Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
Tara fara cap

Tara fara cap

Klaus Iohannis

 Tara fara cap
Privita de afara, Romania nu prea exista pe harta. Este o mica tara din estul Europei, cu politicieni slabi si corupti, salvata doar de geografie si mult noroc. In cele cateva zile petrecute in Statele Unite am incercat sa vad politica romaneasca prin lentila celor de acolo, romani stabiliti in Washington sau alti prieteni atasati cumva de tara noastra. Pe Klaus Iohannis nimeni  nu prea stie exact de unde sa-l apuce, cum sa-l abordeze si nici nu se prea intelege ce doreste sa faca la Cotroceni. Nu pare sa fie in acest moment un interlocutor, un partener predictibil ci o aparitie stranie, la fel ca tara din care vine.

Comentam la Washington in compania unui excelent observator al politicii romanesti sondajul de opinie CURS care a anuntat cifre ingrijoratoare pentru un presedinte aflat totusi abia la inceputul mandatului. Am convenit amandoi ca presedintele Iohannis s-a prabusit dramatic in absenta unei opozitii puternice sau in urma unor decizii controversate. A cazut fara sa faca mai nimic scandalos. A ratat ca in tenis, pe mana lui, in urma unor greseli nefortate.

Luati, de pilda, cazul casei pierdute in instanta prin decizie definitiva. Nimic mai neinspirat si rusinos decat incapatanarea de a merge mai departe cu o contestatie in anulare. Intre timp, administratia fiscala din Sibiu a inceput demersurile de radiere din cartea funciara. Asta echivaleaza cu evacuarea oficiala a familiei prezidentiale din casa pierduta. Procesul prin care presedinteleIohannis incearca sa rastoarne situatia si sa-si pastreze casa, apeland la o cale extraordinara de atac, se va termina prost orice s-ar intampla.

Daca pierde, se face de ras pana la capat. In caz de castig, nimeni nu va crede ca a fost pe bune dupa ce trei instante au stabilit ca pierde casa.  O minima inteligenta anticipativa vede ca merge pe un drum infundat si renunta. Este doar un exemplu de greseala nefortata, de inadecvare la realitate, daca vreti, de prostie politica.

Asadar surpriza nu este caderea, toti presedintii incep mandatul sus si de acolo incep sa coboare, mai repede sau mai incet, in functie de ceea ce fac. Or, Iohannis a coborat in viteza tocmai din cauza ca n-a facut nimic, pe fondul unor asteptari majore dupa noiembrie 2014 si dupa Colectiv. In consecinta, seful statului are nevoie de actiune ca de aer, de idei si de proiecte masurabile mai mult decat oricand daca doreste sa evite un impact dur cu solul irelevantei spre care se indreapta vertiginos.

Pentru a schimba perceptia are nevoie si de o echipa consolidata de consilieri. In echipa de acum gasim prea putini consilieri de anvergura capabili sa imprime un nou ritm administratiei prezidentiale. Indepartarea lui Dan Mihalache se produce lent, dar seful administratiei este numai una din probleme. In acest moment, intreaga administratie cu presedintele in frunte reprezinta o problema. S-a instalat la Cotroceni convingerea ca seful statului nu trebuie sa se amestece prea mult in treburile publice, ca e mai sanatos sa fuga de conflict iar de politica sa nu se atinga.

De acord ca vechiul model nu mai putea functiona, ca a tine tara intr-o tensiune perpetua este ineficient. Dar nici caderea in extrema cealalta nu pare sa fie o solutie. Dimpotriva, fuga de atributiile prezidentiale genereaza o stare de confuzie in tot sistemul.

A respinge o numire care sta in atributiile presedintelui, a intoarce o lege nesimtita la Parlament (vezi suspendarea executarii silite in cazul partidelor pe durata campaniei), a lua pozitie in fata unor abuzuri institutionale sau cand Parlamentul face scut in jurul borfasilor inseamna exercitarea functiei in acord cu fisa postului si cu asteptarile publicului. A fost votat sa-si exercite functia in interes public, nu sa fuga de orice responsabilitate in speranta conservarii mandatului. Publicul il sanctioneaza azi, repet, pentru derobarea de puterea cu care a fost investit, nu pentru ca o exercita abuziv.

Daca ramane in modelul impus de Mihalache&co, cu aerul provincial de primar intr-o vacanta continua, presedintele Iohannis nu va avea nici o sansa sa-si revina din picajul abrupt.

La pachet cu presedintele Iohannis performeaza si guvernul Ciolos. Premierul, spre deosebire se seful statului, se misca mult mai bine institutional si politic, dar echipa sa a contabilizat deja cam prea multe rateuri fara ca vreun ministru sa raspunda pentru ele. Au inceput sa apara din nou zvonuri despre o posibila remaniere, dar au mai existat si in trecut si improspatarea n-a mai avut in cele din urma loc.

Daca Dacian Ciolos ramane prizonierul partidelor si al ideii ca in mod fatal nu va putea face mare lucru atunci si increderea in mitul tehnocratului se va spulbera. Partidele nu doresc ca Guvernul Ciolos sa performeze pentru a demonstra ca nu se poate fara ele si fac totul sa-l saboteze.

Vorba unui bun prieten american: nu inteleg ce au de pierdut, in politica e important ca, atunci cand cazi, macar sa o faci de sus, pe mize mari. Jocul acesta caldut, impaciuitor al premierului Ciolos nu impresioneaza pe nimeni, nici partide, nici public intern, nici extern. Si guvernul Ciolos are nevoie de mai multa fermitate si curaj, de ministri care sa-si asume proiecte, iar de cei neimplicati, ageamii si caraghiosi ar fi cazul sa scape rapid. Are nevoie de o schimbare.

In acest moment, luati la pachet, priviti cu detasarea pe care o ofera distanta in spatiu de tara aceasta mica, din estul Europei, presedintele si premierul ofera imaginea dezolanta al unui stat in deriva, in criza de autoritate interna, o tara fara cap pe care, repet, doar geografia si mult noroc o salveaza sa nu cada cu totul de pe harta.

Norocul celor doi este ca asupra proiectelor mari, NATO, UE, parteneriatul cu Statele Unite, nu exista mari controverse interne, ca pot conta pe o oarecare stabilitate politica si economica iar unele institutii, ca DNA-ul de pilda, functioneaza la turatie maxima facand din Romania un exemplu de bune practici in materie de anticoruptie.

Toate acestea - meritul altora, nu al lor - insularizeaza Romania intr-o regiune cu derapaje democratice majore, ceea ce nu-i deloc putin lucru. Asupra celor doi, presedintele Iohannis si premierul Ciolos, nu planeaza suspiciuni de coruptie si nici n-au adus dupa ei camarile flamande de partid. Toate acestea sunt atuuri importante, o buna baza de plecare.

Am inteles, ca oameni sunt total diferiti de predecesorii lor si nu cred ca e un lucru rau, dar politic trebuie sa-si exercite mandatele cu mai multa determinare daca vor sa ramana in joc, sa-si pastreze creditul in fata opiniei publice si prestigiul in afara tarii.



Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2019
martie (3)
2018
martie (3)
mai (2)
2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000