificultati de somn si anxietate.

Magneziul este necesar si in activarea vitaminei D si prevenirea carentei acesteia, importanta pentru functionarea endocrina si imunitara.

5. Mareste imunitatea si protejeaza de cancer

Cand celulele nu au suficiente minerale pentru a elimina reziduurile sau pentru a oxigena corespunzator corpul, intregul organism are de suferit. Absorbtia vitaminelor este compromisa de pierderea de minerale, in timp ce toxinele si patogenii se acumuleaza in corp si slabesc sistemul imunitar.

Studiile publicate in Revista britanica de radiologie au aratat ca moartea celulara canceroasa (apoptoza) apare mai repede intr-un corp alcalin. Preventia cancerului se crede ca este asociata cu o modificare a pH-ului spre alcalin, datorita schimbarii sarcinii electrice si a eliberarii componentelor de baza ale proteinelor. Alcalinitatea reduce inflamatia si riscul de boli cum e cancerul - in plus, alimentatia alcalina este benefica si pentru anumiti agenti din chimioterapie care necesita un pH mai ridicat pentru a functiona corespunzator.

6. Contribuie la mentinerea unei greutati sanatoase

Limitarea consumului de alimente ce favorizeaza un mediu acid in corp si cresterea consumului de alimente ce incurajeaza un mediu alcalin pot preveni aparitia obezitatii reducand nivelul leptinei si a inflamatiei, care afecteaza foamea si abilitatile de ardere a grasimilor. Avand in vedere ca alimentele alcaline sunt antiinflamatorii, o dieta alcalina ajuta corpul sa atinga un nivel normal de leptina si sa obtina senzatia de satietate dupa consumul unei cantitati necesare de calorii.
Ce trebuie sa faci pentru a avea o dieta alcalina

Iata cateva reguli de baza pentru o dieta alcalina:

Ori de cate ori este posibil, cumpara produse alcaline organice. Expertii sunt de parere ca un lucru esential pentru cei ce urmeaza o dieta alcalina este sa tina cont de solul in care sunt crescute produsele consumate - pentru ca fructele si legumele crescute in soluri bogate in minerale si organice sunt si mai alcaline.

Studiile arata ca solul poate influenta si continutul de minerale, ceea ce inseamna ca nu toate "alimentele alcaline" au aceeasi calitate nutritiva.

Nivelul ideal al pH-ului solului pentru absorbtia ideala a nutrientilor esentiali pentru plante este intre 6 si 7. Solurile acidice cu un pH sub 6 pot avea mai putin calciu si magneziu, in timp ce solurile cu un pH peste 7 pot avea prea mult fier, magan, cupru si zinc pentru a putea fi asimilate de corp. Solurile cultivate prin rotatie, fertilizate organic si pe care sunt lasate animalele sa pasca sunt cele mai sanatoase.

Nivelul pH-ului se poate testa si acasa, cu ajutorul unor benzi speciale care se pot achizitiona de la farmacie. PH-ul se masoara in urina sau saliva. A doua urina de dimineata da cele mai bune rezultate. Trebuie comparate culorile din graficul de culori inclus in kitul de testare. De-a lungul zilei, cel mai bun moment de testare este cu 1 ora inainte de masa sau la 2 ore dupa masa. La testul de saliva, valorile ideale se situeaza intre 6.8 si 7.2.

Cele mai bune alimente alcaline:

    Verdeturile, fructele si legumele proaspete sunt cele mai bune pentru a crea un mediu alcalin. Printre cele mai bune se numara vlastarii si germenii, ciupercile, citricele, curmalele, spanacul, grepfrutul, rosiile, fructele de avocado, ridichea neagra de vara, iarba alfalfa, iarba de orz, castravetele, kale, napii porcesti, iarba de grau, broccoli, oregano, usturoi, ghimbir, fasolea verde, andivele, varza, telina, sfecla rosie, pepenele, smochinele si bananele coapte, rucola, patrunjelul.
    Toate alimentele crude: Ideal este sa consumi cat mai multe alimente in starea lor naturala. Fructele si legumele crude sunt considerate biogenice sau “datatoare de viata.” Prin gatire alimentele isi pierd din mineralele cu potential alcalin. Consuma mai multe produse crude, fa sucuri sau gateste-le la aburi.
    Proteinele vegetale: migdalele, fasolea neagra, fasolea lima si in general orice tip de fasole.
    Apa alcalina: Apa alcalina are un pH intre 9 si 11. Apa distilata este si ea buna de baut. Apa filtrata cu un filtru de osmoza inversa este ceva mai acida, dar este oricum mai buna decat apa de la robinet sau apa plata din comert. Alcalinitatea apei poate fi marita prin adaugarea de cativa stropi de lamaie sau lime, bicarbonat de sodiu sau picaturi de pH.
    Bauturi verzi: Bauturile facute din legume si vlastari sunt bogate in clorofila si maresc alcalinitatea. Clorofila are o structura similara cu cea a sangelui si are capacitatea de a alcaliniza sangele.

