Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
Parizer de un leu

Parizer de un leu

saracie buzau coruptie

 Parizer de un leu
L-am văzut oscilând în fața magazinului. Să intre, să nu intre, nu știa… Părea speriat și se tot uita în spate și-n laterale. Am trecut pe lângă el, grăbit să prind trenul spre București. Am cerut o sticlă de apă și în timp ce-o primeam, îl văd intrînd brusc în magazin. “Dă-mi și mie parizer de un leu…“. Întorc capul către el. Nu cred. Circa 60 de ani, îmbrăcat sărăcacios, dar nu ca un cerșetor. Vreau să-i văd fața ascunsă, dar vînzătoarea îmi distrage atenția: “Aoleo, iar ai venit, mă, c-un leu…?“.

Simt că mi se taie picioarele. Ies. Fug. Mă urc în tren. Fără să cumpăr bilet. Aș fi luat, însă în Fieni nu mai e gară. Adică e o clădire, fosta gară, dar nu mai lucrează nimeni acolo. Meseria de vînzător de bilete din gara Fieni a dispărut. Acum biletele se cumpără din tren, de la controlorul de bilete. Care, mai nou, pe lîngă capsatorul de bilete, are și un tabel cu kilometri și prețuri.

Apoi, la Ramnicu-Sarat, schimb trenul. Mă urc în cel de București și nimeresc în compartiment cu o femeie ce cară o cutie. În fața ei, un băiat la 15-17 ani, despre care aflu mai tîrziu că e copilul ei. Pe la Nucet vine controlul. De fapt, supracontrolul. Controlorul, alți doi controlori-șefi și poliția. “Biletele la control, vă rog!”. Le dau biletul, care e validat cu un semn din pix. Iar femeia întinde cîteva bancnote de un leu. “Pînă unde mergeți?”. O privire înmuiată și un răspuns în șoaptă: “La București. Sunt cu băiatul meu”. “Dar vă costă 16 lei“. Femeia tace. Controlorul insistă. “16 lei, doamnă”. Femeia arată spre cutie și spune că a fost să ia un aparat medical pentru mama ei care e foarte bolnavă. Și că ăia sunt toți banii pe care îi mai are. “Și eu ce vină am, doamnă?“. Controlorul e nemilos. Unul dintre cei doi șefi vine cu o soluție: “Dă-i bilet pînă unde are bani și gata. Să meargă pe jos dacă nu are bani de bilet“.

Dacian Cioloș, acum îți scriu ție. Cine crezi tu că o să-ți cumpere Cumințenia Pămîntului? Oamenii ăștia? Știu, o să-mi spui că sunt niște excepții. Și că românii sunt niște oameni săritori și cu mult bun simț. Așa e. Însă, eu cred că trăiești în altă lume. Românii sunt săraci, Dacian. Românii sunt foarte săraci. Cei mai mulți dintre ei. Ieși din București. Mergi în orice loc din țara asta vrei tu. Intră în orice casă și deschide-le frigiderul. Vor împărți cu tine colțul ăla de pîine. Pentru că, da, românii sunt ospitalieri. Dar nu-ți imagina că ei vor da bani pentru ca statul să cumpere o lucrare a lui Brîncuși. Nu că n-ar vrea sau că ar vrea. Ei pur și simplu nu-și imaginează cum vine treaba asta cu subscripția publică națională. E ca-n bancul ăla cu țăranul care vede pentru prima oară o girafă la zoo: “Așa ceva nu există“.

Dacian, m-am uitat la tine cînd te-a întrebat cineva ce se va întîmpla dacă nu se vor aduna de la români cele 6 milioane de lei din subscripție. Și-ți mărturisesc că am rămas puțin uimit de răspunsul tău: “Înseamnă că împreună am decis să renunţăm la această operă“. Ești cinic. Iartă-mă că-ți spun: ești cinic!

Tu ai idee în ce hal i-a furat statul român pe cetățenii ei în toată istoria lor din ultima sută de ani? Tu ai idee de ce românii sunt săraci? Lasă-mă să-ți dau doar cîteva exemple. În 2004 statul român a semnat cu americanii de la Bechtel un contract în valoare de 2,2 miliarde de euro pentru construcția a 415 km de autostradă. Termen de finalizare: 2012. Anii au trecut și cei 415 km au devenit… 52 km. Pentru care au fost plătiți 1,4 miliarde de euro. Apoi contractul a fost reziliat. Îți repet și poți verifica singur aceste cifre: statul român a plătit deja 1,4 miliarde de euro. Pentru ce?

Alt exemplu: în 2014, Primăria Sectorului 3 a alocat 136.000 de euro pentru construcția unui foișor în parc. Am scris despre asta: foișorul costa doar 6000 de euro.  Înțelegi? Înțelegi care e problema? Bani sunt, Daciane. România nu e o țară săracă. România e o țară furată. Constant. Și sistematic. Din acest punct de vedere, eu cred că e cinism maxim să îi pui pe români să plătească pentru o sculptură de Brîncuși. Și încă ceva. Te rog eu mult, termină cu prostiile de genul nu sunt bani pentru majorări de alocații pentru mame.

Citesc în Gîndul.info: “Să ne spună Parlamentul de unde să tăiem”. Ți-am zis eu, Dacian, de unde să tai. Taie din furturi. Știu că par un fel de haiduc socialist aici, dar eu cred că nu sunt. Tot ce știu, după mulți ani de presă, e că România e furată cu metodă. Iar dacă e să faci ceva pentru țara asta, lasă dracului subscripțiile publice pentru Brîncuși. Dublează, triplează, cvadruplează fondurile pentru procurorii DNA. Mergi pe drumul ăsta. Atît.



Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2019
martie (3)
2018
martie (3)
mai (2)
2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000