Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
Edith Piaf, o viata traita la extrem

Edith Piaf, o viata traita la extrem

Edith Piaf

 Edith Piaf, o viata traita la extrem
Reflectoarele se aprind. Lumina lor invaluie ca o aura trupul micut, fragil, care abia se ghiceste venind pe scena. Fara bijuterii, fara machiaj de scena, cu o rochie cenusie, infinge cu forta picioarele in podea, isi trece usor mainile prin parul tuns scurt, si incepe sa cante. Despre iubire, tristete, destine sfaramate si iubiri pierdute, amintiri fierbinti si clipe reci. Vocea ei puternica dezvaluie ani de cantari pe strada sau in cabarete elegante, dureri ale accidentelor, bolilor, drogurilor, sau alcoolului.

Copilarie nefericita

Este incredibil cata suferinta poate incapea in cateva file ale unei biografii celebre. Povestea cantaretei incepe, la propriu, pe strada, si se sfarseste cu un concert marcat de dureri atroce, dar si de stralucirea succesului pe marile scene ale lumii. Edith Giovanna Gassion a venit pe lume  pe 19 decembrie 1915, sub un felinar pe strada Belleville, intr-unul dintre cele mai sarace cartiere pariziene. Doi politisti sunt cei care ajuta la aducerea pe lume a celei care va deveni simbol al cantecului francez. Parintii micutei Edith erau cumplit de saraci: tatal, Louis Gassion, artist acrobat de strada, iar mama, Anita Maillard, alcoolica, din cand in cand prostituata, mai rar, cantareata prin cafenele sau la coltul strazii. Primul razboi mondial aduce cu sine abandonul fetitei: Louis se inroleaza, iar mama o ignora cu desavarsire. Dupa razboi, tatal se hotaraste sa o trimita pe Edith la bunica, madame Louise, proprietara unui bordel. Prostituatele aveau grija de ea, in pauzele cand nu aveau clienti. La un moment dat, in timpul unei crize de conjunctivita, fetita, in varsta de numai cinci ani, orbeste. Prostituatele inchid bordelul si se roaga pentru ea zi si noapte in biserica. Cateva zile mai tarziu, vederea ii revine. Minune dumnezeiasca implorata de ruga unor pacatoase. Tatal se reantoarce la ea in 1922, dar, in loc sa o trimita la scoala, o ia cu el la Paris ca sa-l ajute la spectacolele lui din strada. Intr-o zi, cand tatal se imbolnaveste, fetita se gandeste ca i-ar putea impresiona pe trecatori cantandu-le „ Marseilleza”. Si ea si cei cativa ascultatori generosi descopera darul minunat pe care-l primise de la mama sa: vocea absolut extraordinara. Stradutele vechi cu asezari saracacioase vor fi cele care vor purta pentru prima oara ecoul cantecelor interpretate de micuta comediana. Dar indatorirea ei principala era aceea de a trece printre cei cativa privitori, cu o palarie veche in mana, pentru a smulge cativa banuti.Strabate astfel, impreuna cu tatal sau, intreaga Franta, pana la inceputul anilor ’30. Dar gandul la o cariera muzicala ii infierbanta visurile si ambitia. La cincisprezece ani isi paraseste tatal si se angajeaza ca servitoare. Renunta insa destul de repede. Impreuna cu sora ei vitrega, Simone Berteaut, partenera de cursa pe viata,  colinda strazile cantand despre patimi si bucurii, despre libertate si inrobire. Canta in cafenele, hoteluri sordide, cazarmi militare. Intra in cercuri rau famate de hoti, criminali, prostituate, duce o viata plina de promiscuitate, cautand protectie in cercurile de pesti si afaceristi marunti.

