Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
Orasul Buzau, imperiul coruptiei si al mafiei transpartinice

Orasul Buzau, imperiul coruptiei si al mafiei transpartinice

coruptie buzau

 Orasul Buzau, imperiul coruptiei si al mafiei transpartinice
De 20 de ani in Buzau se fura lacom, se fura obraznic, se fura iresponsabil. Infractorii se simt infailibili, invulnerabili, nemuritori

Judetul Buzau, Romania in miniatura

Ştiu. Ţara „ta“ e ţara naşterii şi a destinului tău, ţara istoriei tale, ţara limbii în care vorbeşti şi scrii, ţara culturii tale şi a co-naţionalilor tăi. Dar este – sau ar trebui să fie - şi ţara prezentului tău, ţara în care îţi trăieşti zilele, în care îţi alegi conducătorii, în care ai drepturi şi obligaţii cetăţeneşti. Ţara, în sfîrşit, care te protejează, în care ai încredere şi pe care o asumi ca pe o marcă identitară de neocolit.

De la o vreme însă, toate aceste subînţelesuri au intrat în derivă. Trăiesc într-un loc pe care nu-l mai pot resimţi ca fiind „al meu”. Ceea ce se petrece în instituţiile fundamentale ale ţării, ceea ce văd pe toate canalele de televiziune, ceea ce aflu din ziare, toate mă fac să cred că ţara mea nu mai are mare legătură cu mine. E ţara altora: a unei reţele de indivizi care au ajuns la vîrf prin grosolane manevre de partid, de familie şi de gaşcă. Faţă de ţara „lor” mă simt nu numai străin, ci pur şi simplu ameninţat. Sunt şocat cînd le văd portretele, cînd îi aud vorbind şi cînd mă gîndesc că ei îmi hotărăsc viaţa. Singura consolare, singura speranţă e că încă sunt informat asupra malversaţiunilor lor şi că încă se încearcă stăvilirea juridică a nesăţioasei lor ”eficienţe”.

Se fură lacom, se fură obraznic, se fură iresponsabil, pînă la pierderea instinctului de conservare. Infractorii se simt infailibili, invulnerabili, nemuritori.

Mi se va spune că ilegalităţi şi tîlhari există peste tot. Cu siguranţă. Dar să ne uităm puţin în jur. „Dozajul”, tupeul, identificarea cu „puterea” şi anvergura trans-partinică a „caracatiţei” autohtone nu se pot compara cu nimic din geografia contemporană a civilizaţiei. Se fură lacom, se fură obraznic, se fură iresponsabil, pînă la pierderea instinctului de conservare. Infractorii se simt infailibili, invulnerabili, nemuritori. Dacă sunt prinşi, se declară victimele unor manevre politice. Încearcă, eventual, să scape, turnîndu-se între ei. Pînă la urmă, diferenţele dintre făptaşi şi instituţiile menite să-i pedepsească se tulbură. Şefa DIICOT (adică a organizaţiei care se ocupă de criminalitatea organizată) se transformă din acuzator în acuzat, şefi de poliţie sunt arestaţi pentru afaceri dubioase, „mascaţi” sunt luaţi pe sus de alţi mascaţi, la ANAF (adică acolo unde se controlează rigoarea fiscală a cetăţeanului) se fac percheziţii pentru depistarea unor fraude fiscale, preşedintele Autorităţii pentru Supraveghere Financiară e arestat pentru corupţie, preşedinţi şi membri ai consiliilor judeţene din toată ţara şi din toate partidele sunt anchetaţi şi reţinuţi pentru tot soiul de golănii, la grămadă cu primari, parlamentari, miniştri, membri proeminenţi ai diverselor partide politice.

