Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
Destramarea mitului

Destramarea mitului

Perceput mai ales ca baiat simpatic si playboy, cu pasiuni si interese in zona automobilistica, Calin Popescu Tariceanu a fost introdus in politica de tatal sau vitreg, Amedeo Lazarescu, cel care nu-i acorda, totusi, prea multe sanse. Oricum, nu i-ar fi trecut prin cap venerabilului liberal ca fiul sau adoptiv ar putea sa ajunga vreodata presedinte de partid si prim-ministru. Nu cred ca si-a imaginat asa ceva nici chiar Calin Popescu Tariceanu, mai ales dupa trecerea sa meteorica printr-un guvern celebru pentru ineficienta sa (Ciorbea) unde a ocupat pentru scurt timp postul de ministru al Industriei, fiind remaniat cu prima ocazie si cu renumele ca fiind cel mai slab ministru care s-a perindat pe la Palatul Victoria.
Viata are insa intorsaturile ei curioase. Cand s-a format Alianta DA, rolurile erau bine definite: Basescu urma sa mearga pentru sefia Guvernului, iar Stolojan la presedintie. Numai ca s-a intamplat ce s-a intamplat: Stolojan s-a retras, Basescu a lacrimat si s-au inversat rolurile, pentru ca sondajele, oricum, nu-i dadeau prea multe sanse presedintelui liberal, iar Basescu era specialist in finisuri electorale fulminante. Si pentru ca „Draga Stolo” devenise indisponibil pe toate planurile, locul sau trebuia luat de cineva. Culmea este ca un partid aflat mai mereu intr-o situatie de exces, in materie de lideri, precum PNL-ul, s-a gasit, de data asta, in imposibilitatea de a avea un inlocuitor marcant pentru Stolojan. Stoica nu mai dorea sa iasa in fata, venerabilii se retrasesera de frica CNSAS-ului, iar „baietii destepti” preferau sa-si vada de afaceri, mai intai. Tariceanu a aparut, mai degraba, ca o solutie de avarie, decat ca o directie strategica. Mediocritatea lui convenea si colegilor de partid, care gandeau ca le va fi usor sa-l schimbe cand lucrurile se vor linisti, si lui Basescu, vaduvit de atributii executive in noua sa pozitie. Spiritul de echipa a Aliantei nu i-a supravietuit prea mult lui Stolojan. Imediat dupa victoria in alegeri, democratii au simtit ca trebuie sa refaca handicapul raportului de forte convenit pentru alegeri, iar Basescu a decis ca trebuie sa preia conducerea si sa-i indrume pasii necoptului premier pe drumul cel bun. Numai ca, intre timp, pasii acestuia fusesera deja decisi de „grupul de interese” care fiinta de multa vreme, dar pe care Elena Udrea l-a dat in vileag abia dupa celebra intalnire de la Snagov. Pe tot parcursul ascutirii „luptei de clasa” dintre palate, avand ca motiv, mai intai, refuzul lui Tariceanu de a demisiona pentru a se putea face alegeri anticipate (care ar fi adus PD-ul pe prima pozitie!), iar apoi disputele tot mai acute dintre membrii celor doua partide din guvern, rezolvate doar de eliminarea finala a democratilor de la guvernare, pozitiile celor doi au devenit ireconciliabile.
In tot acest interval Tariceanu a beneficiat de o perceptie publica avantajoasa, el aparand ca cel care se opune tendintelor totalitare ale unui presedinte avid de putere. Premierul a facut constant impresia unei persoane ponderate, dornice sa evite scandalurile, dar care in final nu se lasa calcata in picioare si care se dedica rezolvarii problemelor reale ale guvernarii, in timp ce presedintele nu face altceva decat sa caute scandal cu lumanarea.
„Afacerea Sterling” este cea care ridica valul de pe mitul „Tariceanu” si poate avea ca rezultat dinamitarea intregii sale cariere politice. Apare, astfel, mai limpede faptul ca Basescu nu vorbea aiurea cand pomenea de „grupurile de interese” carora le era aservit seful Guvernului. Probabil incepe sa se inteleaga faptul ca in spatele declaratiilor si a formulelor de lucru ale premierului se ascundea o adevarata „industrie” menita sa aduca profituri premierului si prietenilor sai, din zone esentiale ale economicului, mai putin accesibile marelui public. Aparatul guvernamental lucra din greu, producand reglementari care nu aveau alt scop decat sa legalizeze loviturile de maestru ale „baietilor destepti”, dintre care multi erau pusi chiar pe posturi-cheie din aparatul guvernamental.
Tariceanu apare acum ca organizatorul din umbra al unui jaf sistematic, a carui amploare va putea fi estimata doar dupa ce vor fi scoase la lumina alte manevre oculte derulate in spatele usilor inchise. In aceasta perspectiva, coruptia de pe vremea lui Nastase incepe sa apara ca o treaba de amatori, lipsita de abilitatea si de curajul de a da adevaratele „tunuri”.


Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2019
martie (3)
2018
martie (3)
mai (2)
2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000