Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
PDL cere demisia lui Andronescu si demiterea lui Nemirschi

PDL cere demisia lui Andronescu si demiterea lui Nemirschi

Caderea capului lui Ridzi din fruntea MTS si inflexibilitatea PSD dovedita in problema constituirii comisiei Udrea a iritat la culme cercurile democrat-liberale. Secretarul general al PBl, Vasile Blaga a sugerat ca guvernul nu e departe de o restructurare inainte de alegeri, in timp ce parlamentarii PDL au de gand sa puna toate tunurile pe ministrii PSD pentru a dovedi ca si partenerii de guvernare sunt loviti de sindromul coruptiei. O dovedit-o inca de ieri, chiar ministrul Turismului, Elena Udrea care a folosit sedinta de plen a Parlamentului pentru a ridica putin poalele coalitiei de guvernare ca sa arate ca si PSD are "falitii" sai. Rand pe rand, social-democratii Dan Nica, Ilie Sarbu si Marian Sarbu, precum si Nicolae Nemirschi au fost incondeiati de Udrea cu sindromul risipirii banilor publici pentru imaginea lor si a ministerelor pe care le conduc. Democrat-liberalilor le-a ajuns pe la urechi si faptul ca social-democratii ar intentiona sa propuna la Senat, dupa modelul aplicat deja la Camera, infiintarea unor comisii de ancheta pentru ministrii Radu Berceanu si Mihai Stanisoara. Drept urmare, astazi parlamentarii PDL si-au intetit eforturile de atacare a credibilitatii unor ministri PSD, solicitand demisia Ecaterinei Andronescu, "primul suplinitor care trebuie disponibilizat". În paralel, au cerut interventia premierului Emil Boc la Mediu, pe motiv ca Nicolae Nemirschi "nu este atat de barbat" ca sa demisioneze dupa "incalcarea legii", dupa atribuirea fara licitatie a unui contract de publicitate.
Cu alegerile prezidentiale batand la usa, partenerii de coalitie par a se fi inscris intr-o competitie in care cine contabilizeaza cele mai multe puncte la decredibilizarea ministrilor celeilalte tabere poate fi declarat castigator. Efectele ar putea fi contabilizate insa negativ de candidatii prezidentiali ai celor doua partide la alegerile din toamna. Miza este insa mult mai mare: social-democratii testeaza si forteaza rabdarea PDL, in speranta ca partenerii de guvernare vor claca si, fie vor renunta la actul guvernarii inainte de alegerile prezidentiale, fie vor scoate cu scandal PSD de la guvernare, doua alternative de scenarii pe care strategii din Kiselleff le gasesc atractive si cu potential electoral semnificativ.
Udrea se vrea in compania "fiilor risipitori" de la Agricultura, Munca, Interne si Mediu
Daca PSD a dat tonul aducandu-si contributia, alaturi de PNL, la debarcarea Monicai Iacob-Ridzi din fruntea Ministerului Tineretului si Sportului, PDL s-a trezit din visare in momentul in care partenerii de guvernare au pus sub semnul intrebarii credibilitatea unui alt apropiat al Cotroceniului, ministrul Turismului Elena Udrea.
Tonul recuperarii terenului pierdut pe frontul coruptiei a fost dat chiar de Udrea, care a profitat de sedinta de plen ce consfintea crearea unei comisii parlamentare de ancheta pe numele sau pentru a sustine ca nu a fost singurul ministru cheltuitor de bani publici pe servicii de publicitate.
"Va propun sa infiintati comisii, dragi colegi, care sa cerceteze cum au fost angajate urmatoarele cheltuieli: la Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, condus de un coleg PSD. Aproximativ 10 milioane de euro pe servicii de publicitate constand in imbunatatirea strategiei de comunicare si a indentitatii vizuale sau publicitate intr-un cotidian central national. La Ministerul Muncii, condus de un alt coleg PSD, peste 10 milioane de euro pentru o campanie de publicitate de suport pentru dezvoltarea resurselor umane in zonele rurale. La Ministerul Mediului, condus tot de un coleg PSD, aproximativ 3 milioane de euro pentru campanii radio, TV si print la nivel national. La Ministerul Administratiei si Internelor, doar la acest moment, o campanie de 600 de mii de euro pentru servicii de consultanta in publicitate" a exemplificat scurt Udrea.
"Pacatosii" fostei guvernari PNL, chemati la spovedanie
Ministrul s-a declarat interesata si de prestatia reprezentantilor fostei guvernari liberale. Lui Crin Antonescu i-a cerut sa explice cum a instrainat, pe vremea cand era ministru al Tineretului si Sportului, strandul Tineretului catre firma Trigranit. Lui Ludovic Orban i s-a reamintit ca mai are de tras pentru modul in care a platit suma de 64 de milioane de euro pentru reparatiile la pista aeroportului Baneasa, in conditiile in care firma care castigase licitatia se angajase sa repare pista cu 17 milioane de euro.
