Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
Vine primavara, Buzaul pute a coruptie

Vine primavara, Buzaul pute a coruptie

buzau coruptie

 Vine primavara, Buzaul pute a coruptie
Am mai fost si noi plecati, am văzut cum trăieste lumea. În orasele pentru oameni, dacă cineva ar fi îndrăznit să-si bată joc de urbe, cum au făcut-o de 26 de ani toti cei care „au administrat” Buzaul, ar fi fost împachetat în smoală si fulgi de locuitori, înainte ca politia să-i bată la usă.

În orasul acesta anapoda, mafiotii nu doar că nu sunt alungati, ci sunt căinati si votati.

Vine primăvara, se fac poze cu pomii înfloriti, se pun pe Facebook. Poza nu cuprinde nici mirosul, nici zgomotul, nici furia. Pentru că nu poti decât să te înfurii atunci când cobori în stradă. Oriunde ai întoarce ochii, coruptia tâsneste ca puroiul.

De la cartierul Orizont care urlă a spagă, la gropile proaspete din asfalt, răsărite după reabilitări care ne-au costat zeci de milioane de euro. De la cosurile de gunoi lipsa si haitele de caini vagabonzi, la bordurile pagodă, straturi geologice de administratii mânjite care au drenat banii publici în conturile lor si ale partidului. Deoarece coruptia e soră bună cu incompetenta, amatorismul si heirupul. De la masinile însirate pe trotuare, la pietonii obligati să meargă pe mijlocul străzii. De la gropile uriase lăsate de Ceausescu în buricul târgului, în care colcăie pegra, la mirosul pestilential al transportului în comun.

Nu mai au răbdare, vor să ajungă degrabă la tuturoiul cu bani, bat din câlcâie, se înghesuie la candidatură ca fata la măritat. Orasul acesta chinuit, vlăguit, supt de resurse este, încă, o partidă bună pentru orice partid. Priviti la oferta electorală a partidelor! Ce batjocură! Luati de DNA sau DIICOT pe sus pentru spagă, nu se lasă. O oră să mai fie liberi, o oră să mai fie lăsati să candideze, se vor găsi destui naivi care să le dea votul. Pentru că tupeul lor nu se poate hrăni decât din complicitatea noastră.

Orasul arată ca după bombardament. Sunt atâtea de făcut în Buzau, încât nici nu stii cu ce să începi. Sunt atâtea de reparat, încât trebuie să faci un efort urias să nu se scufunde această epavă urbană cu tine cu tot. Ultimul lucru de care avem nevoie este de edili care să dea noi găuri în coca navei. Cum de la cinste pornesc toate, alegerile de la Buzau vor fi, de fapt, un recensământ al oamenilor cinstiti din oras. Sunt semne de primăvară?

Si, imaginati-va, peste toate astea, o crunta saracie, zeci de mii de oameni fara sperante si vise, injugati de peste doua decenii de o mafie ( de fapt, sunt cateva familii ) transpartinica infioratoare!



Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!

George Borcan

Este un oras mort, dar o sa fie alesi tot aceiasi mafioti pentru ca in campanie o sa ofere electoratului doar paine si circ, precum in anii precedenti! :(
+8

Popescu Ion

Felicitari pentru articol!
+12


2019
martie (3)
2018
martie (3)
mai (2)
2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000