Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
Vor pierde si de aceasta data alegerile

Vor pierde si de aceasta data alegerile

alegeri parlamentare 2016

 Vor pierde si de aceasta data alegerile
In timpul paradei militare de 1 Decembrie, am privit altfel avioanele de lupta si tancurile. Asa cum nu am mai facut-o de mult. Din anii în care am fost prezent, ca reporter, pe câmpuri de lupta. În Bosnia si pe ”câmpurile mortii” din Cambodgia.

Dupa o lunga vreme în care mi-a revenit ca imagine dominanta cea fixata în minte în cele noua luni de stagiu militar – mergeam la Copsa Mica, la cules de porumb, cu TAB-urile, iar în MIG-uri dormeam când reuseam sa chiulim de la orele de învatamânt politic – mi-am amintit la ce folosesc cu adevarat. Instrumente ale razboiului. Masini de ucis.

Au iesit de unde erau ascunse tipetele militarilor raniti din spitalul de pe muntele Jahorina si imaginea cersetorilor de pe podul din Aranyaprathet, de la granita dintre Thailanda si Cambodgia. Pe stânga, sute de ciungi, pe dreapta sute de ologi.

Pentru multi din generatia mea si chiar a parintilor nostri, un razboi în România sau implicarea într-un razboi regional era si este de neconceput. Cu toate acestea, de la invazia Rusiei în Crimeea, multiplele avertismente ale sefilor NATO despre amenintarile la adresa tarilor europene, intensitatea discutiilor despre razboi, despre înarmare au construit o noua realitate pe continent, pe care nu ne permitem sa o ignoram.

În continuare cred, asa cum scriam saptamâna trecuta, ca riscul ca România sa fie atacata sau implicata într-un razboi în regiune este foarte mic. Dar saltul de la imposibil la improbabil reprezinta un prag extrem de important. Pe care tocmai l-am facut. Ar fi o mare greseala sa îl ignoram si sa ne baricadam în convingerea ca prioritatile noastre nu necesita o reevaluare. Noua paradigma de securitate adauga un grad de urgenta planurilor pe care România trebuia sa le puna în aplicare pentru a-si atinge tintele de progres.

Exista trei planuri convergente care sunt relevante atât pentru dezvoltarea tarii în conditii de pace si stabilitate cât si pentru a limita riscurile în perioade tulburi, cu risc de conflict. Primul, relatia între cetateni si stat. Doi, forta economica. Trei, aliantele strategice.

Relatia între cetateni si stat. Nu exista vulnerabilitate mai mare pentru o natiune decât o ruptura majora între cei ce conduc si cei ce sunt condusi. O tara în care majoritatea cetatenilor se simt musafiri nepoftiti nu se poate apara eficient. Pentru cei saraci, pentru cei ce nu au acces la îngrijire medicala sau educatie la un nivel decent, România este tara altcuiva. A celor ce si-au construit bunastarea pe nefericirea lor. Este greu sa le ceri solidaritate si sacrificiu în fata unui pericol extern când ei sunt deja vlaguiti de lupta zilnica cu dusmanii din interior. Cu cei care îi fura, le rapesc oportunitatile si le lasa o singura cale de împlinire: emigrarea.

Ca sa poata lupta, un organism trebuie nu doar sa vrea, ci si sa poata. Lipsa de educatie si bombardamentul propagandistic la care au fost supusi zeci de ani au vulnerabilizat milioane de români. Astazi, ei sunt dezarmati în fata unui agresor care stapâneste arta manipularii. Pe nesimtite, frustrarea fata de o elita incompetenta si rapace este canalizata spre straini, spre Uniunea Europeana, spre Occident.

Exista o singura solutie pentru a vindeca fractura din interiorul societatii: o elita politica si administrativa care sa înceteze sa mai fure si care sa îsi puna energia în slujba cetatenilor. Un stat condus cum trebuie, într-o relatie de beneficiu reciproc cu economia privata, atent la nevoile oamenilor, va face minuni. Schimbarea se va simti rapid.

Forta economica. Nu putem sa crestem nivelul de trai al românilor fara bani. Nu putem sa avem o armata solida fara resurse bugetare consistente. Principalele resurse proprii ale statului sunt taxele colectate de la economia privata. Ceea ce înseamna ca este vital sa faca din bunastarea companiilor o prioritate absoluta. Întreprinderi bogate înseamna mai multi bani la buget.

Înseamna bani pentru proiecte de infrastructura. Înseamna investitii. Înseamna proiecte care sa reduca saracia. Înseamna scoli mai bune si sistem de sanatate performant.

Nu putem reseta relatia stat – economie privata decât cu politicieni care stiu sa câstige voturi si altfel decât prin masuri populiste. Nu putem aseza prioritatile în ordinea corecta – întâi crestere economica si dupa aceea cresteri de salarii si pensii, corelate direct cu cresterea productivitatii – decât cu politicieni inteligenti si devotati interesului national.