Prima iubire, primul concert

In 1932 se indragosteste de un comisionar, Louis Dupont, caruia ii daruieste un copil. I-l face cadou, la propriu, fiindca nu are vocatie de parinte. La fel ca propria-i mama, Edith se simtea stanjenita de copil in cantarile pe strazile Parisului. Deseori o lasa pe micuta singura, astfel ca tatal este nevoit sa o ia cu el. Dar fetita moare, la numai doi ani, de meningita.Toate povestile de iubire ce vor urma in viata lui Edith Piaf vor semana cu modelul dezastruos al celei dintai: dragoste la prima vedere, pasiune, rutina, tradare si repede, foarte repede, inainte ca barbatul sa poata face ceva, despartirea. Pentru Edith, dragostea nu inseamna decat flacari mistuitoare. Restul, balast de care se debaraseaza fara sa stea prea mult pe ganduri. Urmatorul pe lista este un peste. Ca sa n-o forteze sa se prostitueze, ii da comisioane din ceea ce castiga pe strazi cu cantecele ei. Cand Edith se hotaraste sa rupa relatia, barbatul o impusca. Are noroc si scapa cu viata. Cu o astfel de viata, la limita pericolului si a promiscuitatii, cu siguranta ca ar fi avut parte de un destin cu totul nefericit, daca in drumul ei n-ar fi aparut Louis Leplee, proprietar de cabaret. El este cel care o descopera in timp ce ea canta la un colt de strada in cartierul Pigalle, in 1935. Impresionat de forta vocii o ia sub aripa lui ocrotitoare, transformand-o in numarul de senzatie al programului artistic din cabaret. El o numeste „ la Mome Piaf”, care in jargonul parizian insemna „ vrabiuta”. O invata miscarile scenice, ii fixeaza repertoriul.  Pentru primul spectacol isi tricoteaza singura o rochie neagra, tinuta care va deveni, asa cum spune chiar ea, o uniforma : „ sant un soldat si aceasta este uniforma mea”. Are un succes colosal. Urmeaza o campanie agresiva de publicitate facuta de Leplee care-i aduc lui Edith primele inregistrari, dar si multe celebritati ale vremii care vor canta in deschiderea spectacolului ei. Printre ei, Maurice Chevalier. Intotdeauna, insa, Edith a platit scump clipele de fericire. Nenorocul o loveste din plin: in aprilie 1936, Leplee este gasit impuscat mortal in apartamentul lui. Cu trecutul sau plin de relatii si activitati dubioase, Edith nu putea scapa de suspiciunile politiei. Presa de scandal ingroasa cu titluri mari si articole stufoase legatura ei cu cel asasinat. Chiar si dupa ce reuseste sa-si demonstreze nevinovatia, are mult de luptat cu efectele dezastruoase ale campaniei de presa atintite asupra ei. In timpul unui turneu realizat in afara Parisului, isi da seama ca are nevoie de ajutor pentru a-si reabilita imaginea si cariera.

Muzica pentru nazisti si prizioneri francezi

 La intoarcere ia legatura cu unul dintre cei mai faimosi compozitori, Raymond Asso, afacerist si veteran al Legiunii Straine. Se indragosteste fulgerator de ea. Isi asuma neconditionat refacerea carierei ei, ii schimba numele, din Edith Gassion in Edith Piaf, ii indeparteaza de langa ea pe toti cei care ar fi putut sa-i puna in pericol imaginea si cariera. Le invata, pe ea si pe sora ei cum sa se machieze, dar cel mai important, vorbeste cu ea despre copilaria ei pe strazi, despre incercarile si bucuriile pe care viata boema i le-a adus. Ii formeaza un repertoriu original care sa se potriveasca cu personalitatea puternica si vocea aspra, risipita in mii de nuante pline de dramatism a cantaretei. Incepand cu ianuarie 1937 inregistreaza unele dintre cele mai mari hituri ale sale: „ Mon Legionnaire”, „C’est lui que mon coeur a choisi”, „ Le petit monsieur triste”. Un an mai tarziu apare in deschiderea concertului lui Charles Trenet la ABC Theater. Succesul este covarsitor, iar Edith Piaf devine noua stea a muzicii franceze.

