Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
Criza partidelor

Criza partidelor

manifestatiille incep sa se transforme intr un protest fata de intreaga clasa politica de la jos basescu la pdl si usl aceeasi mizerie lista revendicarilor foto 29870 Criza partidelor
manifestatiille incep sa se transforme intr un protest fata de intreaga clasa politica de la jos basescu la pdl si usl aceeasi mizerie lista revendicarilor foto 29870
Apatia politica este, in Romania, prea extinsa pentru o democratie tanara. La orice sondare a opiniilor, partidele inregistreaza incredere redusa. Mass-media suspecteaza membrul de partid ca nu a reusit in altceva (profesie, afaceri etc.). Parlamentarii si demnitarii au proasta reputatie. Dincoace de aceste evaluari, ce pot fi discutate, realitatile sunt cele care ar trebui sa alarmeze. Romania este in criza – poate cea mai cuprinzatoare criza din epoca moderna a istoriei ei – iar criza de azi ia forme izbitoare: industrie restransa, mari suprafete agricole nelucrate, infrastructura invechita, salarii si pensii platite din imprumuturi, educatie in declin, emigratie crescanda, motivatie firava. Criza este grava caci reuneste toti acesti indicatori. Statistica nu poate farda, oricum ar fi sucita, efectivul scazut de lucratori, reducerea investitiilor, saracia tenace. De ce stau lucrurile astfel, iar corectarea situatiei intarzie? Este la indemana sa se acuze conjuratii, traditii neprielnice, lipsa de educatie, religia raspandita. Subiectul istoriei nu este insa anonim, caci totdeauna cineva a luat deciziile care au creat situatia de criza. in plus, Romania s-a bucurat dupa 1989 de cea mai larga independenta de decizie in ceea ce o priveste. Adam Smith spunea ca este destul ca natiunile sa fie libere ca sa-si ia decizii intelepte si sa se bucure de bunastare. Vedem bine ca nu este de ajuns. Ar fi, de asemenea, prea usor sa punem vina doar in seama catorva varfuri care au luat deciziile. in fapt, cineva a adus acele persoane in functiile respective si are partea de raspundere pentru criza. Nu ar trebui eludate, asadar, nici raspunderea celor care au decis si nici raspunderea celor care i-au adus la decizii. Putem cauta explicatia unei evolutii luand in seama legislatia, institutiile, moravurile, calificarea decidentilor. in situatia de astazi a Romaniei, fiecare dintre acestea si-a lasat urmele: legi incalcite, decizii improvizate, institutii deturnate de la misiune, educatie carenta, moravuri corupte, urcarea la decizii a celor slab pregatiti. Teza mea este insa aceea ca situatia actuala a Romaniei vine din starea partidelor, ce prezinta lacune peste care nu se va putea trece, daca se vrea o alta situatie. Nu doar partidele sunt vinovate de starea tarii, dar in democratie raspunderea cade in seama partidelor ce-i selecteaza pe cei care decid si, fireste, pe umerii celor care au luat deciziile. Cand vorbim de partide si de raspunderea lor, sunt inevitabile doua observatii. Prima o datoram lui Carl Schmitt, care a sesizat (deja in premonitoria sa capodopera „Die geistesgeschichtliche Lage des heutigen Parlamentarismus”, Dunker & Humblot, Berlin, 1923) ca democratia si parlamentarismul nu mai sunt legate si ca s-a produs o schimbare istorica plina de consecinte. Simplu spus, parlamentarul nu mai este dependent, dupa alegere, nici de cei care l-au ales si nici macar de constiinta proprie, ci pur si simplu de grupul parlamentar al partidului. Iar grupul este controlat de conducerea partidului si, pana la urma, de executiv, mai ales atunci cand partidul se afla la guvernare. Cu alte cuvinte, disciplina de partid a sufocat in practica reprezentarea democratica despre care se vorbeste in unele state moderne. A doua observatie este acum comuna: democratia inlocuieste autocratia, dar nu trece in omnicratie. Cum spunea Robert A. Dahl (in „On Democracy”, The University Press, New Haven and London, 1998), democratia in comunitati mari este inevitabil reprezentativa si presupune intermediari intre cetatean si guvern: „asociatii si organizatii independente, incluzand partide politice independente si grupuri de interese” (p.80). Ideea se poate formula mai ferm, recunoscand ca nu este democratie fara partide care reprezinta interesele si valorile grupurilor din societate. Chiar si mult citata „definitie minimala” a democratei, data de Norberto