Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
Nu aniversati libertatea, domnule Iliescu. Faceti-i un bine si incetati sa-i mai schimonositi numele

Nu aniversati libertatea, domnule Iliescu. Faceti-i un bine si incetati sa-i mai schimonositi numele

1_0246fd_95e5f9b40b Nu aniversati libertatea, domnule Iliescu. Faceti-i un bine si incetati sa-i mai schimonositi numele
1_0246fd_95e5f9b40b
17 decembrie 1989. Ziua-n care Armata si-a ciuruit poporul in Timisoara: „Am vazut-o pe mama impuscata in cap. Tata era ghemuit, nimerit in stomac“ Data de 17 decembrie 1989 ramane una dintre cele mai sangeroase ale Revolutiei. A fost ziua in care Armata si trupele de Securitate au deschis focul impotriva manifestantilor din Timisoara. In 1989 aveam 10 ani. Nu am inteles atunci ce se intampla. Nu aveam foarte clar definite notiunile de libertate, opresiune, dictatura. Nu stiam decat vag, de la parintii mei, sa nu vorbesc niciodata la scoala despre ce auzeam in casa, sa nu pronunt niciodata, in fata nimanui,,,Europa Libera’’, sa nu cred cumva, chiar daca asta ne povestesc unii dintre tovarasii de la pionieri, ca Nicolae si Elena Ceausescu sunt parintii nostri. Nici macar ca fac parte, prin cine stie ce grad de inrudire bizar, din familie. Mai stiam de la profesorul de cenaclu literar ca oamenii trebuie sa fie liberi sa spuna tot ceea ce simt si gandesc, ca nicio carte nu este si nu trebuie sa fie interzisa, ca Ceausescu e un imbecil si ca intr-o zi, poate chiar in curand, el va disparea, va fi inghitit de istorie. Dar n-am dat prea mare importanta, mi se parea nostim, cum adica sa fii inghitit, sa dispari ca si cum n-ai fi existat vreodata. Asa cum n-am dat importanta faptului ca la o scoala din oras o profesoara tanara se spanzurase pentru ca un copil de ofiter de securitate a indemnat-o sa scrie, la rugamintea parintilor, Tatal nostru, pe tabla, ea a facut asta cu bucurie, pe urma, in noaptea urmatoare, au cautat-o acasa. Am primit, in schimb, atunci, in 1989, primele lectii despre moarte. Am inteles ca e un proces ireversibil, ca se poate intampla celor foarte tineri, ca poate lovi fulgerator, dar mai ales ca acolo, in strada, sunt multi, multi oameni carora nu le e teama de ea. Chiar daca lumanarile aprinse nu erau pentru Craciun. Chiar daca parintii aceia n-au mai avut, dupa decembrie 1989, sarbatori, niciodata. Chiar daca fratii, surorile, rudele, prietenii acelora care au ramas pe caldaram sunt, de atunci, intr-o eterna comemorare. Anul acesta se implinesc 25 de ani de atunci. Intr-un sfert de secol, Romania a trecut, pe rand, prin mineriade, greve studentesti, miscari de amploare pro Rosia Montana, proteste masive impotriva incalcarii drepturilor fundamentale cetatenesti. A devenit membru NATO, a aderat la Uniunea Europeana, a schimbat guverne neo-comuniste, a revigorat partidele istorice, a construit dreapta, a unificat-o, a divizat-o, concomitent a ignorat stanga, care s-a reconsolidat pe aceleasi criterii care au inlaturat-o, initial, de la putere, a amestecat apoi stanga cu dreapta, le-a votat laolalta, exemplificand teoria pre-decembrista, inca functionala, a partidului unic si intr-un tarziu, din reflexul acela, aparent ingropat, acelasi care, poate, i-a scos pe toti acei tineri in strada, in decembrie 1989, a votat un presedinte de dreapta, in mijlocul unei guvernari a carei culoare politica e greu identificabila si e probabil neimportanta, atata timp cat nu numai simbolic, ci si de facto, ea se asociaza marilor dosare de coruptie si prieteniilor cu foste sau actuale puteri comuniste. Tot la aproape un sfert de secol dupa revolutie, Iulia Hossu Longin, autoarea documentarului Memorialul durerii, dedicat victimelor comunismului, a carui realizare a insemnat sa iei camera de filmat in brate si timp de 16 ani sa alergi prin tara, pentru a smulge marturii (pretioase si infioratoare) din gurile victimelor fostului regim, pentru a deschide portile inchisorilor (mai inainte de a fi renovate si “vopsite in culori pastel”), inchisori in care au fost chinuiti milioane de oameni nevinovati, pentru a-i intervieva pe cei mai crunti ofiteri de securitate, pentru a face putina dreptate si lumina in bezna de teroare si minciuna a stalinismului brevetat in Romania, doamna Hossu Longin, spuneam, a ales sa continue aceasta lupta pentru lumina, in bezna terorii si a minciunii, sustinand condamnarea pe criterii politice a lui Adrian Nastase, in fapt judecat pentru