In toamna lui 1939, Raymond Asso este recrutat. Incepe cel de-al doilea razboi mondial. La inceputul anului urmator, Edith inregistreaza una din compozitiile proprii, „ L’acordeonist”. Compozitorul ei, Michel Emer, pleaca si el la razboi. Mai tarziu, in timpul ocupatiei naziste, Piaf il va ajuta pe evreul Emer sa fuga din Franta. In absenta lui Asso, incepe o poveste de dragoste cu actorul-cantaret Paul Merisse, de la care invata rafinamentul si cultura inaltei societati franceze. Pentru Edith cea ratacitoare de la un barbat la altul, dintr-un hotel intr-altul, iubirea lui pare un liman. Fac deseori spectacole impreuna, interpreteaza amandoi roluri in piesa intr-un act a lui Jean Cocteau „ Le bel indifferent”. Dar relatia lor incepe sa se deterioreze: Edith nu poate rezista prea mult intr-o relatie amenintata de uzura. Se muta impreuna cu sora ei intr-un bordel de lux. La acea vreme, Parisul era deja ocupat de nazisti, iar printre clientii prostituatelor se numarau deseori ofiteri Gestapo. Multa vreme Piaf a fost suspectata de colaborationism, sau, cel putin de o atitudine prietenoasa cu cu nemtii ocupanti. Canta pentru ei, participa la petreceri private, in acelasi timp in care se intalnea cu pianistul evreu Norbert Glanzberg si compunea cantecul-protest „ Unde sant micii mei prieteni?”. Nazistii i-au cerut sa inlature din repertoriul sau acest cantec, dar ea a refuzat. Piaf se foloseste de celebritatea sa si face cateva fotografii in lagarele de prizonieri francezi, prizonieri carora le trimite pozele cu autograful sau. Acestia isi decupeaza propriile chipuri din fotografii,  pe care le vor folosi ulterior in actele false cu care vor evada. Dupa razboi, multi dintre ei vor declara ca viata lor o datoreaza cantaretei. Inainte de sfarsitul razboiului, incepe diverse colaborari cu nume de marca din industria muzicii: textierul si jurnalistul Henri Contet, Marguerite Mannot, si ea autoare de versuri, colaborare care ii va aduce noi melodii de succes. Relatia cu Henri este scurta: el refuza sa-si paraseasca sotia, se despart, dar el continua sa-i scrie mult timp dupa aceea.

Edith si Yves

In 1944, il cunoaste pe tanarul si fermecatorul Yves Montand. Impresarul ei ii facuse rost de un contract de doua saptamani la Moulin Rouge. In deschiderea spectacolului aparea un cantaret, cu nume necunoscut in lumea muzicala. Edith il vede si se indragosteste de el, de talentul lui, de stangacia, timiditatea lui. Pentru prima data i se ofera sansa de a juca in viata cuiva rolul de Pygmalion: sub tutela ei destul de drastica, Montand devine, in mai putin de un an, unul dintre cei mai mari sansonetisti francezi. Evident si amantul lui Piaf. In aceasta perioada ea scrie versurile unuia dintre cel mai mari succese ale sale: „ La vie en rose”. Apar primele conflicte: el vrea sa se infrupte cu lacomie din visul stralucitor al gloriei deja dobandite. Ea se teme ca ar putea fi parasita. Si pleaca ea, prima, asa cum a facut-o de nenumarate ori. De atunci, din zilele primei iubiri, dupa moartea singurei ei fiice, suspecta de o crima pe care nu o infaptuise, capatase doua frici ingrozitoare: aceea de a fi parasita si de a dormi singura.

Marcel, iubire fara sfarsit

Porneste primul turneu in America. Detesta cluburile de noapte si ii este teama de reactia americanilor. La inceput, succesul abia palpaie: spectatorii, obisnuiti cu stralucirea si expansiunea vedetelor autohtone, par oarecum dezamagiti de aparitia mai degraba stearsa, trista a interpretei franceze. Se pregateste, dezamagita, sa se intoarca in Europa. Un critic important din New York scrie un articol extraordinar despre ea si muzica ei : atrage atentia intregii Americi asupra talentului ei, asupra muzicii si a versurilor, transformand-o peste noapte pe Edith Piaf intr-o celebritate. In acest timp il intalneste pe pugilistul francez Marcel Cerdan. O dragoste asa cum visase dintotdeauna, mistuitoare. Se iubesc cu patima, desi sant mai multe cele care le stau impotriva decat cele care-i unesc: el este casatorit, are copii, fac parte din doua lumi diferite. Scrisorile pline de dragoste si durerea despartirii au fost de curand publicate in Franta. „ Au trait unul pentru altul timp de mai multi ani: ea ii alegea hainele, ii organiza meciurile si il urma peste tot in deplasarile sale. Cerdan refuza contractele care il sileau sa se desparta de ea”, povesteste editorul francez. „ Nimic nu seamana cu cuvintele a doi amanti care au trait o pasiune nebuna. Scrisorile lor arata in ce masura se inlantuiau trupurile, cuvintele si destinele lor.” Scrisorile publicate dateaza din ultimele sase luni ale vietii lui Cerdan.

