Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
Ca orice curva care se respecta, Gigioaca da din casa

Ca orice curva care se respecta, Gigioaca da din casa

Epopeea numirii unui nou director la APIA se apropie de sfarsit, iar jokerul scos din mana de sforarii din PSD este Nita Emilian, fost director adjunct al intitutiei pe vremea cat directoarea adjuncta a fost in concediu post natal, venit de undeva din zona petrolului de la Berca de unde a plecat in urma unui scandal. Cu alte cuvinte, candidatul dat ca sigur pentru acest post, George Sava, finul lui Gabriel Mihascu, un apropiat al sefului PSD a fost lucrat chiar din interior si nu mai are nici o sansa sa ocupe postul mult dorit. Bataia pentru directoratul APIA este ciolanul de ros, bineinteles, Agentia fiind cea prin care trec milioanele de euro pentru agricultori, in special subventiile pentru suprafetele de terenuri, de cele mai multe ori nelucrate dar pentru care se incaseaza la greu. Ca sa scape, deputatul auto si sef la PC a dat-o cotita, mai ales ca mai marele sau coleg de USL i-a cerut socoteala. Si a venit cu CV-ul lui Nita Emilian, prezentandu-l in fotocopie si sustinand ca s-a trecut peste capul sau iar Bucurestiul e cel care a decis. Deci, ca orice curva care se respecta, Coman a dat din nou din casa pentru a scapa basma curata, desi sursele noastre spun ca nici el, alaturi de Popescu, nu ar fi strain de preferarea acestui candidat, cu care s-a intalnit chiar saptamana trecuta la o carciuma din Bucuresti. Unde ca de obicei, nu a platit, lasand interlocutorul sa bage mana in buzunar. Actuala directoare, Claudia Stelea, va trece pe functia imediat urmatoare, aceea de director adjunct al APIA, cu sprijinul neconditionat al… deputatului auto, care i-a promis functia in cauza daca ramane la PC. Numai ca, scandalul acestei numiri va izbucni curand in alianta, si e foarte posibil ca la Buzau, din acest motiv, USL sa se rupa inainte de a se produce cutremurul inevitabil de la nivel central, pentru ca toata lumea e nemultumita, incepand cu seful PSD. Caruia deputatul auto, mai nou, nu-i mai raspunde nici macar la telefon.

Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2019
martie (3)
2018
martie (3)
mai (2)
2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000