Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
Magistratii au hotarat ca Gigi Becali sa fie cercetat in stare de arest

Magistratii au hotarat ca Gigi Becali sa fie cercetat in stare de arest

Magistratii Judecatoriei Sectorului 1 au solicitat arestarea preventiva pentru Gigi Becali, dupa un proces care a durat mai bine de cinci ore. Alte patru persoane, printre care si Catalin Zmarandescu, au primit mandat de arestare preventiva pentru 29 de zile.

Acuzat de savarsirea a trei infractiuni de lipsire de libertate in mod ilegal, Gigi Becali a fost arestat preventiv de catre magistratii Judecatoriei Sectorului 1, insa decizia nu este definitiva, putand fi atacata de avocatii acestuia la Tribunalul Bucuresti.
Gheorghe Mateut, avocatul omului de afaceri, a declarat, la Realitatea TV, ca decizia a fost luata sub presiuni mediatice.
Potrivit acestuia, in dosar exista mai multe vicii de procedura. "In primul rand, s-a incalcat o procedura elementara de luare a masurii arestarii si anume ascultarea inculpatului in fata procurorului. Nu este admisibila o asemenea procedura in conditiile in care legea prevede termeni imperativi, ascultarea este obligatorie inaintea propunerii de luare a masurii arestarii preventive, iar masura nu poate fi luata daca inculpatul nu a fost ascultat de procurori si de judecator", a explicat avocatul Mateut.
"Probabil ca aceste prevederi legale s-au incalcat din cauza presiunii timpului exercitata asupra procurorilor. Acestia doreau obtinerea de mandat de arestare cu orice pret", a mai spus acesta.
Victor Becali a declarat in aceasta dimineata, la Realitatea TV, ca "decizia de arestare a lui Gigi Becali este aberanta, pentru ca avocatii omului de afaceri au spus ca nu exista probe la dosar, dar exista niste convorbiri inregistrate intre doua persoane care puneau la cale santajul lui Becali si de care procurorii nu au tinut cont".

"Gigi Becali a fost arestat dintr-o hotarare abuziva a judecatorilor. S-au facut greseli de procedura din partea politiei", a completat Victor Becali.
Acesta a mai precizat ca deja s-a facut recurs si ca lucrurile se vor rezolva la tribunal. Victor Becali a spus ca este increzator si ca se bazeaza pe nevinovatia lui Becali.
Reamintim ca Gigi Becali a fost retinut de procurori, joi, 2 aprilie, la ora 13.00, potrivit Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti, impreuna cu alte patru persoane, ulterior, fiind retinuta o a sasea persoana. "Cea de-a saptea persoana cautata de politisti nu a fost gasita", a declarat purtatorul de cuvant al Politiei Capitalei Christian Ciocan.

Becali a spus ca seful Politiei Capitalei ar fi facut un pact cu infractorii. "Sunt acuzat de privare de libertate, pentru ca bodyguarzii s-au dus si au luat masina si, cand i-au luat pe hoti la bar sa dea declaratii, acestia, ulterior, au facut o reclamatie ca i-am privat de libertate", a afirmat Becali.
Potrivit Politiei Capitalei, la data de 26 spre 27 ianuarie, in jurul orei 00.35, dispeceratul a fost sesizat, prin Sistemul National Apel Unic de Urgenta 112 ca, la intersectia strazilor Dr. Felix-Nicolae Titulescu, mai multi indivizi au blocat un autoturism aflat in trafic, i-au agresat pe cei trei ocupanti si, folosind forta, i-au introdus in portbagajul unui autoturism de teren. Totodata, s-a sesizat ca agresorii au folosit arme de foc.

Ocupantii autoturismului au fost dusi intr-un imobil din Pipera, unde au fost retinuti impotriva vointei lor timp de 3 ore, pe motiv ca au sustras autoturismul lui Becali, se arata intr-un comunicat al Politiei. Finantatorul Stelei nu a depus plangere la Politie pentru masina Mercedes care i-ar fi fost furata.
Gigi Becali este acuzat de savarsirea a trei infractiuni de lipsire de libertate in mod ilegal, la fel ca si celelalte cinci persoane retinute, joi, de politisti, a anuntat procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti.

Procurorii au intocmit referat cu propunere de arestare preventiva a inculpatilor pe o perioada de 29 de zile, dosarul fiind inaintat Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti.
"In motivarea pericolului pentru ordinea publica, s-a avut in vedere faptul ca, prin activitatea infractionala, inculpatii s-au erijat practic in organe de aplicare a legii, aspect ce contravine in mod flagrant principiului conform caruia nimeni - indiferent de statutul social - nu isi poate face dreptate singur", arata procurorii.
Cele trei parti vatamate sunt Adrian Stan, Nicolae Tinel si Stefan Margean.
Becali a refuzat sa dea declaratii la Politie deoarece in prezenta sa nu se afla niciun avocat, sustin aparatorii acestuia.
Joi seara, Gigi Becali si ceilalti cinci au fost dusi la sediul Judecatoriei Sectorului 1, pentru a fi discutata propunerea de arestare preventiva a acestora. Avocatii lui Becali au cerut ca procesul sa inceapa dupa ora 24.00, pentru a putea sa studieze dosarul. Procesul a inceput in jurul orei 01.00 si s-a desfasurat, timp de 3 ore, cu usile inchise.

Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2020
martie (2)
2019
martie (3)
2018
martie (3)
mai (2)
2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000