Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
De ce iubesc Buzaul! O calatorie in tara vulcanilor, a chihlimbarului si a legendelor despre uriasi

De ce iubesc Buzaul! O calatorie in tara vulcanilor, a chihlimbarului si a legendelor despre uriasi

Buzau

 De ce iubesc Buzaul! O calatorie in tara vulcanilor, a chihlimbarului si a legendelor despre uriasi
Buzăul poate fi descris ca o Românie în miniatură, deoarece are toate formele de relief, asemenea ţării noastre. Dealurile şi munţii din Curbura Carpaţilor ascund adevărate comori pentru iubitorii de călătorii în natura sălbatică, pentru pasionaţii de sejururi neconvenţionale, de fapt, pentru toţi turiştii. Un adevărat basm umple o nouă filă în ”125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă”, cea mai frumoasă campanie Adevărul.

Cine nu a auzit de Vulcanii Noroioşi, unici în Europa, de Muzeul Chihlimbarului, de la Colţi, singurul loc din România unde au fost mine de extracţie a preţioasei răşini, de Aşezările Rupestre, de la Aluniş şi Bozioru. Pe toate acestea le poţi vizita într-un singur weekend, parcurgând un circuit de aproximativ 300 de kilometri.

Dacă vii dinspre Capitală, este recomandat să pleci pe traseul turistic de pe Valea Buzăului, de la Vulcanii Noroioşi, care sunt de fapt primul punct din salba de obiective care îşi aşteaptă vizitatorii. Din Buzău, sunt aproximativ 20 de kilometri de parcurs, pe DN 10, până la Berca, apoi indicatoarele te ghidează cu precizie către formaţiunile geologice de la Pâclele Mari şi Pâclele Mici.

Vulcanii Noroioşi, magnet pentru turişti din toată lumea

Conurile vulcanilor de noroi şi pământul arid din jurul lor, peisajul selenar, în ansamblu, în care aluviunile au săpat cratere adânci chiar de doi metri, compun un peisaj unic, atractiv atât pentru turişti, cât mai ales pentru profesioniştii din domeniul fotografiei.

Intrarea în rezervaţia naturală costă 4 lei pentru adulţi însă există reduceri şi chiar gratuităţi pentru studenţi şi copii. Mai este bine de ştiut că la vulcani poţi mânca o ciorbă bună şi ieftină, la numai 6 lei, la pensiunea din imediata vecinătate. Dacă îţi doreşti ceva mai elaborat, însă, mergi la Hanul Moara Veche, din Berca, acolo unde începe drumul spre Pâcle.

Ghid pentru turişti este Dumitru Roşu, custodele rezervaţiei, care îţi explică, aşa cum a mai făcut-o de mii şi mii de ori, că „vulcani noroioşi sunt formaţiuni create de gazele naturale care ies de la 3.000 de metri adâncime, traversează un sol argilos şi apoi pânza freatică şi împing spre suprafaţă apa amestecată cu argilă”.

De foarte mulţi ani, Vulcanii Noroioşi de la Pâclele Mari şi Pâclele Mici sunt cele mai puternice argumente pentru turiştii din ţară şi din străinătate pentru a alege să viziteze judeţul Buzăul. În fiecare lună, spune custodele, cel puţin cinci mii de vizitatori admiră craterele şi faliile adânci săpate de scurgerile de noroi.

Situaţi în Subcarpaţii de Curbură, Vulcanii Noroioşi de la Pâclele Mari şi Pâclele Mici reprezintă una dintre cele mai interesante rezervaţii mixte din ţara noastră. Variante de cazare sunt atât în imediata vecinătate a rezervaţiei, într-o pensiune cu patruzeci de locuri, dar şi la câteva localuri din Berca, localitate aflată la zece kilometri distanţă de Vulcani.

Aproximativ 40 de minute sunt suficiente pentru a admira şi afla totul despre Vulcanii Noroioşi. Pentru reluarea circuitului, trebuie să revii pe DN 10, apoi să te îndrepţi spre oraşul Nehoiu.

