Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
Sapte dintr-o lovitura

Sapte dintr-o lovitura

combbo Sapte dintr-o lovitura
combbo
Cel mai sanatos, dupa acest prim tur al prezidentialelor, e sa incercam un exercitiu al oglinzii, sa privim si sa recunoastem, oricat ar fi de dureroase, acele adevaruri pe care, din nevoia de optimism (“las’ c-o sa fie bine”) si de protectie a propriilor optiuni (“sper ca nu esti cu aia”), ni le refuzam sistematic, ajutati si de cercul stramt in care ne-am asezat pentru ca ne confirma. Sa incepem cu el. Bula auto-erotica. De fapt, suntem cam aceiasi, cateva mii de oameni din marile orase. Suntem prieteni pe Facebook sau, daca nu, avem sute de prieteni comuni cu nucleele grupurilor mai indepartate. Grosso modo, facem parte din aceeasi lume – jurnalisti si fosti jurnalisti, manageri de nivelul unu sau doi ai unor companii organizate dupa model occidental, executivi din PR si HR, creativi din agentii de publicitate, IT-isti relaxati, cadre didactice din zona umanista, plus scriitori, cineasti si specialisti in imagine. La limita, definitia acestui segment de Romanie ar fi secta celor care mai citesc carti si care nu se uita doar la filme comerciale. De aceasta lume se lipesc, pe retelele sociale, alte cateva zeci de mii de persoane – urmatorul cerc concentric -, care isi gasesc aici reperele si argumentele. Dar noi iesim arareori in afara acestui cerc. Nici nu stiu daca mai suntem in stare sa iesim, pentru ca el ne hraneste aprecierea de sine. Si-atunci, ne raportam – insistam sa ne raportam – doar la un Occident idealizat, pe care intre timp am putut sa-l si vizitam in detaliu. Ii preluam temele pe nemestecate si le transferam in interiorul acestui grup select despre care ne imaginam ca ar fi chintesenta Romaniei. Ne influentam intre noi, inside the box, intr-o autostimulare continua, insa nu (mai) reprezentam o atractie pentru cei care pur si simplu nu citesc si nu se uita la filme complicate. Niciun fel de eros nu (mai) strabate membrana dintre lumea noastra si lumea lor. Ne hranim din dezbaterea propriilor nuante. “Asemanatorul”. Noi, ca societate, n-am fost capabili sa producem, sa impingem in fata si, deci, sa putem vota, in ciuda sistemului, un om pe care sa-l respectam nu doar ca vehicul politic. “Niciunul nu merita sa fie presedinte”, aceasta fraza – pe care, daca n-ati rostit-o, sigur ati auzit-o – rezuma scrutinul din 2014. Ajunsi in acest loc, sa spunem un nou adevar care ne incomodeaza: omul acela, presedintele pe care ni-l imaginam, ar trebui sa semene, cumva, (si) cu electoratul aflat in afara grupului nostru auto-satisfacut. Sa fie legat si de traditii, sa nu-i fie rusine de genealogie, sa inteleaga ca trebuie sa fie model de innoire, dar si continuator si, in plus (dar acesta chiar e cazul ideal), sa abordeze mostenirea comuna fara emfaza. De aceea, din aceasta nevoie de asemanare, era firesc ca spatiul fantastic (si la propriu, si la figurat:) ) pe care partidele de dreapta l-au lasat liber, cel de conexiune cu mitologia fondatoare, sa fie ocupat fara scrupule de candidatul sistemului, intr-o pozitionare tipica paradoxalei noastre democratii (stanga care isi face cruce si zambeste printre cusaturi populare). Alegerile nu se castiga tinandu-te de nas cand dai de mirosul istoriei. Iluzia Macovei. Multi oameni respectabili aflati inauntrul acestui clopot de sticla intelectual considera ca Monica Macovei ar fi candidatul mult-asteptat, si asta pentru ca ea a dovedit in ultimii 10 ani o incapatanare etica foarte rara la acel prim nivel al puterii. Ce n-au inteles apropiatii ei este ca acest radicalism, pentru ca nu seamana cu grosul electoratului (care e vulnerabil la compromisuri), trebuia insotit si “blindat” de o anume caldura, de ceva care sa emane din fiinta sa – undeva, la intersectia dintre maternitate si compasiune – si care sa transmita un mesaj compensator de tipul “sunt neinduplecata atunci cand e cazul, altfel sunt si eu ca voi”. Asta in primul rand. In al doilea rand, pozitionarea ideologica a Monicai Macovei i-a derutat atat pe cei care o vor de dreapta, cat si pe cei care o asteptau sa le satisfaca stanga. Ea a fost, intr-un fel, la dreapta stangii, delimitandu-se de conservatori prin mesajele progresiste (pe teme religioase si sexuale) si speriindu-i pe socialisti prin propunerile de contractie a statului social. Bref, ea a convins doar prin excludere, prin comparatie cu ceilalti, a cazut oarecum “intre vagoane” si, in consecinta, a luat mult prea putine voturi de la ne-asemanatori, de la cei situati in afara ariei de acoperire a cititorilor-cinefili. Emisferele carpatice. Harta votului din primul tur ne arata, inca o data, o Romanie ca un creier impartit foarte net in doua emisfere – de o parte Transilvania si Banatul, de cealalta, Muntenia si Moldova. Paradoxul (din nou!) face ca adepta schimbarii sa fie emisfera in care, antropologic, predomina ratiunea