Ce este recomandat să mâncăm în dieta alcalină

Alimentele bazice se consumă mai ales în sta­re crudă sau, eventual, gătite prin fierbere de scur­tă durată sau la abur. Sunt recomandate majoritatea legumelor, mai ales cele verzi, şi toate zarzava­tu­rile. Dintre legume se recomandă în mod special: varza albă, varza creaţă, varza roşie, broccoli, cono­pida, cea­pa ver­de, usturoiul verde, prazul, dovleceii, castra­veţii, ţelina, sfecla, anghinarea, spa­ranghelul. Apoi, nu tre­buie să lip­sească din alimentaţie sa­latele foarte bogate în clorofilă, cum ar fi cele ob­ţinute din frun­zele de spanac, de sa­lată, de salată creaţă, de unti­şor, de urzici, de rucola sau de andive. Se mai recomandă în mod spe­cial zar­za­vaturile proas­­pete, adi­că ţe­lina şi pă­trun­jelul ver­de, mă­rarul, leuş­tea­nul, năstu­relul. Dintre fructe, cele mai bu­ne sunt: merele, avo­cado, lămâile, lă­mâile verzi, grep­frutul, gu­tuile, cireşele, pe­pe­nele galben şi cel roşu.

Cele mai alcaline alimente

Dieta alcalina este formata in mare parte din alimente vegetale legume, fructe proaspete, produse din soia, fructe oleaginoase sau cereale. Din aceasta categorie ies alimentele acide, precum carnea, pestele, lactatele, produsele procesate, zaharul alb, faina alba sau cofeina. Alimentele cu cel mai mare grad de alcalinizare sunt urmatoarele:

1. Spanacul

Spanacul este bogat in clorofila, un alcalinizant puternic si un aliment necesar productiei de celule rosii in sange. Acesta mai contine si vitamina A, mangan, acid folic, magneziu, fier, vitamina C, vitamina B2, calciu, potasiu, vitamina E si fibre alimentare.

Beneficii pentru sanatate este un puternic antioxidant, previne cancerul ovarian, incetineste procesul de imbatranire a organismului si trateaza anemia.

2. Varza kale

Varza kale este un alt aliment cu efect de alcalinizare in organism, bogat in antioxidanti care previn instalarea cancerului, substante care reduc nivelul colesterolului si nutrienti care ajuta la detoxifiere.

La fel ca spanacul, varza kale este bogata in vitamina K, vitamina A si vitamina C, furnizand totodata si o cantitate generoasa de clorofila.

Beneficii pentru sanatate substantele nutritive furnizate se transforma in compusi care previn dezvoltarea cancerului, previn ateroscleroza, protejeaza sanatatea cardiaca, inhiba proliferarea celulelor canceroase la nivelul vezicii urinare etc.

3. Castravetii

Cea mai bogata leguma in apa (95%), castravetele este si un alcalinizant puternic, un aliment hidratant, cu multi antioxidanti in compozitie (inclusiv importantii lignani). Lariciresinolul, pinoresinolul si secoisolariciresinolul sunt trei lignani asociati cu un risc diminuat de dezvoltare a afectiunilor cardiace, precum si a mai multor tipuri de cancer (cancer de san, cancer uterin, cancer ovarian si cancer de prostata).

Castravetii mai sunt bogati si in vitaminele K si C, dar si in mineralele alcaline calciu, fier, fosfor, potasiu, magneziu, seleniu, cupru, mangan, fier si zinc.

4. Broccoliul

Broccoli este un aliment alcalin indispensabil unei diete sanatoase, care sporeste vitalitatea si energia organismului. Aceasta leguma crucifera populara previne dezvoltarea cancerului, imbunatateste sanatatea digestiva si a sistemului cardiovascular, stimuleaza procesele de detoxifiere in corp si furnizeaza o cantitate importanta de antioxidanti.

Consumat in stare cruda, broccoliul are un efect de alcalinizare foarte puternic. Poate fi introdus in salate, sucuri proaspete, supe sau gatit pe gratar.

