Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
Traian Basescu zis Dezbinatorul

Traian Basescu zis Dezbinatorul

Situatia politica din aceste zile da intreaga masura a stadiului de dezbinare in care a ajuns societatea romaneasca dupa 4 ani cu un „presedinte-jucator“.
Totul este in raspar: avem un presedinte de tara care, intre doi carnati de Plescoi si o carafa cu must, promulga legi cu satisfactia unor lovituri date guvernului, si asa aflat in corzi; avem un guvern incapabil sa fi proiectat din vreme o anumita evolutie a resurselor bugetare, in corelatie cu asteptarile de ordin social, indeosebi ale salariatilor bugetari; avem, apoi, lideri de confederatii sindicale care nu stim cat de legitimati mai sunt de catre membrii simpli de sindicat, dar care, oricum, vor sa se relegitimeze ei insisi, indeosebi in preajma alegerilor parlamentare, cand ies in fata fie pentru a obtine anumite pozitii eligibile pe listele de partid, fie pentru a reaminti, pur si simplu, salariatilor din breasla de existenta unor sefi pe la sindicate.
In sfarsit, il mai avem – nici nu se putea altfel – pe faimosul primar navetist Emil Boc, a carui trompeta a inceput din nou sa prinda aer, sub impulsul sefului sau de la Cotroceni. Parca vrand sa defineasca trasatura esentiala a statului roman din perioada actuala, Boc facea, ieri, referiri la practici de procuratura si cercetari penale („abuz in serviciu“ etc.) cu argumente de tip autoritarist, insinuand, precum liderii unor hunte militare din secolul trecut, nevoia de spulberare (prin motiuni populare de cenzura, semnate pe strada, daca nu cumva si de-a dreptul prin puscarii!) a unui guvern civil cu care pana mai deunazi se infrupta din cascavalul puterii. Colac peste pupaza, fundalul general al acestui joc al urii si intamplarii il reprezinta convulsionata campanie electorala, in care partidele sunt incapabile de reactii omogene la nivel de entitati, din moment ce resursele lor sunt atomizate si risipite in roza vanturilor si a tuturor colegiilor electorale.
Scena politica e bulversata, lumea e obosita de atata confuzie si toti vad apropiatele alegeri ca o supapa de iesire dintr-un blocaj aproape generalizat. Ceea ce se petrece acum reprezinta, insa, efectul unor cauze plasate in timp – si nu de ieri, de alaltaieri, ci din momentul in care Traian Basescu a inceput sa deschida, aproape cinic, rani care abia se cicatrizasera in societatea romaneasca. In loc sa fie, precum spune Constitutia, un mediator intre societate si institutiile statului, presedintele tarii a fost un dezbinator intre toate acestea, reusind „performanta“ sa produca in societate rupturi, discordie si falii precum au fost cele din anii ‘90. Cu un alt fel de conduita din partea sefuluii statului, era aproape imposibil sa se fi ajuns in situatia actuala, in care guvernul discuta pe niste coridoare, liderii liberali nu stiu pe unde sa scoata camasa politica, premierul isi cauta aliati unde nu-i mai gaseste, iar presedintele jubileaza, dand lovitura dupa lovitura in folosul partidului sau portocaliu, pe care vrea cu tot dinadinsul sa-l transforme din partid-marioneta in guvern-marioneta.
Presedintele vrea sa abureasca opinia publica, justificandu-si acordul pentru majorarile de salarii cu o formula ce aminteste de faimoasa politica americana „petrol contra hrana“. Formula lui Basescu este „salarii contra reforma“! Care reforma? In intelepciunea sa, seful statului nu se sinchiseste sa spuna „poporului“ – pe care spune ca-l iubeste atat – ce intelege dumnealui prin „reforma“.
Acesta era cuvantul cel mai des morfolit in discursurile politicienilor, indeosebi pana la integrarea in Uniunea Europeana. De la acest stadiu, asa-zisa reforma este cuprinsa in „caramizile“ Tratatului de aderare – si nu prea se intelege deloc modul in care s-ar traduce acest indemn al lui Basescu, „salariu contra reforma“, prin amaratele de scoli generale din sate si comune, unde bietii invatatori si profesori n-au nici macar lemne ori carbuni de foc.
De fapt, nu reforma cere Basescu la schimb cu salariile pe care le-a promovat; el cere ingroparea PNL si cat mai multe voturi in favoarea trompetistilor de la PDL, pentru ca, in cele 12 luni care urmeaza actualelor alegeri, Traian Basescu are nevoia ca de aer de un partid si de un guvern care sa-i asculte intocmai comenzile si fara de care tentativa sa de a mai obtine inca un mandat la sefia tarii ar fi definitiv compromisa. Prin urmare, formula adevarata pe care Traian Basescu ar fi putut s-o rosteasca – in stilul sau frust, direct, dintr-o bucata, asa cum place poporului – este „v-am dat salarii, dati-mi mandatul!“.


Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2019
martie (3)
2018
martie (3)
mai (2)
2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000