Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
Guvernul Boc cumpara presa dupa reteta Nastase

Guvernul Boc cumpara presa dupa reteta Nastase

Practicile actualului ministru al tineretului si sportului, Monica Iacob Ridzi - si anume, impartirea de bani pentru „promovare” in presa - seamana bine cu cele din perioada de glorie ale guvernarii PSD: 2000-2004. Exista totusi o diferenta legata de modul in care sunt alocati banii: de data aceasta sumele sunt platite pentru materiale jurnalistice incluse in calupurile de stiri, si nu pentru publicitate de stat, marcata ca atare. Prin urmare, actualii guvernanti au rafinat o metoda mai veche, dupa cum arata si redactorul-sef al „Gazetei sporturilor”, Catalin Tolontan, unul dintre autorii dezvaluirii.
Metodele lui Adrian Nastase „s-au rafinat”
Catalin Tolontan, unul dintre cei trei jurnalisti care semneaza dezvaluirea din „Gazeta Sporturilor”, sustine necesitatea luarii unor masuri ferme impotriva celor caresi bat joc de banii publici si spera ca acest caz sa nu fie „ingropat”, asa cum s-a intamplat cu multe altele de pana acum. „GSP cere demisia ministrului Monica Iacob Ridzi. Credem ca a dezonorat functia pe care o ocupa. Credem ca a actionat impotriva intereselor contribuabilului. Si credem ca e ilegal sa cumperi stiri si reportaje cu bani publici pentru Ministerul Tineretului si Sportului (MTS), pentru tine personal si pentru Elena Basescu. Aceasta este o incursiune impotriva libertatii redactionale si impotriva dreptului cetatenilor de a fi corect informati”, a aratat Tolontan.
El a amintit ca, in urma cu cativa ani, EVZ a dezvaluit un document intern prin care guvernul Nastase centraliza publicitatea de stat.
„Acum, asistam la o rafinare aparenta a acelor metode, care a fost probata de GSP. Sunt contracte semnate, sunt probe materiale, nu stiu cum pot scapa acesti oameni care, din punct de vedere politic, sunt, dupa parerea mea, expirati. Restul e treaba justitiei”, a conchis Tolontan.
„Mizeria de la MTS e doar varful aisbergului”
Desi se declara sceptic cu privire la existenta unor contracte intre „firma de apartament” angajata de MTS si cele cinci posturi TV (Pro TV, Antena 1, Realitatea, Antena 3, MTV) care ar fi difuzat stirile platite de minister, jurnalistul media Iulian Comanescu crede ca lucrurile „se vor inchide” la acest nivel. „Ma preocupa cel mai tare complicitatea dintre politicieni si media, care devine din ce in ce mai manifesta in Romania ultimilor ani”, a spus Comanescu.
„Mizeria care iese la iveala la MTS este doar varful aisbergului, fiindca o serie intreaga de astfel de complicitati se vad cu ochiul liber. Nu ai nevoie de monitorizari cantitative ca sa vezi ca Elena Udrea rade, canta si danseaza inclusiv in grila Pro TV, postul care pana nu de mult se tinuse departe de asemenea complicitati. (...) Recapituland, episodul «Ridzi» se poate rezuma asa: guvernul democrat cumpara spatii editoriale in massmedia libera, independenta, ba pe deasupra si dusmana, fiindca - de cate ori ne-a spus asta presedintele Basescu? -, mogulii vor sa distruga Romania si pe luptatorii anticoruptie din guvern cu trusturile lor de presa”, a explicat Comanescu.
Extrasele din contractele dintre MTS si Artisan Grup, o firma angajata pentru asigurarea „notorietatii”, dovedesc, potrivit anchetei publicate ieri de „Gazeta Sporturilor”, premeditarea aparitiei stirilor despre evenimentul „2 Mai - Ziua Tineretului” la cel putin cinci posturi TV. In perioada 1-4 mai (cu cateva zile inainte de debutul campaniei electorale pentru europarlamentare), statistica stirilor editoriale nemarcate publicitar, difuzate de posturile mentionate, plus Prima TV, National TV, TVR 1, TVR 2 si N24 (care nu apar in documentele MTS), arata astfel: 76 de stiri despre petrecerea din 2 Mai, 30 despre Ridzi, 14 stiri despre Ridzi si Elena Basescu.
In timp ce Consiliul National al Audiovizualului (CNA) a anuntat ca va lua, marti, o decizie privind eventuale incalcari ale Legii Audiovizualului, posturile TV neaga existenta unor contracte cu firmele angajate de MTS. Potrivit reprezentantilor acestora, posturile RTV si Antena 3 au beneficiat doar de contracte de publicitate pentru spoturile difuzate pe spatiile de publicitate. „Nu exista astfel de contracte. Stirile nu se fac pe baza de contracte”, sustine bossul Antenelor, Sorin Oancea.
Publicitate marca PSD
In iulie 2004, guvernul Nastase se pregatea intens pentru alegerile prezidentiale si parlamentare. De o atentie deosebita beneficia o mare parte a presei vremii, care urma sa reflecteze „obiectiv” activitatile partidului. EVZ publica atunci in premiera un document ce purta antetul Secretariatului General al Guvernului, prin care institutiilor din subordinea executivului li se cerea ca tot ce inseamna contracte de publicitate sa ajunga pe biroul lui Nastase, pentru aprobare. Cu alte cuvinte, premierul facea marea imparteala.
Aici sunt banii dumneavoastra
PNL a reclamat-o pe Ridzi la Parchet
Partidul National Liberal (PNL) a depus, ieri,o plangere penala, la Parchetul General, impotriva ministrului Monica Iacob Ridzi, pe care o acuza de delapidare si de abuz in serviciu contra intereselor publice. Anuntul a fost facut de presedintele PNL, Crin Antonescu, si de deputatul Alina Gorghiu. Liberalii reclama modul in care Ridzi a cheltuit 630.000 de euro pentru organizarea Zilei Tineretului. De asemenea, PNL va solicita Camerei Deputatilor sa dezbata si sa aprobe declansarea urmaririi penale impotriva ministrului. Acest lucru este considerat necesar intrucat Monica Iacob Ridzi este si deputat. Procedura presupune o ancheta parlamentara, urmata de un vot in plenul Camerei Deputatilor. In cazul in care deputatii decid urmarirea penala, presedintele Camerei il va instiinta pe seful statului pentru eventuala suspendare din functie. De altfel, liberalii au cerut, ieri, „demisia imediata” a ministrului tineretului si sportului.

Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2019
martie (3)
2018
martie (3)
mai (2)
2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000