Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
Raport Transparency. Locul Romaniei pe harta coruptiei

Raport Transparency. Locul Romaniei pe harta coruptiei

coruptie romania

 Raport Transparency. Locul Romaniei pe harta coruptiei
România continuă să fie printre ultimele state din Uniunea Europeană când vine vorba despre modul în care este percepută corupţia în sectorul public, potrivit Digi24.

Ţara noastră se află pe locul 24, la egalitate cu Ungaria, dar peste Grecia, Italia şi Bulgaria, arată clasamentul publicat miercuri de organizaţia Transparency Internaţional.

Totuşi statisticile pentru ţara noastră înregistrează o îmbunătăţire comparativ cu anul trecut, când România era pe locul 26.

Acest lucru demonstrează, susţine organizaţia, că s-au făcut paşi importanţi spre integritate.

În fruntea clasamentului de anul acesta, ca ţară cel mai puţin influenţată de corupţie, se află Danemarca, la fel ca anul trecut, urmată de celelalte state nordice.

„Locul României în clasamentul internațional și european și orice punct în plus obținut trebuie analizat în context mai larg, inclusiv din prisma rezultatelor IPC la nivel global, care în valoare absolută înregistrează un regres, cele mai mari punctaje la acest moment fiind de 90 de puncte, față de anii anteriori în care se înregistrau și rezultate de 98 de puncte. O analiză obiectivă asupra modului în care a variat percepția asupra corupției în sectorul public din țara noastră din 1997, când a fost inclusă în IPC global, și până în prezent, relevă că România a făcut pași importanți spre integritate. Deși îmbunătățirea IPC nu a fost una liniară, din 1997 și până în prezent se constată un avans de 18 puncte. Această îmbunătățire a IPC este rezultatul eforturilor anticorupție ale instituțiilor naționale, fie ele de prevenire, de combatere sau de sancționare a corupției, dar și eforturilor societății civile care a contribuit substanțial la efortul de aliniere a acestora la standardele internaționale”, menționează raportul TI, potrivit Agerpres.

Documentul cuprinde un clasament al gradului de corupție în sectorul public, așa cum este perceput de mediul de afaceri și experți independenți din cele 176 de state incluse în analiză. Clasamentul este întocmit prin acordarea de puncte, pe o scală de la 0 la 100, în care 0 înseamnă 'foarte corupt', iar 100 'deloc corupt'. Pentru fiecare stat sunt utilizate între trei și 16 surse diferite, metodologiile utilizate de acestea fiind revizuite de Transparency International, pentru a se asigura că îndeplinesc standardele de calitate ale TI.

În 2016, pe primul loc la nivel global se află Danemarca și Noua Zeelandă, fiecare cu câte 90 de puncte, urmate de Finlanda (89 de puncte), Suedia (88 de puncte) și Norvegia (87 de puncte). Dintre statele Uniunii Europene, peste 80 de puncte au mai obținut Olanda (83 de puncte), Germania, Luxemburg și Marea Britanie, fiecare cu câte 81 de puncte.

Anul 2016 a demonstrat peste tot în lume că inegalitatea socială și corupția sistemică se susțin reciproc, ceea ce duce la nemulțumirea publicului față de clasa politică și oferă un teren fertil pentru apariția politicienilor populiști.

În 69% din cele 176 de state cuprinse în raportul privind IPC în 2016 scorul înregistrat este sub 50, pe o scală de la 0 ( 'foarte corupte') la 100 ('deloc corupte'), demonstrând astfel cât de masivă și răspândită este corupția din sectorul public în toată lumea, notează sursa citată. În acest an, mai multe țări au scăzut în clasamentul indicelui față de cele care și-au îmbunătățit această poziție, ceea ce arată necesitatea unor acțiuni urgente pentru remedierea situației.

Corupția și inegalitatea se întrețin reciproc, creând un cerc vicios între corupție, distribuția inegală a puterii în societate, precum și distribuția inegală a bogăției. După cum a demonstrat cazul Panama Papers, este încă foarte ușor pentru cei bogați și puternici să exploateze opacitatea sistemului financiar global pentru a se îmbogăți în detrimentul binelui public. ''În prea multe țări, oamenii sunt privați de satisfacerea majorității nevoilor de bază și se duc la culcare, în fiecare seară, flămânzi din cauza corupției, în timp ce aceia puternici și corupți se bucură de un stil de viață opulent, beneficiind de impunitate', a declarat José Ugaz, președintele Transparency International.



Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000