Ţara Luanei, locul unde istoria se confundă cu legendele

Babele de la Ulmet şi Aşezările rupestre de la Bozioru sunt următoarele obiective al itinerariului de pe Valea Buzăului. La Bozioru se ajunge după o jumătate de oră de mers cu maşina. Atenţie, de la Unguriu trebuie virat uşor la dreapta, pe DJ 203L, spre Pârscov. Pentru a ajunge la Babe sau la chiliile săpate în stâncă, este bine de ştiut că mare parte din drum se parcurge pe jos, recomandabil cu un ghid din zonă. Diana Gavrilă este una dintre călăuzele cele mai bine documentate şi la ea se poate ajunge uşor, la indicaţiile oricărui sătean din Bozioru.

Porneşti spre legendara Ţară a Luanei, cu speranţa de a descoperi un tărâm mitic, învăluit în misterul legendelor amintite ades în cărţile profesorului Ilie Mândricel sau, mai recent, într-o carte a Dianei Gavrilă, cei care au scos din anonimat comuna Bozioru.

În zonă circulă numeroase legende despre o veche populaţie de uriaşi, cum că aici ar fi existat Ţara Luanei, care era populată de extratereştri şi chiar relatări despre dispariţii misterioase. Sunt poveşti pe care le auzi la tot pasul, mai ales din gura călăuzelor, şi pe care fiecare le percepe în felul său.

Iar dacă vii în zonă, tocmai atras de aceste mituri, te trec fiorii la vederea fiecărei ciudăţenii a naturii de care dai la tot pasul. Ca să ajungi la Babe, ai de urcat preţ de 20 de minute către creasta cu ciudatele formaţiuni stâncoase. O piatră perfect rotundă anunţă apropierea de suratele mai mici ale Babelor din Bucegi.

Curenţii de aer, ploile dar şi mâna lui Dumnezeu au făurit de-a lungul anilor, pe creasta unui deal din apropiere, o formaţiune stâncoasă extrem de stranie, compusă din pietre rotunde, parcă şlefuite de un meşter pietrar. Localnicii dar şi primii geografi care au luat contact cu aceste stânci le-au numit Babele de la Ulmet, pentru că seamănă izbitor cu cele din Masivul Bucegi.

După o luptă aprigă cu mărăcinii, turiştii care ajung în zonă pot admira frumuseţea stâncilor în formă de ciuperci frumos şlefuite parcă de misterioşi meşteri pietrari. Cea mai înaltă dintre babele de la Ulmet are doi metri.

Ciudat este că formaţiunea stâncoasă se află pe un platou de nisip, izolat, iar unele dintre stânci sunt perfect ovale, în timp ce altele au forma unor farfurii zburătoare. Frapează însă unele forme perfect rotunde ale câtorva stânci care stau pe jumătate îngropate în nisipul moale din vârful dealului, aruncate parcă în urma unui război între titani.

Dacă te fură peisajul şi uiţi să îţi continui itinerariul propus, pentru a înnopta, află că aproape de centrul comunei se află o pensiune cu cel puţin şase camere şi câteva gospodării ale localnicilor, care s-au obişnuit deja să găzduiască turişti. Aici, călătorii sunt trataţi numai cu mâncare naturală.

Tot din Bozioru se poate pleca în excursie spre ansamblul bisericilor rupestre, complex de vestigii răspândite pe un areal de câţiva zeci de kilometri, în împrejurimile comunelor Bozioru, Colţi, Cozieni şi Brăeşti.

Aşezămintele rupestre sunt accesibile pe jos sau cu calul, iar ca să ajungi la cele mai importante dintre ele, îţi trebuie o rezervă semnificativă de timp. Arealul este sălbatic şi vast, adesea marcajele şi hărţile dovedindu-se inutilizabile. Din păcate, pe alocuri lipsesc traseele turistice, însemnările, indicatoarele şi de aceea este mai mult decât necesar ajutorul unei călăuze.