5. Fructele de avocado

Fructele de avocado sunt bogate in grasimi sanatoase (85% din caloriile sale provin din grasimi), de aceea este recomandat in orice dieta benefica intaririi starii de sanatate. Acidul oleic din aceste fructe ajuta la reducerea nivelului de colesterol rau LDL si previne instalarea afectiunilor cardiace, stimuland productia de antioxidanti.

Fructele de avocado mai contin si alti nutrienti cu beneficii importante pentru sanatate, cu rol antiinflamator, care reduc riscul de imbolnavire cardiaca si diminueaza nivelul glicemiei in sange.

Continand antioxidanti esentiali, precum alfa carotenul, beta carotenul, luteina, seleniul etc., fructele de avocado sunt considerate si unele dintre cele mai alcaline alimente pe care omul le poate introduce in dieta zilnica.

6. Telina

Telina, similar castravetilor, este un aliment alcalin foarte apreciat pentru continutul sau bogat de apa, fiind folosita deseori in prepararea sucurilor proaspete si supelor. Unul dintre beneficiile majore ale telinei este aportul seminificativ de vitamina C, cu efectele sale binecunoscute pentru sanatate.

Telina mai furnizeaza si ftalide, nutrienti care s-au dovedit eficienti in reducerea nivelului de colesterol, precum si anticoagulante cumarinice, ce inhiba dezvoltarea anumitor tipuri de cancer. Aceeasi leguma sanatoasa si alcalina contine din plin potasiu si sodiu, fiind un excelent diuretic - ajuta organismul sa elimine lichidul in exces.

7. Ardeiul gras rosu

Lista celor mai alcaline alimente este completata de ardeiul gras rosu, un adevarat izvor de nutrienti esentiali pentru mentinerea starii de sanatate si prevenirea instalarii afectiunilor grave flavonoizi (luteolina, quercitina, hesperidina), carotenoizi (alfa caroten, beta caroten, luteina si zeaxantina), acid feluric etc.

In numeroasele studii de specialitate, ardeii grasi rosii s-au dovedit utili in reducerea riscului de imbolnavire cardiaca, dezvoltarea diabetului de tip II, degenerarea maculara etc. Totodata, acest tip de ardei furnizeaza paleta binecunoscuta de antioxidanti (vitaminele C, A si E), in cantitati generoase ardeiul gras rosu are de doua ori mai multa vitamina C decat portocalele!

8. Usturoiul

Usturoiul este si el un puternic aliment alcalin, avand o actiune importanta asupra functionarii proceselor metabolice in corp. In plus, usturoiul intareste imunitatea organismului, contribuie la reglarea presiunii arteriale, ajuta la detoxifiere si lupta cu succes impotriva bolilor.

9. Lamaia

O sursa importanta de vitamina C si un dezinfectant natural excelent, lamaia este si unul dintre cele mai alcaline alimente. In plus, contribuie la detoxifierea ficatului si are un efect tonic.

10. Ardeiul iute

Capsacinina din ardeiul iute, un alt aliment alcalin important, are importante proprietati antibacteriene. In plus, acest soi de ardei ajuta la combaterea stresului si la intarirea sistemului imunitar in sezonul rece.

Alimente tolerate

Sunt un fel de alimente "neu­tre", care nu influen­ţea­ză nici pozitiv şi nici negativ or­ga­nismul. Din această cate­gorie fac par­te tofu, hrişca, le­gumele şi cerealele germinate, uleiu­rile extra­virgine, peştele, nuca de cocos, floa­rea-soa­relui, usturoiul şi ceapa ajunse la maturitate, ghim­birul, mază­rea, dovleacul, cele mai multe dintre nuci şi seminţe, laptele de nuci şi se­minţe, laptele de nucă de cocos, rădăcinile de le­gume (pătrunjel, morcov, păs­­târnac). Tot alimente tole­rate sunt şi caisele, zmeura, pier­sicile, perele, smochi­nele proas­pete, dar şi unele lactate foarte simple, cum ar fi laptele ne­fiert, iaur­tul, chefirul, brânza de vaci, soiurile de brânză ne­fer­men­tată în general.