„Te iubesc nebuneste, anormal, fara cea mai mica urma de ratiune si nu pot face nimic. Este vina ta, esti magnific. Strange-ma in gand in brate si spune-ti ca nimic nu mai conteaza in afara de tine si de mine.” „Exista o singura Edith Piaf si am avut sansa eu, o sarmana bruta, sa fiu iubit de ea.” Din nou, insa, ca de atatea ori, Piaf plateste clipele de bucurie,  cu inima si trup sfasiate de durere. Pleaca in America. Ii scrie iubitului sau sa vina cat mai repede. Marcel se urca intr-un avion care-si va schimba pentru totdeauna destinatia, catre neant: in octombrie 1949, in insulele Azore, ramasitele pamantesti ale iubitului abia se ghicesc printre fiarele contorsionate. Piaf isi va reprosa toata viata:„ eu l-am omorat!”. Plange, infranta, disperata, inrobita de suferinta si sentimente de vinovatie. Pentru prima data, nu se grabise sa plece din iubire. Pentru prima data, moartea fusese cea care a hotarat in locul ei. Se refugiaza in alcool si droguri. Incepe sa experimenteze morfina. Nu putea urca pe scena decat dupa ce bea alcool sau lua droguri. Uneori isi injecta singura morfina prin haine, in culise, cu cateva secunde inainte ca spectacolul sa inceapa.„ In tot timpul asta era in mine  o nevoie de neoprit de a ma distruge”, va scrie mai tarziu. Apoi, cand am atins adancul abisului, cand toata lumea ma credea pierduta, am gasit destul de repede puterea de a ma ridica din nou”. Ii va dedica pana la sfarsit, in fiecare concert, piesa”L’Hymne a l’amour”. Dupa moartea lui, fratele sau Armand i-a oferit lui Piaf scrisorile pe care aceasta i le trimisese.

Prieteni si soti

In 1951 il intalneste pe foarte tanarul cantaret si compozitor Charles Aznavour, care devine urmatorul sau protejat. Spre deosebire de celelalte relatii, aceasta ramane pur platonica, dar nu mai putin profunda. Prietenia lor a fost un lung sir de dovezi de loialitate si iubire neconditionata. Aznavour era omul bun la toate: secretar, sofer, corepetitor. Ea il ajuta sa-si perfectioneze stilul, ii pregatea turneele, si a finantat inregistrarea primelor lui melodii de succes. Au fost amandoi victimele unui accident de masina. Piaf s-a ales cu o mana rupta si doua coaste fracturate.

In 1952 se casatoreste cu Jacques Pills, compozitor . Inregistreaza piese exceptionale, si joaca intr-un film, turnat la New York. Are concerte nenumarate pe coasta de de est a Americii. In 1953 se reantoarce la Paris, impreuna cu sotul sau. Acesta descoperise destul de repede dependenta ei de droguri si alcool. O forteaza sa se interneze de trei ori intr-o clinica de dezintoxicare. Edith Piaf incearca, face nenumarate eforturi sa revina la normal. Dar nu poate. Stie ca il va pierde pe Jacques, asa ca cere divortul inainte ca legatura lor sa se transforme intr-un infern. Imediat dupa divort, in 1955, sufera de un atac de delirium tremens si este internata in spital. In pragul disperarii, pleaca la Londra unde joaca intr-o comedie muzicala. Face operatie de pancreatita. Are forta, insa. Are o putere uluitoare si exact in acele timpuri in care suferinta era insuportabila, are cele mai mari succese: are concerte la Carnegie Hall si legendara scena Olympia din Paris.

