Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
Traian Basescu sustine si fetele destepte

Traian Basescu sustine si fetele destepte

Nu mai vorbeste despre coruptie, o tine in brate pe Monica Iacob-Ridzi si pastoreste un regim in care baietii destepti au ramas adanc infipti in criza.
Acesta este noul Traian Basescu, practicant al unui cult politic ce ar putea fi intitulat romanism de weekend, un sef al statului care pare sa fi lasat lupta anticoruptie in grija Patriarhului Daniel. 21 decembrie 2004.
Traian Basescu sustine in fata Parlamentului primul discurs in calitate de presedinte ales al Romaniei. În alocutiunea relativ scurta, noul sef al statului face referire de nu mai putin de sapte ori la problema coruptiei. „Natiunea romana are nevoie de un presedinte care sa o reprezinte cu demnitate, sa lucreze cot la cot cu institutiile statului pentru a scoate Romania de sub sceptrul saraciei si al coruptiei“, spune Basescu, care promitea un paragraf mai jos ca nu-si va putea considera mandatul indeplinit daca nu va reusi sa coaguleze poporul pentru rezolvarea „problemelor majore ale Romaniei: coruptia si saracia“. Si nu se oprea aici. „În calitate de presedinte al Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, promitea Traian Basescu, voi introduce in strategia de aparare a tarii lupta impotriva coruptiei la nivel inalt. În acest moment, coruptia la nivel inalt a devenit o amenintare la adresa sigurantei nationale“. Au urmat catusele lui Iacobov, lacrimile lui Patriciu, despartirea de Tariceanu, biletul roz, pustiul obraznic numit Chiuariu, operatiunea 322, pe scurt, patru ani de convulsii politice in care tema coruptiei a fost tinuta in prim-plan de un presedinte jucator, aflat intr-o continua lupta cu „fortele raului“. Altfel, un Traian Basescu convingator, chiar si atunci cand si-a anuntat demisia in 5 minute, care a reusit in tot acest timp sa se pastreze in fruntea tuturor topurilor politice. Cine si-ar fi imaginat in tot acest timp ca fiara politica va fi ingenuncheata intr-o buna zi de o tanara jivina ajunsa prea timpuriu la masa de la care se impart bucatele? Ce de ha-ha-it ne-ar fi umplut urechile daca cineva i-ar fi spus lui Traian Basescu acum un an ca va ajunge sa taca vinovat si complice alaturi de un ministru care este acuzat ca a praduit peste jumatate de milion de euro. La Chiuariu nu a avut nevoie de multe avize de la procurori pentru a-l face „pusti obraznic si mafiot“, dar la Ridzi tace pur si simplu. Tace constitutional, ar spune aparatorii de serviciu ai presedintelui, dar ii contrazice insusi Basescu, cu tot ce a insemnat el in acesti ultimi patru ani. Odata cu instalarea guvernului Boc, tema coruptiei a disparut de pe buzele sefului statului. Era firesc oarecum, pentru ca acum erau ai lui la butoane, asa ca nu mai putea sa critice, putea sa faca. Si multi au crezut ca presedintele, care acum detine mecanismele necesare, va actiona. A actionat, dar din binomul saracie-coruptie cu care a plecat la drum, el si-a asumat doar lupta cu criza. Sa luam un exemplu foarte drag pe vremuri lui Traian Basescu - baietii destepti din energie. În 17 aprile 2007, cu doua zile inainte ca Parlamentul sa voteze suspendarea sa din functia de presedinte, Traian Basescu avertiza, intr-o declaratie la Cotroceni, ca trebuie facute presiuni pentru „clarificarea jafului din energie“. „În momentul de fata, ca efect al activitatii baietilor destepti sustinuti bine de ministrii succesivi ai Industriilor, populatia plateste cel mai ridicat pret pentru energia electrica, in timp ce baietii destepti fac miliarde din diferenta de pret de la hidro la pretul de vanzare“, acuza la vremea respectiva Basescu.
PDL este deja de sase luni la guvernare si, dupa cum a demonstrat Cotidianul, cantitatea de curent ieftin dat baietilor destepti a ramas neschimbata. Iar ca lucrurile sa fie clare, acum cateva zile, Videanu a semnat ordinul prin care in frunte la Hidroelectrica a fost instalat tot un fel de baiat destept. Ca e pesedist sau nu, pe Basescu tot in pozitia mucles il gasim. În aceste conditii, e normal ca presedintelui sa-i vina din ce in ce mai greu sa vorbeasca despre coruptie. Asa ca a ales calea cea dreapta, ortodoxa, catre inimile alegatorilor: pupa toate icoanele care ii ies in cale, intronizeaza angro si a devenit practicantul unui nou cult politic, romanismul de weekend. Cu tot ce presupune acesta, inclusiv purtatul de clop si de suman in toiul verii. Dar, oricat de mult ar vorbi Basescu despre eterna transhumanta, la toamna va avea de dat foarte multe explicatii in legatura cu cazul Ridzi, care va fi luat la pachet cu problema EBA. Lui Basescu nu-i va fi deloc usor. Nu i-a fost lui Ceausescu cu o singura Elena, dar lui cu doua!

Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2019
martie (3)
2018
martie (3)
mai (2)
2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000