Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
Viata lui Victor Ponta si Klaus Iohannis

Viata lui Victor Ponta si Klaus Iohannis

   Viata lui Victor Ponta si Klaus Iohannis
Din cele doua documentare a cate 50 de minute pe care Florin Iepan le-a realizat pentru Digi24, am aflat mai multe informatii relevante despre Victor Ponta si Klaus Iohannis decat ne-ar putea oferi orice dezbatere televizata. Pentru ca, adusi fata in fata, candidatii joaca inevitabil un rol, adopta o masca dincolo de care telespectatorul ar trebui sa caute calitatile si mai ales slabiciunile omului. Insa biografia nu minte, iar amintirile altora despre tine sunt mai cinstite, ca tendinta, decat imaginea pe care o vinzi in mass-media. Cel mai important lucru pe care l-am inteles din cele doua filme – o demonstratie ca se poate face jurnalism echilibrat care sa fie si atragator – este ca in finala prezidentialelor nu se infrunta doar doi politicieni foarte diferiti, ci chiar doua lumi, doua tipologii psihologice, sociale si culturale esentiale, pe care le intalnim in fiecare zi. 1. Victor Ponta e un lider (inclin sa scriu “innascut”). N-as fi crezut asta inainte de a vedea filmul. Si poate ca multi dintre dumneavoastra exclama acum – “Hai, ma lasi?”. Dar, inca din adolescenta, el e cel in jurul caruia se strang si pe care il urmeaza colegii in momente importante. Mama sa, Cornelia Naum, vorbeste despre “magnetism”, subiectiva ca orice mama, insa e intelept sa nu respingem aceasta posibilitate. Deci, Victor Ponta e “popularul” clasei: are acel ceva, curaj amestecat cu farmec, care se remarca in orice grup. In schimb, Klaus Iohannis e “mutalaul” – asa il descrie un fost coleg, “noi doi eram mutalaii clasei” -, e baiatul care tace si caruia ii si place sa taca, mai mereu retras, tocilarul, daca vreti, cel care isi vede imperturbabil de scoala, de datorie, de ale sale. Popularul versus tocilarul, aceasta e prima distinctie “categoriala” dintre cei doi. 2. Victor Ponta nu are rabdare. Asta e, de altfel, una dintre explicatiile faptului ca a ajuns prim-ministru la 40 de ani si candidat la presedintie la 42. (O alta cauza majora e, fara indoiala, racolarea sa de catre serviciile secrete, insa aceasta deriva din prima.) Dar nerabdarea sa, pentru cei carora nu le plac eufemismele, se numeste sete de putere. Ponta are o apreciere de sine atat de mare, incat considera ca i se cuvine. Cred ca el nu minte cand spune ca a votat cu Ion Ratiu in 1990. Iar disonanta sesizata perfect de mama sa – cum sa te duci la PSD cand noi am luat bataie in 13 iunie? – el o rezolva, ca orice persoana dornica sa acceada la puterea pe care e convins ca o merita, ei bine, acea disonanta el o traduce rational prin recunostinta fata de cei care i-au dat, ei si numai ei, sansa de a-si potoli setea. De cealalta parte, Klaus Iohannis e rabdatorul. Ia viata pas cu pas, temeinic, incepand de la decizia de a fi profesor (in detrimentul cercetarii in fizica nucleara, la care ar fi putut spera prin prisma rezultatelor din facultate), continuand cu cei 60 de kilometri de naveta cu bicicleta (Sibiu-Agnita) pe care ii facea in anii ’80 pentru a fi impreuna cu femeia pe care o iubeste si, in general, cu toti anii de profesorat pur, pana in ’98, fara nici o intentie de a face politica pana la momentul in care Forumul German il propune inspector general adjunct. Iohannis – povesteste o fosta eleva de-ale sale – era “profesorul cool”, de care multe fete se indragosteau pentru ca nu stiau ce ascunde sub chipul imperturbabil si zgarcit in zambete. Nerabdare versus rabdare, profesia ca rampa de lansare versus profesia ca vocatie, puterea ca scop versus puterea ca mijloc, acestea definesc a doua serie de dihotomii dintre cei doi finalisti ai prezidentialelor. 3. Victor Ponta – incep tot cu el pentru ca asta e ordinea in care am vazut cele doua documentare – e bucuresteanul prin excelenta, cel nascut si crescut in mijlocul evenimentelor. Metropola il invata sa se descurce, iar situarea in “buricul lumii” il obisnuieste cu aroganta de a sti cum merg lucrurile. De aceea e capabil sa-si modifice glasul cand vorbeste de la microfon in fata unor stadioane, de aceea dispretuieste cu uimire “incetineala” in raspunsuri a contracandidatului sau. Iohannis e provincialul tipic - rezervat, ba chiar stingher atunci cand ajunge in centrul atentiei, cand se intalneste cu o multime care, toata, se uita la el. Bineinteles ca aici se adauga gena de sas get-beget, descendenta culturala din acesti taciturni meticulosi, care nu se exteriorizeaza nici cand le moare cineva, dupa cum povesteste Emil Hurezeanu in film, si nu pentru ca n-ar suferi, ci pentru ca ei stiu ca asa se cade, sa nu-i deranjezi pe altii cu problemele tale, dar nici ei sa nu vina peste tine mai mult decat le ingadui. Daca ati trecut cu masina prin sate sasesti, stiti despre ce vorbesc. Ati vazut distanta de la drum la poarta si cat de inalte le sunt gardurile caselor: acolo e treaba lor, pe care si-o rezolva in familie. Capitala versus provincie, centru versus periferie, spatiu inchis versus spatiu inchis, multime versus ai tai, acestea sunt zonele celei de-a treia deosebiri de substanta. Sa mai zic? Sa mai zic ca Ponta e, cu siguranta, marcat de divortul parintilor si de sacrificiul mamei de a-l ingriji totusi, pana la moarte, pe barbatul de care se despartise? Sa mai zic ca Iohannis e, cu siguranta, marcat de deportarea bunicilor in URSS si, deci, n-are cum sa faca frumos inspre est? Ca, in ultima instanta, amandoi sunt niste copii mari, care au crescut in conditii grele, ca majoritatea, si carora le atribuim, hiperbolizand, atat bune, cat si rele inexistente? Votul de duminica e o alegere nu atat politica, ci mai ales umana, o taiere a unui batran nod gordian care se regenereaza de la sine. Dar, pana la urma, asta face jocul atat de frumos. Si daca n-ar fi ura adunata in ultimii ani si intetita in zilele recente, mai ca ne-am putea bucura ca de un spectacol, ca si cum ne-am privi dinafara, pasionati si patimasi pana vine vremea de mers acasa.

Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2019
martie (3)
2018
martie (3)
mai (2)
2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000