Bobbio (vezi „Le futur de la democratie”, Seuil, Paris, 2007, pp.108-111) – „decizie colectiva”, luata de un efectiv ridicat de membri ai grupului; aplicarea „regulii majoritatii”; existenta de „alternative reale” de decizie, drepturi (de exprimare, de reunire, de asociere etc.) ale membrilor”; „proceduri de decizie” –, presupune partidele, chiar daca nu le mai mentioneaza. La noi, se crede ca, avand partide, avem deja democratie. La propriu, democratia nu rezulta, insa, din existenta partidelor, ci, invers, partidele au ca sens exprimarea vointei politice a grupurilor in cadrul democratic. In situatia actuala din Romania, ar fi lamuritor sa se ia in seama nu numai „definitia minimala a democratiei”, ci si o „definitie minimala a partidului”. Legile noastre sunt atat de rau intocmite incat lasa in ceata tocmai notiunile pe care le angajeaza: nu se stie, juridic vorbind, ce este un partid, ce este o universitate, ce este un profesionist, ce inseamna constitutionalismul etc. Vazand ce se petrece in societati de referinta, se poate spune ca un partid in spatiul democratiei presupune: efectiv ridicat de membri inscrisi din convingere; proiect de schimbari si program de actiuni ce-i reuneste; o conceptie conturata asupra societatii impartasita; democratie interna; decidenti legitimati prin convingeri, formare si performante. Intrebarea care intervine irepresibil este daca partidele din Romania intrunesc criteriile „definitiei minimale”. Raspunsul este indoielnic. Iata argumentele. Nu este nimic jenant sa ai convingeri social-democrate, liberale, crestin-democrate sau de orice fel, de „dreapta”, de „centru” sau de „stanga”. O democratie ce-si merita numele le presupune. Democratia implica pluralismul, chiar daca inseamna mai mult. La noi prolifereaza, insa, in ultima decada, demagogia pretentiei de a fi „de dreapta”. Se prezuma, fara temei, ca „stanga” ar fi iremediabil compromisa, iar „dreapta” merita apriori respect. Faptul tine de subdezvoltarea politica si, desigur, civica in care s-a ajuns, care a inceput recent sa fie aratata cu degetul pe plan international, precum si de incultura unor opinenti, care isi mascheaza lipsa de competenta cu oportunismul parerilor. Problema mai grava in Romania este, insa, ca in partide se inscriu prea putini oameni de valoare, care, avand si alte posibilitati de viata, gandesc cu propriul cap si exprima interesul public. In consecinta, partidele sunt compuse in mare masura din cei inrolati in cautarea de avantaje (alocari financiare, cariera, aranjarea odraslelor etc.), mai curand decat din convingeri. Probele sunt la indemana. Vedem unii social-democrati imbogatiti peste noapte, care se sinchisesc de soarta dezavantajatilor doar cand le cer voturile. Vedem o seama de liberali care cauta sa-si aranjeze clientela pe seama statului, in loc sa creeze conditii favorabile initiativei particulare. Vedem crestin-democrati avizi sa nu scape ocaziile, care nu au nimic comun cu morala crestina a adevarului si a iubirii aproapelui. Atunci cand ajung la guvernare, cei mentionati fac de obicei altceva decat le cer valorile pe care le declara emfatic: unii social-democrati fac concedieri, o seama de liberali fac asistenta sociala, in vreme ce unii crestin-democrati vor sa fie vatafi la spolierea resurselor. Ca urmare a discordantei dintre vorbe si fapte, raman fara raspuns intrebari grave: cine ii reprezinta pe numerosii angajati aruncati in somaj? dar pe taranii care nu au unde sa-si valorifice produsele? dar pe functionarii lasati la bunul-plac al sefilor? dar pe zecile de mii de tineri care ingroasa randurile debusolatilor? dar sutele de mii de amarati care abia isi duc zilele, intr-o societate in care abandonul scolar, analfabetismul, apatia, coruptia si saracia se extind nestingherite? Pe de alta parte, discordanta dintre valorile pretinse si fapte incurajeaza indirect eseismul liricoid si istorismul fara orizont, tot felul de carieristi cu pregatire aproximativa simtind ca este ora lor. intr-o cultura, daca oamenii competenti (care exista si la noi, orice s-ar spune!) nu conceptualizeaza cu pricepere si raspundere, atunci isi face loc confuzia valorilor, acompaniata, cum se vede, de o „cultura a parerilor”, ce este calea sigura a baterii pasului pe loc. Pe scurt, partidele poarta la noi povara unei superficialitati care vine din compunerea