Alimente si obiceiuri alimentare anti-alcaline:

Alimentele care contribuie cel mai mult la cresterea aciditatii in corp sunt:

    Alimentele cu continut mare de sodiu: alimentele procesate contin cantitati foarte mari de clorura de sodiu - sare de masa - care ingusteaza vasele de sange si creaza aciditate.
    Mezelurile
    Cerealele procesate (cum sunt fulgii de porumb)
    Ouale
    Lintea
    Bauturile cu cofeina si alcool
    Ovazul si produsele din grau integral: Toate cerealele, integrale sau nu, creaza aciditate in corp.
    Laptele: Lactatele bogate in calciu produc cele mai multe cazuri de osteoporoza. Si acest lucru este din cauza ca acestea creaza un nivel ridicat de aciditate in corp! Cand sangele devine prea acid, va scoate calciu (o substanta mai alcalina) din oase pentru a-si mentine pH-ul in echilibru. Metoda cea mai buna de a preveni osteoporoza este printr-un consum crescut de legume cu frunze verzi!
    Arahidele si nucile
    Pastele, orezul, painea si produsele de panificatie si patiserie
    Carnea

Ce alte obiceiuri pot mari aciditatea in corp? Printre vinovatii principali se numara:

    Alcoolul si consumul de droguri
    Consumul excesiv de cofeina
    Utilizarea exagerata de antibiotice
    Indulcitorii artificiali
    Stresul cronic
    Nivelul scazut de nutrienti din alimente, datorita solului saracit prin metode agricole industrializate
    Nivelul scazut de fibre in alimentatie
    Lipsa de miscare, dar si prea multa miscare
    Aportul excesiv de hormoni din alimente, produse cosmetice si materiale plastice
    Expunerea la chimicale si radiatie din produsele casnice de curatat, materiale de constructii, calculatoare, celulare si cuptoare cu microunde
    Colorantii si conservantii alimentari
    Pesticidele si ierbicidele
    Poluarea
    Mestecarea insuficienta a alimentelor si alte obiceiuri nesanatoase de luare a mesei
    Alimentele procesate si rafinate
    Respiratia superficiala

Dieta alcalina vs. dieta paleo

    Dieta Paleo si cea alcalina au multe in comun si cateva beneficii similare, cum ar fi un risc redus de deficiente nutritive si inflamatie, o digestie mai buna, gestionarea pierderii in greutate si multe altele.
    Printre lucrurile pe care le au in comun cele doua diete se numara renuntarea la zaharurile adaugate, reducerea aportului de acizi grasi pro-inflamatori cu omega-6, eliminarea cerealelor si a carbohidratilor procesati, reducerea sau eliminarea consumului de lapte si lactate si cresterea consumului de fructe si legume.
    Sunt, insa, si cateva lucruri care trebuie luate in considerare daca doresti sa urmezi o dieta Paleo. Dieta Paleo elimina toate lactatele.
    In acelasi timp, dieta Paleo include si alimente de origine animala, al caror consum implica anumite dezavantaje.
    Consumul de proteine de origine animala poate, de fapt, contribui la cresterea aciditatii, nu a alcalinitatii. Carnea de vita, de pui, mezelurile, porcul si fructele de mare duc la acumularea de acid sulfuric in sange datorita descompunerii amino acizilor.

Precautii in dieta alcalina

Anumite alimente de pe lista de produse “puternic acide” ar putea sa va surprinda, cum e cazul nucilor si a unor seminte. Acestea contribuie la cresterea aciditati in corp, insa acest lucru nu ar trebui sa va impiedice sa le consumati. Tot aceste produse contin si beneficii pentru sanatate, cum ar si antioxidanti si acizi grasi omega-3, datorita carora raman in continuare alimente de valoare.

In final, important este sa mentinem un echilibru sanatos. In ceea ce priveste pH-ul, exista si posibilitatea ca un corp sa devina prea alcalin si, de aceea, consumul unor alimente care promoveaza aciditatea este de dorit si chiar sanatos. Problema este ca nu consumam suficiente alimente care promoveaza alcalinitatea, nu ca avem un aport prea mare de alimente acide, intregi si sanatoase. Important este sa consumam o varietate mare de alimente naturale, intregi (mai ales verdeturi, legume si fructe) si sa limitam consumul de produse procesate si suntem pe drumul cel bun.
Concluzii

    O dieta alcalina este cea care include alimente intregi si are un efect pozitiv asupra nivelului pH-ului din sange si urina.
    Beneficiile unei diete alcaline includ o mai buna sanatate cardiaca, oase mai puternice, mai putine dureri si echilibrarea unor carente nutritionale.
    Alimentele predominante intr-o astfel de dieta sunt legume si fructe intregi, alimente crude, sucuri verzi, fasole si oleaginoase.
    Alimentele care sunt foarte acide si trebuie limitate intr-o dieta alcalina includ produsele cu continut mare de sodiu, cerealele procesate, proteine si produse de origine animala, adaosuri de zahar si laptele din comert.



Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000