si calculul, deci (teoretic) un soi de reticenta la nou, iar emisfera care intarzie modernizarea sa fie tocmai cea care se mandreste cu dinamismul si cu varfurile sale creatoare. Pentru a se putea gandi si pricepe pe sine, Romania are nevoie ca aceasta complementaritate sa fie integrata intr-o identitate asimilata (misiunea presedintelui si a elitei). Altfel, acesta e semnul unei personalitati duble, in pericol de se anihila pe sine. Propagandistii inutili. Se tot bate moneda pe influenta malefica a presei, in general, si a televiziunilor de stiri, in special, insa aceasta explicatie face parte tot din categoria “alegatorii sunt prosti”. E o eroare majora, adica. Si nu pentru ca jurnalismul romanesc n-ar fi cvasi-aservit si controlat, pana la punctul in care nici macar putinii independenti nu-si mai dau seama ca au ales inconstient o tabara, in detrimentul publicului. Nu. Ceea ce sustin – cu riscul de a-mi ridica in cap colegi si prieteni dragi – este ca romanii, majoritatea, si-au retras creditul acordat presei si nu o mai considera un model de luat in seama, ca “institutie”. Ca atare, degeaba se strofoaca “formatorii de opinie” si “brokerii de putere”, care mai de care, sa faca jocurile mogulilor, ale sefilor de partide sau ale ofiterilor care-i manevreaza. Credibilitatea noastra, a jurnalistilor, este o relicva ramasa in muzeul imaginar al anilor ’90-2000. Atunci, in acei ani, jurnalistii, cu toate pacatele lor si in ciuda capuselor prin care sefii li se imbogateau, trageau societatea dupa ei, pentru ca erau idealisti si pentru ca aveau energie dezinteresata. Astazi, mai ales ca efect al ultimilor 5 ani, publicul ne dispretuieste cu temei si se uita la noi ca la un balci murdar si depasit. Ii e scarba de noi. Si, oricat s-ar stradui nestiutii reporteri sa obtina primii vreo stire, oricat de minutiosi vor fi fiind editorii in ambalarea informatiilor, oricat ar mai tine spatele drept vreun redactor-sef, munca lor e compromisa pe termen nedefinit de propagandistii care si-au vandut sufletele in prime time. intre timp, telespectatorii si cititorii s-au intors la vietile lor si au constatat ca nu pierd nimic daca nu se mai iau dupa presa. Mostenirea Basescu. Aceste alegeri reprezinta, sa speram, despartirea de Basescu. E o despartire in care dusmanilor lui li s-au urcat viscerele in cap de nerabdare, iar celor care i-au fost alaturi, si putinilor care-l mai cautioneaza, le e foarte jena, o jena uimita, ca atunci cand te uiti la televizor si ti-e rusine tie de grotescul unui moment, si intorci capul sau schimbi canalul, si mintea ta ajunge sa fie controlata de nepretuitul simt al ridicolului. Daca ar fi sa alegeti, care ar fi cea mai importanta realizare si cel mai dezastruos efect al mandatelor lui Basescu? Pentru mine, functionarea justitiei (cu toate derapajele si parti-pris-urile), respectiv ura generalizata in corpul social. Dar daca ar fi sa alegem intre a renunta la prima si a scapa de cea de-a doua, nu-i asa ca totul ar deveni mult mai dificil? Si-atunci, ce lasa in urma Basescu? Nu cumva, la fel ca toti predecesorii sai, a fost mult mai bun pe plan extern decat inauntrul tarii? De unde vine acest pattern, acest straniu model de lider autohton care, desi porneste cu toate sansele unei natiuni, isi pierde, inevitabil, mintile? De ce, la romani, seful trebuie eliminat pentru ca “uita de unde-a plecat”? Nu cumva asa se explica puterea si interventia serviciilor secrete? Ponta vs Iohannis. Avem de ales, cu tristete, intre doi oameni pe care, vazandu-i, nu-i admiri, nu ti i-ai dori drept amici si, la urma urmei, nici macar la o bere nu i-ai scoate. N-ai vrea sa vezi un meci de fotbal cu Ponta si nici sa comentezi un roman cu Iohannis. Sistemul s-a scremut si a nascut doi plictisitori: unul are, in plus, o aroganta care-ti strange degetele in pumn (e suficient sa urmaresti cum isi inchide gura dupa fiecare fraza, de parca le-ar fi facut o favoare interlocutorilor ca si-a deschis-o), iar celalalt emana, asa, o indepartare de miez, ca si cum i-ai aseza in fata cea mai erotica fiinta de pe pamant, tie ti-ar sclipi ochii, frematand, curios cum reactioneaza, iar el ar comenta, nitel sceptic, - “Da, are niste calitati”. Si totusi. Unul dintre ei ne va fi presedinte, va negocia alternativele Romaniei tete-a-tete cu mai-marii lumii si, poate mai important decat toate momentele oficiale, va trebui – cel putin asa visam noi, sectantii cartilor si filmelor – sa fie un model pentru milioanele care asteapta, sa insufle un halou de normalitate, sa domoleasca ura, sa intreteasa patriotismul cu speranta, sa lupte cu escapismul si cu dispretul de sine, sa ne cheme pe noi, cei dinauntru, si sa ii cheme pe ei, cei de afara, sa atenueze complexe si sa sa ramana om. Sa ne rugam pentru el.

Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2019
martie (3)
2018
martie (3)
mai (2)
2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000