Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
Saptamana decisiva pentru candidaturile la Primaria Buzau

Saptamana decisiva pentru candidaturile la Primaria Buzau

alegeri locale buzau 2016

 Saptamana decisiva pentru candidaturile la Primaria Buzau
Ultima săptămână a fost una a clarificărilor pentru majoritatea formaţiunilor politice care vor arunca pe piaţa electorală, pe 5 iunie, candidaţi pentru funcţiile de primar, consilieri locali şi judeţeni. După o perioadă destul de îndelungată în care s-au pândit una pe cealaltă, unele pentru a afla numele principalilor contracandidaţi, altele în aşteptarea tranşării diverselor scandaluri, cu speranţa că vor putea culege ceva fărâmituri pe care să le recicleze şi să le exploateze în folos propriu, astăzi numele competitorilor sunt, în mare, cunoscute, în special cele ale persoanelor care vizează postul de primar al municipiului reşedinţă de judeţ, unde lupta s-a relansat odată cu dispariţia din peisaj a social-democratului Constantin Boşco­deală, şi nominalizarea de către PSD unui candidat din afara grupului de interese din jurul fostului primar. Lupta pentru Primăria Buzău ar putea deveni şi mai interesantă în condiţiile în care, într-un final, demersul PNL de a statua alegerea primarilor în două tururi de scrutin se va solda cu succes.

Liberalii şi-au stabilit noua conducere şi ,,capul de listă“ la Consiliul Judeţean

Prim-vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal Teodor Atanasiu, delegat de conducerea centrală a PNL pentru a coordona organizaţia buzoiană în cele două campanii electorale din acest an, a participat, miercurea trecută, la şedinţa de constituire şi validare a noului Comitet Judeţean Executiv al liberalilor buzoieni. Noua structură de conducere, formată din 39 de membri, a fost certificată cu 37 de voturi ,,pentru”, o abţinere şi un vot împotrivă. În afara noului preşedinte interimar, Ovidiu Anghel, în această structură se regăsesc Dorin Bădulescu, Ioan Caton Matee­şescu, Cristinel Romanescu, Ionuţ Iuga, Cornelia Puşcaşu, Raul Florescu, Claudiu Carpen şi Lucian Sălcuţan.

Două zile mai târziu, Comitetul Judeţean Exe­cutiv a validat în unanimitate candidatura preşedintelui organizaţiei judeţene a PNL, Ovidiu Anghel, pentru funcţia de primar al municipiului Buzău, precum şi pe cea a lui Ioan Caton Mateeşescu pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, numele acestuia urmând a fi înscris primul pe lista de candidaţi pentru deliberativul judeţean.

Candidatura lui Constantin Toma, validată de Centru

Candidatul Partidului Social Democrat la funcţia de primar al municipiului Buzău, desemnat tot săptăm­âna trecută de Biroul Executiv Judeţean al PSD, a fost validat de conducerea centrală a partidului, alături de candidaţii din municipiile Călăraşi, Constanţa, Deva, Reşiţa, Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe, Slobozia, Sibiu, Suceava şi Tulcea.

La sfârşitul acestei săptămâni, pe Facebook a mai apărut o pagină-fantomă atribuită lui Constantin Toma, în care persoana care se ţine de asmenea ,,glumiţe“ aruncă lături în capul tuturor contracandidaţilor social-democratului. Între timp, prima pagină, pe care o semnalam la jumătatea săptămânii trecute, a dispărut din peisaj.

Doar UNPR nu are nimic oficial

Tot săptămâna trecută, fostul preşedinte al organizaţiei municipale a Partidului Naţional Liberal, Constantin Ionescu, a demisionat din PNL şi şi-a anunţat candidatura la funcţia de primar al municipiului, ca independent.

Cei trei vor intra în cursă alături de alţi doi candidaţi anunţaţi cu mai mult timp în urmă, respectiv reprezentantul Partidului Mişcarea Populară, Ion Marin, şi de cel al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, Marius Vlăsceanu.

Şi Alianţa Liberalilor şi Democraţilor şi-au stabilit candidatul, pe care însă nu l-au prezentat oficial, în persoana omului de afaceri Andrei Neder, care ocupă şi funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei municipale a ALDE.

La capitolul incertitudini stă numele candidatului la Primărie al Uniunii Naţionale pentru Progresul României, singurul nume vehiculat până acum fiind cel al consilierului local Silviu Roşioru, care ar putea prelua şi preşedinţia organizaţiei judeţene în cazul în care senatorul Constantin Popa nu va renunţa la intenţia de a părăsi şefia organizaţiei.

La acelaşi capitol se află şi alte două candidaturi independente: este vorba despre Andrei Barac, fost candidat al Partidului Poporului-Dan Diaconescu la Primărie acum patru ani, despre care se spune că ar putea candida în numele unei iniţiative cetăţeneşti, şi, nu în ultimul rând, preotul Paul Negoiţă, al cărui nume - în ciuda dezminţirilor repetate ale acestuia – este din nou vehiculat în spaţiul public drept posibil candidat independent, după scorul mare obţinut acum patru ani din aceeaşi postură.



Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2019
martie (3)
2018
martie (3)
mai (2)
2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000