Anii ’50 inseamna anii de glorie ai cantaretei: concerte explozive, cantece care devin imediat succese internationale. Perioade lungi de efort necrutator alternate cu zile de cure de dezintoxicare ii afecteaza grav sanatatea. In 1958, Georges Moustaki devine amantul sau. Este coautor al sansonetei „Milord”, care devine hit european. Topurile britanice, destul de exclusiviste, de altfel, includ pe primele locuri cantecul cu accente dramatice, extrem de impresionant. Mai tarziu, in acelasi an, cei doi au un accident de masina, in urma caruia Edith se alege cu rani grave pe fata. In 1960, in timpul unui concert la Waldorf Astoria din New York, vomita sange pe scena si lesina. Este internata de urgenta si i se face o operatie la stomac. Dar nu se opreste. Chiar si asa este hotarata sa-si termine turneele programate, si, din nou, lesina pe o scena din Stockholm. De data aceasta, medicii o obliga sa se reantoarca la Paris.

Se reintoarce, dupa o perioada scurta de convalescenta, in studiourile de inregistrare. Un compozitor celebru al Frantei i-a daruit melodia pereche a sufletului ei: „Non, je ne regrette rien”. O va canta nu numai pentru cei de atunci si pentru eternitate. Din cauza suferintei, a patimilor indurate, Piaf arata la 45 de ani ca o femeie trecuta de 60. In iarna lui 1961 il cunoaste pe cel care avea sa-i devina cel de-al doilea sot. Si ultimul.

Edith Piaf indragostita

E mai bine de  un secol de cind s-a născut la Paris. Povestea ei este copleșitoare, nu mai zic vocea. Derulăm mai jos un episod, unora poate esă li se pară cam melodramattic, dar pină la urmă e pus și simplu viață. Un dramatic accident de avion pe cursa Paris/New York s-a produs la 27 octombrie 1949. La bord, printre pasageri se afla și Marcel Cerdan, mare boxer, iubitul lui Edith Piaf. Se suise în ultima clipa în acea cursă Air France, chemedith piaf 4at de cintareață la NY.

Edith Piaf l-a întîlnit pe Marcel Cerdan în 1946 la Paris. Era deja o foarte cunoascută cintareață. După ani de sărăcie și anonimat, cariera ei decolase in anii 40 sub Ocupația germana. Acum avea nenumărate contracte, înregistrari și, firește, mulți bani. Marcel Cerdan (n. 1916 in Maroc ) inca nu își făcuse un nume mare, deși era cunoscut. Nu avea nimic aparent prin care să o încînte pe Piaf. Era boxer, căsătorit, avea patru copii. Nu fost un “coup de foudre” cum s-a spus mai tîrziu. Ce aveau cei doi în comun – extracția socială foarte modestă. Proveneau din păturile cele mai sărace, de la periferia societății și reuşiseră în viaţă, erau celebri si bogaţi.

edith piaf 8Abia în 1948 la NY cei doi se revăd și povestea lor se declanșează. Cintăreața devenise un adevărat fenomen, avea un succes fără precedent pe scenele franceze. Între timp Cerdan devenise o vedetă a ringurilor de box, campion etc. Declicul între ei se produce pe cînd Edith Piaf cinta la New York, la cabaretul “Le Versailles”. Se întîmpla la 14 ianuarie 1948, cind Cerdan vine să o asculte. A urmat o poveste pasională pe care presa lacomă de indiscreții a surprins-o in toate episoadele ei. Rubrica de monden avea ce scrie. O poveste intre marele campion Cerdan și cîntăreața cea mai en vogue a Franței furniza știri cu nemiluita. Momentul culminant al popularității cuplului lor survine cînd Cerdan devine campion mondial la categoria edith piaf 3mijlocie, invingîndu-l pe Tony Zale prin KO in repriza a 12-a la 21 septembrie 1948. Cerdan devine un idol al Franței. Detaliul cu căsătoria boxerului și cei patru copii lăsați la Casablanca de unde era originar, a fost trecut cu vederea pentru a nu micșora în vreun fel romantismul poveștii. Piaf a scris un cîntec devenit imediat un mare succes, ”Imn Dragostei”