Aliantele strategice. Un parteneriat pe termen lung presupune soliditate si predictibilitate. Un partener slab nu va putea fi niciodata un sprijin de nadejde în momente dificile. Un partener imprevizibil va adauga oricarei investitii un cost enorm asociat riscului ca într-o zi sa rupa alianta si ca tot efortul sa se duca de râpa.

O tara saraca, cu cetateni care îsi detesta conducatorii, cu o economie mediocra, cu numerosi politicieni si demnitari dispusi sa se vânda pe loc cui da mai mult, nu este nici puternica, nici previzibila. Nimeni nu va conta, pe termen lung, pe un asemenea partener.

Alianta va rezista doar câta vreme costurile pentru a o mentine nu depasesc un anumit nivel. Daca situatia se schimba, iar o confruntare costisitoare va deveni iminenta, partenerul mai puternic va rupe alianta. Sau nu îsi va onora angajamentele.

Toate cele trei planuri sunt esentiale pentru viitorul României. Nu vom progresa daca nu restabilim încrederea cetatenilor în stat si daca statul nu lasa economia privata sa îsi împlineasca potentialul. Al treilea plan a devenit unul existential.

Nu vom rezista în noul context geopolitic fara aliante strategice, cu Statele Unite în special. Dar nu vom putea conta pe deplin pe aceste aliante si nu vom fructifica avantajele lor daca nu ne ocupam de primele doua planuri. Din acest motiv, toate trei sunt, de fapt, prioritati existentiale.

În vremuri de pace, lenesul clasei nu risca decât o viata la limita supravietuirii, în mediocritate. În vremuri tulburi, indolenta si prostia îl pot costa viata.

Alegerile din 11 decembrie vor fi determinante pentru modul în care România va raspunde riscurilor si provocarilor aparute recent în Europa si în lume: revizionismul rusesc, ascensiunea curentelor nationaliste, xenofobe si populiste, criza Uniunii Europene, reducerea implicarii Statelor Unite în arena internationala.

Victoria unor politicieni care nu doar ca nu vor sa repare relatia dintre cetateni si stat, dar o vor deteriora si mai tare, care vor prefera politicile populiste celor menite sa stimuleze economia si care vor pune în pericol aliantele strategice ale României prin loviturile pe care le vor da statului de drept, ar fi o catastrofa pentru România.

Nu exista niciun dubiu ca liderii luptei împotriva justitiei, împotriva decuplarii retelelor mafiote de la resursele bugetare, nu vor ezita nicio secunda, dupa ce vor lua puterea, sa faca din nou ce au facut în 2012. Atunci, am scapat ieftin pentru ca nici UE si nici SUA nu se confruntau cu problemele pe care le au astazi, dar si pentru ca relatia lor în raport cu România era fara fisura.

Diferenta este ca, în 2017, un comportament similar cu cel al USL de acum cinci ani ne-ar arunca cu cel putin zece ani în urma. În cel mai rau caz, ne-ar scoate de pe orbita pro-occidentala pentru o lunga perioada de timp.

Pentru ca la câte probleme au tarile vest-europene astazi, la cât de dornice sunt multe dintre ele sa nu supere Rusia, este foarte greu de crezut ca vor mai face efortul, pe care l-au facut în 2012, de a ne repune pe linia de plutire. Am ajunge sa navigam, din nou, în deriva, precum în anii ’90, la mâna unor cârmaci pentru care idealul este cel în care au crescut: România lui Ceausescu.

Un asemenea regres apocaliptic este atât de absurd încât este evident ca nu se va întâmpla. Ani de eforturi ale institutiilor române si occidentale, ale oamenilor onesti din aceasta tara, ar fi anulate peste noapte. Asa ceva nu este acceptabil. Ar contrazice radical evolutia pozitiva, lenta dar neîntrerupta, din ultimii ani.

Este greu de spus cine va câstiga alegerile si cine va face guvernul, dar este evident cine le va pierde: coruptii si incompetentii care au condus pâna acum, obsedati doar de cât pot fura si convinsi ca România nu se va schimba niciodata cu adevarat.

Pe 11 decembrie, penalii nu doar ca nu vor mai primi dreptul sa mai stea o tura în fruntea României, dar multi dintre ei vor fi aszvârliti din politica pe usa din dos.

Pâna acum, în aceasta campanie electorala neverosimil de linistita, nu au fost semne ca românii responsabili constientizeaza la adevaratele proportii pericolul care ne paste. Dar înca nu este prea târziu. În final, îsi vor aminti ce risca daca aleg sa stea acasa. Daca aleg sa lase tara pe mâna celor care ne-ar transforma în ”cetateni de nicaieri.”



Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2018
martie (3)
mai (2)
2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000