Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
PDL-disperati de caderea din sondaje

PDL-disperati de caderea din sondaje

Ceea ce era mai rau s-a intamplat. Dupa votul naucitor din Parlament, prin care salariile profesorilor se maresc cu 50%, alte categorii de cetateni – functionari, medici, studenti – s-au precipitat sa ceara cresterea salariilor si a burselor. Momentul era previzibil. Si nu atat pentru ca o categorie de bugetari s-au pricopsit peste noapte cu o crestere incredibila a salariilor, unica, de altfel, in istoria lumii civilizate, ci mai ales pentru ca revendicarea a fost obtinuta prea usor.
Peste tot in Europa, angajatii vor cres­terea salariilor. Cu atat mai mult se petre­ce acest fenomen in Romania jafului na­tional cu cat milioane de cetateni vad desantarea publica a gusterilor tranzitiei. Cand un profesor afla ca odrasla unui mafiot se plimba cu o limuzina de un milion de euro si ca o starleta, care folo­seste televiziunea pe post de Sosea de centura, umbla cu o poseta costand cat salariul sau pe un an intreg, e normal ca el sa-si doreasca un spor de salariu, fara sa se intrebe de unde vor fi luati banii. – Ce, isi va spune el – dar beizadelele ne­ghioa­be si starletele analfabete se in­treaba de unde vin banii? – Numai ca in toata Europa, inclusiv la noi, revendica­rile salariale se obtin cu mari dificultati. Pentru a smulge un spor de 10% la sala­riu, angajatii trebuie sa faca greve, ba chiar si greva generala, sa organizeze uri­ase mitinguri. Nu de putine ori, pentru o sporire minima a burselor, studentii ajung sa-si sparga capetele cu Politia.
Noutatea in cazul profesorilor de la noi o da usurinta cu care Parlamentul, santajat de PSD si PD-L, doua partide care au confiscat, prin lideri, miscarea sindicala din invatamant, a votat o lege care stipu­leaza cresterea cu 50% a salariilor. Pentru a obtine acest drept incredibil, de fante­zie nu numai intr-o economie de piata, dar si intr-o economie bolsevizata, profesorii n-au miscat un deget. Nu numai ca n-au facut greva, dar nici macar n-au ame­nintat cu greva. A fost suficient ca li­derii sindicali – inregimentati politic mai mult sau mai putin fatis – sa-i ameninte pe deputati ca-i va da pe o lista, in toate scolile, pe cei ce vor fi impotriva, pentru ca toti cei din sala, de-a valma, PSD-isti, PNL-isti, PD-L-isti, sa voteze favorabil.
Prin multe note – plansete, felicitari, vot ostentativ, declaratii demagogice, imbratisari si tucaturi – atmosfera din Parlament a amintit de cea din 1907, cand barbile boierilor conservatori s-au ames­tecat cu ciocurile chiaburilor liberali, pentru a vota reprimarea taranilor rascu­lati. Scena din 1907, ramasa in antologia hazului starnit de demagogia politicia­nista, mai avea cat de cat o justificare. Ras­coala punea in primejdie intreaga clasa politica si, poate, siguranta natio­na­la. Atmosfera de la votul dat legii de supercrestere a salariilor pentru cei din inva­tamant n-are insa nici un temei in realitatea tarii.
Partidele politice s-au intrecut in de­magogia lor iresponsabila din credinta ca vor obtine voturile profesorilor. Cum insa n-a fost nici o formatiune in stare sa se opuna, decizia din Parlament n-a adus avantaje electorale nici unui partid.
A adus insa dezavantaje atat clasei poli­tice, prin spectacolul iresponsabili­ta­tii exemplare, cat si Romaniei, prin declan­sarea unui val de revendicari incredibile si la alte categorii de bugetari.
Ceea ce s-a intamplat in Parlament e o premiera in istoria noastra postdecembrista din perspectiva generozitatii desantate fata de o categorie profesio­nala. Aceasta premiera a fost posibila insa in contextul Romaniei lui 2008.
PSD s-a grabit sa propuna legea si PD-L, prin gura ridicolului Emil Boc, s-o sprijine, pe un fond social-politic creat de Guvern.
Usor de sesizat ca, de ceva timp, guvernul Tariceanu imparte in dreapta si-n stanga pomeni electorale. Pentru a justifica sporirea pensiilor, dar si alte masuri de protectie sociala sterpelite din arsena­lul Stangii, guvernul liberal a invocat un tablou economic paradiziac. Cresterea economica ar fi o realitate mai puternica decat cea a Dunarii la Cazane, inflatia sca­de de la o zi la alta. Bilantul facut recent de Calin Popescu Tariceanu are toate no­tele unui Raport al lui Nicolae Ceauses­cu la un Congres al PCR. Nici un motiv de in­grijorare. Romanii sunt deja in Rai. Cres­terea pensiilor apare ca un efect direct al unui tablou mai mult decat idi­lic. Intr-un asemenea context, e normal ca angajatii sa nu se mai intrebe de unde ar trebui luati bani pentru cresterea cu 50% a salariilor, iar partidele politice daca nu cumva acceptarea acestor cresteri ar fi lovitura data economiei nationale.
Votul din Parlament e produsul unei atmosfere gen toata lumea rade, canta si danseaza.

Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2019
martie (3)
2018
martie (3)
mai (2)
2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000