santaj si luare de mita, comparandu-l pe acesta cu Iuliu Maniu, arestat la 14 iulie 1947 de autoritatile comuniste si judecat pentru „inalta tradare” intr-un proces care incepea la 29 octombrie 1947, pentru ca nici doua saptamani mai tarziu, pe 11 noiembrie 1947, sa fie condamnat la inchisoare pe viata, trimis la penitenciarul din Galati, iar in august 1951, transferat impreuna cu Ion Mihalache si alti national-taranisti la penitenciarul de la Sighet. Cu Iuliu Maniu, care s-a stins din viata la Sighet, in 5 februarie 1953, iar cadavrul sau a fost aruncat intr-o groapa din Cimitirul Saracilor, la marginea orasului. Tot la un sfert de secol de la Revolutia Romana, Ion Iliescu,,aniverseaza’’ 25 de ani de libertate, intr-o dezbatere publica, la invitatia Institutului Cultural Roman. ICR, care ar trebui sa fie si sa functioneze ca un semn distinctiv al identitatii culturale romanesti, intelege sa invoce memoria victimelor revolutiei si a celor din perioada comunista, care au murit pentru libertate, avandu-l ca invitat de onoare pe Ion Iliescu, drept simbol si chintesenta a acestei libertati. Nu vi s-a crapat podeaua sub talpi cand ati pasit inauntru, domnule Iliescu? Ce aniversati? Conform declaratiilor dumneavoastra Revolutia a schimbat soarta tarii. Atunci cum e posibil ca, la un sfert de secol de atunci, cei care sunt vocile mai vechi sau mai noi ale acelorasi structuri comunistoide si avide de putere, printre care va numarati si dumneavoastra, sa mai aiba, inca, un cuvant de spus, referitor la parcursul politic si democratic al aceleiasi tari? Cum puteti avea curajul de a mentiona, cu seninatate, ca timisorenii au reusit sa proclame orasul liber Timisoara. A fost prima victorie, cand toate actiunile post-decembriste pe care le-ati orchestrat sau tolerat cu o indolenta fara precedent sunt o infrangere, nu o victorie, a democratiei ? Cat cinism cronic va poate caracteriza astfel incat sa subliniati ca in noaptea de 22 ne-am prezentat cu un document. Ramane valabil acel document, programul FSN? De cata ipocrizie, lipsa de verticalitate si de respect pentru cei pe care i-ati rascolit in morminte puteti da dovada ca sa afirmati ca pentru noi pare ieri, dar sunt oameni care s-au nascut atunci. Devine o istorie indepartata, care a fost scrisa inclusiv cu sangele oamenilor? Care noi? Sunt oameni care s-au nascut atunci si oameni care au murit atunci. Au murit pentru ca in Romania de dupa un sfert de secol de la Revolutia Romana tot ceea ce inca reprezentati sa nu mai existe. Pentru ca istoria sa nu fie nicicand reversibila in ce va priveste. Pentru ca Petre Roman si ceilalti ca el sa nu aiba ce cauta la Paris, invitati la conferinte si dezbateri pe tema revolutiei si a victoriilor post-decembriste ale unor oameni pe care guvernele lor i-au rasplatit cu bate. Eu aveam 10 ani si am uitat repede lectiile despre libertate, atunci, pentru ca prin februarie s-au umplut magazinele de ciocolata chinezeasca cu lapte si alune in crusta de zahar, pe care le striveam intre dinti, cu incantarea victoriei personale pe care o dobandise copilul din mine. insa adolescentul si apoi adultul si le-au reamintit, periodic, ori de cate ori figurile dumneavoastra au invadat spatiul public, dornice de a predica lectii despre democratie. Ori de cate ori puciurile coruptilor si victoriile demagogilor au produs devieri si fisuri in statul de drept. Ori de cate ori un om care a strigat impotriva minciunii, crimei sau furtului institutionalizat a fost ridicat pe sus de politie, lovit cu picioarele de jandarmi in plina strada sau amenintat cu moartea. Nu aniversati libertatea, domnule Iliescu. Faceti-i un bine si incetati sa-i mai schimonositi numele. Lasati-i pe cei care au o lumanare de aprins sa-i comemoreze in liniste pe cei dragi, plecati atunci, in decembrie. Am credinta ca oamenii care au invatat sa traiasca liber, fara lectiile dumneavoastra, vor duce mai departe istoria pe care cei din 1989 au inceput sa o scrie, da, cum bine spuneati, cu sangele lor. O istorie fara voi. O istorie care sa va fi aruncat intr-un colt al rusinii, rasfoit doar in chip documentaristic, sau spre luare-aminte. O istorie care sa va fi inghitit si care sa se vindece de ranile pe care i le-ati produs, ca si cum n-ati fi existat niciodata.
1_0246fd_95e5f9b40b

Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2019
martie (3)
2018
martie (3)
mai (2)
2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000