Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
Cand Binele primeste un pumn in gura

Cand Binele primeste un pumn in gura

saracie buzau coruptie

 Cand Binele primeste un pumn in gura
Spuneam așa în urmă cu trei săptămîni: Acești oameni locuiesc acum într-o cameră de cca 15 mp. Dorm toți patru în patul pe care-l vedeți și care ocupă cam toată camera. Bucătăria lor e improvizată în hol, iar baia e la comun cu celelalte 16 familii din blocul comunist. N-au vrut să ne-o arate pentru că “s-a spart țeava” și ni s-ar fi făcut rău doar privind-o. Vestea bună e că ei vor fi beneficiarii uneia dintre cele 40 de case care se vor construi la #bigbuild2016. Între 3 și 7 octombrie. Ți se rupe inima, vă jur.

Uneori, din păcate, nu Binele învinge. Contracandidatul lui – despre care știți, bănuiesc, cît de multe fețe e capabil să ia – este cel care jubilează. Așa e toată viața noastră: o luptă ce nu se va sfîrși niciodată între Bine și Rău. Acestea fiind zise – aș fi spus mult mai multe, dar mă abțin – am să las comunicatul de presă dat de Habitat for Humanity pentru a explica de ce nu se mai construiesc anul acesta 40 de case pentru sărmanii din Buzau, orasul saraciei si coruptiei transpartinice.
Un mic amănunt, totuși: Primăria Buzau este condusă în urma alegerilor din iunie 2016 de un tip de la PSD, pe nume Constantin Toma.

"Habitat for Humanity România anunță cu regret amânarea evenimentului BIG BUILD, programat între 3 și 7 octombrie la Buzau. Evenimentul, prin care 40 de familii cu venituri mici primeau o locuință decentă în doar 5 zile, implica 800 de voluntari din SUA, Canada, Europa, Asia și România. BIG BUILD va fi reprogramat de îndată ce autoritățile locale vor elibera autorizația de construcție.
Angajamentul Habitat for Humanity față de cele 40 de familii rămâne neschimbat. Organizația face toate eforturile pentru ca familiile beneficiare să aibă o locuință decentă în cel mai scurt timp posibil. Kaufland România, partenerul strategic al proiectului BIG BUILD, va acoperi chiria unei locuințe sănătoase pentru toate familiile până când noile case vor fi gata.
“Ne pare rău că nu reușim să ajutăm în acest moment cele 40 de familii să aibă condiții decente de locuit. Totodată, suntem recunoscători pentru susținerea arătată de către partenerii noștri. Kaufland România a venit imediat în sprijinul familliilor cu o soluție astfel încât să poată locui decent până la mutarea în noile locuințe”, spune Gabriel Pascal, director interimar la Habitat for Humanity România.
“Amânăm evenimentul programat pentru perioada 3-7 octombrie și continuăm procesul de autorizare. Împreună cu echipa din regiunea EMEA și cu autoritățile locale vom depune toate eforturile pentru a putea construi locuințele sociale de care este atât de multă nevoie în Buzau”, încheie Pascal.
Având administrația publică locală ca partener, Habitat for Humanity România a avut toate motivele să creadă că va obține autorizația de construcție la timp. Schimbări în administrație și legislative au făcut imposibilă derularea evenimentului. După acordarea terenului prin Hotărâre de Consiliu Local, Habitat for Humanity România a făcut toate eforturile să schimbe funcționalitatea industrială a terenului alocat de municipalitate în cea rezidențială. În lumina acestor schimbări, singura soluție este amânarea evenimentului de construcție accelerată până la obținerea autorizației de construcție.
"





Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2019
martie (3)
2018
martie (3)
mai (2)
2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000