lor. Ca urmare, ele se transforma pe nesimtite in niste asociatii care vor parghiile puterii pentru altceva decat valorile cu care se bat cu pumnul in piept. Faptul se vede bine nu numai in schimbarea peste noapte a culorilor politice, ci si, mai nou, in unanimitatile ridicole din reuniuni. Din cele mentionate rezulta drept consecinta slaba preocupare pentru articularea programelor de partid. Daca cineva ar face o examinare si-ar da seama ca nici nu prea se stie ce inseamna program de partid si cine raspunde de aplicarea promisiunilor electorale. Programele par sa fie, de altfel, pe cale de disparitie, daca termenul este luat in serios. Mai nou, se raspandeste prostul obicei de a nu mai formula in scris obiectivele si masurile propuse (scrisul putand fi supus mai usor controlului ulterior!) si de a pune totul in declaratii. S-a alunecat in „politica de vorbe” ce nu are de a face nici cu democratia, nici cu politica, ci este doar tinere la taclale a amatorilor de povesti. Grupurile sociale au, se cunoaste, optici diferite asupra evolutiei societatii. Dar aceste optici se cuvine ca partidele sa le ridice la rangul unor conceptii asupra dezvoltarii, ce se desfasoara pana la propuneri de masuri. Unde sunt conceptiile partidelor? Mai nou, congresele sau conventiile partidelor discuta sustinerea de candidati, nicidecum probleme ale cetatenilor si programe de actiuni. Argumentul fals, dar de succes la noi, din pacate, este acela ca abia ulterior vin programele si expunerile de conceptie. Cu exceptia a patru persoane, nici un fost demnitar al statului nu a tiparit in volum ceva de felul unei raportari a ceea ce a facut in mandat. De prisos sa mai spun ca elaborarile conceptuale si cultura teoretica ce creeaza, cum se stie, drumul spre cunoastere si viitor sunt dispretuite cu suficienta, din capul locului, ca pierdere de timp. Un partid traieste din dezbateri in jurul proiectelor proprii, care exprima valori si-i orienteaza pe decidenti. Aceste dezbateri s-au prabusit de fapt in partide si in jurul lor. Dezbaterile au disparut caci s-a prabusit democratia din partide. Ceea ce se acuza astazi – separarea democratiei de deliberare si dezbatere (vezi, de pilda, Pierre Mannent, „La raison des nations. Reflexions sur la democratie en Europe”, Gallimard, Paris, 2006, p.16) – la noi se ia ca ceva normal. Reuniunile (sedintele) sunt mai mult ocazii de informare asupra deciziilor deja luate, decat locuri de exprimare de opinii alternative, intre care se decide democratic. Cei care iau deciziile ies de sub controlul partidelor, incat mai nou isi promoveaza amicii pe o scara ce face din naravurile socialismului oriental abia o prefata. „Seful isi face echipa” este sloganul ce se atribuie, la noi, in mod abuziv democratiei insasi. Chestiunea meritului, atat de dramatic discutata in Romania, a fost uitata. Prabusirea dezbaterii a mers atat de departe incat candidatii la demnitati sunt examinati de mantuiala, insi nepregatiti trecand drept foarte buni. Deoarece nu functioneaza nici criterii si nici democratia interna a partidelor, decidentii sunt rezultatul conjuncturilor. Neavand valoare, multi se impopotoneaza cu titluri universitare, pe care le-au obtinut intrand in functii. Cum remarca odinioara Virgil I. Barbat, „la noi, politicienii ajung specialisti: ministrii de industrie, de lucrari publice, de instructie si asa mai incolo. In alte tari, specialistii ajung ministrii si uneori sefi de stat” (vezi „Dinamism cultural”, Lepage, Cluj, 1928, p.185). Am fi curiosi ce ar spune Tony Blair sau Gerhard Schröder sau Vaclav Klaus sau Laurent Fabius sau multi alti lideri de succes ai tarilor lor, care s-au dedicat administratiei publice, fara altceva! Pana una alta, rezultatele partidelor si ale deciziilor ultimei decade se vad cu ochiul liber si se traiesc din plin. Intr-o societate in care politica a preluat, ne place sau nu, conducerea evolutiei, iar deciziile depind de ceea ce genereaza partidele, nu va fi pas inainte fara a normaliza functionarea acestora. Poti sa faci politica de partid sau sa nu faci, dar de politici ale partidelor depinde viata fiecaruia pana la urma, incat subiectul merita o discutie aparte, fireste calificata.

Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2019
martie (3)
2018
martie (3)
mai (2)
2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000