Fostul ministru linberal al Sanatatii ar trebui, la randul sau, "sa lamureasca modul in care fostul ministru al Sanatatii, Eugen Nicolaescu a cheltuit 13 milioane de euro pentru 39 studii de fezabilitate identice pentru 39 de spitale regionale si judetene", a mai spus Udrea.
Andronescu, "suplinitorul bun de disponibilizat", Nemirschi "nu atat de barbat"
Semnalul de contraofensiva dat de Udrea a fost preluat in corpore de parlamentarii PDL. Deputatii democrat-liberali au lansat miercuri un atac dur la adresa ministrului Mediului, Nicolae Nemirschi, dupa ce lucrarile comisiei parlamentare de ancheta au dovedit ca reprezentantii PSD si PNL sustin nevinovatia acestuia in scandalul atribuirii fara licitatie a unui contract de publicitatea in valoare de jumatatea de milion de euro.
Deputatul Petru Calian a cerut interventia premierului Emil Boc, de vreme ce Nicolae Nemirschi "nu este barbat" ca sa demisioneze dupa "incalcarea legii". Parlamentarii PDL au solicitat si demisia ministrul Învatamantului, Ecaterina Andronescu,"primul suplinitor care trebuie disponibulizat".
"Domnul ministru Nemirschi ar putea fi invinuit, dar este doar o prezumtie, de abuz in serviciu contra intereselor publice. Nu cred ca Nemirschi va fi barbat si isi va da demisia. Astept sa vad barbatia lui Nemirschi, sa vad sinceritatea domnului ministru" a sustinut Calian, apreciind ca premierul Emil Boc trebuie sa ia act de documentele analizate de comisia parlamentara si sa ia masurile ce se impun dupa analiza documentelor comisiei, intrucat Nemirschi "nu va fi atat de barbat" si sa demisioneze.
În opinia deputatului democrat-liberal, ministrul Nicolae Nemirschi a incalcat procedurile legale prin incredintarea directa a unor contracte. Reprezentantii PDL din comisia de ancheta, din analiza documentelor puse la dispozitia comisiei speciale, ar reiesi ca pana si procedura de incredintare directa ar fi fost "mimata", de vreme ce negocierea dintre minister si firma selectata nu a contribuit la scaderea sumi finale solicitate de firma respectiva pentru prestarea serviciilor de publicitate.
Deputatii PDL au mai acuzat nerespectarea conditiilor din caietul de sarcini prin difuzarea materialelor publicitare pe posturi de televiziune nationale, si nu regionale.
În ceea ce o priveste pe Ecaterina Andronescu, deputatii PD-L din comisia de educatie au si ei propriul of. "Primul suplinitor necalificat, care trebuie urgent disponibilizat din sistemul de invatamant, este Ecaterina Andronescu", a afirmat Doinita Chircu, deputat PD-L.
Udrea pe rabojul PSD, urmeaza Berceanu si Stanisoara
Nici social-democratii nu se lasa mai prejos. Cu Udrea trecuta pe rabojul ministrilor PDL buni de jumulit la capitolul imagine si credibilitate, pesedistii intentioneaza sa exporte prcatica comisiilor de ancheta si la nivelul Senatului.
Potrivit unor surse social-democrate, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu care intruneste si calitatea de senator, ar fi urmatorul pe lista PSD, social-democratii cautand sa profite de dezvalurile de presa legate de implicarea unei firme a democrat-liberalului in unele contracte atribuite de acest minister pe zona CFR si Metrorex.
Astfel, PSD ar putea propune o comisie care sa analizeze modul ]n care AVI SRL, firma ministrului Transporturilor, a obtinut contracte de furnizare de diverse produse companiilor Bombardier, Alstom si Siemens, care la randul lor au contracte banoase cu statul, mai exact cu Metrorex si CFR Calatori, societati aflate chiar in subordinea Ministerului Transporturilor.
Cum pentru acest demers este nevoie de obtinerea sprijinului parlamentarilor PNL, PSD ar fi dispus sa sustina la randul sau o initiativa similara cu care liberalii au de gand sa-l blagosloveasca pe ministrul democrat-liberal al Apararii, Mihai Stanisoara, o tinta preferata a atacurilor PNL la nivel parlamentar.
Potrivit presei, AVI SRL, firma al carei patron este Radu Berceanu, livreaza celor trei companii "prietene" ale statului elemente din fibra de sticla, scaune, plafoane de interior, masti frontale si alte componente pentru ramele de tren sau de metrou.
Valoarea insumata a contractelor derulate in 7 ani de firmele cu care lucreaza compania ministrului Radu Berceanu a fost de peste 700 de milioane de euro. Majoritatea acestor contracte au fost atribuite fara licitatie.



Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2019
martie (3)
2018
martie (3)
mai (2)
2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000