Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
DECIZIE ISTORICA. Parlamentul European a votat ridicarea vizelor pentru cetatenii Republicii Moldova

DECIZIE ISTORICA. Parlamentul European a votat ridicarea vizelor pentru cetatenii Republicii Moldova

ue moldova vize DECIZIE ISTORICA. Parlamentul European a votat ridicarea vizelor pentru cetatenii Republicii Moldova
ue moldova vize
Decizie istorica la Strasbourg unde Parlamentul European a votat astazi, in plenul reunit, regulamentul care va permite eliminarea vizelor de intrare pe teritoriul Uniunii Europene pentru cetatenii Republicii Moldova, informeaza UNIMEDIA. Europarlamentarii au aprobat propunerea de Regulament a Parlamentului European si Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 539/2001 de stabilire a listei tarilor terte ai caror resortisanti trebuie sa detina viza pentru trecerea frontierelor externe si a listei tarilor terte ai caror resortisanti sunt exonerati de aceasta obligatie. Astfel, Comisia a propus transferarea Republicii Moldova de pe lista negativa pe lista pozitiva a tarilor ai caror cetateni nu au nevoie de viza pentru a calatori in Spatiul Schengen. Comisia si-a motivat propunerea prin "progresele considerabile realizate de aceasta tara in ultimii trei ani si jumatate de dialog privind liberalizarea vizelor". In acest sens, cu ocazia summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius din noiembrie 2013, Republica Moldova a parafat Acordul de asociere cu UE si a devenit prima tara din cadrul Parteneriatului Estic care a indeplinit toate cerintele aferente Planului de actiune privind liberalizarea vizelor. "Republica Moldova a facut multe progrese. R. Moldova este prima tara din vecinatatea estica a UE care beneficiaza de instrumentul de facilitare a vizelor. Noi sprijinim perspectiva europeana a Moldovei, dar este important sa ne asiguram ca Moldova va continua acest parcurs european", a declarat, in cadrul dezbaterilor din PE, Marian-Jean Marinescu, raportor din umbra din partea PPE pentru proiectul de ridicare a vizelor pentru cetatenii moldoveni. Marinescu a mai spus ca Uniunea Europeana trebuie sa se implice in rezolvarea situatiei din Transnistria, in conditiile in care "actualul format de negociere 5 2 nu a reusit sa aduca rezultatele dorite". "Cred ca trebuie sa regandim acest format si cred ca UE ar trebui sa joace un rol mult mai important", a punctat europarlamentarul PDL. In opinia sa, Federatia Rusa trebuie sa inceteze presiunile asupra Chisinaului si "sa-si retraga trupele din Transnistria" pentru a lasa Moldova si cetatenii moldoveni sa-si decida singuri soarta. La randul sau, europarlamentarul ALDE Renate Weber a subliniat ca actiunile Rusiei au avut ca scop "intensificarea tensiunilor in R. Moldova astfel incat acestea sa aiba un impact negativ asupra economiei si asupra angajamentelor sale privind integrarea europeana". "Cu toate acestea, guvernul si poporul moldovean nu si-au redus eforturile pentru a promova valorile europene. Determinarea lor in vederea implementarii unor reforme dificile a ramas mare si au facut o alegere clara pentru integrarea europeana", a declarat Weber. Europarlamentarul PNL a mai spus ca liberalizarea vizelor pentru cetatenii moldoveni demonstreaza ca UE este angajata cu adevarat in vederea intaririi relatiilor cu tara lor. "Sa dovedim ca suntem mai mult decat o Europa a vorbelor si a promisiunilor, ca suntem o Europa a faptelor", a conchis Weber. Europarlamentarul PDL Monica Macovei a apreciat ca liberalizarea vizelor reprezinta "o rasplata" pentru eforturile cetatenilor moldoveni si pentru cele ale guvernelor proeuropene din 2009 incoace. Liberalizarea vizelor este "un beneficiu reciproc atat pentru cetatenii R. Moldova care vor lua contact direct cu valorile europene, cu regulile democratiei, cu valorile democratiei, cat si pentru noi, cei din UE, care ii vom cunoaste in mod direct". "Suntem foarte fericiti ca cetatenii R. Moldova vor calatori liber in UE foarte