
160 DE ANI DE LA UNIREA MICA SI CE NU PREA SE SPUNE
Dubla alegere a colonelului Alexandru Ioan Cuza a dus la constituirea Principatelor Unite ca uniune personală. A fost o mişcare naţională inteligentă, care a pus Europa în faţa faptului împlinit.
Unificarea propriu-zisă şi denumirea de România nu au fost recunoscute, însă, pe plan internaţional decât după instalarea Principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, care avea să fie încoronat Rege în 1881.
De altfel, Cuza însuşi a consimţit, printr-o scrisoare, să abdice în favoarea unui principe străin, după ce uniunea personală derapa tot mai periculos spre un regim personal, pregătit prin lovitura de stat din mai 1964, când a dizolvat Adunarea legiuitoare. Ulterior, a luat măsuri autoritare, inclusiv de poliţie politică.
„Monstruoasa coaliţie” conservator-liberală s-a impus. Şi se impunea. Programul necesar de reforme degenerase în autoritarism. Principele Cuza a fost exilat pe viaţă, măsură la fel de excesivă ca şi abuzul lui de putere.
O figură importantă din istoria ţării, care, în timpul dictaturii comuniste, a fost idealizată. Istoriografia comunistă l-a victimizat prin prisma loviturii de stat „burghezo-moşiereşti” şi i-a elogiat reformele comunistoide.
În noaptea în care „monstruoasa coaliţie ” l-a înlăturat, era în pat cu amanta.
Oricum, pentru contribuţia lui naţională, e bine că are statuie. Bine ar fi să se restaureze şi statuia Regelui Carol I. Se pare, însă, că nu suntem în stare să ne restituim istoria: aşa cum a fost.
24 IANUARIE, O SCLIPIRE ISTORICĂ
Merită din plin sărbătorit evenimentul, fiindcă o atitudine atipică la români – adică, unitatea inteligentă – a făcut istorie.
La mulţi ani!
Dubla alegere a colonelului Alexandru Ioan Cuza a dus la constituirea Principatelor Unite ca uniune personală. A fost o mişcare naţională inteligentă, care a pus Europa în faţa faptului împlinit.
Unificarea propriu-zisă şi denumirea de România nu au fost recunoscute, însă, pe plan internaţional decât după instalarea Principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, care avea să fie încoronat Rege în 1881.
De altfel, Cuza însuşi a consimţit, printr-o scrisoare, să abdice în favoarea unui principe străin, după ce uniunea personală derapa tot mai periculos spre un regim personal, pregătit prin lovitura de stat din mai 1964, când a dizolvat Adunarea legiuitoare. Ulterior, a luat măsuri autoritare, inclusiv de poliţie politică.
„Monstruoasa coaliţie” conservator-liberală s-a impus. Şi se impunea. Programul necesar de reforme degenerase în autoritarism. Principele Cuza a fost exilat pe viaţă, măsură la fel de excesivă ca şi abuzul lui de putere.
O figură importantă din istoria ţării, care, în timpul dictaturii comuniste, a fost idealizată. Istoriografia comunistă l-a victimizat prin prisma loviturii de stat „burghezo-moşiereşti” şi i-a elogiat reformele comunistoide.
În noaptea în care „monstruoasa coaliţie ” l-a înlăturat, era în pat cu amanta.
Oricum, pentru contribuţia lui naţională, e bine că are statuie. Bine ar fi să se restaureze şi statuia Regelui Carol I. Se pare, însă, că nu suntem în stare să ne restituim istoria: aşa cum a fost.
24 IANUARIE, O SCLIPIRE ISTORICĂ
Merită din plin sărbătorit evenimentul, fiindcă o atitudine atipică la români – adică, unitatea inteligentă – a făcut istorie.
La mulţi ani!