Povestea totuși nu a durat o viață, nu s-au căsătorit, cum plănuiau. Nu pentru că vreunul din ei și-ar fi găsit alt partener, sau în urma vreunui scandal. De fapt, ”i-a despărțit moartea” spune o formula prea tocită. Cerdan a boxat la Chicago cu Jack la Motta (eroul din filmul Regging Bull cu Robert de Niro ) și a pierdut in runda a zecea. A fost ultimul lui meci. Trebuia să lupte într-o partida de revanșă, dar viața lui s-a frînt. La 28 octombrie 1949, la rugămintea ei, Cerdan se sedith piaf 5uia într-un avion să ajungă la NY traversînd oceanul pentru a o întîlni. Ceasul rău ! O legendă spune că Cerdan a insistat să primească un bilet. Cursa era deja vindută și numai faptul că un pasager a renunțat la locul lui, a făcut ca boxerul să urce în acel avion Air France, tip Lockheed L-749 Constellation. S-a prăbușit deasupra insulelor Azore. In accident au murit toți cei 11 membri ai echipajului și 37 pasageri.

Vestea morții tragice a lui Marcel Cerdan, marele campion care combătuse pugiliștii americani la ei acasă, a fost un mare șoc și a provocat o mare emoție. Edith Piaf a purtat doliu după el și apoi toată viața l-a pomenit mereu. După spusele ei, edith piaf 7Cerdan a fost marea ei dragoste. Acel nimb de tragedie, moartea unui mare campion in plină glorie, în toiul unei povești de iubire, a fost exploatat de presă pină la ultima picatură. Presa este avidă de senzațional, cititorii la fel, sunt dornici să se impresioneze cu și fără motiv. Acum aveau unul. Dincolo de rubricile mondene, de scotocitorii prin detaliile biografice, povestea a rămas pină azi.

In 1983, Claude Lelouch a făcut un film despre povestea lor de dragoste ”Édith et Marcel” unde rolul boxerului a fost jucat chiar de fiul lui. Figura lui Cerdan mai apare în filmul despre viața cintăreței din 2007 “La Vie en rose” văzut și la București de multă lume. (fișă de roman – Partida de vinătoare).

 Adio, Edith

Theo Lambouka, un grec cu varsta jumatate din a ei. Il iubeste, iar el o ingrijeste cu devotament. Barfele ii inconjurau: nimeni nu putea crede ca un tanar frumos poate fi indragostit de o femeie cu ani multi si macinati de abuzuri si suferinte. Il invata sa cante, ii gaseste nume de scena – Sarapo, adica te iubesc in limba greaca. Iubirea lui o ajuta sa-si regaseasca puterile. Se casatoresc in octombrie 1962, iar Piaf isi reia cariera artistica. „ Pentru mine, cantecul inseamna marea evadare”, le marturiseste prietenilor. Canta impreuna „ A quoi ca sert l’amour” . Urmeaza ultimele concerte pe scena Olympia. In ciuda slabiciunii fizice – intr-una din seri abia se mai putea tine pe picioare – vocea lui Piaf rascoleste sufletele celor care o asculta. Dupa o alta serie de concerte si inregistrari, la inceputul anului 1963 Edith Piaf intra in coma. Are cancer. Sarapo impreuna cu sora ei o duc la resedinta lor din riviera franceza, pentru a o ingriji. Are dese momente de pierdere a cunostiintei. Pe 10 octombrie 1963, la varsta de 47 de ani, cu ochii umeziti de lacrimi, moare, in aceeasi zi cu Jean Cocteau, marele ei prieten dramaturg. Trupul ei a fost dus in secret la Paris. Arhiepiscopul de Paris a refuzat sa-i faca slujba de inmormantare, din cauza trecutului ei mult prea indepartat de rigorile crestine. Dar pentru ea s-au rugat peste 40.000 de oameni veniti la cimitirul Pere Lachaise. Prieteni, iubiti, soti, compozitori, artisti, necunoscuti, anonimi indragostiti de muzica ei au venit sa o conduca pe ultimul drum.

Edith Piaf n-a murit. Se odihneste doar putin, revine mereu, in orice colt al lumii unde se aud primele acorduri, apoi vocea grava, cu umbre de tristete si bucurii frante. Ne canta cand vrem ragaz de cateva clipe in iubire sau dor.



Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2018
martie (3)
mai (2)
2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000