curand. ii asteptam cu drag si spun in final: sunteti bineveniti in UE. Va asteptam cu inima deschisa", a spus europarlamentarul PDL. Semnificatia liberalizarii vizelor pentru oamenii obisnuiti este considerabila, deoarece aduce "beneficii concrete" cetatenilor din Republica Moldova, multi dintre acestia detinand deja un pasaport romanesc, se arata in expunerea de motive. Pe de alta parte, UE are "la dispozitie o oportunitate majora pentru a trimite un semnal politic puternic catre Republica Moldova si a contribui la transformarea vietilor a milioane de oameni", se arata in textul rezolutiei legislative. "Eliminarea vizelor va reduce timpul de asteptare in fata consulatelor si costurile aferente calatoriei in spatiul Schengen. Va facilita contactele interpersonale - o conditie esentiala pentru dezvoltarea constanta a legaturilor economice, culturale, stiintifice si de alta natura si va intensifica, de asemenea, contactele intre oameni. Calatoria fara vize intruchipeaza in sine libertatea de circulatie, unul dintre principiile fundamentale ale Uniunii Europene. in acest context, procesul de aprofundare a relatiilor dintre Uniunea Europeana si Republica Moldova va contribui cu siguranta la imbunatatirea exercitiului justitiei si a nivelului de respectare a libertatilor fundamentale", se arata in propunerea adoptata. "Fara a aduce atingere statutului si situatiei privind Transnistria, de care raportoarea este pe deplin constienta, si subliniind faptul ca solutionarea chestiunii privind Transnistria nu constituie o conditie pentru liberalizarea vizelor, aceasta din urma va aduce beneficii cetatenilor care detin un pasaport biometric al Republicii Moldova, iar perspectiva sa europeana va contribui la solutionarea pasnica a chestiunii transnistrene", precizeaza rezolutia. Raportorul S&D Tanja Fajon (Slovenia) pe acest dosar considera ca aceasta liberalizare reprezinta "un instrument pentru stabilitatea" Republicii Moldova si "un moment istoric" pentru viitorul sau in Uniunea Europeana. In opinia sa, ridicarea vizelor este "importanta in special pentru cetatenii obisnuiti" care vor putea calatori mai usor in Schengen. Aceasta atrage insa atentia ca ridicarea vizelor nu inseamna ca moldovenii vor putea intra in spatiul Schengen pentru a munci, ci doar in scopuri turistice, pentru o perioada de 90 de zile. in plus, doar cei care detin pasaport biometric vor putea beneficia de aceasta masura. Potrivit raportorului, in prezent doar 15% dintre cetatenii moldoveni detin un pasaport biometric, dar numarul lor, cu siguranta, va creste. Pentru a obtine un pasaport biometric, moldovenii trebuie sa plateasca 39 de euro si sa astepte 30 de zile. Daca doresc sa-l obtina in trei ore, pretul este de 127 de euro. Tanja Fajon nu se asteapta la un aflux de cetateni moldoveni in spatiul Schengen, dupa ridicarea vizelor. Pe de alta parte, dupa ce in cazul unor tari din Balcanii de Vest - Serbia, Macedonia si Bosnia-Hertegovina - s-a inregistrat un numar mare de cetateni care au profitat de relaxarea regimului de vize pentru a cauta de lucru sau pentru a beneficia de asistenta sociala in tari precum Germania, Suedia, Belgia sau Luxemburg, autoritatile europene au introdus o clauza care permite statelor din Schengen sa reintroduca vizele, in cazul in care se confrunta cu un aflux mare de persoane dintr-o anumita tara. Comisia pentru libertati civile, justitie si afaceri interne (LIBE) a Parlamentului European a votat, la 12 februarie, in favoarea unei propuneri de eliminare a vizelor de calatorie pentru cetatenii moldoveni posesori ai unui pasaport biometric, potrivit unui comunicat al PPE. Dupa votul de joi va urma acordul Consiliului in aprilie si apoi publicarea in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. La 20 de zile dupa publicare, decizia de ridicare a vizelor va intra in vigoare.

Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2019
martie (3)
2018
martie (3)
mai (2)
2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000