Primul obiectiv care îţi iese în cale este „Peştera lui Dionisie Torcătorul”, care datează din Evul mediu timpuriu şi se află la altitudinea de 715 metri. Apoi, se mai urcă aproximativ 20 de minute, până la „Peştera lui Iosif”, o fostă bisericuţă săpată în piatră. Aici a fost altarul unde se rugau sihaştrii care sălăşluiau în peşterile de pe dealul Ivăneţu. Unul dintre cei mai însemnaţi pustnici ai locului, Cuviosul Iosif, s-a adăpostit în această peşteră. Pentru a aduce lumina zilei înăuntru, acesta a săpat în piatră şi a făcut două goluri, cu rol de ferestre.

La o altitudine mai mare se află „Agatonul Nou”, care, după părerea multor turişti, este cea mai interesantă dintre toate aceste vestigii. Sub bisericuţă există şi un beci, din care nu se mai vede prea mult pentru că este astupat cu pământ.

În decurs de câteva ore mai pot fi vizitate: „Crucea Spătarului”, o cruce mare, de piatră, adusă în vârful acestui deal cu 12 perechi de boi, şi schitul Fundătura, o stâncă mare, scobită în interior. Cel puţin la fel de interesante sunt: „Scaunul lui Dumnezeu”, un jilţ cioplit în piatră, situat deasupra bisericii de la Aluniş, „Starostele”, un megalit de formă reptiliană situat la cumpăna dintre complexele Aluniş şi Nucu, inscripţionat cu simboluri pictografice, „Scaunele lui Negru Vodă”, cavităţi săpate într-o stâncă piramidală aflată tot lângă Fundul Peşterii, şi „Menhirul de pe Ţurţudui”, un artefact megalitic gravat cu inscripţii nedescifrate, situat pe vârful Ţurţudui.

Muzeul Chihlimbarului de la Colţi, unic în lume

Următorul popas este în patria chihlimbarului de la Colţi, unde se poate ajunge parcurgând 12 kilometri, pe drumurile comunale 86 şi 78. Ar mai fi şi o a doua variantă, pe un drum mai bun dar mai lung, de peste 40 de kilometri. Pentru a ajunge la Colţi pe această rută trebuie să urmezi DN10 Buzău - Braşov, până în localitatea Pătârlagele, după care parcurgi drumul judeţean Valea Sibiciu - Colţi, 13 km.

Principalul obiectiv de vizitat este Muzeul Chihlimbarului, unde sa află singura colecţie de romanit din lume. În casa cu etaj, ridicată în anii ‘70 de comunitatea locală, se află cel mai vechi chihlimbar ce datează de acum 60 de milioane de ani.

Deşi astfel de muzee mai sunt în lume, niciunul nu deţine acest tip de chihlimbar. Cel mai apreciat şi cel mai vechi romanit din lume nu se găseşte decât la Buzău.

În colecţia de la Colţi se află o bucatã de chihlimbar de 1785 de grame, o alta bucatã de chihlimbar de 1500 de grame, obiecte din chihlimbar pe diferite nuanţe de culori, de la galben transparent până la negru opac, sau cu mai multe nuanţe de culori într-un singur obiect, un cercel din chihlimbar care are conservat în el o furnică, despre care specialiştii spun că ar fi trăit acum trezeci de milioane de ani, şi o bucată de chihlimbar secţionată, care pãstreazã urme din scoarţa copacului din care a provenit rãşina respectivã.

Ai ocazia să mai vezi, pe lângă colecţia bogată de chihlimbar, flori de mină, roci, fosile şi pietre semipreţioase, dar şi documente referitoare la exploatarea de chihlimbar sau atestarea documentară a localităţii.

Dacă tot eşti în comuna Colţi, nu trebuie sã ratezi vizitarea aşezãrilor rupestre din Aluniş, aflate la şase kilometri distanţă faţă de centrul comunei, în satul cu acelasi nume. Neapărat trebuie să vezi Biserica de la Aluniş, sãpatã în piatrã de doi ciobani pe la anul 1274. Lăcaşul atestat documentar la 1351, a fost schit de cãlugări până la 1871, iar de atunci este biserica satului.

