Afacerile dubioase ale fratelui sau nu l-au costat electoral prea mult pe seful statului, fiind acoperite de fiecare data de izbucnirea altui scandal.
Presedintele Traian Basescu a reusit, pana acum, sa supravietuiasca, mediatic, scandalurilor declansate de afacerile fratelui sau, Mircea Basescu. De fiecare data, seful statului a beneficiat de aparitia altor subiecte fierbinti precum scandalul anticipatelor sau suspendarea. De fiecare data, presedintele a aflat din presa si i-a parut rau. Mircea Basescu a devenit celebru la sfarsitul lunii iunie 2005. Firma acestuia avea datorii la stat de 500 de milioane de lei vechi, potrivit dezvaluirilor facute de presedintele Grupului de Inves tigatii Politice (GIP), Mugur Ciuvica.
Mircea Basescu si-a “usurat” fratele de 5% la capitolul incredere. În iunie 2005, ca urmare a salvarii ziaristilor rapiti in Irak, Basescu era cotat cu 58,9% cota de incredere potrivit Insomar, pentru ca in urmatoarea cercetare, din iulie, sa ajunga la 54,5%. Presedintele avea sa fie salvat de refuzul lui Tariceanu de a-si da demisia, care a tinut agenda lunii iulie. În august, presedintele avea 59,7% cota de incredere.
Mircea, „baiat destept”
Relatia de sange cu Mircea Basescu avea sa il incomodeze, in continuare, pe presedinte. Pe 11 martie 2007, Ciuvica prezinta un contract pentru energie electrica „ieftina” semnat de Mircea Basescu, in calitate de director al firmei Plus
Food SRL, cu Energy Holding, patronata de Bogdan Buzaianu, unul dintre „baietii destepti” invocati in nenumarate randuri de seful statului. Acuzatiile au picat prost: Basescu tocmai intervenise telefonic intr-o emisiune la TVR in care era invitat Tariceanu, pentru a acuza faptul ca la guvern circula “sacose cu bani” menite sa faciliteze tocmai semnarea contractelor in domeniul energiei
.
Basescu a ajuns de la 49,3% in februarie 2007, la 40,9% in aprilie, cadere semnificativa, dar nu imputabila in totalitate fratelui. Presedintele a fost salvat de procedura de suspendare. În aprilie 2007, lupta cu “coalitia 322” l-a urcat la 55,2% in topul increderii, potrivit Insomar.
Doua lovituri in an electoral
În aprilie 2009, acelasi Mugur Ciuvica a dezvaluit ca in decembrie 2006 o firma detinuta in proportie de 85% de fiul lui Mircea Basescu a incheiat un contract de asociere in participatiune cu statiunea de cercetare din Constanta, institutie de stat. Mircea Basescu nu a mai suportat si i-a replicat sefului GIP cu o amenintare voalata: “Nu-i vom construi nici macar o casa de veci lui Ciuvica”. Traian Basescu de abia scapase de scandalul „Puiu” Popoviciu, iar „promisiunea” fratelui sau l-a „ajutat” sa scada de la 42,7% in martie la 39,2% in mai 2009.
Analistul politic Bogdan Teodorescu este convins insa ca, de data aceasta, Traian Basescu va fi afectat electoral de noul scandal privind firma de armanent, in care fratele presedintelui a fost implicat. “A avut o prima iesire corecta, cea cu fratii de care nu ai cum sa te aperi. Ulterior, a trecut la explicatii mai putin credibile, pentru ca e foarte putin probabil ca prese din tele sa nu fie informat de CSAT cu privire la aparitia unor firme in domeniul armamentului. (...) Suntem in proximitatea prezidentialelor, oamenii sunt mai atenti la astfel de lucruri, si scandalurile sunt mai greu de acoperit ca in trecut”, spune Teodorescu.
PARTIDUL LUCREAZA
Boc: nu s-au derulat afaceri, nu-i scandal
PDL-istii au facut tot ce au putut sa puna capac scandalului in care este implicat fratele pre sedintelui, Mircea Basescu. Dupa ce a anuntat un control-fulger, ministrul economiei Adriean Videanu i-a cerut, sambata, demisia lui Aurel Cazacu din functia de director general al Directiei Generale Industria de Aparare. Cazacu s-a conformat si si-a depus-o imediat. „Un gest bine-venit”, s-a grabit sa comenteze premierul Emil Boc, transformandu-se in avocatul din oficiu al lui Mircea Basescu.
Pledoaria: „Nu-i scandal atata timp cat nu s-au derulat afaceri” si ”niciun ban public nu a fost utilizat”. „Fratele presedintelui nu a facut niciun fel de afaceri cu arme sau armament prin nicio firma, si acest lucru este cel mai important. (…) Dar important este ca romanii trebuie sa stie ca niciun leu, niciun ban public nu a fost utilizat de firma fratelui presedintelui, in care era parte, pentru a face afaceri cu statul roman. Acest lucru e cel mai important. În rest, asta e”, a spus Boc.