Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
Consiliul de familie al PSD, inainte de divort

Consiliul de familie al PSD, inainte de divort

646x404 Consiliul de familie al PSD, inainte de divort
646x404
Absenta lui Crin Antonescu de la Consiliul PSD, ironiile la adresa lui si prezentarea portretului robot al viitorului candidat la prezidentiale ne arata ca USL a intrat in faza divortului, partajul incepand la impartirea bugetului. Consiliu National al PSD a fost o actiune in care s-a putut vedea foarte bine cum mai stau lucrurile in USL si care sunt liniile strategice pentru anul electoral 2014. Cateva aspecte mi-au atras atentia. 1. In primul rand, de remarcat a fost absenta lui Crin Antonescu. Dupa cum au tinut tot timpul sa ne convinga uselistii, Victor si Crin erau de nedespartit. Este posibil ca aceasta sa fie o strategie in maniera schizoida cu care ne-au obisnuit: daca Victor si Crin nu mai apar impreuna la asemenea evenimente, este posibil ca, pe un alt palier ontologic, relatiile sa fie foarte stranse intre Viorel si Constantin Laurentiu. Nici Daniel Constantin nu a participat la eveniment, fapt ce va starni, probabil, nemultumirea lui Gadea-Badea-Ursu-Grecu-Tudor-Dumitrescu-Stoicescu – intr-un cuvant, a lui Voiculescu. Sau Felix. Din acest punct de vedere, USL incepe sa devina istorie. Pentru moment, se pare ca cel ce conduce acest proces este Premierul Ponta. Dar nici Crin nu mai tine asa mult la USL, deoarece pentru el aceasta coalitie isi are rostul doar pentru a-l propulsa in cea mai inalta functie in stat. Or, sondajele arata ca este din ce in ce mai departe de Cotroceni. 2. Chiar daca fizic nu a fost in sala, Crin Constantin Laurentiu Antonescu a fost prezent la Consiliul PSD, dar sub numele de „unii” sau „aliatii”. Iata ce a declarat Mircea Geoana: „Nu exista Romanie debila decat in mintea unora. Cu o astfel de lipsa de incredere in propria tara si intregul popor, sa nu se trezeasca cumva unii ca alearga singuri si ies pe locul doi”. A urmat declaratia lui Victor Ponta: „Vreau sa va rog sa sprijinim un presedinte care sa fie al tuturor romanilor, sa ne reprezinte, sa fie cu adevarat un mediator… Avem nevoie de un presedinte pacificator si care sa sprijine Guvernul si Parlamentul. Sunt convins ca bataliile nu le castigam impotriva cuiva, aliati si adversari, cred ca PSD va fi pregatit pentru acest an special”. Mai departe, Premierul a trecut la o prezentare de sine, invocand capacitatea sa de dialog, misiunea sa de a aduce pacea in Romania etc. Deci, pentru prezidentiale nu va mai fi vorba de Crin, ci de Victor. Bineinteles, ca si Victor va avea de dus o lupta in partid. Din discursul sau, Mircea Geoana a dat de inteles ca nu a renuntat la statului de prezidentiabil, chiar daca a declarat ca „nu cere nimic”. Numai ca, neinspirat, a tinut sa repete formula din noaptea bucuriei fara suport, „Mihaela, dragostea mea!”. Cam riscant sa aduci aminte activului de baza al partidului momentul esecului. Prin toata prestatia sa din ultimii doi ani, Crin a dat un mare viitor la spate. Intelegand acest lucru, cred ca va juca mai departe cartea opozitiei, tinta nemaifiind Traian Basescu, ci cuplul coabitant Basescu-Ponta. Va veni o iarna grea, in care manipularile de la Antene nu vor putea tine loc de bani pentru plata facturilor, iar Premierul va trebui sa tina piept protestelor de strada si sa aiba raspunsuri pentru toate neajunsurile. Si pentru ca toate acestea trebuie sa poarte un nume, li se va spune „coabitare”. Tot ce i s-a pus in carca Presedintelui va fi transferat si pe umerii Premierului. Demersurile pentru configurarea altei majoritati au inceput deja, iar PNL va cauta momentul propice sa iasa de la guvernare inainte de prabusirea in sondaje a USL. 3. Un alt element semnificativ este faptul ca PSD dovedeste ca nu se poate remacheta, ca invitarea la congresul trecut a lui Adrian Nastase si aplaudarea lui la scena deschisa nu a fost o greseala, ci o constanta. Deci, lupta cu justitia va continua, iar cand pesedistii spun ca vor sa castige tot, se gandesc tot la ce s-au gandit Voicu si Voiculescu: la justitie. Dupa Adrian Nastase, care inca nu si-a incheiat socotelile cu DNA, se pregateste Liviu Dragnea. De aceea, Nastase a tinut sa spuna ca „in sistemul de Justitie vor trebui de asemenea clarificare lucruri importante”. 4. In fine, atmosfera din sala a fost departe de cea cu care se prezenta PSD pana acum. Nu stiu exact daca la eveniment trebuia sa participe mai multi membri. Daca nu, atunci sala a fost prost aleasa. De asemenea, au fost foarte timizi marii agitatori: Vanghelie, Mazare, Oprisan. Sa-i fi suparat planul de descentralizare al lui Dragnea? Este posibil. Poate ca nu degeaba Dragnea a inceput sa le promita primarilor mariri de salarii. Sa ne amintim de celebra expresie „Va mai dau o suta de lei!” Oare liderii PSD nu stiu ca primarii nu plang dupa salarii, ci dupa fonduri, ca ei nu au ce sa mai spuna in teritoriu, ce sa mai puna pe masa electoratului? Discursurile prelungi si glumitele nu mai prind, nu tin de foame. Sala goala si apatia participantilor arata ca a venit deja vremea unor prime concluzii, ca oamenii din teritoriu sunt nemultumiti. Antibasismul si lupta cu procurorii pentru a salva cativa lideri nu ii priveste si nu tine loc de resurse. Incercand sa spuna ceva memorabil, Nastase a formulat: „Am vazut ca USL a depasit etapa dragostei tumultoase si a intrat intr-o perioada mai relaxata, zodia casatoriei din interes”. Cred ca evaluarea este gresita: USL a fost o casatorie din interes pana acum, cand intra in faza de divort, ultima actiune fiind un firesc consiliu de familie pregatit din timp de tata socru. La impartirea bugetului, deja se vor trasa conditiile partajului.

Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2019
martie (3)
2018
martie (3)
mai (2)
2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000