Turism sălbatic în comuna Chiojdu

Comuna Chiojdu ar putea fi următoarea destinaţie din circuitul de pe Valea Buzăului. Pentru asta, faci cale întoarsă până la Pătârlagele, apoi de la Cislău virezi la dreapta, pe drumul judeţean 102 B, de unde mai ai de mers aproximativ 20 de kilometri.

Dacă ajungi în pelerinaj pe sălbatica vale a Chiojdului, rămâi fără cuvinte după ce descoperi peisajele desprinse parcă din poveşti. Eşti întâmpinat de oamenii locului cu multă ospitalitate şi un pahar mic de tărie, înainte de o masă copioasă, numai cu bunătăţi tradiţionale. Mielul haiducesc la groapă, iedul la ceaun, raţa leşească pe varză, produsele mocăneşti iuţi, combinate cu ţuică mortală de Chiojdu fac deliciul gurmanzilor. După o cină regească preparată după reţete haiduceşti, cei care vor să se relaxeze pot alege să se odihnească într-un cotlon al casei neobişnuit pentru un orăşean de rând: odaia cu fân. Proprietarul unei pensiuni din Chiojdu, Ioan Lezeu, cunoscut de apropiaţi ca Tata Lice, are pregătită pentru turişti o odaie cu fân special construită pentru relaxare.

Fânul este obţinut prin cosire, cu un conţinut ridicat de plante medicinale. Acesta este motivul pentru care oamenii locului folosesc de sute de ani această metodă pentru a fi sănătoşi şi veseli.

Lacul cu două nume, date de tot atâtea legende

Cei care vor să descopere aerul curat şi frumuseţea zonei sunt sfătuiţi să renunţe la maşină şi să meargă pe mâna sătenilor care, la un preţ modic, le oferă o plimabre pe Valea Chiojdului în căruţe tradiţionale. Tot de la Chiojdu se poate pleca în drumeţie spre „Lacul Vulturilor” sau „Lacul fără fund”, aflat în apropierea Vârfului Mălâia, la 1.400 metri altitudine.

Două nume, două legende. Conform uneia dintre ele, preluată de Alexandru Vlahuţă în „România pitorească”, „aici vin vulturii, primăvara, de beau apă ca să întinerească, aici îşi învaţă puii să zboare, deasupra acestei oglinzi fermecate mijesc de somn, cu aripile-ntinse, trufaşii regi ai înălţimilor”. De ce ”Lacul fără fund?” Pentru că, spune o altă legendă, un cioban şi-a lăsat turma de mioare, a aruncat bâta în apa lacului şi a plecat. După un an de peregrinări, îşi regăseşte bâta în apele Dunării şi, mistuit de dorul mioarelor şi a locurilor natale, se reîntoarce acasă.

Lacul de acumulare şi barajul artificial de la Siriu, sau cum a reuşit omul să modeleze natura

Barajul Siriu este un alt obiectiv turistic important din judeţul Buzău, pe care merită să-l vizitezi. Se află la 90 de kilometri distanţă de municipiul Buzău, pe Drumul Naţional 10, care leagă Buzăul de Braşov. De o frumuseţe rară este lacul Siriu, o întindere de apă care s-a acumulat prin „sugrumarea” apelor râului Buzău. În urma construirii barajului, drumul naţional care leagă Buzăul de Braşov şi-a schimbat ruta, ocolind lacul de acumulare iar, în acest scop, au fost construite mai multe viaducte. Cele mai frumoase sunt viaductele Stânca Tehărău şi Giurca, şosele suspendate deasupra apei.

Proprietarii pensiunilor din jurul lacului le oferă turiştilor programe de pescuit dar şi drumeţii la Lacul Vulturilor, dar pe un alt traseu decât cel care porneşte din Chiojdu şi la cascada Pruncea, înaltă de şapte metri.