Peste tot, dai peste soţi, soţii, fini, naşi, cumnaţi, amici, veri, progenituri, mercenari şi pile

Primul ministru fură titluri academice şi minte vesel şi suveran, fostul preşedinte dansează electoral cu şefi de clan din lumea interlopă, capii serviciilor secrete sunt denunţaţi pentru trafic de bani şi influenţă, vice-prim-ministrul e în cercetări pentru fraudă electorală. Peste tot, dai peste soţi, soţii, fini, naşi, cumnaţi, amici, veri, progenituri, mercenari şi pile. Reţele de distribuţie a unor medicamente vitale distribuie apă chioară în loc de citostatice, prin spitale mor oameni cu zile, milioane de români preferă să muncească în afara ţării, gazetari dedicaţi, pînă mai ieri, cîte unui patron solvabil, schimbă brusc macazul şi se mută la „ăilalţi”, Biserica, prin unii reprezentanţi ai ei, face propagandă electorală, critici literari obosiţi devin, peste noapte, „analişti politici”, publicişti încă nealcătuiţi explică, seară de seară, poporului cum e cu dreptatea şi adevărul, inşi fără meserie şi fără nicio ispravă în spate sunt abonaţi pe termen nelimitat, ca „experţi”, la dezbateri televizate mono-maniacale. Emisiunile de divertisment sunt un fel de bordeluri de mahala, vieţile private ale unor semi-anonimi devin „breaking news”, jumătate din adolescenţii ţării (ne spun statisticile) sunt analfabeţi! Ţara mea? Ţara „noastră”? Nu seamănă toate astea mai curînd a „condamnare pe viaţă”? Nu riscăm să aflăm că „a fi român” a devenit sinonim cu „a fi prins” într-o capcană fără ieşire, ca o insectă fragilă în ghearele unui prădător dement?

Cine e de vină? Răspunsul e pe buzele tuturor: clasa politică. Partidele sunt simple trambuline pentru afaceri, promovările interne se fac pe bază de relaţii şi interese, competenţa şi onestitatea au încetat de mult să mai fie criterii credibile. Dar asta se întîmplă şi pentru că pe scena publică a apărut un nou tip uman: avem, în sfîrşit, „omul nou”, pentru care sensul vieţii este achiziţia, consumul, parada. Confundă – ar fi spus Petre Ţuţea – idealurile cu scopurile. A dori să ai o casă, o maşină şi o poziţie profesională onorabilă a normal. Toate sunt „scopuri” plauzibile. Dar a le lua drept idealuri, a crede că rostul tau pe lume e să-ţi multiplici, la infinit, averea, să faci baie în Dubai, să ai colecţie de ceasuri scumpe şi poşetuţe de firmă e a avea conturul mintal şi sufletesc al unui cocălar…Or tocmai asemenea oameni au ajuns „să facă jocurile”. Trăim sub ocupaţia unor ţoape! Şi, ceea ce e mai grav, nu prea ne pasă. Ne uităm la catastrofă ca la un spectacol. Bombănim, votăm năuc, ne certăm între noi.

Tu vorbeşti? – vor zice o mulţime de forumişti care mă iubesc… Tu nu bombăni de pe margine? De ce nu te implici? Sau, mai rău: tu ce mare brînză ai făcut cînd erai „la butoane”. Răspunsul meu e simplu: m-am implicat destul (cu rezultatul că am fost socotit ”profitorul” tuturor regimurilor) şi am făcut ce m-am priceput şi ce am putut. N-am făcut, totuşi, nefăcute. Dar apropo de vină: una dintre cauzele dezastrului e că băgătorii de seamă şi cei care se implică îşi dau, reciproc, capete în gură şi cred că, astfel, îşi fac datoria faţă de ţară. Am mai spus-o: pentru mulţi români, vina e, întotdeauna, vina celorlalţi. A altuia. Adică a nimănui.



Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!

Lucian Stefan

Foarte bine scris și argumentat ! Din pacate AȘA ESTE și când spun asta o spun cu mare durere și in cunostinta de cauza. La Buzău mai ales, aceste increngaturi sunt incredibile (sau cel puțin așa le-am perceput eu) , cel puțin la nivel de prostire si înșelăciune a oamenilor prin intermediul unor POPI în cardasie cu politicul
+3


2018
martie (3)
mai (2)
2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000