Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
Fara rusine

Fara rusine

Unul din scopurile pentru care Traian Basescu se zbate sa salte Partidul Miscarea Populara peste pragul electoral este acela de a o multumi pe Elena. Pe Elena Udrea, dar mai ales pe Elena Basescu. Ca orice europarlamentar, fata cea mica a presedintelui Romaniei are un salariu anual de aproximativ 80.000 de euro. Elena Basescu primeste bani si pentru fiecare prezenta la sedintele Parlamentului European. Cate 270 de euro. La un curs de schimb de 4,5 lei, inseamna ca, pentru o zi de stat in Parlamentul European si de postat fotografii pe Facebook, EBA incaseaza 1.215 lei, cu 400 de lei mai putin decat primeste pentru o luna de munca un roman angajat cu salariul mediu pe economie. Premierul Romaniei, liderul PSD Victor Ponta, i-a asigurat un nou mandat de europarlamentar sotiei sale, Daciana Sarbu. Sotia prim-ministrului si fata liderului senatorilor social-democrati, Ilie Sarbu, ocupa un loc eligibil pe lista PSD. Presedintele Senatului Romaniei, liderul PNL Crin Antonescu, va avea grija ca sotia sa, Adina Valean, sa prinda inca un mandat de europarlamentar la alegerile programate in luna mai a acestui an. Daca stai sa-l asculti pe Traian Basescu, acesta iti va spune ca in cei 10 ani de zile de cand ocupa functia de presedinte a modernizat Statul Roman. in desele sale aparitii televizate, atunci cand nu-l ataca pe Traian Basescu, Victor Ponta declara ca economia Romaniei a prins aripi si ca lucrurile vor merge din ce in ce mai bine. Liberalii condusi de Crin Antonescu tocmai ce-au anuntat ca vor introduce o lege prin care profitul reinvestit nu va mai fi impozitat, ceea ce va duce la o inflorire a intreprinderilor mici si mijlocii. Cu toate acestea, primii trei oameni in Statul Roman isi trimit fiintele dragi in Parlamentul European. Nici Elena Basescu, nici Daciana Sarbu si nici Adina Valean nu vor sa ramana in tara lui Traian Basescu, Victor Ponta si Crin Antonescu pentru a se apuca de treaba, ca sa demonstreze ca poti trai bine si ca poti avea succes si in Romania. Chiar daca nu mai era nevoie, primii trei oameni in Statul Roman au aratat, inca o data, ca principala lor preocupare nu este sa le faca bine somerilor din Valea Jiului, pensionarilor din Galati, absolventilor facultatilor de medicina ori profesorilor care predau in sate izolate, ci sa-si aranjeze copiii si nevestele. Si fac asta fara niciun fel de rusine.

Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2019
martie (3)
2018
martie (3)
mai (2)
2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000