Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
Ruperea USL, din ce in ce mai aproape

Ruperea USL, din ce in ce mai aproape

06 atac Ruperea USL, din ce in ce mai aproape
06 atac
Pozitia ferma exprimata de Crin Antonescu, dupa atacurile la adresa sa ale unor membri cu functii importante in PSD, i-a luat prin surprindere pe Ponta&Co. Dupa multele pregatiri de ”artilerie” comandate de Ponta si executate de diversi ”locotenenti” ai sai pe tema unui viitor candidat propriu al PSD la prezidentiale, intrebarea pusa de presedintele PNL: ”Ma mai sustine PSD la prezidentiale?” i-a gasit total nepregatiti pe ”marii strategi” din jurul premierului. Raspunsul dat de Ponta a fost facut cu jumatate de gura si de o maniera total neconvingatoare. Dar cel mai tare s-a speriat Ponta, cand Antonescu i-a cerut demisia din functia de prim-ministru. Nu spun o noutate ca Ponta e in stare de orice pentru a fi la Putere. Cel mai bine s-a vazut asta cand a semnat Pactul cu Basescu in schimbul desemnarii sale ca premier. Atunci si-a tradat electoratul, dar si in alte imprejurari care au urmat si care au transformat infrangerea lui Basescu&Co. din alegeri intr-o victorie. Se vede asta fie si numai din prestatiile televizate ale lui Basescu, din ce in ce mai sigur pe el si castigand din ce in ce mai mult teren in dauna adversarilor sai. Schimbarea semnificativa de atitudine si discurs a lui Crin Antonescu din aceste zile nu a facut altceva decat sa grabeasca un proces inceput de Ponta chiar din momentul in care a semnat Pactul cu Basescu si anume, dizolvarea USL. In fata acestei situatii neasteptate, ”marii ganditori politici”, cei care conduc destinele PSD in propriul interes, au decis sa incerce obtinerea unui ”time out”, a unui ragaz, pentru a se regrupa si a gasi o formula de raspuns ferm fata de ”indrazneala” lui Antonescu. Altfel, apare pentru ei riscul ca raportul de forte politice sa se schimbe iremediabil pentru o buna bucata de vreme in defavoarea lor. Asa se explica tonul bland cu care Ponta se pregateste sa zgarie rau si cu care ne-a anuntat ca s-a impacat cu Antonescu, in ciuda faptului ca nu ne-a adus la cunostinta ca se certase cu acesta. Cativa ”locotenenti” foarte activi impotriva lui Antonescu au executat si ei o volta, o ”intoarcere ca la Ploiesti”, pentru obtinerea acelui ragaz despre care am scris. Niciodata nu vor fi alegeri prezidentiale fara ca PSD sa aiba propriul candidat. Este o parere personala pe care nu mi-o poate schimba nimeni. Cum sa renunte ”marii ganditori politici” din PSD, dintre care unii au dosare penale pe rol, la incercarea de a controla serviciile secrete, DNA s.a., fie si prin intermediul unui presedinte provenit din partid? Mai sunt si alte motive importante, dar, credeti-ma, libertatea lor e mai presus de orice alt comandament. Cum va fi folosit acest ragaz dorit de ”marii ganditori politici” ai PSD? Sunt trei probleme concrete pe care ei si le-au propus sa le rezolve. 1. Racolarea unui numar de parlamentari si negocieri cu alte grupuri sau partide pentru formarea unei noi majoritati parlamentare. Ponta a anuntat deja ca au venit si vor mai veni parlamentari in grupurile PSD 2. Obtinerea acordului celor din teritoriu pentru eliminarea liberalilor de la guvernare si inchiderea capitolului ”USL” 3. Desemnarea unui candidat al PSD la prezidentiale. La prima vedere, lucrurile par simple, dar nu este asa. Dezamagirea electoratului care a votat USL si care a inteles rapid ca a fost inselat, tradat in asteptarile sale de Ponta&Co. se transforma pe zi ce trece intr-o adversitate vizibila la adresa premierului si a echipei sale, intr-o scadere de popularitate. Demonstratiile din Bucuresti si din alte orase nu sunt doar impotriva proiectului Rosia Montana, cat mai ales un soi de defulare dupa tradarea pe care au simtit-o oamenii care au votat contra lui Basescu. Dezamagirea este amplificata intr-un mod semnificativ, chiar determinant de rezultatele economice neconvingatoare ale Cabinetului Ponta. Dupa indeplinirea acestor trei puncte de pe ”to do list”, USL va fi desfiintat oficial si fiecare partid va concura pe pista sa ideologica, daca are vreuna, alta decat spolierea tarii si continuarea jafului generalizat.

Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2019
martie (3)
2018
martie (3)
mai (2)
2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000