La Cascada Pruncea se ajunge relativ uşor. Cum vii de la Nehoiu spre baraj, virezi la dreapta pe drumul care duce spre Cabana 14 Scaune. Trebuie reţinut că traseul de aproape 4 kilometri până la cascadă se face pe un drum pietruit şi durează cam 20 minute. Se mai merge pe jos aproximativ 200 de metri, însă merită efortul!

Cazarea în zona Siriu se poate face în pensiuni de pe malurile lacului dar şi în locaţii aflate în mijlocul pădurii. O listă mai detaliată puteţi consulta AICI.

Poalele Penteleului, locul unde se face şi turism de înfrumuseţare

Punctul final al itinerariului îl reprezintă zona Penteleu, cel mai înalt masiv de pe teritoriul judeţului Buzău. Ca să ajungi în satele de la poalele muntelui, Gura Teghii şi Varlaam, trebuie să te întorci pe DN 10 din Siriu şi, aproape de Nehoiu, să virezi la stânga, pe DJ 203 K.

Din Nehoiu, drumul nu e mai lung de o jumătate de oră printre dealuri, coline şi apoi munţi semeţi. Odată ajuns, descoperi un peisaj de poveste cu stânci abrupte, râuri repezi de munte, cărări prin pădure şi mult aer curat. Imaginile de vis te fac să uiţi pentru o clipă că ai legătură cu lumea materială.

Comuna Gura Teghii, aflată la baza muntelui Penteleului, este situată în partea cea mai nordică a judeţului Buzău. Datorită condiţiilor geografice, principalele preocupări ale locuitorilor acestor locuri au fost, încă de la începuturi, legate de creşterea animalelor, în mod special a turmelor de oi.

Pensiunile din Varlaam şi Gura Teghii sunt renumite pentru curele de combatere a stresului şi pentru felurile de mâncare tradiţională împrumutate de la ciobani şi de la vechii haiduci. Bucătăria tradiţională muntenească de aici te îmbie cu brânza fabricată după metode clasice la stânele de la poalele masivului Penteleu. Tot din acest ingredient, bucătarii de la pensiuni prepară celebrul bulz de Varlaam, adică bulgări de mămăliguţă umpluţi cu brânză de oaie.

Localnicii de la poalele Penteleului ştiu din bătrâni că îmbăierea în zer face pielea catifelată şi te scapă de stres, iar câte un pahar băut înainte de fiecare masă scade colesterolul şi ajută la digestie. Pensiunile din zona Gura Teghii-Varlaam şi-au inclus deja în ofertă această tradiţie locală.

În munţii Buzăului, terapia cu zer s-a practicat de pe la anii 1850. Un boier vizionar a găsit de cuviinţă să folosească nu numai laptele de la oi şi prin urmare, ştiind că terapii cu zer se fac în Elveţia, şi-a încercat norocul. Stabilimentul de la Tainiţă, cum se numea pe atunci, a fost punct de atracţie pentru mii de bogătaşi de la noi şi de prin alte locuri îndepărtate.
 
S-a răspândit de mult timp vestea că Munţii Buzăului ascund frumuseţi rare, care aşteaptă să fie descoperite de turişti.

Citeşte aici impresiile călătorului Ioan Stoenică, după o vizită prin minunatele locuri din Munţii Buzăului.


Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!

Mosor Florica

Frumoasa zona, merita vazuta, desi sunt buzoianca am reusit abia acum 3 ani sa vizitez Colti si zonele invecinate fiind plecata la Cta din1972 .Merita vazuta zona frumos, frumos, frumos
+1

Sima Nelu

foarte interesant articolul.ar fi fost utile o harta a zonei si cateva fotografii. As dori articole asemanatoare si pentru alte zone din Romania
+2

Ilie Viorica

rusinos din partea mea sunt de la Rm Sarat si nu am vizitat aceasta zona .promit sa vizitez cat de curand
+4

Dumitru

Ati uitat valea superioara a Slanicului ,Focul Viu ,platoul Meledic cu cea mai mare pestera de sare, Bisoca,samd.
+7


2018
martie (3)
mai (2)
2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000