Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
MISCAREA DE REZISTENTA

MISCAREA DE REZISTENTA

Dragi cititori,
Acum patru ani am decis ca nu trebuie sa fim indiferenti. Am inchis ochii pur si simplu si am cautat sa uitam toate cutumele, prejudecatile, cliseele si modelele. Am uitat sa facem presa dupa televizor si dupa agentiile de stiri, iar agenda noastra zilnica nu mai e facuta de politicieni sau de faptul divers. Am renuntat sa mai cautam haotic intamplari, sa colectionam stiri, sa le cautam in coarne politicienilor sau vedetutelor vremelnice. Am crezut ­ si nu ne-am inselat ­ ca mai exista cititori care cauta si altceva decat kitsch, cancan, gargara, intriga si scandal.

Astfel am ajuns ca din aproape in aproape sa facem lucruri care nu sunt neaparat apanajul ziaristilor. Iar Jurnalul National devine, azi mai mult ca ieri si maine mai mult ca azi, promotorul modelelor culturale. Si facator de cultura, la urma urmei, daca "a face" este totuna cu "a descoperi" si "a impartasi", spre desfatarea si instruirea publicului, produse spirituale care altfel ar fi ramas ascunse in intunericul timpului.

Nu ne mai lasam pacaliti de discursuri zgomotoase, de nonvalori cu succes de casa, de vanzatori de iluzii si de pamant pe Luna, de minciuni poleite, de gogomanii, de nestirile zilei, de tot balastul si rumegusul gazetariei. Am reusit sa le uitam odata si ne-am vaccinat contra lor. Traim in prezent, nu le vom ignora. Nu putem decat sa le criticam, dar o vom face in asa fel incat sa nu le dam mai multa importanta decat merita.

I-am spus acestui Manifest "Recurs la Romania", pentru ca atunci cand te nemultumeste ceva, cauti sa-ti afli linistea si impacarea facand recurs la ceea ce este stabil si valoros prin sine, facand recurs la radacina. Recurs la Romania inseamna deopotriva uitarea de fleacuri si regasirea de esente. E recursul la radacinile, prin definitie statornice, pe care se bucura sa si le intalneasca aici, la noi, publicul nostru. Un exercitiu pe care il facem de ceva timp incoace noi, cei de la Jurnalul National, care subscriem la ceea ce doreste sa devina, in timp, si daca nu e mult spus, un model jurnalistic si cultural.

Au trecut patru ani de atunci si desi am ramasi credinciosi crezului nostru si am incercat sa oferim oamenilor lucruri bune si de valoare, am facut inca prea putin. Suntem mai mult ca oricand coplesiti de nefiresc, de fenomene daunatoare, care tind sa devina norma: manele, playback si cantareti la laptop, pitipoance, cocalari, kitsch, coruptie, spaga, politicieni smenari sau curve politice, optiuni electorale doar intre rau si mai rau, pseudovedete sau pseudomodele, mitocanie, tupeu, ipocrizie, ignoranta, baieti de bani gata si poponeti de Dorobanti, milionari de carton ai Romaniei cu apartamente pe Coasta de Azur, disparitia curiozitatii, incompetenta, superficialitate, Stirile de la ora 5, rasturnarea scalei de valori, comoditatea mediocritatii, mizeria din spitale, romanii care ne fac de ras in Italia, tineri care vorbesc doar cu lol, brb, 10x, pentru ca au ajuns sa concureze 1,3 candidati pentru un loc la Medicina si 0,25 la Inginierie Electrica, dar 14 pentru un loc la Geografie, profesori demotivati de salariile mici.

În fata acestei ofensive, manifestul nostru pare prea putin. Este nevoie de mai mult. E nevoie sa fim mai multi.
Si in loc de evadare, de retragere in clopotul de sticla sau turnul de fildes, sa lansam contraatacul. În loc de dispret, lupta. În loc de un manifest cultural, o miscare de rezistenta. Pentru ca Recursul la Romania, transformat in actiune, nu poate fi decat o Miscare de Rezistenta! O miscare definita prin patriotism mandru, dar nu nationalism ingust. O contraofensiva a victoriilor muncite si a valorii confirmate de timp. A calitatii impotriva cantitatii. A excelentei impotriva mediocritatii. Romania manelizata domina, dar nu a castigat.
În numele valorilor adevarate, Jurnalul National porneste Miscarea de rezistenta. O miscare cu dimensiuni culturale, dar si sociale, intr-o anume masura politice, dar si comerciale. Prin toate mijloacele pe care le avem la dispozitie: ziar, TV, internet, radio, pana la actiuni de gherila si manifeste. Cu toate fortele: de la lideri de opinie pana la sustinatori, sponsori si parteneri, persoane fizice sau juridice.
În calitate de sustinator si promotor al adevaratelor valori, va invitam sa faceti parte din miscarea de rezistenta a Jurnalului National, intr-o incercare onesta, chiar disperata de a readuce in Romania bunul simt, moralitatea, educatia, corectitudinea si excelenta. Pana nu e prea tarziu.
Marius Tuca


Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2019
martie (3)
2018
martie (3)
mai (2)
2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000